Mircea Baniciu: Mi-e frica de batranete

de

Autointerviu: Mircea baniciu versus Baniciu Mircea.

-Sunt momente in care nu poti sa te suferi, Mircea. Ia sa vad, esti constient care sunt acelea?

Da! Sunt momente in care prefer sa ocolesc oglinda, cantarul, bucataria, scena si chiar pe mine insumi. Si asta, pentru ca fata ta adevarata ai sa o vezi doar atunci cand vrei cu adevarat si ai curajul sa-ti vezi propriul “eu”. De cele mai multe ori avem tendinta sa ocolim subiectul, lasandu-i pe altii sa ne gaseasca, iar parerile lor tind uneori sa ne calce pe nervi. Asa ca o sedinta cu tine insuti in fata oglinzii nu strica. Aveam adesea obiceiul acesta. A cam inceput sa dispara din pacate.

-Ai vise pe care nu ti le-ai implinit inca?

Cine oare nu are? Sunt, insa, pe cale sa-mi indeplinesc unul dintre ele, acela de a vedea lumea, locuri la care acum ceva ani nici nu indrazneam sa ma gandesc. Italia, de exemplu. Am vazut tara asta doar din avion sau in trecere prin aeroport. Apoi mai sunt si altele. Mi-ar fi placut sa fac arhitectura, insa destinul m-a indepartat dureros de calea asta.
Mi-ar mai fi placut sa cant cu Queen, Genesis sau Rolling pe aceeasi scena, sa am talentul si ideile lui McCartney si cate si mai cate. Iar lista celor pe care nu le-am facut ar putea creste exponential! Asa ca prefer sa ma opresc.

Rubrica de Dana Dorian

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *