Viata e o suita de suisuri si coborasuri, numai de noi depinde cum le urcam si mai ales, cum sa coboram fara sa ne accidentam iremediabil. Monica Davidescu si Aurelian Temisan au trait si ei astfel de experiente, despre care ne vorbesc fara ascunzisuri.
Sta in natura omului sa fie nemultumit, sa vrea intotdeauna mai mult. In meseria noastra de artisti, trecem prin suisuri si coborasuri, avem bucurii si dezamagiri. Uneori, consideram un esec profesional ca pe o mare pierdere fara sa ne dam seama ca, de fapt, experienta acumulata ne face sa inaintam mult mai bogati in viata. Alteori, pierdem pe cineva drag si realizam ca nu l-am pretuit destul in viata, traim mai departe cu tristetea ramasa in suflet. Sau am investit sume de bani in proiecte care nu au mers, ori am fost atrasi in proiecte in care nu am fost platiti, toate astea se insumeaza la pierderi, dar cea mai mare dintre pierderi este increderea in oameni. Din pacate, nu putem spune ca mai avem incredere totala in cineva. Ne bazam pe prieteni, dar pana la un punct, restrangem cercul increderii in familie si consideram ca ne putem cu adevarat sprijini doar unul pe celalalt. Poate de aceea relatia noastra merge bine inainte, pentru ca am avut incredere unul in celalalt, fiind mai precauti cu ceilalti.
Sa iti dea unul dintre noi un exemplu concret in sensul acesta e mai greu, pentru ca fiecare pierdere, materiala, emotionala, profesionala, a avut importanta la momentul respectiv, acum lucrurile s-au reasezat in matca lor, iar noi suntem mai experimentati, mai buni, mai tristi, mai creativi, mai putin increzatori in oameni.
In ceea ce priveste reactiile pe care le-am avut atunci cand am pierdut ceva, nici unul, nici altul nu facem parte din categoria de oameni care ar spune „sunt la pamant, am nevoie de ajutor si compatimire din partea celorlalti“. Suntem oameni trecuti prin incercari in viata si am invatat sa ne ridicam, strangand din dinti si mergand mai departe. Am invatat ca orice sfat e bun doar trecut prin sita proprie si analizand mai bine traseul lucrurilor care au dus la acea pierdere/cadere. Tot sprijinindu-ne unul pe umarul celuilalt, am mers mai departe si am facut pasi mari inainte, depasind momentul colapsului.
Sigur ca am invatat si din greseli. O minte deschisa invata din orice. Din bune si rele, din fericiri si necazuri, din experientele proprii sau ale altora. Cei care iubesc viata vor invata continuu. Cei care renunta la a invata renunta la progresul propriu in viata marunta pe care o duc.
Daca am spus vreodata ca „orice sut in fund e un pas inainte“? E o intrebare la care putem raspunde cu „da“ sau „nu“. Cred ca doar cei care renunta la viata de bunavoie iti vor raspunde „nu“. Noi suntem bine mersi in viata, har Domnului, si avem de gand sa ramanem asa. Deci… Hopa sus!
