Cu pasi de dor si lacrimi de Biblie, femeia si-a urmat barbatul. L-a iubit 40 de ani si, devastata de plecarea lui, a ales sa-i caute urmele pe cai stelare. Mihaela Tonitza, sotia minunatului actor disparut Stefan Iordache, n-a mai suportat povara unei absente imposibil de vindecat vreodata. Rapusa de boala si tristete, s-a stins de curand. Si aproape nimeni n-a plans-o cu disperare, ci doar cu emotie supusa, cu strania multumire ca acolo, sus, ea avea sa-si intalneasca sufletul pereche, de fapt.
Text de Ioana Mandache (redactat de Simona Catrina)
Mari absente, mari taceri
S-au intalnit acum patru decenii. Si, de-atunci, doar moartea a cutezat sa le desfaca mainile si sa-i separe. Nimeni n-a banuit ca, in familia unui actor, va rezista o mare, unica iubire. S-au cunoscut printr-un prieten comun, criticul George Banu – si, la cateva luni, au devenit iubiti. Mai tarziu, Stefan Iordache marturisea, intr-un interviu, ca Mihaela a reprezentat sansa lui in viata. Ei i-a atribuit succesul lui, stralucirea lui, fericirea lui. De cand a vazut-o, a stiut ca drumurile lor nu s-au intalnit intamplator. Era o femeie frumoasa, cu o personalitate puternica, il fascina si il ajuta sa-si gaseasca propriile drumuri si definitii. Dar, desi tenace si razbatatoare, a stat intotdeauna in umbra tandra a maestrului, i-a respectat geniul si menirea, l-a sprijinit neconditionat, de la un capat la altul al povestii lor.
Dupa moartea lui, lumea ei s-a prabusit. A rezistat mai mult din demnitate, decat din vointa de a supravietui. A preferat sa le vorbeasca doar celor apropiati despre imensul gol din existenta ei. La inmormantarea lui, ii scrisese pe coroana de flori „Asteapta-ma“. Atunci, mesajul a bulversat opinia publica. Iar frisonul acestei triste revelatii a revenit acum, cand toata lumea avea sa constate ca Mihaela nu si-a lasat sotul s-o astepte prea mult. Un sir de suferinte, care au culminat fatal cu o complicatie la rinichi, i-au deschis portile cerului. Organismul a cedat, sufletul s-a desprins de asteptarile pamantesti.
In urma ei, au ramas nedumeriri si tristeti. S-au mai asternut un gol si-o vijelie de lacrimi, dar si un film despre viata lui Stefan Iordache, la care Mihaela lucra impreuna cu regizorul Serban Marinescu, dar pe care n-a mai apucat sa-l termine. Regizorul va termina singur acest proiect de suflet. Si a mai ramas cartea pe care Mihaela a scris-o despre sotul si iubitul ei plecat prea devreme. Si alte idei ramase in stadiu de proiect, de care vor avea grija cei ce continua munca si visul acestui cuplu extraordinar. Printre ele, intentia de a se infiinta un premiu la Gala Tanarului Actor din Mangalia, care sa poarte numele lui Stefan Iordache. Premiul va exista cu siguranta, iar la Gala din acest an, va fi oferit unui actor tanar si foarte talentat.
Pana cand moartea ne va reuni…
In ultima vreme, nepoata pictorului Nicolae Tonitza se dedicase aproape exclusiv sotului sau, renuntand la o cariera exceptionala de profesor universitar, dar si la cea de director de teatru. Dupa cum se stie, ea a condus multa vreme Teatrul Tandarica, iar studentii de la UNATC erau fascinati de profesoara lor. A pastrat o legatura apropiata cu studentii care o vizitau si la Gruiu, in acel loc de rai unde s-a stabilit, impreuna cu Stefan, in ultimii ani, renuntand – fara dileme si nostalgii – la agitatia din Bucuresti.
Mihaela Tonitza a crezut cu convingere, dintotdeauna, ca intalnirea ei cu Stefan Iordache a fost, pur si simplu, predestinata. Ea a vrut si a reusit sa-i ofere totul, in asa fel, incat el sa-si urmeze harul si profesia, sa poata atinge magice impliniri artistice. O femeie cu nume ilustru s-a plasat intotdeauna, asadar, pe o treapta mai modesta a stralucirii publice. L-a respectat si l-a adorat intr-atat pe Stefan, incat ar fi dat orice sa-l ajute si sa-i vegheze zilele si noptile. Iar in toata viata lor comuna, Stefan n-a omis nicio sansa de a spune lumii intregi cat isi iubeste sotia. Emotionat si recunoscator, a adorat-o la scena deschisa, asa cum si-a derulat toata existenta.
Locuitorii din Gruiu au povestit ca Mihaela Tonitza era foarte trista dupa moartea actorului si ca foarte rar mai zambea. Chipul ii era adiat de ganduri apasatoare, de un dor incurabil, de o deznadejde absoluta, pe care numai uriase iubiri zguduite o pot dezlantui intr-o fiinta umana. Satul ii iubea pe amandoi si acum tuturor le e dor. Ii stiau cu totii, ii vedeau petrecandu-si serile in gradina, sub soapta de frunze, in discutii sau taceri la fel de frumoase.
Ultima dorinta a Mihaelei Tonitza Iordache s-a rostit fara drept de apel. A dorit sa fie incinerata, iar cenusa sa fie ingropata (dupa ce va sta un numar de zile in locuinta celor doi), la Cimitirul din Gruiu, langa sotul sau. Prietenii apropiati si sora actorului, care a sprijinit-o si i-au stat alaturi in toata aceasta agonie, i-au respectat dorinta. Si, intr-o insingurata, splendida nunta in cer, iubirea lor de 40 de ani a trecut pragurile nemuririi.
Dumnezeu sa i aiba in grija. Minunați si in viata si in poveste.