Nicu Alifantis: Casatoria nu e un act de caritate

de

Traieste astazi toate profunzimile iubirii implinite. Din tihna prezentului in care si-a gasit fericirea, alaturi de sotia si de fiicele sale, Nicu Alifantis priveste catre trecut cu tandrete, cu intelegere. Si cu emotia celui care a trait intens, arzator, frumos, mereu altfel decit toti ceilalti.

Doua momente au fost cruciale: cand m-am casatorit si, apoi, cand am facut infarct

Marea Dragoste / Tango: Cat de fericit esti, acum, pe toate planurile, profesional, personal?
Nicu Alifantis: Intamplator, acum, mai putin partea strict cetateneasca, mi-e foarte bine. In rest, am o profunda dezamagire ca cetatean al plaiului mioritic fata de ceea ce se intampla primprejur. Dar profesional, familial, am o liniste deosebita. De asta, probabil, sunt detasat vizavi de tot ce se intampla. Pun mai putin la suflet decat poate as fi pus daca nu aveam implinirile pe partea personala.

Marea Dragoste / Tango: De cand ai devenit un om linistit, au fost si epoci mai tulburi?
NICU ALIFANTIS: N-as putea spune ca am avut perioade deosebit de  proaste de-a lungul existentei. Au fost lucruri care, sigur, m-au marcat, le-am pus undeva la suflet si mi-au mai cauzat cate-un infarct, dar in ultimii ani mi-am schimbat foarte tare viziunea asupra vietii. Doua momente au fost cruciale pentru mine: o data cand m-am casatorit si m-am adunat cu ai mei si apoi, cand am facut infarct si, dupa povestea cu infarctul, am privit totul cu alti ochi si m-am relaxat foarte tare. Mi-am facut un inventar foarte exact al prietenilor, al relatiilor, al oamenilor cu care merita sa-ti petreci timpul, pentru ca, mai ales de la o anumita varsta, timpul devine extrem de pretios si atunci e foarte important cu cine ti-l petreci. Si cred c-am facut alegeri bune pentru ca nu-mi pare rau – de la un moment dat incoace – de nimic.

Marea Dragoste / Tango: Ai alergat dupa dragoste, ai tanjit dupa dragoste, ai avut si perioade in care n-ai iubit?
NICU ALIFANTIS: Cred ca le-am traversat pe toate, pentru ca am fost un tip destul de agitat in tineretea mea. Mi-a placut sa traiesc,
mi-am trait viata chiar cu drag si dor, asa, cu mare ardere si intensitate, la un moment dat. Iar intalnirile cu femeile au fost teribil de benefice si de interesante. Chiar si despartirile au fost interesante. Cred ca, intr-o tinerete tumultoasa, inveti mai mult din despartiri si din relatiile care se asaza dupa, decat din perioada pe care o arzi cu o anumita intensitate, la o varsta care poate ca nu e cea mai potrivita in a gandi limpede.

Marea Dragoste / Tango: Cum v-ati cunoscut, tu si sotia ta,  si cum au evoluat lucrurile pana-n ziua de astazi?
NICU ALIFANTIS: Eu si Anca, sotia mea de azi, ne-am cunoscut cu multi ani in urma, prin ’83. Ne-am iubit de prin ’84, ne-am imprietenit… Am facut un copil in ’86. Apoi ne-am despartit.

Marea Dragoste / Tango: De ce?! Fara sa fi fost casatoriti?
NICU ALIFANTIS: Fara. Pentru ca asa a fost sa fie. N-a fost vina niciunuia dintre noi, realmente asa a fost sa fie. Si ne-am reintilnit in ’96 si ne-am casatorit. Si iata-ne ca, de atunci, suntem impreuna si totul merge nu bine, ci foarte bine. Asta-i foarte pe scurt povestea. E un soi de telenovela. Si e o iubire foarte frumoasa din partea Ancai, lucru care nu poate decat sa ma onoreze foarte tare. Eu, fiind un pic mai imprastiat, mai zapauc, m-am luat cu ale vietii, cu ale muncii. Am facut bine sau n-am facut bine ca atunci s-a intamplat sa ne despartim, dar cert este ca acum ne este atat de bine impreuna, incat aproape nici nu mai conteaza. Chiar mi-e teama ca, poate, daca o continuam atunci, n-ar mai fi putut fi atat de bine acum… Nu stiu cum ar fi fost. Stiu doar ca povestea noastra e o poveste de iubire incredibil de frumoasa. Si faptul ca o traiesc, ca mi-a fost data, imi da acum o liniste extraordinara… O fi din cauza varstei? 

Prea putini dintre noi au o viata usoara

Marea Dragoste / Tango: Dar cat de greu crezi sau stii ca i-a fost ei in anii aceia cand a ramas singura cu un copil?
NICU ALIFANTIS: I-a fost foarte greu. Stiu acum, caci ne-am tot povestit. Usor nu avea cum sa-i fie si o apreciez enorm pentru ca a avut o tarie extraordinara de a duce singura toata povestea asta mai departe. Dar, repet, e un om foarte tare si eu stiam, dar nu am facut gestul asta, atunci, ca s-o pun la incercare, nu! Repet, asa a fost sa fie. Faptul ca e asa a si ajutat-o, a si indrumat-o spre calea cea buna de fiecare data, n-a facut tampenii. Ce sa zic, e un om care a stiut sa ia viata-n piept foarte bine.

Marea Dragoste / Tango: Viata i-a oferit si ocazii, se pare, caci nici ea n-a avut o existenta usoara.
NICU ALIFANTIS: Prea putini dintre noi au o viata usoara… Cazurile extrem de fericite sunt mai mult decit singulare si accidentale. Aproape orice om are mari probleme de-a lungul existentei, in a lupta cu viata si a lupta cu el insusi, in primul rand. Asta cred ca e cea mai cumplita batalie pe care trebuie sa o porti, nu atat batalia cu ceilalti, cat cu tine insuti.

Marea Dragoste / Tango: E si razboiul etern intre barbati si femei, iar femeile care nasc un copil nu prea-l iarta pe tatal copilului, daca acesta se indeparteaza de ele. La voi e o poveste frumoasa care contrazice toate celelalte istorii de acest gen.
NICU ALIFANTIS: Acum, depinde si de tata. Uita-te la mine, puteai sa urasti asa ceva?!!! (rade)

Marea Dragoste / Tango: Nu, asa este… Anca s-a casatorit dupa ce s-a despartit de tine?
NICU ALIFANTIS: Da, s-a casatorit cu altcineva si a nascut un alt copil, o fetita.

Marea Dragoste / Tango: Ce diferenta este intre copii?
NICU ALIFANTIS: Un an jumate, aproape doi. Acum suntem toti la un loc. Am trait si traim impreuna o poveste foarte frumoasa, iar eu ma bucur ca am avut experiente de genul asta, chiar daca au fost grele, pentru ca le consider o sansa de a ma lumina asupra mea, asupra relatiilor mele cu ceilalti, asupra oamenilor pe care pot conta. Un om cum este Anca, sunt convins, mai ales acum, si o spun din tot sufletul, e un om pe care te poti baza, cu adevarat. Or, asta este un lucru extraordinar intr-un parteneriat.

Marea Dragoste / Tango: E e o iubire care tine de multi ani, probabil v-ati iubit in tot acest timp, chiar daca n-ati fost impreuna…
NICU ALIFANTIS: Da, ne-am iubit tacit, ne-am iubit in asteptare, intr-un stand-by. Probabil ca fiecare, in sinea lui, a ars mocnit totul, pana cand a rabufnit.

Marea Dragoste / Tango: Cum crezi ca se poate face diferenta intre marea dragoste si o iubire de rand?
NICU ALIFANTIS: Cred ca sunt momente in viata care-ti dezvaluie foarte tare omul in care merita sa investesti. Eu cred ca exista doua categorii de iubiri, le am foarte clare in mintea mea: o data sunt acelea care ard foarte repede si care explodeaza, ard intens si se si termina combustibilul foarte repede. Sunt iubirile acelea de-o intensitate si de-o nebunie fara margini… Si-apoi sunt iubirile care ard constant, la foc bine controlat si care au intensitate suficienta, cat sa genereze binele in fiecare dintre cei doi care ard. Acestea sunt iubirile care pot dura foarte mult.

Marea Dragoste / Tango: Idealul nu este totusi sa le ai pe amandoua? Sa ai si pasiunea nebuna, dar si sansa la o evolutie pe termen lung?
NICU ALIFANTIS: Sigur, iar noi asa am trait. Iubirea noastra a fost la inceput o valvataie, iar peste timp am mai gasit resurse, nu s-a terminat combustibilul si am putut ramane impreuna. Asta este, am fost norocosi si nu ne plictisim niciodata unul langa celalalt.
In clipa in care te plictisesti alaturi de omul cu care ai pornit la drum, cred ca deja e necesar sa fie trasa alarma. Intotdeauna ai ce vorbi cu un om in care crezi, pe care-l iubesti, pe mana caruia te dai pina la capat, cred ca ai foarte multe lucruri sa-ti spui. Chiar si tacerile sunt extraordinar de frumoase langa omul pe care-l iubesti, sunt benefice, sunt constructive.

Marea Dragoste / Tango: Cand esti linga omul potrivit.
NICU ALIFANTIS: Da. Numai atunci. Eu consider ca, in clipa in care semnalele de alarma au fost trase si au pornit sirenele, e bine sa lichidezi totul. Eu sunt mai dur. Nu as taragana-o, nu cred in ciorba reincalzita, nu cred in lucrurile neclare.

De obicei barbatii vor fara acte.

Marea Dragoste / Tango: Ai mai avut o casatorie, de mai scurta durata?
NICU ALIFANTIS: O, da, foarte scurta. Prima mea casatorie a fost acea experienta pe care o traim cu totii in tinerete, o intalnire pe care unii o finalizeaza, altii nu. Eu am finalizat-o, eu am vrut cu acte.

Marea Dragoste / Tango: De obicei, barbatii vor fara acte. Cum ai luat decizia sa te casatoresti si prima data si a doua oara?
NICU ALIFANTIS: E adevarat, de obicei barbatii vor fara acte. Eu am copilarit si am fost educat si am crescut intr-un mediu acolo, la mine, la Braila, unde oamenii erau mai cu frica lui Dumnezeu, tineau cont de gura lumii si atunci, automat, lucrurile de genul asta era bine sa le faci cum trebuie, batraneste, frumos, la Sfatul Popular si la biserica. Probabil ca din cauza asta, a mentalitatii, dar si pentru ca eram foarte tanar, m-am grabit…

Marea Dragoste / Tango: Dar a doua oara, cum te-ai hotarat? Cum ai luat decizia, cum ai cerut-o de sotie pe Anca?
NICU ALIFANTIS: Ne-am reintalnit, am simtit ca ea traversa un moment usor neplacut al existentei ei. Eu, la fel, eram un pic derutat, fusesem in America si facusem acolo sarbatorile de iarna, voiam sa vad si cum este, pentru ca ma batea usor un gind sa raman acolo. Dar nu mi-a placut deloc si, cat am stat peste Ocean, vreo luna si ceva, am avut timp sa stau de vorba cu mine si sa inteleg ca e momentul sa fac pasul asta, sa inteleg ca ea e omul potrivit. Ne stiam, slava Domnului, exista intre noi si legatura extraordinara care inseamna copilul, aveam motivatii mai mult sau mai putin lucide, mai mult sau mai putin logice, dar mai presus de toate, exista o lamurire in mine insumi. Cert este ca, in clipa in care m-am intors, i-am spus sa ne casatorim. Pentru ca asa am simtit. Cand iti cumperi o masina, stii de ce o cumperi, dar, cand iti iei o nevasta, o iei pentru ca asa iti vine tie, nu stai sa gasesti motivatii si argumente. O faci pentru ca simti ca trebuie s-o faci.

Marea Dragoste / Tango: Copilul a cantarit si el in decizia asta?
NICU ALIFANTIS: Copilul era deja mare, avea vreo 10 ani si ceva. Sincer, copilul nu cred ca a fost un argument in plus in favoarea casatoriei. Conteaza si treaba asta, a contat si faptul ca aveam un copil, sigur, dar in relatia noastra cred ca legatura dintre noi doi a fost cea mai interesanta si cea care a generat toata povestea asta. Sigur ca si chestia aia mica are locul ei insemnat in poveste, dar eu nu sunt Crucea Rosie, casatoria nu e un act de caritate, iar uneori pot exista copii, dar daca parintii nu se iubesc si nu se potrivesc, n-are rost sa se casatoreasca numai din obligatie. Casatoria nu e ceva de genul asta.

Marea Dragoste / Tango: Dar, pe de alta parte, femeilor li se pare absurd ca e doar dreptul barbatilor sa decida daca fac acest pas sau nu.
NICU ALIFANTIS: Nu e adevarat. Sunt convins ca, in relatia dintre un barbat si o femeie, toate cartile se afla la femeie. Asta-i ferma mea convingere. Poate sa se dea barbatul peste cap, sa se dea cu capul de pereti, sa se tavaleasca pe jos, voi sunteti cele care decideti totul, inclusiv daca vreti sa aveti copii, inclusiv daca vreti sa va maritati si asa mai departe. Toate cartile eu consider ca se afla la femei, nu la barbati.

Marea Dragoste / Tango: Unele femei joaca prost carti. Chiar daca au carti, nu stiu sa le foloseasca.
NICU ALIFANTIS: Da, asta este, e un joc, intr-adevar. Ai inspiratie sau nu ai, scoti cartea cea buna sau n-o scoti, dar cartile cam sunt la voi, o spun cu parere de rau, dar sunt la voi.

Felul in care vorbele izvorau din gura lui Nichita il facea sa fie altfel decit noi.

Marea Dragoste / Tango: Cum s-a intamplat intalnirea dintre tine si Nichita Stanescu?
NICU ALIFANTIS: Una dintre sansele mele extraordinare a fost sa intalnesc deosebit de multi oameni importanti. Oameni de o mare valoare, de la care am invatat enorm. Erau poeti, scriitori, pictori, scenografi, regizori, actori, lista-i foarte larga si foarte mare. Sigur ca e emotionant sa intalnesti un om cum era Nichita Stanescu, un mare, un urias poet, o personalitate extraordinara, dar si mai mare surpriza pentru mine a fost cand am cunoscut omul Nichita. Asta era extraordinar.
Pentru ca, bun, ii intalneai pe Johnny Raducanu sau pe Stefan Iordache sau pe Alexandru Tocilescu sau nu mai stiu cine, nu conteaza, nume mari, fiecare pe felia lui, dar clipa in care ii descopereai ca oameni, imaginea aia capata clarul ala nemaipomenit si conturul, iar miracolul consta in sansa de-a descoperi legaturi intre persoana civila si artistul respectiv. Acelasi lucru mi s-a intimplat si cu Nichita. L-am cunoscut tarziu, cu foarte putina vreme inainte sa plece dintre noi.
L-am cunoscut intr-o intamplare privata, la Florin Zamfirescu acasa, de ziua lui Florin. Nichita avea piciorul in ghips si parea foarte… om. Stiam ca e Nichita, marele Nichita Stanescu, dar in clipa in care a inceput sa vorbeasca a depasit tot ce imi imaginasem despre el. Iar acolo nu se vorbea de poezie, toti erau niste civili! Ne bucuram ca era ziua prietenului nostru Florin si stateam acolo la o sueta, mancam ceva si beam ceva si discutam mult, despre cate-n luna si-n stele. Iar eu ma uitam fascinat la Nichita, pentru ca parea un om ca oricare dintre noi, dar nu era la fel…. Felul in care vorbele izvorau din gura lui Nichita il facea sa fie altfel decat noi ceilalti. 

Marea Dragoste / Tango: Vorbea o alta limba romana decat a noastra?
NICU ALIFANTIS: Da, cu totul alta limba. Dupa aceea, ne-am mai intalnit de cateva ori. In seara aceea, prima seara, mi-a spus ce cantec ii place dintre cantecele mele si am si cantat cate ceva. Lui Nichita cel mai mult ii placea „Rar“, pe versuri de Bacovia, si asta m-a impresionat, pentru ca nu m-asteptam, ma asteptam sa zica „Decembre“ sau nu stiu, orice altceva. N-am indraznit sa cant atunci, in seara aia, cantecele pe care le aveam deja, compuse pe versurile lui. Mi-a fost frica, recunosc ca mi-a fost frica.

Marea Dragoste / Tango: Ce aveai deja?
NICU ALIFANTIS: Aveam „Emotie de toamna“, „Ce bine ca esti“ si „Luna-n cimp“. Sigur ca i le-am cantat pana la urma, ne-am intalnit in niste spectacole de muzica si poezie. Era mirat, nu se astepta sa sune altfel, probabil, la inceput i s-a parut ciudat cum i le cant eu. Iar in seara aia, la acea prima intalnire a noastra, a spus chestia aia minunata cu „Sa smulgem fildesii din Alifantis“. Iti dai seama ca, pe moment, m-am topit, asa, ca uite, ma baga-n seama marele poet si uite ce a zis el despre mine… Dupa aia, cand mi-a dat caseta Florin Zamfirescu, dupa un timp de, cand am ascultat-o, am realizat ca mi-a pus mie Dumnezeu mana-n cap, am inteles ce inseamna sa te bage-n seama unul ca Nichita.

Mi-am facut damblalele din plin

Marea Dragoste / Tango: Care este relatia ta cu banii si cum ai gestionat-o?
NICU ALIFANTIS: Nu sunt un tip al facutului banilor si al chivernisirii lor sau a gestionarii lor. Dar sunt un om care-a avut bani. As minti sa spun ca nu. Mi-am facut damblalele din plin.

Marea Dragoste / Tango: Ce inseamna „damblale“?
NICU ALIFANTIS: Ce sa zic, aveam douazeci de ani cand am avut prima masina, cand mi-am luat permis, calatoream, am facut chiar vreo doua drumuri cu taxi-ul prin tara, mergeam dintr-un capat in altul al tarii cu taxi-ul. Mancam la restaurant. Imi placea sa mananc la restaurant. Sunt, de atfel, un mare gurmand, se si vede. Am investit mult in restaurante, mi-a placut sa mananc, probabil am eu o fire asa, mai boiereasca, imi place sa fiu servit, sa ma bucur de mancare. Eu consider mancarea o arta si a sti a manca e iarasi o arta. Asta e un alt subiect de care nu vreau sa m-ating pentru ca as vorbi enorm de mult pe tema asta. Am facut foarte multe cadouri, imi placea sa fac cadouri, sa-mi rasfat prietenii, cunostintele. Eu nu cred ca artistul trebuie sa fie sarac, dimpotriva, artistul trebuie s-o duca bine financiar, ca sa se poata gandi la ale lui. Deci, teoria aia ca artistul trebuie sa sufere, sa fie vai de capul lui ca sa  aiba inspiratie, o detest, o urasc si o desfid. Nu cred in ea nici o secunda. Ba mai mult decat atat, intr-o meserie ca asta pe care o fac eu, trebuie sa ai un anumit rasfat, sa-ti permiti un instrument bun, sa poti intra in studiouri bune, sa poti sa-ti iei colaboratorii de care ai nevoie, sa-i platesti ca atare, sa-ti poti produce niste albume. Toate astea le fac pe banii mei si e un efort. Dar pot sa spun cu bucurie si cu mandrie ca traiesc numai din meseria asta.
Eu n-am alte business-uri. Traiesc din cantat. Sigur, nu ma sparg in figuri, n-am SLK –uri si alte masini superfitoase, dar pot sa spun ca duc o viata normala, in care nu ma abtin de la mai nimic. Sigur ca, intotdeauna, e loc de mai bine.

Marea Dragoste / Tango: Ai facut vreodata pentru cariera ta compromisuri pe care le regreti?
NICU ALIFANTIS: Nu, categoric. E unul dintre putinele motive pentru care imi sunt simpatic. Nu am facut compromisuri si mi-e bine asa si chiar sunt mandru de mine. Ar fi un singur lucru care poate fi discutat, dar pe care eu nu-l consider un compromis, pentru ca s-a intamplat trecand usor pe langa mine. De curand, m-am gasit in nu stiu ce ziar, mentionat pe o lista data de ministrul nostru minunat al Culturii: eu sunt ala de-am facut „Traiasca Romania!“ care se canta pe vremea aceea si eram pe lista aceea neagra. E fraier. Eu am facut un cantec patriotic si mie nu mi se pare jenant in nici un fel sa faci un cantec patriotic – una la mana. Apoi, doi la mana, nu este vina mea ca acel cantec a capatat alt text, intr-o anume conjunctura si nu e vina mea ca a trebuit sa-l cant. La vremea aia, nu aveai ce face, asta e. Deci asta ar fi singurul lucru care imi lasa, asa, un usor gust amar, dar asta-i cauzata de tampenia asta care e acum la moda si e facuta de  oamenii astia care nu mai stiu ce sa mai inventeze.

Plasticul cu sufletul nu se pupa

Marea Dragoste / Tango: Ciudatenii de artist ai?
NICU ALIFANTIS: Mi-am pus cercel, mi-am lasat codita. Sigur ca poti spune ca, la batranete, iti ia Dumnezeu mintile, dar mi-am pus cercel pentru ca toate fetele mele din casa, in frunte cu nevasta-mea, mi-au zis ca trebuie sa-mi pun cercel. Au hotarat ele ca un artist trebuie sa poarte cercel si-am cedat nervos si, dupa un an jumate, mi-am pus cercel, si mi-am lasat codita pentru ca, aici, la ceafa, e singurul loc unde mai am par. Alte nebunii as fi facut daca firea mea ar fi fost alta. Imi pare foarte rau, dar pentru zona de reviste mondene nu sunt un subiect interesant, pentru ca nu ma duc in cluburi noaptea, nu consider ca trebuie sa ma imbrac de la casele de moda nu stiu care, pentru mine imbracamintea e un lucru in care te simti bine si-atata tot, in rest sunt un om absolut normal. Nu prezint interes: nu am amante, ca n-am timp, cinstit. Pentru cine vrea sa stie, cheltuiesc pe instrumente foarte multi bani, pe consumabile, pe instrumente, corzi, curele de chitare, astea-s singurele fite pe care mi le permit si am intr-adevar instrumente nu bune, ci foarte bune si sunt mandru de asta.

Marea Dragoste / Tango: Pe cadourile sotiei?
NICU ALIFANTIS: Alea intra la consumabile, alea sunt normale. Consider ca nu exista lucru mai important decit a face un cadou cuiva care-ti este drag si sa-l faci cu toata dragostea, sa-l faci cu toata inima si sa poti sa nu te uiti la bani. Daca-ti poti permite sa faci cadouri celor dragi fara sa te uiti foarte mult la bani, e minunat.

Marea Dragoste / Tango: Ce defect ti se pare insuportabil la o femeie?
N.A: Prostia. Si nu-mi place chestia asta cu siliconatul sanilor, mi se pare o tampenie fara margini, si cred ca mai devreme sau mai tarziu, isi vor da cu pumnii in cap toate fetele care fac lucrurile astea acum.

Marea Dragoste / Tango: De ce?
NICU ALIFANTIS: Pentru ca nu e nici sanatos si nu e nici frumos.

Marea Dragoste / Tango: Ai atins vreodata asa ceva?
NICU ALIFANTIS: Si nu mi-a placut. Asa, poti intra intr-un magazin, iti iei o gonflabila si te costa mult mai putin.

Marea Dragoste / Tango: Dar dincolo de asta, totusi are atasat un suflet.
NICU ALIFANTIS: Plasticul cu sufletul nu se pupa.

Marea Dragoste / Tango: Esti adeptul frumusetii naturale?
NICU ALIFANTIS: Absolut. Si imi plac femeile cu personalitate, care stiu ce vor, care au o duritate si o tarie justificata, nu contrafacuta.

Marea Dragoste / Tango: Ce citesti cind ai timp?
NICU ALIFANTIS: Citesc in functie de starea pe care o am. Am zile in care nu m-ating de presa, am zile cand ma uita Dumnezeu cu ochii-n ziare si acelasi lucru e valabil si cu cartile. La fel mi se intampla si cu muzica si cu filmele. Ma uit la stiri la televizor. Nu sunt un disperat dupa televizor, nu pierd vremea la talk-show-uri, am anumite emisiuni si nu atat emisiuni, cat oameni: sunt fan Paler, fan Gadea, imi place Mircea Badea, ma amuza, eu il si stiu de foarte multa vreme pe Mircea, il stiu de cand era copil. Mama lui mi-a fost directoare la Teatrul Mic si stiu cand venea pe-acolo. Este impresionant sa vezi un copil care ajungea cu capul la marginea mesei si sa-l vezi acum ce deschidere are. E fascinant sa-i vezi crescand. Si tot asa, ma fascineaza sa-mi vad fetele cat de mari si de frumoase s-au facut… 

Marea Dragoste / Tango: Cati ani are fiica cea mare?
NICU ALIFANTIS: Douazeci! E studenta la jurnalism. Iar cea mica,
optsprezece. Termina anul asta liceul si vrea la A.S.E.

Marea Dragoste / Tango: Si cum esti ca tata? Esti autoritar?
NICU ALIFANTIS: Eu pot sa-ti spun cum e sa ai copii, dar cum sunt ca tata nu pot sa ma judec prea obiectiv. Eu ma vad un om foarte de treaba, foarte talentat si foarte destept. Si, dincolo de gluma, cred eu ca ma descurc: in primul rand, am instaurat o relatie de prietenie cu ele si lucrul asta a fost mai mult decat benefic pentru ca am crezut ca-i mult mai important asa. Si cred ca o relatie intre parinte si copil se dezvolta si poate merge spre bine numai printr-o relatie de prietenie. Pentru ca, asa, sa faci pe „Titi durul“ si sa pui permanent piciorul in prag nu cred ca e lucrul cel mai bun si nici strategia cea mai eficienta, iar cu o generatie cum e asta de-acum iti trebuie destul de mult tact, rabdare. Trebuie sa te cobori la nivelul lor ca sa poti sa-i intelegi, sa vezi ce vor ei exact, unde vad ei lucrurile bune si unde esti tu vulnerabil, unde ai pierdut controlul si ai ramas cu mentalitati obosite. Sansa mea a fost ca eu sunt un tip care cred in evolutia tehnica, in informatie, internet, calculator, toate lucrurile astea imi sunt la indemana si sunt un om deschis si atunci am avut si eu acces la informatie, lucru care m-a ajutat foarte tare. Mai mult decit atat, meseria de artist e o meserie liberala, trebuie sa ai un dram de nebunie, o deschidere catre orice. Si trebuie sa ai intotdeauna, in orice relatie, bun-simt. Si de-aici incolo, totul se asaza din mers. Plus ca-i foarte greu sa tii pasul cu generatia asta care-i foarte dinamica, are un volum de energie debordant si-atunci e foarte greu sa tii pasul cu ei. Dar eu am si nebunie, si vointa de-a merge inainte. Si atunci merg, merg inainte, dar…

Marea Dragoste / Tango: Cum spune un cantec de-al tau… „Dar nu se stie…“
NICU ALIFANTIS: „Nu se stie pana cand“…

Interviu de Alice Nastase Buciuta, relizat in octombrie 2007
Fotografii: artista / Marea Dragoste

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *