De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramâi, ramâi cu bine!
Ma voi feri în calea mea
De tine.
De astazi dar tu fa ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Ma lasa.
Caci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sa ma îmbat si de scântei
Din stele,
Când, degerând atâtea dati,
Eu ma uitam prin ramuri
Si asteptam sa te arati
La geamuri.
Si cât eram de fericit
Sa mergem împreuna,
Sub acel farmec linistit
De luna.
Incat în taina ma rugam
Ca noaptea-n loc sa steie,
În veci alaturi sa te am,
Femeie!
Din a lor treacat sa apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Caci daca astazi mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi par o veche, de demult
Poveste.
Si daca luna bate-n lunci
Si tremura pe lacuri,
Tot o sa-mi para ca de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea ramâi –
Adio!
