Mihai Beniuc – Necunoscuta femeie

de

 

Dintre-nșelătoarele amante

Mi-a rămas în minte numai una,

Încărcată greu cu diamante

Și purtând pe frunte – nouă – luna.

 

Mă-nvelea cu șalul de-ntuneric

Și stăteam alăturea tăcuți;

Trupul fin i-l cuprindeam eteric:

„Spune, tu, de ce nu mă săruți?”

 

Ea tăcea și mă-nvelea mai tare,

Tăinuit o lacrimă zvânta;

Nu-ndrăzneam să-i pun vreo întrebare,

Ce durere grea o frământa.

 

Dar o dată, către zori de ziuă,

Când pleca de obicei grăbit,

Inima ca un ciocan în piuă

I-a bătut ș-atuncea mi-a vorbit.

 

„Trebuie să rupem legătura!

Te iubesc așa de mult acum,

Că mi-e arsă de-nsetare gura:

Un sărut și te vei face scrum!

 

N-am iubit pe nimeni niciodată,

Toți i-am sărutat, pe câți am vrut;

Și-au pierit ca floarea scuturată.

Te iubesc, nu pot să te sărut”.

 

N-a mai fost de-atuncea la-ntâlnire,

Dar eu știu că nu mă va uita.

Când s-o stinge marea ei iubire,

O, atuncea mă va săruta!

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *