fbpx

Mihaela Burda – Rabd, deci iubesc

de

“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, dar n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un talger zanganitor. Si chiar daca as avea darul proorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.”

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu invidiaza; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, spera totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata.”

Inainte de a fi „victime“, au fost oameni in cautarea iubirii

Scrisa, se crede, in jurul anilor ’50 – ’60 dupa Christos, Epistola intai a Apostolului Pavel catre Corinteni descrie un fel de iubire pe care noi parem ca nu mai avem resursele, ragazul si nici contextul pentru a o trai. Pentru un ochi contemporan, dragostea, asa cum o descrie acest discipol al fiului de tamplar din Nazareth, e un fel de sinonim pentru prostie sau o forma grava de alienare mentala. Iubesc inseamna ca „rabd indelung“. Anume, ce? Minciuna, inselaciune, duplicitate, violenta verbala, poate chiar abuz fizic?! Si cat de „indelung“? Pana la capat? Ma duc la birou cu ochiul vanat sau plangand, fug in miezul noptii la mama, cu copiii in brate si ma intorc, a doua zi, in numele iubirii, pentru a o lua de la capat?

Cifrele sunt uimitoare! Un raport recent al unei organizatii umanitare din Marea Britanie arata ca mai mult de doua femei sunt ucise saptaminal de parteneri abuzivi. Dintre femeile care scapa si ajung sa ceara sprijinul autoritatilor, 44% declara ca violenta s-a repetat, iar 60% spun ca au plecat pentru ca se temeau pentru viata lor si a copiilor.

O statistica a politiei referitoare la agresiunile sexuale arata ca 45% dintre femeile care au cazut victime unui astfel de comportament erau in relatii de lunga durata cu partenerul in cauza, 11% au indurat abuzul din partea fostilor parteneri, 11% – din partea unor cunoscuti care le dadusera intalnire, 16% din partea unor „amici“. Doar 8% au fost victimele necunoscutilor.

Dintre victimele violentei domestice, 89% sunt femei. In proportie de 81% victimele sunt femei atacate de barbati. 8% sunt barbati violentati de catre femei. 7% sunt barbati victime ale barbatilor, iar 4% femei atacate de altele. In Romania, 14,3% din populatie a recunoscut ca, de-a lungul vietii, a fost cel putin o data victima violentei domestice… Am putea lua asa, rand cu rand, minunata Epistola, pentru a o desfiinta din perspectiva vietii moderne. Nu o vom face, pentru ca, dincolo de statistica, un fapt ramane limpede: aceste fiinte – femei si barbati deopotriva – inainte de a fi „victime“ au fost oameni in cautarea iubirii. Si au indurat indelung din prostie, din nebunie sau, poate, din speranta.

Nebunie, iubire, poezie

Nerabdatorul, nelinistitul, ambitiosul Verlaine – singurul dintre ei care avusese curajul sa isi trimita creatiile direct maestrului Victor Hugo! – se indragosteste la 23 de ani, iar la 24 se casatoreste cu micuta Mathilde Maute. „Doamna“ Verlaine avea doar 17 ani, iar pentru el era speranta unui echilibru pe care nu-l mai putea gasi in cantitatile din ce in ce mai mari de vin si discutiile interminabile din cafenea. Precara lui seninatate avea sa se transforme complet in prezenta unui baiat de numai 15 ani: Arthur Rimbaud – un paj, un fugar in cautare timpurie a propriei identitati, un rebel talentat, care scria poezie de la 8 ani, un vatamat emotional, crescut de o mama singura.

Rimbaud i-a trimis poeziile lui Verlaine, noul epicentru al poeziei pariziene. Verlaine l-a chemat la Paris. Rimbaud era fermecator, agresiv, arogant. Mathilde era insarcinata. Rimbaud nu a ezitat sa isi faca din maestru un sclav. Mathilde s-a speriat. Au urmat: hasis, absint, pasiune, cruzime, despartire amara, reconciliere fierbinte – ceea ce Verlaine avea sa numeasca „Eclipsa totala“.

Verlaine a plecat cu Rimbaud in calatorie in Anglia, apoi in Europa. A ramas surd la orice rugaminte de impacare a Mathildei, iar pasiunea pentru tanarul demonic l-a coplesit intr-atat, incat la o amenintare de despartire a raspuns cu un foc de arma. Pentru Verlaine au urmat doi ani de inchisoare. Pentru Rimbaud – iluminarea poetica.
Verlaine s-a intors la credinta, la poezie si, ulterior, la dependenta de droguri si alcoolism.

Decretat Printul Poetilor francezi in 1894, avea sa moara doi ani mai tarziu in casa unei prostituate. Dupa ani petrecuti in peregrinari prin locuri exotice, dupa comert cu arme si cafea si un indelungat sejur in bratele unei etiopiene, Rimbaud s-a intors, bolnav, in Franta si a murit la 37 de ani. Despre Mathilde nu se mai stie mare lucru – ea a avut doar intelepciunea de a lasa in urma trecutul, pe Verlaine si pe fiul lor pentru a-si vedea de normalitate. „Desteapta femeie!“ – am fi in stare sa spunem. Sau poate ca nu…


Cathexis, sex, dementa

A existat la bordul Titanicului o anume doamna Strauss, care, in momentul cand a realizat ca sotul ei nu avea loc pe nici una din barcile de salvare, a ales sa ramana cu el pe vas, spunand: „Suntem impreuna de atatia ani. Unde mergi tu, merg si eu.“ Era senila? Mai era, inca, foarte indragostita? Nevasta celebrului discipol al lui Freud, Carl Gustav Jung, a acceptat sa iasa, ani la rand, cu el si amanta lui, intelegandu-i vartejurile cautarii de sine. Avea si ea o problema psihica?

Bette Davis! Ce femeie! Probabil, daca ar fi avut sansa sa se nasca pe meleaguri americane doar Olga Tudorache ar mai fi putut egala farmecul ei nestavilit, personalitatea nabadaioasa, tenacitatea si energia ei, puse intr-o indelungata si prodigioasa cariera. „Prima Doamna a ecranului american“, considerata al patrulea frate Warner din pricina profiturilor incredibile pe care le aducea studiourilor, asumandu-si roluri antipatice (pentru ca era convinsa ca „Nu-i poti uita pe cei rai“), a fost casatorita de patru ori, a avut o fata si a mai adoptat doi copii, dar… nu pare ca asta a fost vocatia ei. Fiica ei naturala a scris o carte nu tocmai magulitoare, in urma publicarii careia mamica a dezmostenit-o…

Din viata ei sentimentala a ramas o singura fraza celebra: „Nici unul dintre sotii mei nu a fost suficient de barbat, incat sa devina Domnul Bette Davis!“

De curand, Jack Nicholson a acordat revistei „The Sunday Times“ un interviu in care se auto-denumeste „bufon“ – un fel de nebun bonom si nelinistit, avand la 70 de ani prima casa (proprietate) din viata lui. Recunoaste ca „un barbat are mai multe in comun cu un caine decat cu o femeie“. Are patru copii facuti cu trei femei diferite. A fost casatorit o singura data, in 1962, cu actrita Sandra Knight (de la care are primul fiu). A mai urmat un copilas – de numele mamei abia daca isi mai aminteste. Declara ca „iubirea vietii“ a fost Angelica Huston – au avut o relatie splendida, timp de saptesprezece ani, pana cand aventura cu Rebecca Broussard l-a facut… tata, din nou! Si astazi declara ca nu ar fi vrut sa se desparta de Angelica…
 
Jack Nicholson este cel care a spus ca Marlon Brando a dat actorilor Libertatea si, probabil, e prizonierul modelului. Criticii spun ca a existat actorie pana la Brando si exista actorie post-Brando – doua genuri extrem de diferite intre ele. Intreaga generatie tanara a Vestului, inainte de „Rebel fara cauza“ si James Dean, a invatat sa poarte blue-jeans, jacheta scurta de piele si sa traiasca pe motocicleta adorandu-l pe Marlon Brando in „The Wild One“ (1953).

Asa cum nu exista mare actrita a epocii care sa nu fi avut o aventura cu Howard Hughes (Catherine Hepburn, Ava Gardner, Bette Davis), nu exista barbat care sa nu-l fi dorit pe Marlon Brando. Pe lista iubitilor lui intra, printre altii, James Dean, Lawrence Olivier, Rock Hudson si Burt Lancaster. Aspirau Tenessee Williams si Truman Capote… Nici femeile nu au avut de suferit, iar printre „fericite“ se numara Geraldine Page, Marylin Monroe, Vivien Leigh si Ava Gardner. A avut 11 copii, 8 naturali si 3 adoptati.

Intrebat de un reporter mai indraznet ce poate declara despre viata lui sentimentala, Brando a raspuns: „Nu am cum sa vorbesc despre ceva ce nu exista“. In 2004, inainte de a muri, a declarat pentru New York Times: „Presupun ca povestea vietii mele e cautarea iubirii, dar, mai mult decat atat, am cautat o cale de a-mi repara stricaciunile timpurii si de a-mi defini obligatia, daca asa ceva exista, fata de mine si specia din care fac parte.“

Articol publicat in Revista Tango, nr. 31, ianuarie 2008

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.