Mihaela Miroiu: Căsătoriile lungi sunt divorțuri ratate

de

Are un doctorat în filosofie și o căsnicie, aceeași, de mai bine de 30 de ani. Este profesoară universitară a Facultății de Științe Politice și mamă a unui fiu pe care l-a întâlnit, premonitoriu, în vis, înainte de a cunoaște dragostea. Mihaela Miroiu este femeie întreagă, prietenă de vocație, scriitoare, făptură demnă și răzbătătoare ce luptă convingător pentru cauza dreptății și demnității femeilor.

 

Avem o cultură retardată

 

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Doamnă Mihaela Miroiu, ce este feminismul?

Mihaela Miroiu: Feminismul este cultura, acțiunea civică și acțiunea politică prin care se afirmă demnitatea femeilor și drepturile lor la autonomie, egalitatea lor de șanse la ora actuală, pentru că în trecut era vorba și de egalitate în drepturi. Prin urmare, feminismul este un tip de abordare, o mișcare, o teorie, o cultură prin care femeile sunt cunoscute din perspectiva lor. Se fac cercetări despre ele, întrebându-le pe ele – ceea ce este foarte rar, pentru că de obicei cultura este o construcție în care nu le întreabă nimeni nimic, se presupune că ar gândi într-un fel, dacă se presupune, cumva, că ar gândi. Și, în urma cercetării felului în care ele gândesc despre propria lor viață personală, publică, civică, politică, apar proiecte de politici publice prin care politica să mai fie și după chipul și asemănarea lor.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Dar feminismul este, până la urmă, ceva bun sau ceva rău?

MIHAELA MIROIU: Este ceva rău pentru patriarhat, asta e clar.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Prin reviste apar tot felul de articole prin care unele doamne se dezic scârbite de feminism și spun că poate să li se zică orice, numai că sunt feministe, nu. Ele spun: “Eu nu sunt feministă, eu sunt feminină, sunt o femeie în adevăratul sens al cuvântului!”.

MIHAELA MIROIU: Poate fiecare să se considere ce vrea, dar în care “sens al cuvântului”? În sensul clasic, patriarhal, în care feminitatea însemna supunere, dependență de un bărbat, faptul de a nu judeca cu propriul cap ce e bine sau ce e rău, ce e drept sau ce este nedrept? Sau feminitatea este una puternică, afirmativă, competitivă, în care, realmente, consideri că ai tot atâta drept să trăiești, după reguli comune, dar și în diferență specifică, în raport cu bărbații? Deci, feminitatea este dintr-o cultură patriarhală sau dintr-una partenerială? Pentru că feminismul o vede din perspectivă partenerială. Dar nu mă mir că se gândește așa, pentru că la noi ignoranța este așa de mare în ceea ce privește feminismul, încât sigur că lumea se dezice de el pentru că, de fapt, habar n-are despre ce e vorba. Eu în Occident nu cunosc nici o femeie în toată firea, și relativ de succes, care să aibă un astfel de comportament. Pentru că ele-și cunosc bine istoria. Noi nu ne cunoaștem istoria drepturilor femeilor.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Se merge adesea pe o nuanță un pic disprețuitoare față de femeile voluntare, chiar din partea femeilor. Se spune : “Tu nu ai bărbatul pe care ți-l dorești și de-aia zici că vrei să te descurci singură.”

MIHAELA MIROIU: Pot să dau un exemplu foarte clar? Eu am o persoană relativ apropiată care este ultraconservatoare în abordările sale. E foarte publică și cunoscută: Monica Tatoiu. Ea este prototipul de femeie care acționează autonom, este puternică și, hotărât lucru, n-ar fi putut ajunge ceea ce este acum, dacă femeile nu s-ar fi chinuit să le fie recunoscute drepturile la învățătură, la diferite profesii, drepturile politice. Și ea, deși este, efectiv, rezultatul unui proces istoric care le-a dus pe femei în situația de a putea demonstra că pot să facă ce vor din viața lor, este o conservatoare, este foarte de dreapta în sens conservator, nu în sens liberal, și este profund anti-feministă. Sunt paradoxuri, realmente paradoxuri. Până la urmă cred că e important și modelul fiecăreia, chiar dacă ea se consideră altceva.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Femeile nu sunt egale, în iubire, cu bărbații. Femeile așteaptă să fie invitate în oraș, să fie cerute de soție, femeile încă sunt sub dictatura deciziei masculine în ceea ce privește iubirea. Cum vedeți dumneavoastră aceste lucruri?

MIHAELA MIROIU: Pe de o parte, există o cutumă care spune că trebuie să aștepți prințul șarmant, eventual cu florile și diamantul, să te ceară de nevastă. În realitate lucrurile sunt mult mai nuanțate decât teoria asta despre cum se inițiază o relație între doi oameni. Noi știm foarte bine, amândouă, pentru că suntem suficient de mature, că inițierile sunt de ambele părți. Dar cutuma asta se păstrează după principiul pasivității feminine. Respectiv, o femeie virtuoasă este o femeie pasivă, care așteaptă să vină cuceritorul și ea n-are dreptul la inițiativă. Eu cred că a mai discuta în termenii ăștia, în secolul XXI, în Europa, este cel puțin naiv, dacă nu chiar prostesc. Asta efectiv arată că, în plin secol al globalizării, gândim ca în Evul Mediu timpuriu. Că avem o cultură retardată.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Totuși întâlnim fenomenul acesta la cele mai vizibile niveluri, vedete de tot soiul se perpelesc așteptând câte-un bogătaș să le ia de nevastă…

MIHAELA MIROIU: Dar au avut ele vreodată altfel de cultură, decât cea tradițională, despre ce înseamnă să fii femeie? Din moment ce la școală nu se predă nici un fel de istorie a drepturilor femeilor și nici măcar a drepturilor cetățenilor, din moment ce nu-și cunosc modelele de excelență și de implicare socială anterioare și nu pot să numească nici măcar o femeie care s-a bătut pentru drepturile lor, n-au o contracultură care să le pună în altfel de ipostaze decât aceea de “Mama lui Ștefan cel Mare” sau “amanta lui Carol al II-lea”, firește că își iau repere de acolo de unde pot, de unde se poate. Și, acolo unde se poate, modelele sunt clasice, tradiționaliste, de fapt bune pentru o lume în care noi nu mai trăim.

 

La feminism am ajuns într-un mod pervers

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Cum ați ajuns să fiți preocupată de domeniul acesta al gândirii, care a fost evoluția dumneavoastră în acest sens?

MIHAELA MIROIU: Totul a început de la două lucruri care au acționat în paralel. Cred că, într-un fel, eu am primit o educație feministă de la străbunica și de la bunica mea. Care habar n-aveau că fac asta, evident. Cert e că erau niște femei complet lipsite de orice fel de dependență și de obediență, care s-au descurcat foarte bine de capul lor, care nu așteptau să le salveze nimeni din vreo situație și care și-au tratat viața ca pe o responsabilitate personală, la modul cel mai serios. Altă persoană foarte importantă în viața mea a fost tata, care prea multe nu a știut, dar avea o idee foarte clară și anume : “Nu vreau ca fiica mea să fie o gâscă”. Din acest motiv m-a educat, zicea el, mai “băiețește”, respectiv m-a făcut să mă confrunt cu tot soiul de oameni, inclusiv cu tot soiul de bărbați, ca să-i cunosc. Mai mult, m-a încurajat spunându-mi că singurele mele limite sunt limitele intelectului meu, nu limitele sexului meu. Dincolo de asta, habar n-am avut că există o întreagă cultură și istorie diferite. La feminism am ajuns, explicit, într-un mod pervers. În 1991, un prieten, profesor la Oxford, mi-a trimis o carte de filosofie feministă, diploma mea fiind în filosofie. A fost o surpriză absolut fantastică pentru că eu nu învățasem și nu citisem și nu studiasem niciodată nici un fel de filosofie feministă și nici nu știam că există o astfel de abordare în filosofie. Nici măcar nu știam că femeile creează filosofie! La momentul respectiv a fost o mare revelație, a fost proba clară că femeile nu pot doar învăța și preda filosofie, ci pot produce filosofie. Și că se situează în poziția unui anumit tip de creație filosofică ce diferă mult de abordările bărbaților în filosofie.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Credeți că e adevărat că în viața noastră, a oamenilor de rând, este foarte important felul în care ne trăim copilăria și că relațiile cu părinții sunt esențiale, peste ani, în modul de a înțelege relațiile cu cei din jur?

MIHAELA MIROIU: Eu nu sunt psiholog și, nefiind psiholog, îmi este greu să mă pronunț cât din viața noastră sunt ei, părinții. Aș putea să vă spun doar că în sensul acesta, al feminismului, a contat mai mult relația mea cu bunica și cu străbunica, decât cea cu mama, pentru că mama este, dacă vreți, mai tradițional feminină decât erau ele două. Eu am observat că toată copilăria mea și toată adolescența am căutat să mă așez lângă femei foarte “întregi”.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Ce înseamnă “femei întregi”?

MIHAELA MIROIU: Femei care nu voiau să fie un singur lucru. Respectiv, nu se mulțumeau cu performanța de nevastă, sau de profesionistă, sau de mamă, sau de prietenă. Erau foarte “întregi” în sensul că-și iubeau la fel de puternic profesia, copiii, felul în care arătau, erau foarte puternice, nu aveau un model schizoid de existență, de tipul “Dom’le, eu nu arăt bine, hai să demonstrez că sunt foarte deșteaptă” sau “Eu sunt foarte deșteaptă, deci nu mai contează restul vieții mele”, sau “Eu m-am împlinit în dragoste, deci pot să fiu mediocră profesional, pentru că am deja o scuză în fața mea” și așa mai departe. Aveau, însă, toate, ceva foarte serios în comun: erau libere. Chiar și în comunism. Nu libertine, ci libere în sensul deplin al cuvântului, nu făceau pe placul nimănui ca să fie aplaudate.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Cum arată viața dumneavoastră din punctul acesta de vedere, sunteți o femeie “întreagă”?

MIHAELA MIROIU: Vreau să fiu. E, însă, de foarte multe ori, greu, în sensul că fiecare dintre “întregimile” astea este extrem de devoratoare. Eu cred că dintre vocațiile mele sociale, cea mai bună este cea de prietenă. Cred că sunt o prietenă mai bună decât sunt mamă sau soție. Sunt o soție OK, cred că sunt o mamă rezonabilă și nu e deloc un eșec maternitatea mea, pot să spun asta după 28 de ani de maternitate, dar cred că vocația mea cea mai puternică a fost și este cea de prietenă. Pe de altă parte, eu mi-am luat și profesoratul foarte în serios, am aproape treizeci de ani de profesorat și n-am vrut să trișez niciodată în relația asta indiferent cine era în fața mea, copiii de la seral, zugravii, cei de la textile care n-aveau în casă decât cartea de telefon, sau doctoranzii mei. N-am vrut niciodată să-mi răspund la întrebarea dacă în locul meu poate să stea oricând un manual, o carte sau altceva. Deci, cred că și asta mi-a reușit. Iar altă vocație, sper, destul de reușită, într-un sens, e cea creativă. Și mai e ceva: am învățat că e mai puțin riscant să crezi în cauze, decât în oameni. Decât să mergi până în pânzele albe după Georgică, fiindcă el e farul tău călăuzitor, și să pui miza credințelor tale în Georgică (și să dai un faliment cumplit care poate să te și omoare, într-o bună zi, cel puțin sufletește), e mult mai bine să iubești cauze și să încerci să mergi în direcția lor. Nici una nu te va părăsi, niciodată, o părăsești tu, dacă vrei. Așa că, dacă tot vrei să urmezi ceva, un lucru în care să crezi, cred că e mai interesant decât să urmezi o persoană, în orice caz e mai puțin riscant și, în timp, poate să producă și modificări sociale.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Dați-mi niște exemple de cauze pe care le-ați urmat dumneavoastră.

MIHAELA MIROIU: Pentru mine, lupta pentru dreptatea și demnitatea femeilor este o cauză clară, cu care mă pot trezi și culca, niciodată nu m-am depărtat de asta, nu s-a întâmplat niciodată să fiu comodă în relația cu această cauză. Cred că suntem extrem de întârziați în această problemă, cred că trăim într-o cultură jegos misogină, practicată și de femei, nu numai de bărbați. Cred că disprețul față de intelectul femeilor, față de mintea femeilor, față de ceea ce ele pot să facă este atât de copleșitor de mare, încât mă simt umilită și insultată ori de câte ori o femeie este umilită și insultată pentru că e femeie. Să ne înțelegem, niciodată n-am să spun despre o femeie proastă că e deșteaptă pentru că e femeie, dar tot niciodată n-am să accept ca cineva să spună că o femeie e proastă pentru că este femeie. Nu scuz incompetența, nu scuz micimea, meschinăria, pe motiv de gen, dar a fi tratată ca un om sau ca un intelectual de mâna a șaptea, ca un profesionist mai de jos, în mod axiomatic, sau a tolera faptul că fundurile femeilor sunt publice în tramvai și oricine le poate ciupi, că orice profesor libidinos poate să tragă de tine în schimbul unei note pentru că ești fată, acestea sunt lucruri pe care n-am să le suport niciodată. Ori de câte ori se atinge cineva de una dintre ele, se atinge și de mine. Simt că mi se dă în cap, în sensul demnității personale, când o femeie este umilită pentru că e femeie.

Eu sunt partizana familiei parteneriale, nu a disoluției familiei sau a non-familiei

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Mai este familia o instituție valabilă pentru oamenii liberi care vrem să fim?

MIHAELA MIROIU: Există mai multe modele de familii. Familia tradițională se cam duce. În locul ei, ori se naște o familie partenerială, ori e mai greu să fie o familie. Eu sunt partizana familiei parteneriale, fără discuție, nu a disoluției familiei sau a non-familiei. E adevărat, însă, că familia partenerială este foarte greu de construit.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Ce înseamnă o familie partenerială?

MIHAELA MIROIU: Înseamnă că din moment ce ne e foame și unuia și altuia și mâncăm și unul și altul, problema aprovizionării, a gătitului, a spălatului vaselor este a ambilor. Dacă ne murdărim și murdărim haine, problema spălatului este a ambilor și rezolvarea, la fel. Dacă facem un copil împreună, acel copil are doi părinți care l-au făcut, deci doi părinți activi trebuie să-l crească. Asta înseamnă, după mine, familie partenerială. Tot ce ține de “metabolismul” de familie, de la gospodărie până la copii și până la faptul că ai bătrâni care încep să aibă probleme mari și depind de tine, sunt lucruri pe care le împarți cu celălalt. Modelul familiei “Eu mă duc și vânez mamutul și tu vii apoi și-l faci șnițele” este, la ora actuală, caraghios. Din moment ce mamutul îl aducem amândoi, înseamnă că șnițelele și toate celelalte trebuie să le facem împreună. Nu văd o alternativă la asta, nu văd de ce te-ai numi perechea cuiva, dacă tu-i atârni în spate ca un copil mic sau ca un bătrân neputincios. Când ai două mâini stângi, când aștepți să fii servit, când crezi că acasă pentru tine e timp liber și pentru celălalt e timp de muncă, eu nu cred că asta e o familie. O familie trebuie să-și împartă toate lucrurile pe care le are de făcut. Eu continuu să susțin că, dacă am avea o educație pentru viața privată, formată de când suntem mici, din școală, și dacă ni s-ar părea foarte natural să știm ce e familia și la ce ne poate ajuta existența ei, lucrurile ar arăta foarte diferit. Dar noi avem numai contramodele. Învățăm, în genere, că familia e un lucru rău.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: De unde, cum învățăm asta?

MIHAELA MIROIU: În primul rând, din propriile familii. În care ce vedem, femei fiind? “De ce să mă mărit, să spăl toată ziua după nefericitul ăla? El să meargă la bere cu băieții și eu să stau să schimb copilu’?” Adică el, prin căsătorie, devine îngrijit și liber, iar eu, îngrijitoare și neliberă. E un model pe care-l afli de la comportamentul din propria familie. În genere, noi nu prea vrem să ne urmăm părinții, decât dacă ei fac performanțe profesionale. Sunt foarte puține familii (statisticile din România spun că sunt cam 5%) care pot fi urmate ca model. Așa că, dintr-o dată, afli că acasă e nasol. Genul ăsta de cuplu nu-l dorești pentru tine. În al doilea rând, cuplul pe care ți-l prezintă, de exemplu, biserica, este unul atât de ideal și de nerealist, încât spui: ”O fi, dar poate în împărăția cerurilor, că pe pământ nu prea se vede!” Iar în școală, preocuparea pentru educația de a trăi în familie este zero, mai interesante sunt euglena verde, nitrotoluenul și alte povești pe care copiii le uită imediat ce au dat teza sau extemporalul. Și neinteresându-te că educi fii, viitori părinți, viitori bunici, viitori prieteni, oameni sociali, la modul propriu, sigur că ești analfabet în privința acestei forme de viață. Deci noi părăsim școala analfabeți. Mai e și modelul TV, de la care ori ai familia Columbeanu, cu prototipul de femeie întreținută, exhibiționism, lux, care e tot o familie nerealistă, ori vezi o puzderie întreagă de vedete care divorțează sau practică mariajele scurte și dese. Cinstit vorbind, după care să te iei? Care-i modelul de care să te poți lega, cu speranța realistă că familia e un lucru bun? Pentru că noi am alege mai degrabă familia, decât lipsa ei… E mai normal să crezi că e mai bine ca doi oameni să împartă, în comun, problemele, decât unul singur, că e mai bine să crească în doi copiii, decât unul singur, că-și pot fi sprijin unul altuia când studiază sau când au probleme profesionale sau când vor să facă performanță profesională. sunt o mulțime de motive pentru care e mai bine în doi, dincolo de partea erotico-sentimentală. Vorbesc de viața asta care se compune din sculatul de dimineață, din “Care intră primul la duș?“, din “Cine dă drumul la filtrul de cafea?”, din “Cine ia copiii repede să-i pregătească și să-i ducă la grădiniță sau la școală?”. Viața noastră nu se compune din lucruri mari, decât foarte rar, ci din fiecare ceas pe care îl trăim. Și când tu vezi că alegerea ar fi cel puțin cronofagă pentru tine, stai să te mai gândești.

M-am căsătorit cu colegul meu de bancă din facultate

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Câți ani aveați când v-ați căsătorit și cu ce vă ocupați atunci?

MIHAELA MIROIU: 21 de ani aveam și m-am căsătorit cu colegul meu de bancă din facultate.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Și sunteți și acum împreună cu el?

MIHAELA MIROIU: Da. Noi suntem aproape parteneri, în sensul că suntem buni parteneri intelectuali, dar acasă există o asimetrie, adică o bună parte din munci o fac eu.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Nu sunteți o parteneră incomodă pentru cel de lângă dumneavoastră, ca femeie care gândește atât de mult?

MIHAELA MIROIU: Nu, pentru că împărtășim aceleași gânduri. Și cred că n-am divorțat din cauza asta, pentru că, din punctul meu de vedere, căsătoriile lungi sunt divorțuri ratate. După cum divorțurile sunt căsătorii ratate. Asta pentru că eu nu cred, cu excepții rarisime, că n-au intervenit niciodată gânduri sau planuri de divorț în cuplurile lungi, ci pur și simplu oamenii s-au gândit mai bine ce pierd și ce câștigă divorțând, dacă e mai bine în formula asta, sau nu. Și au decis că-i mai bine, sau mai puțin rău, în cuplu. Pe noi ne-au ținut împreună, în primul rând, credințele și valorile comune, în al doilea rând faptul că și unul, și celălalt, am construit serios domenii și instituții în perioada de tranziție, unele împreună, altele separat, dar e clar că modul nostru de viață, pe fond, era foarte asemănător.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Nu vorbiți deloc ca despre o valoare esențială într-un cuplu, așa cum vorbesc cei mai mulți oameni, despre dragoste. Nu acesta este lucrul care ține, de fapt, doi oameni împreună?

MIHAELA MIROIU: Dragostea aceea erotică, entuziastă, din prima perioadă? Nu știu câte cupluri stau într-o asemenea relație.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Unii își păstrează entuziasmul ani și ani la rând…

MIHAELA MIROIU: Foarte bine, mă bucur pentru ei!

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Însă există și alt fel de dragoste, pe tremen lung…

MIHAELA MIROIU: Da, există un fel de dragoste care e mai degrabă echilibru, susținere psihologică, tandrețe, este mai degrabă “drag”. Dacă “drag”-ul rămâne, perioada entuziasmului erotic dispare fără să lase urme grave. Dacă “drag”-ul nu rămâne, atunci moare tot. Acum, sigur, invidiez în sens suprapozitiv cuplurile care au rămas îndrăgostite toată viața.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Cum v-a schimbat viața apariția copilului?

MIHAELA MIROIU: E foarte interesant că eu când eram copilă și adolescentă și foarte tânără studentă, nu mi-am imaginat niciodată că voi fi măritată. Și nu mi-am imaginat nici un fel de soț, dar tot timpul am știut că voi fi mama unui băiat pe nume Andrei. A fost o intuiție, extrem de puternică, pe care am avut-o din copilărie. Povestea cu copilul Andrei s-a executat, într-adevăr, la 24 de ani. Eu n-am avut nici imaginea bărbatului ideal pe care să-l caut, n-aveam o fantomă după care să umblu, nu știu dacă asta e bine sau rău, dar nu aveam farul acela călăuzitor. Copilul mi-a schimbat foarte mult viața, pentru că noi până atunci credeam că viața se compune din cursuri, seminarii și studii. Și, odată cu copilul, evident, viața a devenit cea reală, pentru adulți. Am devenit adulți abia când am făcut un copil.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Dar pentru dumneavoastră, ca femeie, ce a însemnat acest copil? Este maternitatea esențială în evoluția unei femei?

MIHAELA MIROIU: Dacă, până când am născut copilul ăsta, mie mi se părea că am avut un ghinion cumplit că m-am născut femeie, că n-am avut noroc să mă nasc bărbat, că dacă Dumnezeu era îndurător cu mine m-aș fi născut bărbat și viața mea ar fi fost alta și aș fi avut un grad mai mare de libertate, după ce am născut am spus “Doamne, mulțumescu-Ți, eu pot face tot ce face un bărbat, în schimb, acest sentiment el, săracu’, nu poate să-l trăiască niciodată!” Și, din acea clipă, împăcarea cu mine, că sunt femeie, n-a fost numai o împăcare, a fost o bucurie fantastică. Ca intelectuală femeie, m-am împăcat cu mine numai când am dat peste filosofia feministă, dar ca simplă femeie m-am împăcat cu mine atunci când am născut.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Și cum v-ați crescut copilul? După ce principii, după ce valori? Ați știut ceva în plus față de celelalte femei?

MIHAELA MIROIU: Nu știu, mi-e greu să spun dacă i-am dat sau nu ceva în plus… Poate că, într-un fel, i-am dat ceva în minus! În primul rând, copilul a avut nenorocul să se nască odată cu începerea marii crize economice din comunism și copilăria lui s-a desfășurat în cei mai frustrați și mai nenorociți ani, în deceniul opt, când a fost cumplit. M-am simțit extrem de vinovată pentru iresponsabilitatea de a face un copil în acele vremuri, în acea lume. Ce să-i dai în plus într-o asemenea situație? Copilul a crescut, să spunem, în plus față de alții, într-un climat în care a prins simțul valorii. Sigur că, tot acolo, a învățat și duplicitatea. A învățat că acasă suntem una și că în afară trebuie să uităm puțin cum gândim acasă. A fost o viață foarte complicată, eu cred că și ei sunt o generație tarată, el avea 11 ani în anul 1990, a prins multe din perioada aceea în care noi eram disperați că trăim un fel de coșmar fără sfârșit. Era ca în anecdota aia cu ascultătorul care sună la Radio Erevan și întreabă: ”Știți cumva dacă există viață înainte de moarte?” Ăsta era sentimentul pe care-l aveam, dar el a învățat solidaritatea în vremuri foarte grele, a învățat ce înseamnă să trăiești între oameni care sunt prieteni și care-și împart până și 200 de grame de carne între copiii “tribului”. A învățat ce înseamnă ca unul singur să aibă apă caldă și absolut toată lumea să vină cu prosoapele la el, să facă baie. A învățat o prietenie substanțială, nu superficială. Cultural vorbind, a învățat multe, pentru că, în regimuri totalitare, oamenii rezistă dacă-s proști (pentru că mediocritatea este o caracteristică a acestui tip de regim), sau reziști dacă ești îndrăgostit, sau mereu beat, sau numai citind enorm de mult. Au fost perioade în care copilul ăsta a învățat să trăiască printre cărți, sau împreună cu cărțile, ca un mod constitutiv de viață. Era un mod de viață pe care el îl imita, copil fiind, și care era inclus și în viața părinților lui. În rest, n-aveam timp prea mult, aveam 36 de ore la școală și acasă făceam meditații pe brânză, smântână, ouă și găini, că n-aveam ce mânca. Deci el nu prea beneficia de prezența activă a mamei. Mama trebuia să facă o grămadă de lucruri, iar partea gospodărească o făceam noaptea, pentru că doar atunci erau gaze.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Pe ce drum a mers băiatul dumneavoastră, cu ce se ocupă acum, e student?

MIHAELA MIROIU: Băiatul meu a terminat și doctoratul! Deja a publicat cărți, a făcut și tratate de Relații Internaționale, îi merge bine.

Comunismul nu avea dead-line

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Ați spus că v-ați simțit vinovată că ați născut un copil într-o lume care nu oferea condiții…

MIHAELA MIROIU: Un lucru pe care puțini oameni îl mai înțeleg e că comunismul nu avea dead-line! Nu se punea problema că trebuie să reziști până în decembrie ’89 când se termina povestea! Din punctul nostru de vedere era foarte posibil ca sfârșitul nostru personal să fie mult înaintea sfârșitului comunismului. Deci noi nu ne pregăteam pentru sfârșitul comunismului. Singurul lucru pe care încercam să-l facem era să mai rămânem oameni, deși totul contrazicea modelul ăsta.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Strict din perspectiva unei femei, când poate să fie avortul o opțiune valabilă, corectă?

MIHAELA MIROIU: Eu sunt o femeie care a trăit în perioada politicii pro-nataliste care ne-a distrus sexualitatea. Generația mea a gândit despre sexualitate ca despre un lucru cumplit care poate să aibă consecințe dramatice sau tragice. Realmente o acceptam pentru că era vorba de o datorie conjugală, pe vremea aceea nu exista viol marital, sexualitatea era înghițită în meniul “obligații conjugale legale”. Relația noastră cu această parte a vieții a fost întotdeauna extrem de grea, de frica consecințelor. Atunci când tu faci copii că vrea Statul, nu că vrei tu, sentimentul de înstrăinare față de sexualitate și de sarcină este foarte puternic. Suntem o generație de femei tarate, pentru care maternitatea a părut o calamitate. Sigur, până când ai văzut copilul și, asta este, l-ai iubit. Ce mă deranjează pe mine este că noi sărim dintr-o extremă într-alta. Eu aș introduce prin lege ca cineva care se prezintă la medic să ceară un avort să aibă o consiliere obligatorie anterioară despre consecințele morale, emoționale, medicale ale avortului, încât femeia aceea să aleagă în cunoștință de cauză și să i se dea 48 de ore la dispoziție, cu informațiile în mână, să cugete. Nu zic să tratăm problema asta fundamentalist, la modul “orice viață trebuie dusă până la capăt” și să nu faci avort nici în caz de incest, nici în caz de viol, dar faptul de a trata o sarcină ca pe o măsea stricată este o dovadă de cruntă imoralitate.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Bărbații nu-și asumă aceeași responsabilitate ca femeia, față de un copil. Ei chiar spun: “Dar e problema mea că tu ai rămas însărcinată, trebuia să te întreb eu ce ai luat înainte, ce ai făcut?”

MIHAELA MIROIU: Sau ar putea să-și facă ei vasectomie dacă au hotărât că nu mai vor copii. După părerea mea e un mod îngrozitor de egoist de a trata sexualitatea.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Dar sexualitatea încă este un domeniu al egoismului, mai ales în tot ce merge pe direcția asta, a concepției, a creării unei noi vieți. Câți bărbați își asumă lucrul acesta în momentul în care își încep relația cu o parteneră?

MIHAELA MIROIU: Foarte puțini…

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: De bine, de rău, să zicem că am depășit epoca în care bărbații erau egoiști în ceea ce privește domeniul plăcerii în sex…

MIHAELA MIROIU: Asta poate în generația voastră! Generației mai vechi i se potrivea tot un banc cu Radio Erevan, când un ascultător întreabă “În ce condiții are o femeie orgasm?” Și răspunsul este: “Cui îi pasă?” Discuțiile despre reciprocitatea plăcerii sexuale au apărut de mult, odată cu revoluția sexuală din anii ’60, în Occident, însă la noi datează după ’90, deci avem un retard serios, de vreo 30 de ani, și n-a devenit încă o valoare socială generalizată și nici o discuție publică consistentă. Cu atât mai puțin problema faptului că răspund de contracepție și unul, și altul. Iar părerea mea e că bărbații greșesc foarte tare în chestiunea asta, dintr-un motiv care se va vedea în timp. Respectiv, riscă tot mai mult să nu se bucure de deliciile, de bucuria activă a faptului de a fi părinte. Dacă nu vor ști să fie parteneri, femeile independente și mai puternice și capabile să se autoîntrețină o să-și facă o viață de mamă fără ei. Și, după părerea mea, cine poate să aibă experiența de părinte, și n-o are, face o mare tâmpenie, își îngustează îngrozitor viața ca potențial și mod de manifestare. Mai mult, e privat de o dragoste necondiționată pe care nu o poți avea decât față de copiii tăi și, eventual, față de nepoți. Deci ei nu-și dau șansa să experimenteze paternitatea și asta este trist pentru ei.

În reclame, femeile sunt spălătorese universale și bărbații niște bețivani

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Ce ar trebui schimbat în ceea ce părinții îi învață pe copii, ca să nu perpetuăm la infinit aceste modele depășite?

MIHAELA MIROIU: Prima chestiune cred că ține de faptul că îi scutim pe copii de prea multe lucruri. În realitate ei ar trebui lăsați și încurajați să facă ceea ce pot, începând cu vârsta de la care pot. Respectiv, indiferent de sexul lor, când ajung la un an jumate, deja le poți da niște lucruri de făcut cum ar fi “Du pantofii ăia în hol!” sau “Pune șervețelele alea în coșul de gunoi!” Ar trebui ținuți, și băiatul, și fata, pe lângă ambii părinți când aceștia fac lucruri gospodărești, ca să învețe prin imitație. Ei învață foarte mult imitând și se identifică cu modelele în funcție de sex. Eu am văzut băieți extrem de implicați gospodărește și foarte atenți la detalii și extrem de grijulii crescuți, însă, de mame singure. Ei n-au avut contrapondere la modelul mamei și atunci au devenit, comportamental, mai “femei”, pentru că n-au avut și celălalt model la care să migreze, respectiv modelul voiajorului nepăsător prin casă. Cel care vine, te pupă pe frunte, te prinde de bărbie, te întreabă ce note ai mai luat la școală, după care butonează. Calculele spun că în România bărbații petrec în medie cam 7 minute pe săptămână cu educația copiilor.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Poate și pentru că facem diferențieri de când sunt copiii mici, între felul în care ne educăm fata și felul în care îl educăm pe băiat? Și spunem: “Tu ești băiat, nu trebuie să plângi, iar tu ești fetiță, trebuie să speli vasele”

MIHAELA MIROIU: Da, hotărât. Problema este, însă, că nu ai cum să constrângi părinții să-și educe copiii altfel și atunci singurul lucru pe care poți să-l faci este să acționezi asupra lucrurilor controlabile. Adică în școală sau, de exemplu, prin politici media, mai ales pe postul public de televiziune. Altă chestiune ar fi o contraofensivă serioasă la reclamele astea în care femeile sunt spălătorese universale și bărbații niște bețivani care beau tot timpul bere și se murdăresc ca porcii. E un stereotip, și atunci lumea acceptă ca atare. Deci, la ce te poți aștepta de la un bărbat? Să mintă și să plece cu prietenii la bere, eventual să vină murdar ca porcul, pentru ca eu cu noul detergent nuștiucare să-i rezolv problema izmenelor sau cămășii. E un pattern, e ca o a doua natură, creează un reflex mintal, e ca o fatalitate. Nu poți ieși din asta pentru că, uite, ți-o arată tot timpul, deci așa stau lucrurile și prin urmare așa trebuie să stea. Persoanele care schimbă copiii și pentru care se fac reclame la pempărși nu sunt tați. Niciodată. Am văzut în Franța o reclamă foarte drăguță, “Un pempărs pentru somnul tatălui meu”. Și era concentrată pe un bărbat care sfătuia pe un alt bărbat, care nu dormea noaptea pentru că-i plângea copilul, să ia pempărșii pe care-i ia el ca să doarmă copilul ăla, liniștit, cel puțin șase ore. Noi am văzut vreodată reclame cu schimbatul pempărșilor asociat tăticilor? Nu! Prin urmare, numai femeile trebuie să schimbe pempărși. Dar ai, în firmele de PR, o cât de cât conștientizare de genul ăsta? Ai oameni pregătiți să facă reclame de alt tip? Nu!

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Credeți că fidelitatea absolută, într-un cuplu, nu poate să existe?

MIHAELA MIROIU: Ba da, probabil într-unul la două mii. Sau în cupluri foarte anoste și fără imaginație. Există și oameni care iubesc dragostea și îndrăgostirea, trebuie să înțelegem și asta. Sunt oameni pentru care a fi îndrăgostiți este o combustie interioară, îi ține vii, au sentimentul că așa se mențin în viață. Să presupunem că la un moment dat e o conjunctură și că în conjunctura aia, pe moment, cineva te-a atras foarte tare. Și ești suficient de smintit la ora aia încât să dai curs acestei atracții. După care, când te trezești, te întrebi cum se numește celălalt și chiar te gândești “da’ ce dracu’ m-o fi apucat?!”. Ori asta n-are consecință asupra cuplului stabil, nu e o problemă din care să faci cap de țară. Problema este cum păstrezi un cuplu, nu că ai mai luat-o câteodată razna. Cum ești în stare, dacă ții cu adevărat la celălalt, dacă-l iubești și dacă socotești că el e esențial pentru tine și că restul e un accident, să faci ca el să nu sufere. Ca plăcerea ta să nu devină suferința celuilalt.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: Dar există metode să nu-l faci să sufere? Cum faci să păstrezi cuplul?

MIHAELA MIROIU: În primul rând trebuie să fii suficient de diplomat, încât să nu se observe prin toți porii tăi că ești deraiat de pe traiectorie. Apoi, dacă simți că la un moment dat te-ai distanțat puțin, ar fi bine să cauți un pretext de distanțare spațială până-ți trece, până când crezi că te poți întoarce. Deci trebuie să găsești bune pretexte prin care să nu distrugi sufletul celuilalt, care poate a crezut enorm de mult în tine.

Marea Dragoste-RevistaTango.ro: De unde credeți că vine, totuși, suferința, atât de prezentă în iubire?

MIHAELA MIROIU: Am observat că există o perioadă de-asta zăpăcită și păcălitoare, mai ales pentru oamenii cu imaginație, în care comparăm bărbatul sau femeia cu care suntem cu bărbatul ideal și femeia ideală, care sunt proiecții imaginare. Și-i reproșăm că nu e ca ăla. După aceea, urmează o perioadă în care femeile compară bărbații între ei și bărbații femeile între ele. Și apoi o perioadă în care femeile compară bărbații cu femeile și aceștia ies total defavorabil, așa că trebuie să se întoarcă la compararea bărbaților cu alți bărbați. Una dintre sursele suferințelor la femei vine chiar din această comparație a bărbaților cu femeile. Să nu-i mai compare, că nu sunt la fel! De pildă, ai sentimentul ăsta: “Dumnezeule, păi eu dacă aș sta cu prietena mea Cutărica, ea ar simți la fel de bine ca și mine (și aici nu vorbesc de cuplul lesbian!) ar ști că dimineața îmi place să găsesc cafeaua făcută, ar ști că dacă vin mai devreme acasă mi-ar plăcea să-i găsesc pe copii dormind liniștiți, ei nu trebuie să-i explic de o sută de ori care-mi sunt nevoile pentru că pricepe și singură…” Atunci apare întrebarea: “De ce stau eu cu nesimțitu’ ăsta de Georgică, când oricare dintre Maricicile pe care le cunosc ar fi net mai sensibilă la viața mea și ar veni în întâmpinarea nevoilor mele mult mai bine?” Ei bine, când compari bărbați cu femei e un dezastru! Mai bine te oprești și te întorci și compari bărbații între ei. Ca să constați că totuși poate măcar unul o fi mai bun de partener decât alții…

 

Interviu realizat în 2007

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *