fbpx

Mihaela Mihai: Mariajele mele au fost un lung sir de esecuri

de

Privind-o, ai fi gata sa bagi mana-n foc ca viata nu i-a oferit decat din ce-a avut mai bun. Atat de bine si-a pastrat Mihaela Mihai feminitatea, optimismul, frumusetea, bunul gust si umorul. Ascultand-o, te minunezi unde o fi gasit taria si indrazneala sa treaca peste dificultati. Pentru ca momente de deznadejde, umilinta, teama, saracie si singuratate nu au ocolit-o. Acum, dupa ce am intalnit-o, mi-ar fi foarte greu sa vorbesc despre ea fara sa strecor niscaiva superlative. Am simpatizat-o din primele minute si mi-a castigat iremediabil atentia si admiratia cu povestea ei de viata.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Soacra mea, doamna Sadoveanu, mi-a zis: „Cand ai plecat, mi-a iesit soarele din casa”

S-a nascut din intamplare la Giurgiu, pentru ca mama ei era in trecere pe acolo. Cand avea un an si jumatate s-au mutat in Bucuresti. Mai are un frate, Doru Stanculescu, faimos cantaret de folk, mai mic cu trei ani si jumatate. Tatal ei a murit cand era foarte mica, iar mama, Victoria Stanculescu, s-a recasatorit si l-a avut pe Doru.

La 10 ani, Mihaela facea corectura cu mama ei, care lucra la Editura Medicala. Citeste de la 5 ani si canta de la 3. Ai ei o cocotau pe masa si o puneau sa cante la mai toate reuniunile familiale. Iar la 12 ani, puteai s-o vezi cu ditamai volumul de Thomas Mann in poala, caznindu-se sa-i patrunda sensul.

S-a maritat repejor. La 17 ani a intrat val-vartej taman in familia Sadoveanu. „Soacra mea, Tincuta Sadoveanu, una dintre fetele lui Sadoveanu, era ca o closca, ne proteja pe amandoi. Dupa cununie, m-am mutat cu ei, si pentru cei din liceu eram un fel de nepoata indepartata a familiei lui Sadoveanu, copil sarac pe care l-au luat spre ingrijire.“

L-a intalnit pe Mihai Stihi, fiul doamnei Sadoveanu, la Casa de cultura unde canta. El, chitarist, cercetator in fizica atomica de meserie, era indragostit lulea de ea. „Mie nu prea imi placea de el, dar el placea familiei mele. Pana la urma l-am indragit si eu. Mama mea m-a trimis in vacanta la Breaza si el a venit dupa mine. Parintii mei nu au stiut, dar au aflat de la gazda. A urmat un mare scandal in familie, drept care au convocat-o pe mama baiatului si au decis sa ma casatoresc.“

Dupa ce a luat bacalaureatul, a pus pentru prima data piciorul intr-un studio tv, cantand in cea mai importanta emisiune a vremii. Cu ocazia inceperii carierei, si-a schimbat si numele. Mihaela Stihi a devenit Mihaela Mihai peste noapte, la sugestia lui Mircea Crisan, prezentatorul spectacolului. Vazand-o pe Mihaela tot timpul langa Mihai, care o acompania la repetitii, a zis ca Mihaela Mihai ar fi mai usor de retinut.


El imi diseca prestatia, iar eu plangeam de se scutura camasa pe mine

Si, intr-adevar, numele ei era pe buzele tuturor. O data cu puhoiul de succese de pe scenele din toata lumea. Cu stralucitele prezente in emisiuni, orele intregi de inregistrari si concertele rasunatoare pe care le-a tinut. Nu i-a mai stat nimic in cale, nici macar decanul Conservatorului, care i-a promis, la examenul de admitere, ca nu-i va permite „sa practice astfel de muzica primitiva, barbara, cum e muzica usoara“. Vorba ei, s-a lansat, nu mai aveau ce-i face.

Am virat nitel discutia catre viata ei din spatele scenei. O intreb despre succesul de care banuiesc ca s-a bucurat si pe plan personal si despre prestatia pe care au avut-o cei care i-au fost mai mult sau mai putin timp alaturi. „Mariajele mele au fost un lung sir de esecuri!“ imi spune scurt.

„Am reusit multe lucruri in viata, dar nu le poti avea pe toate. Mihai, de exemplu, a fost un barbat care m-a iubit foarte tare, dar a fost si el un barbat crescut sub protectia mamei sale, care a avut singura grija de el si era foarte closca. De la primele emisiuni pe care le-am facut, prieteni, rude, imi spuneau ce frumos am cantat, dar ajungeam acasa si Mihai incepea si-mi diseca prestatia si-mi scotea la iveala greseli. La inceput plangeam de se scutura camasa pe mine, dar el era de neclintit. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca Mihai mi-a facut un mare serviciu, pentru ca trebuie sa stii ca vei avea, pana mori, ceva de invatat. El a fost singurul barbat din viata mea care nu m-a invidiat.“ S-au despartit pentru ca au avut probleme „hai sa zicem intime“, dar au ramas amici toata viata. Au divortat dupa ce statusera separat patru ani. „Intr-o zi, eu eram deja cu altcineva, el mi-a telefonat si mi-a zis: «Stii, eu vreau sa ma recasatoresc. N-ai vrea sa divortam?» Si am zis: «Da, draga, divortam.».“


Mi s-a spus de-a dreptul: „Daca nu te culci cu mine, nu mai pui piciorul in televiziune!”

S-a scuturat de sentimentele pe care le avea fata de Mihai si si-a directionat interesul spre alta poveste de dragoste. Cea traita alaturi de regizorul Mircea Muresan. „Mircea imi scria scrisori si imi spunea «iubito». Imi placea foarte mult chestia asta! M-a cautat la televiziune si mi-a spus ca ar vrea sa-mi propuna rolul principal din «Asediul». Si am facut filmul. Eu, insa, eram foarte crispata, pentru ca auzisem multe prostii despre lumea filmului, cum unele actrite isi fac cariera.

Mi s-au facut si mie aluzii si apoi mi s-a spus de-a dreptul: «daca nu te culci cu mine nu mai pui piciorul in televiziune!» Eu m-am uitat in ochii persoanei si am spus ca chit ca nu mai cant in viata mea la televiziune, dar eu asa ceva nu fac. Si, din acel moment barbatul acela m-a respectat pana a murit! Si m-a invitat la toate emisiunile lui.“

Au incercat si altii sa-i intre in gratii in moduri penibile si grosolane, dar, evident, fara noroc. Imi spune ca a dat uitarii rapid asemenea situatii jenante si se grabeste sa-si depene mai departe povestea. „Mircea, la sfarsitul ultimei zile de filmare, mi-a cerut permisiunea sa vina, sa sarbatoreasca cu mine terminarea filmului, la hotel. A venit la mine in camera si mi-a facut o declaratie de dragoste. Mi s-a parut foarte elegant ca nu mi-a dat impresia ca ar fi conditionat participarea mea la film de o eventuala aventura. Si nu s-a legat concret nimic intre noi decat dupa aceea. Foarte elegant! Pe urma am facut impreuna si al doilea film, «Bariera», cand eram deja mutata la el. Am stat cinci ani impreuna. Noi, de fapt, nu ne-am certat, nu ne-am despartit, poate ca as fi fost si astazi cu el, daca nu plecam intr-un turneu din care nu m-am mai intors. El cred ca m-a iubit foarte mult, pentru ca, dupa vreo doua luni si-a procurat pasaport, iar la vremea aia era foarte greu, si a venit la Paris sa ma caute, sa ma ia acasa. Mai fusese el odata la Moscova dupa mine.

Cand a aflat, probabil din rapoartele tovarasilor, ca ma indragostisem de un alt barbat – era o mare poveste de dragoste -, a venit la Moscova si nu mi-a spus ca stie, a stat trei zile cu mine, a evaluat situatia, dupa care s-a aranjat ca mie sa nu mi se mai prelungeasca contractul. Am dedus apoi ca din cauza lui s-a intamplat asta, pentru ca i-a fost teama ca ma pierde de tot. Am aflat acum, dupa treizeci de ani, ca iubitul meu de la Moscova telefona dupa mine la Bucuresti, iar regizorul meu i-a spus: «Te rog sa nu mai telefonezi, ai facut deja destul rau.» Nu mi-a reprosat nimic, dar cateva luni mai tarziu am plecat la Paris unde am semnat un contract pe sase ani cu casa de discuri Philips.“

Erau procurori care jurau ca au asistat la condamnarea mea la moarte

Si-ai zice ca de-acum lucrurile n-aveau cum sa se rostogoleasca decat in directia buna. Cu un asemenea contract in poseta, unul pe care nici un alt cantaret roman n-a mai izbutit sa-l semneze vreodata, te gandesti c-a dat lovitura. Cand colo, a avut parte de cateva surprize care-au lasat-o intr-o vraiste sufleteasca teribila.

„M-am dus cu contractul la Ambasada Romaniei, rugandu-i sa-l transmita la Bucuresti. Am asteptat un an de zile. Timp in care, au inceput sa lanseze zvonuri. Ca am fost arestata pentru trafic de droguri, pentru spionaj, ca am fost inchisa in toate inchisorile posibile din Romania. Mi s-a povestit ca oameni in toata firea jurau ca m-au vazut la nu stiu ce inchisoare din Romania si mi-au dat tigari prin gard. Procurori care jurau ca au asistat personal, la tribunal, la condamnarea mea la moarte. La inceput ma amuza chestia asta si ma simteam usor flatata, ca au facut din mine o Mata Hari a Romaniei. Pe urma mi-am dat seama ca asta este construita si orchestrata ca sa nu ma mai intorc.“

De ce-au pornit zvonurile? Mihaela blameaza sistemul si pe cei care faceau pe-atunci jocurile. Cam cu un an inainte, la ministerul culturii, Mihaela Mihai a luat atitudine. „La festivaluri, ca cel de la Mamaia, eu cantam si compozitorul lua premiile. Premiul I era de 20.000 de lei, cand un salariu era de 600 lei pe luna… Intr-o seara, oricate cantece am fi cintat, noi luam 250 de lei. Dar eu trebuia sa imi schimb toaleta la fiecare din cele trei-patru cantece. Rochie de scena care pe mine ma costa 1.000 de lei. Le-am spus in sedinta ca trebuie sa gasim o solutie. Ori compozitorul imparte cu interpretul cu care a luat premiul, ori creeaza un premiu si pentru interpret. Dar mi-au ras in nas si mi-au spus: «Esti cap de revolta!».

Dupa care au chemat pe toata lumea la un spectacol omagial pentru tovarasul Ceausescu, numai pe mine nu. Si cand s-au intors, au anuntat ca eu as fi refuzat sa particip la un spectacol politic. Ceea ce, pe vremea aia, putea sa ma duca si la inchisoare! Dar nu m-au inchis, probabil eram prea cunoscuta, au decretat in schimb ca din cauza asta trebuie sa fiu interzisa la radio si televiziune timp de 6 luni. Asta era in 1975.“

Aveam un castel pe o peninsula cu lebede si servitori, aveam Jaguar-uri si conturi in banci elvetiene

N-a avut de-ales si a ramas in Franta. 25 de ani. La inceput fara casa, fara bani, fara serviciu. Apoi a dat de-un lux extraordinar in care s-a lafait timp de 10 ani, dupa care s-a intors cu inima zdrobita, dar cu mintea limpede, in Romania. Nu prea vrea sa vorbeasca despre perioada de inceput traita peste granita. N-a dus-o bine si refuza s-o rememoreze. Ajunge galopand la anii in care soarele rasarise in toata splendoarea lui si pe strada ei. Cel putin temporar. „In Franta, m-am maritat din nou, cu un francez, am facut un copil… Am o fata superba, Isabelle, care a facut 25 de ani in august, e nascuta de Sfanta Maria Mare, ziua cea mai pustie a anului, in Paris, toata lumea fiind plecata. Barbatul meu mi-a spus ca numai o afurisita de romanca poate sa nasca pe 15 august, cand nu-i nimeni in oras sa-i aduca trei flori! A venit un doctor si m-a mosit. O ora a durat nasterea, a fost fara probleme.“

Mihaela pierduse contractul de la Paris, pentru ca expirase. I-au facut si o prelungire, care curand n-a mai fost nici ea valabila. Cand s-a dus sa semneze altul, l-a intalnit pe Maxime Dufour, viitorul sot si tata al Isabellei, care era patronul a doua societati de publicitate si comunicare. „Ma cam intimida la inceput. Mi-a spus atunci: «Pai nu te mai duci la nici o casa de discuri, cream noi una a noastra si suntem asociati.» A creat o casa de discuri, am si inregistrat doua discuri, dupa care el m-a convins sa fac un copil, spunand ca e ultimul tren. Ca o femeie nu e o femeie adevarata pana nu face macar un copil. In clipa cand s-a nascut copilul, nu m-am mai zbatut sa imi continuu cariera.

Sotul meu s-a revelat a fi (eu, la inceput, am luat-o drept o foarte mare dragoste din partea lui) de un caracter atat de posesiv ca mergea pana la paranoia! Era gelos. Zicea ca daca eu ma relansez, va trebui sa fac si turnee si acolo am sa-l insel. «N-am sa te insel, cum pot sa-ti dovedesc ca n-am sa te insel? Ma crezi?», ii spuneam. «Nu, nu te cred!» Si am intrat intr-un soi de negociere, ba nu, am intrat intr-o prapastie, ajunsese ca imi telefona din ora in ora de la birou, sa ma intrebe ce am gandit, cu ce m-am imbracat, cu cine am vorbit, unde ma voi duce, ce voi face. Si cand voiam sa fac ceva, chiar daca erau de platit facturile casei, nu ma lasa, se ocupa el. A facut tot ce a fost posibil sa devin dependenta de el. El acoperea toate cheltuielile, fiind foarte bogat, eu aveam absolut tot la dispozitie, o casa superba pe o peninsula inconjurata de lebede si servitori, masini, Jaguar-uri si voiaje in lumea intreaga.

A profitat de nevoia mea de tandrete, de frustrarile mele din copilarie, probabil, si m-a controlat sub forma asta. De exemplu, cand, la inceputul relatiei, plecam eu undeva, gaseam biletele de dragoste in fiecare pliu al hainelor mele. Pe mine m-a pacalit cu astea, ma simteam iubita. El se temea de fapt ca nu cumva sa uit de existenta lui, voia sa-mi fie mintea ocupata de el, oriunde as fi. Pe urma a devenit obsesional. Ieseam la restaurant si dupa cinci minute imi spunea: «Te-am vazut, te-ai uitat la ala!» «Care ala?» «La de la masa cutare, am vazut ca v-ati uitat unul la altul si v-ati facut semne si sigur acum te gandesti sa pleci cu el si sa ma inseli.»

Insira un scenariu intreg, care ma chinuia ingrozitor, pentru ca ma punea in situatia de a ma justifica in permanenta. Ori, pe fundalul unei campanii de denigrare plina de minciuni din Romania, care m-a exilat fara prieteni, fara familie, fara nimic, intr-o lume pe care n-o cunosteam decat superficial, eu m-am trezit ingrozitor de singura.“

Nici ceilalti francezi n-o tratau mult mai bine. „Erau foarte agreabili, ne simpatizam, discutam, dar in clipa in care imi auzeau numele, le cadeau fetele. Suna a nume strain. Si dintr-o data se indepartau de mine. Sunt persoane care mi-au aruncat-o in fata: «Strainii astia, nu mai scapam de ei!». O alta persoana mi-a spus de-a dreptul: «Nu se poate, vorbiti prea bine franceza, e ceva necurat la mijloc, v-a instruit bine KGB-ul pe dumneavoastra». Ce voiau, sa ma jur pe viata copilului meu ca eu nu sunt spioana KGB-ului? Romanii spuneau ca m-au arestat pentru spionaj, astia spuneau ca sunt spioana romanilor, a securitatii si a KGB-ului, iar eu eram a nimanui.


Era tratat de paranoia, de ani de zile si eu abia atunci aflasem

Cum isi lasase balta cariera, a ales sa se concentreze cat mai mult pe cresterea  copilului. „Cu Isabelle m-am epuizat pe mine prea mult la inceput, ceea ce facea ca eram ingrozitor de obosita, eu nefiind bine in pielea mea, nici nu dormeam bine. Copilul simtea, ma trezea… In primii doi ani nu am avut o noapte intreaga de somn. Cand ii spuneam lui ca este important ca eu sa ma simt bine, macar pentru copil, el facea ironii… Cand fata avea sase luni, am plecat impreuna cu el in Costa Rica, unde avea o afacere. El nu vorbea bine engleza si am negociat eu pentru el. Pe Isabelle am lasat-o cu o guvernanta, timp de trei saptamani. Si-mi aduc aminte… Stateam pe marginea piscinei si cand vedea ca-ncep sa ma destind si atipeam de oboseala, venea, ma trezea si  ma-ntreba: «Nu te simti o mama denaturata ca ti-ai lasat copilul cu altcineva la Paris?». M-a culpabilizat ingrozitor!

Intr-o seara l-am anuntat ca am tras linie si am terminat, oricare ar fi fost consecintele. Dupa zece ani de viata in comun. Isabelle avea opt ani. Intai m-a insultat, dupa care nu m-a crezut. Timp de un an a incercat sa ma recupereze. Cu bani, cu amenintari, cu povesti. Patru ani m-a urmarit cu detectivi privati, ca sa ma terorizeze, ca sa ma distruga. Mi-a golit contul din banca cu semnatura falsa, mi-a inregistrat conversatiile telefonice. Plecand de la el, am renuntat la niste conditii de viata extraordinare, multa lume nu a inteles de ce am renuntat. Lucrurile pe care le aveam – castelul, servitorii, masinile si restul – nu numai ca nu au mai contat, dar incepusem sa le urasc. Pentru ca din cauza lor eram foarte singura. La proces, in dosarul pe care avocatul lui l-a transmis avocatului meu, am descoperit un certificat de la un medic care il trata de paranoia de ani de zile si eu abia atunci aflasem.“

A plecat trantind usa dupa ea. S-a mutat intr-o casa care era pe numele ei, actele de proprietate le tinea bine pitite intr-un seif dintr-o banca elvetiana. Credea ea ca sunt in siguranta, din pacate Maxime a fost in stare sa-i jefuiasca seiful cu complicitatea bancherului. „Dupa ce am plecat am avut foarte mari probleme, pentru ca totul s-a prabusit dintr-odata. Am avut o pensie alimentara, dar numai pentru copil. Am vrut sa incep sa lucrez intr-o lume care sa nu mai fie a lui. Un vechi prieten de-al nostru, de-al lui, ma rog, stiind ca m-am despartit de Maxime, dupa ce am discutat cu el despre toate posibilitatile de a-mi gasi ceva de lucru, mi-a zis: «Stiti, restaurantul asta e langa hotelul cutare, nu vreti sa luam o camera sus?» Am fost atat de socata! M-am ridicat brusc si am plecat. Ca sa nu ma vada izbucnind in plans, pentru ca ma simteam umilita.“

A strans din dinti si a mers mai departe. Si-a gasit singura un job. A urmat cursuri post universitare si apoi a dat, la randul ei, cursuri pentru ziaristii de televiziune. „Eram singura persoana din audiovizualul francez, care dadea aceste cursuri. Rezultatele erau atat de spectaculoase, incat aveam o lista de asteptare de un an de zile. Mi-am spus ca trebuie sa recunosc pana si eu ca sunt buna, pentru ca teoretic aveam numai handicapuri: si femeie, si de origine straina, si cantareata – francezii, cand aud ca ai cantat muzica usoara, nu prea te iau in serios. Dar am reusit.“

In TVR, vindeau spatii de publicitate pe o damigeana de tuica

De-abia se pusese iar pe picioare in Franta, cand a auzit de Revolutia din Romania si a venit imediat in tara. S-a lovit de ocarile celor care n-o mai acceptau pentru ca n-a stat in tara cu ei sa imparta salamul cu soia. Dar s-a concentrat, ca de obicei, pe munca. A creat si condus departamentul de publicitate al TVR, in urma rugamintii si invitatiei lui Razvan Teodorescu, presedintele Televiziunii la acea vreme. Va mai amintiti prima reclama cu „V-am prins, vrajitoarelor!“? Mihaela Mihai a nascocit-o, la fel si multe altele.

„Am stat 10 luni la TVR si am intalnit acolo niste povesti cu mafia italiana… Am dat cu nasul de niste ciubucareli care, in modul meu de a gandi, mi se pareau paguboase pentru ei, pentru ca vindeau spatii de publicitate pe o damigeana de tuica, chestii de-astea! Am facut un proiect de hotarare interna pentru Razvan Theodorescu, si-am zis: «Semneaza-mi asta si dati hotararea asta, ca eu sa pot ca, pe oricare din televiziune, sa il platesc oficial cu un procent din banii pe care ii incasam de la un client pe care il aduce el. Ar fi comisionul lui, asa cum se face si in alte parti.» Nu a vrut sa mi-o semneze si a mentinut o situatie tulbure, pentru ca ei aduceau clienti pentru publicitate, dar daca nu puteau sa-si ia si ei un beneficiu din chestia asta, erau pusi in situatia de a spagui. Regulile erau neclare, lasau loc la tot felul de mismasuri tulburi, ca unii sa poata profita. Si chiar au profitat din greu de confuzia pe care au creat-o ei insisi. Eu le-am spus macar sa se imbogateasca legal. Dar pe atunci era greu sa se inteleaga lucrurile astea! Ma urau pentru tot ce stiam eu si nu stapineau ei.

Eu, venita dupa atitia ani din Franta, nu stiam ce sfori se trag pe-aici, ce dedesubturi sunt. Si poate ca as fi acceptat chestia asta daca mi-ar fi spus-o de la inceput. Razvan, de luni de zile, imi facea mie presiuni sa scot spoturi, sa vada astia ca nu m-au angajat degeaba. Dupa care, cind stric ploile contractului pe care il semnase Emanuel Valeriu cu italienii, imi spui ca sunt prea competenta! Intr-o zi mi-au montat o capcana. Mi-a spus (si asta n-am zis-o niciodata presei!): «Noi am cerut guvernului sa ne dea o subventie ca sa cumparam aparatura pentru televiziune. Premierul mi-a dat jumatate din suma, nu stiu cite milioane de dolari, am dat comanda la Sony, in SUA, mi-au trimis prima jumatate, dar tocmai mi-a zis premierul ca nu mai are de unde si nu ne mai da cealalta jumatate de suma. Avem nevoie de un imprumut. Poti sa ne gasesti un imprumut in strainatate?» Si eu am spus: «Da. Cu garantia statului.» Eu plecam oricum in fiecare luna la Paris. Pe banii mei, in timp ce ei nu plecau in strainatate decit pe banii statului.

M-am dus si am dat telefoane si am gasit credit la o banca elvetiana, am negociat, mi-am pus obrazul la un nivel foarte ridicat. Si iau eu avionul sa vin, sa aduc raspunsul cel bun. A doua zi dimineata, luni, trebuia sa fiu prezenta la sedinta de consiliu saptaminala. Cind sa intru in sala de sedinte, nu m-au lasat. Mi-au spus ca m-au dat afara. Ca am lipsit trei zile de la serviciu si m-au concediat. I-am spus lui Razvan sa le explice de ce am plecat, a zis ca nu ma poate ajuta. Atunci a facut Iuga greva foamei in Televiziune. Dupa vreo trei sau patru ani m-am reintilnit cu Razvan Theodorescu la Paris si m-a intrebat daca mai sunt suparata pe el. Mi-a zis: «Stii, ai avut dreptate atunci. Recunosc!» «Ma bucur mult ca recunosti si, daca esti un om de onoare, te intorci la Bucuresti si dai declaratie la presa, ca sa-mi repari onoarea.» Si mi-a zis: «Vai, cum sa fac eu asa ceva?!»“

In timp ce lucra pe rupte la Bucuresti si o avea pe Isabelle cu ea, n-a stiut ca tatal ei initiase la tribunal o procedura pentru a obtine o interdictie de iesire din teritoriul francez a Isabellei. Iar Mihaela, corecta, i-a trimis-o in vacanta, in octombrie, asa cum batusera palma sa faca. Dar el nu i-a mai trimis-o inapoi. A dus-o in cea mai scumpa si mai luxoasa scoala din Franta. „Nu de dragul ei a vrut-o, ci ca sa nu o am eu. M-am dus s-o vad, eu nu puteam s-o trec fraudulos granita, ca s-o iau cu mine inapoi, in Romania. Ma gindeam s-o lasam citva timp in scoala aceea… La a doua vizita, insa, Isabelle a facut o criza de nervi, ceea ce ea nu facuse niciodata, urlind si plingind ca ea o vrea pe mama.“ Atunci a facut tot ce-a putut ca sa-si recupereze fata. Si au plecat amindoua de sub teroarea lui Maxime, s-au adapostit o vreme intr-un hotel ieftin burdusit cu arabi. Nu le-a fost usor. Au traversat o perioada saraca, au cunoscut greutati, dar bucuria de a te simti liber, de a fi impreuna a facut ca toate eforturile si lipsurile sa fie mai usor date uitarii. Si au avut puterea sa inceapa o noua viata.


La o saptamana dupa ce ne-am casatorit, mi-a spus ca trebuia sa se insoare cu o muncitoare de la APACA

La o receptie, la ambasada Romaniei din Paris, Mihaela Mihai si-a cunoscut al treilea sot. „Fiind mai catre sfirsitul receptiei, cu un pahar de sampanie in plus, ambasadorul Dumitru Ciausu mi-a marturisit ca e vaduv si ca este ingrozitor de timid cu femeile. S-a intimplat o conexiune. Eu eram de aproape 50 de ani si aveam o senzatie de prag fatidic.

Mi-am zis: «imbatrinesc, n-o sa ma mai ia nimeni…» M-am uitat la el si mi-am zis: omul asta este singur, e vaduv, nu fac rau nimanui. Si m-am uitat cu atentie la el, poate-l iau de barbat! A venit, mi-a facut curte, in felul lui stingaci. I-am permis sa vina sa ma viziteze intr-o simbata, la 11 dimineata, cu gindul ca vine, bem o cafea, luam prinzul impreuna si pleaca. A venit la 11 fara zece, ceea ce m-a enervat ingrozitor, pentru ca este o nepolitete si o lipsa de educatie sa vii la o femeie cu 10 minute inaintea orei de intilnire. A venit cu un buchet de trandafiri rosii si o sticla de sampanie. Am stat de vorba pina la 11 noaptea! Dupa aproape un an, ne-am casatorit, nu ne-am inteles si am divortat dupa patru ani si jumatate.“

Dupa alegerile cistigate de PSD, el intrase in dizgratie si a fost scos la pensie, fiind membru PNTCD. „A fost destul de umilitor. A fost trimis in Elvetia, cind s-a intors l-au bagat intr-un birouas nenorocit si abia dupa o luna, cind s-a dus sa-si ia leafa, i s-a spus ca nu are ce leafa sa-si ia, ca fusese scos la pensie.“ Ea n-a mai avut taria sa-l paraseasca atunci si a mai indurat 2 ani alaturi de el, cu toate ca relatia lor scirtiia de mult. El, insa, nu a apreciat gestul si si-a consumat in continuare energia invidiind-o pentru realizarile ei profesionale. Cind s-a umplut paharul l-a parasit. „Pina la casatorie a fost ambasador. Dupa, a devenit oltean, scuipator de coji de seminte. Am aflat de curind ca, la 67 de ani, a facut un copil. Are un baietel de 6 luni. La o saptamina dupa ce ne-am casatorit, el imi spunea mie ca a facut o mare greseala ca s-a casatorit cu mine, ca trebuia sa se insoare cu o muncitoare de la APACA. Care sa n-aiba pareri, sa-i dea de mincare, sa-i spele camasile, pentru ca eu aveam prea multe pareri, prea multa personalitate. Am aflat ca pina la urma chiar asa a si facut! S-a insurat cu o femeie fara pareri, foarte simpla, insa, pe de alta parte, orgoliul lui nu prea i-a dat ghes, pentru ca s-a insurat cu numai o luna inainte de nasterea copilului.“


M-am saturat de Romania!

Nu mai spera la o viata de familie in cazul ei. Cica ar fi prea tirziu. Dar povesteste surizind toata despre Isabelle si cum si-a luat ea anul trecut diploma la Columbia University din New York. Mihaela pregateste un disc nou si-si vede de Uniunea artistilor, al carei presedinte este. Dupa ce-mi insira problemele si suturile pe care le primeste de fiecare data cind pune la cale vreun proiect – culmea, in beneficiul altora! – ii pun cea mai la indemina intrebare: s-a saturat de Romania? O-ho, si inca cum, dar nu poate inca sa-si stringa hirtiile de pe birou si sa plece. N-o lasa onoarea. „Am apucat sa promit un lucru, ma simt obligata sa ma tin de cuvint. Cit pot! Cit imi va permite Dumnezeu, cit imi vor permite dusmanii, cit imi vor permite prostii! Dar hai sa nu zicem prosti, ci ignoranti. Romanii nu-si cunosc drepturile si nu sunt invatati sa si le apere. Avem foarte mult de lucrat aici, asta este de fapt pasionant pentru o personalitate creativa ca a mea, cind vii pe un teren unde totul e de facut.“
Articol publicat in Revista Tango, nr. 5, septembrie 2005

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Personalitati

Comentarii

  • A avut o viata trepidanta, zbuciumata as putea spune. Bine ca am citit acest articol intrucat as fi fi ramas cu o imagine deformata despre ea. Acum, a murit. Dumnezeu sa o odihneasca!

    Cinca Marian ianuarie 20, 2019 11:39 am Răspunde
  • Nu inteleg de ce aveti idei de stanga? Aceasta tara afost batjocoreita de comunisti iar acum este batjocoruta de fostii U.T.C-sti sisecuristi gen Boc,Basescu ,Blaga,VIsan,Videanu,Boiangiu.

    procuroru targoviste noiembrie 27, 2011 1:36 pm Răspunde
  • Mihaela Mihai ,sunteti o femeie speciala,o adevarata fortareata,dupa tot ce ati indurat…am citit cu interes despre dvs,nu mai stiam nimic de cintareata mihaela mihai…au fost vremuri cind ne bucurati cu cintecele dvs…va doresc sa aveti ani multi fericiti,macar de acum inainte si sanatate si sa va realizati planurile,alaturi de cei dragi

    marilena noiembrie 16, 2011 6:55 pm Răspunde
  • vai, ce mahalagioaica ingamfata!

    adina septembrie 17, 2011 4:54 pm Răspunde
  • da…e bine ca aflam si adevarul. si ca ne putem aprecia adevaratele valori ale Romaniei.

    karina iunie 8, 2011 6:02 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.