M-am hotarat sa deschid „Scoala vietii“.E mare nevoie sa punem laolalta niste minti luminate, de femei experimentate, care au reusit sa tina capsorul
deasupra valurilor vietii si sa incercam sa transmitem mesaje pe care scoala, din pacate, nu le propaga in niciun fel. N-ar fi grozav sa facem niste cursuri care sa ne ghideze in alegerea partenerului, mentinerea relatiei, revenirea emotionala in urma socurilor conjugale si alte nimicuri de felul asta, care pot face existenta un calvar?…
Lectia 1: Relatiile intre partenerii in cuplu nu pot fi clasificate in functie de categoriile „Bine“ sau „Rau“. Un singur criteriu functioneaza: cel al Adevarului.
Asa ca, in loc sa ne batem capul cu noi etichete si sabloane create de cercetatorii in stiinte sociale din spatiul vestic doar de dragul de a mai adauga niste separari intr-un spatiu spiritual erodat de segregare, mai bine ne concentram sa raspundem la intrebarea: ce e adevarat pentru noi?
Cat de aproape e prea aproape?
Intr-un experiment facut de curand cu soricei savantii au folosit trei specimene convalescente, pe care le-au plasat in circumstante „sociale“ diferite pentru a masura efectul pe care tipul de socializare il are asupra indivizilor.Primul soarece a fost plasat la loc, in colonia lui, si a parut ca isi revine suficient de bine. Unul a fost lasat singurel si s-a refacut aproape la fel de repede. Al treilea soricel a fost plasat alaturi de un partener, insa perechea a fost separata de o plasa de sarma – cei doi se puteau vedea, se puteau mirosi, puteau interactiona; acesta a fost cel care si-a revenit cel mai greu!
De ce credeti ca abia azi, in incredibilul secol XXI, ne-am apucat sa vorbim despre LAT? Americanii traiesc astfel de multa vreme, doar ca acum englezii s-au gandit sa puna eticheta asta pe cuplurile care aleg sa fie impreuna fara a imparti acelasi spatiu locativ – „living apart together“.
Cred ca prima poveste de notorietate mondiala a unui cuplu LAT e cea a lui Ulisse si a Penelopei. Antoniu si Cleopatra se apropie destul de mult de criteriile LAT. Si numai bunul Dumnezeu stie cate astfel de perechi or fi existat pe vremea romanilor, cand ea ramanea in peninsula, iar el lupta ani de-a randul pe unde dorea imparatul.
De ce tocmai azi ne apasa tema asta atat de rau, incat cercetatorii de la Oxford au si publicat un studiu cu subcategorii ale cuplurilor LAT? E limpede ca lumina zilei: din pricina banilor!
S-a constatat ca in Marea Britanie sunt la fel de multe cupluri care aleg sa isi traiasca relatia la distanta ca si cele care coabiteaza.
Prima categorie e constituita de tinerii dedicati profesiei lor. Buna majoritate a acestora isi cumpara prima proprietate in jurul varstei de 20 de ani si nu vad niciun motiv serios pentru a renunta la… cioara din mana pentru vrabia din par! Independenta, libertatea, propria persoana, adevarul individual – in Vest – sunt valori esentiale, iar gradul de educatie sociala este unul extrem de ridicat. „Mi-e frica sa dorm singurica“ n-ar fi fost melodia preferata a tinerilor de pe aici.
Persoanele trecute de 50 de ani, in general vaduve, constituie si ele o subcategorie importanta a cuplurilor care sunt impreuna la distanta. De ce oare nu aleg cei doi batranei sa-si uneasca singuratatile sub acelasi acoperis?! Ati ghicit: asta ar insemna sa lase in urma o avere adunata de-a lungul unei vieti, sa-si vaduveasca urmasii de o mostenire consistenta, sa imparta bucuriile pensioarei cu inca o persoana. Nu te poti hotari foarte repede la asemenea gesturi…
Femeile si barbatii de varsta medie, care lucreaza in orase diferite ingroasa si ele randurile LAT-istilor. De ce sa paraseasca el Parisul, cand e francez, se simte ca pestele in apa, castiga bine si are o slujba amuzanta?! Numai pentru ca are doi copii cu o fata din Londra?! Nici gand! Ea se distreaza extrem de bine cu prietenele, iar pe copii ii amuza sa traverseze Canalul Manecii cu feribotul. Iar week-end-ul e mai mult decat suficient pentru o joaca pe cinste cu papá.
O buna parte dintre maturii trecuti prin relatii traumatizante candideaza cu succes la LAT-ism. Nu-i de mirare! Vechea zicala, care spune ca „sa gresesti e omeneste, sa perseverezi e diabolic“, transferata in domeniul relatiilor nu are un final magulitor…
Jean-Paul Sartre si Simone de Beauvoir s-au iubit – si au trait separat – o viata intreaga. Sunt inmormantati unul langa altul, in cimitrul Montparnasse din Paris.
Lista lui Gottman
John Gottman, doctor in psihologie, desfasoara impreuna cu sotia sa, Julie, una dintre cele mai de anvergura cercetari in ceea ce priveste relatia de cuplu.
E o idee buna sa meditam la ceea ce e mai important pentru fiecare dintre noi intr-un cuplu.
Ce vrei mai mult: sa locuiti impreuna sau sa-ti placa, sa-l admiri, sa impartasiti aceleasi idealuri, sa aveti aceleasi valori de viata? Sa platiti impreuna facturile si sa aveti aceeasi adresa in buletin sau sa fiti prieteni – sa-i cunosti lumea interioara, sa va exprimati aprecierea unul fata de celalalt in fiecare zi, sa raspunzi de fiecare data nevoilor lui de rezonanta emotionala si sa ti se raspunda mereu?
Diferentele intre personalitatile, stilul de viata si nevoile partenerilor genereaza 69% dintre certurile cuplurilor care ajung in pragul disolutiei. Iarasi primim ajutorul statisticii pentru a constata cat de putin suntem pregatiti pentru viata!
Nu ne spune nimeni ca sentimente ca durerea, furia, dezamagirea, frustrarea, dispretul nu au ce cauta intr-o relatie. Comportamente precum insulta, lipsa de respect, surzenia emotionala sunt motive extrem de serioase, adesea aparute de timpuriu in relatie, pe care, in loc sa le respingem imediat, ne antrenam sa le toleram sub umbrela gogoritei numita „iubire“. Suntem trimisi in viata ca gaina pe autostrada: scapa cine poate! Ne lipseste cultura si antrenamentul in relatiile care ne sunt benefice, precum si constienta ca ar trebui sa le avem. Nu ne invata nimeni sa deosebim o dragalasa de scanteie (sau chiar satisfactie) sexuala de parteneriatul de viata – care e o cu totul alta gasca intr-o a naibii de mare traista! Si apoi, dupa primul „Da!“ vine, adesea, si primul „Nu, nu, nu!“, si spiralam in jos, pe toboganul dezamagirilor, lamentarilor si depresiilor pana cand copiii ne devin adulti gata fezandati pentru a esua la fel de lamentabil.
Cum va place – LAT sau LTA?
Hai sa ne imaginam doua scenarii paralele.
Cuplul 1 locuieste in aceeasi casa (n-are importanta cat e de mare). Poate dorm impreuna, intr-un dormitor care are alaturi baia proprie. In timp ce el isi asteapta iubita in asternut, de alaturi se aud pleoscaituri, apoi apa trasa la closet. Imediat dupa nevasta intra in dormitor si mirosul. Nici pomeneala de sculare! E ora somnului, iar a doua zi dimineata, in calda imbratisare de inceput de zi, ea simte cum lui ii pute gura cand incearca s-o pupe si intoarce capsorul gratios catre o noua zi ca fericita „doamna Cutare“, care traieste o minunata relatie cu sotul.
Altminteri, el nu duce gunoiul, ea nu da suficient de mult cu aspiratorul, el lasa mereu lucrurile imprastiate prin casa si capacul de la w.c. ridicat, iar ea suna mereu la birou cu intrebarea tampita „cand vii?“, el nu se duce niciodata la timp sa ia copiii de la scoala, iar ea nu o suporta pe mama-soacra; seara, se uita impreuna la televizor, din colturi separate de canapea – adica, au o viata normala, de familie. (Nu voi ajunge pana acolo unde el are o colectie de telefoane pe care le utilizeaza alternativ, iar ea a gasit pe web un baiat cu care… mai bea un ceai din cand in cand). Vai!
Cuplul 2 a ales sa traiasca la distanta – da, e mai scump sa intretii doua locuinte, dar vor sa isi pastreze individualitatea. Lui nu-i plac prietenele ei, iar ea nu se impaca deloc cu muzica pe care el o asculta. Ea nu stie sa gateasca, iar mama lui inca are grija ca baiatul sa pape aceeasi supica buna. El uraste pisicile, iar ea nu le va abandona niciodata pe cele doua pe care le-a crescut de mici. Dar amandoi cred in iubire; li se lumineaza chipul cand se privesc. Adesea, nu au timp sa se vada in cursul saptamanii, decat pe fuga – la un film si o cina, urmate de sex frugal, iar apoi de dormitul lat si relaxat in patul propriu. In week-end se intalnesc – uneori la el, alteori aiurea: le place sa calatoreasca, impartasesc pasiunea pentru sporturi extreme si gusta teribil sa stea in cort, ca in studentie. Adesea discuta despre copii si cred ca stabilitatea, siguranta emotionala si educatia sunt cele mai importante lucruri pe care un parinte le-ar avea de oferit. Fac sex infometat la inceput, apoi lent, profund, ca intr-un vals vienez. Iar duminica seara, cele doua masini o iau in directii diferite, cu cate un sofer zambitor la volan.
Bifati casuta care va place.Si daca nu va place niciuna dintre povestile mele, pentru Dumnezeu, lasati la o parte framantarea despre cum o fi bine si, mai ales, de ce nu e bine cu acela cu care credeti ca „ar trebui“ sa va fie bine. Raspunsurile sunt dezarmant de simple: „bine“ e numai ceea ce iti aduce bine. Iar partenerul nu poate fi fortat sa impartaseasca „bine“-le tau – pentru ca, la fel ca orice fiinta umana, e liber sa isi aleaga destinul.
Inveti, cu fiecare clipa petrecuta impreuna, sa astepti din ce in ce mai putin de la el? Lista de experiente neplacute e mai lunga decat cea de amintiri frumoase? Iti auzi vocea interioara spunandu-ti „Ridica-te si pleaca!“? Atunci – pleaca! Fara ani pierduti cu nasul in batista, bani aruncati pe plansul la telefon si mahmureala.
Da, am sa deschid curand „Scoala vietii“, iar materialul de curs se va chema „Ghidul gainii pentru autostrada“.
Iata si epilogul la lectia 1: un set de cuvinte carora va invit sa le dati continut – acela care e valabil pentru fiecare dintre voi, personal: familie, cuplu, bani, distractie, incredere, independenta, libertate, putere. Acasa.
Acela va fi Alesul, ale carui definitii la aceste concepte sunt cele mai apropiate de cele scrise pe hartia mintii voastre. Indiferent ce ar insemna toate astea – inclusiv „Acasa“.
