Centrul de Cercetări în Istorie Contemporană “Cont*texte” al Facultății de Istorie, Universitatea din București, în parteneriat cu Asociația Română de Istorie Socială (ARIS) a organizat, la început de iunie 2016, masa rotundă Între familie și stat: reglementarea reproducerii în România comunistă. După 50 de ani… La jumătate de secol de la emiterea „Decretului 770/1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii” câțiva specialiști în istorie, studii de gen, istorie orală sau antropologie (Prof. univ. dr. Jill Massino, Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, Dr. Lorena Anton, Dr. Luciana Jinga, Dr. Corina Doboș) au discutat despre contextul, implicațiile sociale și urmările (ne)promovării accesului la contracepție modernă și avort în România comunistă și post-comunistă. Din discursul mai puțin teoretic al profesoarei Mihaela Miroiu am reținut, pentru a le da mai departe, câteva idei, câteva amintiri, câteva concluzii.
România este o țară care în istoria ei nu a avut femei casnice
„Femeile din România care au intrat în secolul douăzeci erau 99% analfabete. Este un lucru extrem de important. Atunci când s-a terminat al doilea război mondial 80% din populația României era alcătuită din țărani și, de asemenea foarte important, în statisticile făcute de școala lui Gusti în 1937, 47% din forța de muncă din România era alcătuită din femei. Pe scurt, România este o țară care în viața istoriei ei nu a avut femei casnice. Numărul femeilor casnice este atât de neglijabil, încât a face vreo vagă analogie între problemele societății industriale, în care femeile casnice prestează activități gospodărești și bărbații sunt breadwinneri și cazul istoriei noastre, ar fi o greșeală.
Nu știu cum au reușit bunica și străbunica să își controleze natalitatea, dar sigur au făcut-o
„Eu însămi fac parte dintr-o familie care reproduce statistic această situație. Străbunica mea s-a născut în Imperiul Austro-Ungar și era analfabetă, pur și simplu nu a avut voie să facă școală. Bunica mea a avut doar dreptul să facă școală primară și pe aceea a făcut-o. Mama a fost prima generație care a făcut un liceu, respectiv Liceul Pedagogic, eu fiind apoi prima generație cu studii superioare. E tipic. Toate acestea s-au desfășurat pe durata unor generații pe care eu le-am cunoscut. Este o istorie foarte comprimată și foarte semnificativă. Cum au făcut bunica și străbunica să aibă fiecare numai un copil de-a lungul vieții… din păcate nu le-am întrebat la timp. Nu știu, deci, cum au reușit ele să își controleze natalitatea, dar sigur au făcut-o. Poate că alții au cercetat fenomenul acesta.
Decretul a intrat în viața mea ca o înjurătură la adresa lui Ceaușescu
„Aveam unsprezece ani când s-a dat acest Decret pentru Reglementarea Cursului Sarcinii, în 1966, și am aflat despre el în felul următor. Ceaușescu, pe vremea aceea, era un personaj foarte agreat, pentru că făcea pași serioși în legătură cu despărțirea și mai semnificativă de ruși, mai mult decât făcuse Dej în 1964, și pentru că era tânăr. Nouă ni se părea că dă drumul la restituirea literaturii române și a istoriei României și face pași de distanțare de Moscova și de bolșevismul de tip moscovit. Noi nu știam că se deschide astfel naționalismul care ulterior devine stalinist, acestea sunt doar judecăți retroactive. Numai că am aflat cu stupoare ce s-a întâmplat, într-o discuție între mama mea și prietena ei, într-un balcon la Constanța. Când Ceaușescu venea în vizită și toată lumea ieșea să îl vadă și să îl aplaude voluntar, ele înjurau. De ce? Pentru ceva ce nu am înțeles decât mai târziu: pentru decret. Decretul a intrat în viața mea ca o înjurătură la adresa lui Ceaușescu când aveam unsprezece ani.
Trebuia să avem grijă să ne ferim de băieți pentru că: ne pot necinsti, ne pot lăsa grele, ne pot batjocori
„De la unsprezece ani până am devenit ceea ce se numea atunci popular „domnișoară”, subiectele sexualitate, ciclu și sarcină nu existau nici în discuțiile din familie, nici în discuțiile de la școală, nici în cele cu prietenii. Era o poveste nediscutată. Pe scurt, eram analfabeți. Cei mai mulți dintre noi habar nu aveam despre ce este vorba. Mai prindeam așa, din zbor, câteva lucruri, iar în legătură cu viața sexuală primeam, de obicei, următoarele mesaje: că trebuie să avem grijă să ne ferim de băieți pentru că ne pot necinsti, ne pot lăsa grele, ne pot batjocori și că, în general, sunt porci. Evident, cultul virginității continua și în generația mea, în condițiile în care el avea vreun haz în generația străbunicii și a bunicii, care s-au căsătorit în jur de șaisprezece ani. Acest cult rămăsese în continuare atât de puternic, încât amenințarea principală a dirigintei mele din liceu, pentru acte de obrăznicie, era dusul cu forța la ginecolog ca să vadă dacă mai suntem fete mari.
Make love, not war nu avea, pentru noi, acoperire…
„Fac parte din generație care a prins nișa aceea mai deschisă spre Occident. Eram o generație care a fost raportată ideologic, cultural, la mișcarea hippie, la toată mișcarea flower power, eram afini și foarte contemporani cu ei, fapt pentru care aveam cu toții gărgăunii de emancipare. Evident că și „make love, not war”. Acestea făceau parte din arsenalul adolescenței noastre, dar, pe de altă parte, lucrul acesta nu avea în sine acoperire la noi. De ce? În cazul nostru, mijloacele contraceptive erau interzise. Singurele lucruri la dispoziția noastră oficial, dar pe care nu ni le-ar fi vândut oricum pentru că eram minori, erau prezervativele Vulcan, care aveau un cauciuc ca o minge de fotbal și erau, de bună seamă, de o calitate îndoielnică, fapt pentru care în mare măsură adolescența noastră a fost mai degrabă o poveste în care viața sexuală se menținea la mângâieri, romantisme și gesturi erotice presexuale pentru cei mai mulți dintre noi.
Dorințele noastre sexuale nu erau cu nimic mai altfel decât sunt dorințele tinerilor acum
„Exista o relație foarte puternică între sexualitate și frică, mergând până la groază. Eu cu mâna mea am făcut injecții ca să ajut prietene de-ale mele să avorteze în perioada aceea. Eu, cu brațele mele, am ridicat statui din Grozăvești, când am rămas însărcinată. Dorințele noastre sexuale nu erau cu nimic mai altfel decât sunt dorințele tinerilor acum, erau aceleași. Oamenii sunt la fel. Dar posibilitatea să ai o acțiune liberă din acest punct de vedere era extrem de redusă. Ca să te duci cu un băiat sau cu un bărbat undeva la un hotel trebuia să dai buletinul și nu aveai voie legal, decât dacă erai căsătorită cu el. Inclusiv umblatul noaptea după ora doisprezece cu cineva de sex opus însemna poliție, buletin, întrebarea „ce cauți cu persoana asta dacă nu ești căsătorită cu ea?”. Pe de altă parte, riscul sarcinii era major și nu a fost deloc trăit de noi ca o abstracție.
Salariul era de 1800 de lei. Costul unui avort era 3500 de lei
„Contraceptivele, singurele care intrau în țară prin contrabandă, erau din Ungaria și unele dintre ele, cele cu acțiune locală, din Uniunea Sovietică. Erau foarte riscante, pentru că nu erau recomandate de niciun fel de doctor. În cele mai multe cazuri, avorturile nu erau făcute de medici, în spitale, ci de obicei pe o masă de sufragerie într-un apartament al unei moașe care câștiga și ea ceva la afacerea asta. Erau și extrem de scumpe. Salariul meu, când am devenit profesoară în 1978, era de 1800 de lei. Costul unui avort era 3500 de lei. De regulă, aceste tipuri de avorturi se soldau cu mari hemoragii, cu mari probleme, cu febre, iar asta în condițiile în care nu puteai să te duci după aceea la medic, pentru că dusul la medic însemna procuratură, însemna o anchetă, risc de pușcărie, și pentru tine, și pentru persoana care ți-a făcut avortul. Deci a existat un spectru enorm al fricii.
Binecuvântarea cu un decrețel a apărut ca sarcină înainte cu o lună de ultima sesiune
„Întrebarea legitimă pe care unii dintre dumneavoastră și-o pot pune este de ce nu voiam copii, care era problema? Doar copiii sunt o binecuvântare! În ceea ce mă privește, binecuvântarea cu un decrețel a apărut ca sarcină înainte cu o lună de ultima sesiune din anul patru și înainte de licență și de repartițiile guvernamentale, deci în condițiile în care nu știam unde vom lucra, unde vom locui, într-un moment absolut inoportun. Nu știi nimic despre pasul următor, nu știi unde vei trăi, nu știi dacă vei fi împreună și se ivește o sarcină. Acesta a fost episodul în care am ridicat multe statui, am înghițit tot soiul de fierturi cu buruieni, pentru că asta era rețeta cunoscută. Copilul a rezistat, totuși, acestor eforturi, iar acum are 36 de ani.
Natura nu poate să țină seama de planificarea făcută de Partidul Comunist Român
„În cazul meu a fost o sarcină cu un copil foarte mare, a avut patru kilograme și era prima mea sarcină. Era clar că este un copil enorm, dar, conform legilor, spitalele aveau alocate două cezariene pe lună și nu aveai voie să faci cezariană decât în cazuri extreme și cu multe aprobări. A fost o naștere care era efectiv să mă ucidă. Eram în situația în care doctora mi-a spus să mă abțin cu nașterea până în luna februarie, pentru că s-a depășit planul de cezariene. Din păcate, natura nu poate să țină seama de planificarea făcută de Partidul Comunist Român. Copilul s-a născut la sfârșitul lui ianuarie…
Cea mai bună metodă de a distruge o relație morală cu o sarcină este interzicea avortului
„Limbajul despre avort era așa: „l-a scos”, „l-a făcut marinar”, „l-a dat la tomberon”. Discuția despre făt era ca despre măsele stricate. De ce? Am convingerea că acolo unde nu există libertate, nu există nici moralitate. Cea mai bună metodă de a distruge o relație morală cu o sarcină este interzicea avortului. În momentul în care nu lași această libertate, scăpatul de o sarcină nu mai devine o dilemă morală, devine o problemă de rezolvat, ceva de care vrei să scapi. Eu sunt foarte convinsă că generația mea de femei fertile, și cele puțin mai tinere decât mine și cele puțin mai în vârstă, nu au avut o relație morală cu sarcina, pentru că nu au avut libertatea să o aibă. În 1990 ne-am trezit libere la avort. Cam cât credeți că a tresărit sufletul sau conștiința celor din generația mea când s-au simțit în sfârșit eliberate de chestiunea asta? Foarte puțin. Reflecțiile de ordin etic asupra acestei probleme au apărut mult mai târziu, iar religia încă nu intrase în forță în toată această istorie.
Ce e mic, negru și bate la ușă? Viitorul
„Am crescut foarte greu copiii. În momentul în care în casă ai maxim cincisprezece grade iarna, în momentul în care se raționalizase totul și nu se găsea mai nimic și în momentul în care de fapt singura noastră filosofie despre viitor nu era că vine sfârșitul comunismului, care are deadline în decembrie 1989 și vedem noi după aceea, ci aceea care spunea: ce e mic, negru și bate la ușă? Viitorul. Noi așa vedeam lucrurile. Acum se pune problema responsabilității sarcinii, noi nu ne puneam problema responsabilității față de făt, ci a iresponsabilității de a face copii în acea lume. Actul de a naște într-o lume de genul acela ni se părea pur și simplu o lovitură sinistră dată propriilor copii, pentru că nu vedeam nicio ieșire din acel sistem de referință.
