Notre-Dame din Paris – triumful goticului asupra barbariei

de

Catedrala Notre-Dame din Paris, o bijuterie a artei gotice, jefuita si vandalizata de multe ori in trecut, celebreaza 850 de ani de existenta, incepand din 12 decembrie, la 150 de ani dupa ce a fost salvata de la distrugere de arhitectul Eugene Viollet-le-Duc.

Scriitorul Victor Hugo este insa acela care a avertizat in premiera opinia publica franceza in legatura cu riscul de distrugere a celebrei catedrale pariziene, publicand in 1831 romanul “Notre-Dame de Paris”, o marturie a pasiunii sale pentru aceasta sfidare tehnologica medievala, multa vreme dispretuita.

 

Abia in secolul al XII-lea a aparut, ca dintr-o provocare nebuneasca, tentatia de a strapunge, pentru a obtine mai multa lumina, zidurile groase ale arhitecturii romane, singurele capabile pana atunci sa reziste greutatii boltelor masive din piatra.

 

Trebuia sa ai indrazneala: sa construiesti mai sus, sa redistribui incarcatura boltelor in contraforturi, sa strapungi zidurile prin rozete imense, acele “roti de foc” care difuzeaza lumina zilei intr-o sclipire de culori.

 

A fost nevoie sa treaca 180 de ani pentru ca Notre-Dame, ale carei lucrari de constructie au debutat in 1163, cu Maurice de Sully, sa fie finalizata pe Ile de la Cite din Paris, in locul unei foste catedrale romane.

 

La mijlocul secolului al XII-lea, aceasta din urma se dovedea a fi mult prea mica pentru populatia Parisului, care cunostea o explozie demografica. Atunci a aparut proiectul unei catedrale uriase, lunga de 135 de metri, inalta de 40 de metri, o marturie a prosperitatii relative a momentului, cand foametele si epidemiile deveneau ceva mai rare.

 

“Catedralele sunt «catehisme din piatra»”, spune Christian Citeau, ghid al asociatiei Casa. “Intr-o epoca in care nu existau tipografii si in care populatia era in proportie de 99% analfabeta, trebuia sa se construiasca un paravan, un fel de tranzitie intre lumea oamenilor si cea a lui Dumnezeu, iar mesajele acesteia din urma poti sa le vezi chiar pe fatada”, mai spune acesta.

 

Nationalizata, profanata, jefuita

 

Mesaje sculptate in piatra prezinta scene din viata Fecioarei, de la incoronorari si din Judecata de Apoi.

 

Modificari importante, incepand din 1230, au facut ca aceasta catedrala sa treaca de la goticul primitiv la goticul stralucitor: terase au inlocuit acoperisurile in panta, iar partea superioara a contraforturilor, incluzand multe rigole, permitea evacuarea apei de ploaie.

 

In Renastere, Notre-Dame isi traieste viata, dar foarte repede oamenii incep sa nu mai fie interesati de aceasta arta franceza a catedralelor denumite “gotice”, un termen dispretuitor pentru a desemna un stil “goth”, deci “salbatic”.

 

De la Francois I la Napoleon, suveranii francezi au continuat sa indeparteze catedrala de stilul ei original. Unii au camuflat stalpii, altii au ridicat uriase draperii si au multiplicat statuarul baroc, cu riscul obtinerii unei lipse de armonie arhitecturala.

 

Insa regii au continuat sa celebreze la Notre-Dame marile evenimente sau victoriile lor, pana in secolul al XVIII-lea, cel al Luminilor: un secol negru pentru Notre-Dame. Adeptii canoanelor, considerand ca vitraliile colorate “mananca lumina”, au inlocuit multe dintre ele cu sticla alba. Din fericire, au ramas vitraliile din rozete.

 

Odata cu Revolutia Franceza, a inceput ireparabilul. Notre-Dame a fost inchisa, nationalizata, profanata, jefuita sistematic, scoasa la vanzare ca simpla masa de materiale de constructie, iar statuara ei galerie a regilor, de pe fatada, a fost decapitata.

 

Catedrala a fost “carpita” pentru a celebra Concordatul (1802), inscaunarea lui Napoleon (1804), dar 1831 a fost anul marii vandalizari. Sacristia si odoarele au fost jefuite, vitraliile au fost sparte, arhiepiscopia a fost devastata.

 

Romanticii au fost emotionati de acest destin trist, iar Victor Hugo reuseste sa inalte dintr-o data constiintele publicand romanul “Notre-Dame de Paris”.

 

Resurectia edificiului este inceputa de arhitectul Eugene Viollet-le-Duc, care, mai bine ca oricare altul, ii intelege functionalitatea, structura, si o restaureaza (1844-1864), respectandu-i materialele, stilurile si epocile prin care a trecut.

 

MEDIAFAX

 

 

 

Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *