fbpx

Nu slăvindu-te pe tine…

de

Draga, iubita, crunt supărata mea Alice,

Se cheamă furtunile între ele, genunea pe genune cheamă, murim întru trup şi murim întru suflet, îmbătrânim şi ne ducem tremurând de frig, încercând să ne acoperim genunchii vineţi cu grămezi de frunze uscate. De cuvinte uscate.

Nu sunteţi voi de vină, nici tu şi nici Sim, că v-aţi născut albatroşi, dar v-a fost dat să vă învârtiţi printre găini. Legate la parul păduchios al presei româneşti postdecembriste. V-au pus fundiţă la gât şi v-au dat voie să scrieţi, însă numai până la gard, până la prima mămăligă restructurată, la întâia poftă a prinţesei mofturoase care râvnise la revista voastră, la ficaţii voştri, la sudoarea voastră. Nu sunteţi voi de vină că v-aţi risipit tinerețea cu un ochi în viaţă şi o mie în cărţi, că n-aţi ştiut să vă aşterneţi atunci (filozofia odioasă a furnicii din baladă) şi uite cum dormiţi acum! Şi mai ales nu sunteţi vinovate pentru inocenţa încăpăţânată cu care aţi crezut că puteţi schimba lumea. Cei laşi nu fac un pas înainte, cei zgârciţi ridică toporul să taie coada mâţei, cei grohăitori nu pot fi învăţaţi să cânte lieduri. Pentru că NU VOR, pur şi simplu.

Lumea vrea să fie lăsată în pace. Sare pe facebook, să-şi umfle obrajii cu luări de atitudini, dar nu sare pe stradă, unde femeia e cel mai neapărat animal al societăţii, cu tot cu puii ei vii. Ia scoate-o de sub platoşa ruginită a lui Dănilă macistul şi observă ce se întâmplă! Ţi-am mai povestit despre o femeie dragă inimii mele, asistentă medicală în Cernavodă, căreia, după ce a divorţat, i-a întors spatele toată lumea de bine, inclusiv şefa ei, doamna doctor M. O sfătuiseră să stea, să îndure, să fie o stranie creatură cu trup de căprioară şi coarne de cerb, în definitiv, ceea ce conta era verigheta pe deget, nu? Şi când a îndrăznit să-i contrazică şi să divorţeze, au privit-o ca pe pisica leşinată ce-şi cară puii către un adăpost mai sigur. Şi n-au ezitat să-i dea cu piciorul. Mujer contra mujer, vorba cântecului. Femeie împotriva femeii. Păi, să nu jubileze Dănilă?

Dar nu cu ei m-aş război eu, acum, ci cu PUBLICUL-MOCA (cel-ce-te-citeşte-gratis), plin de bune intenţii, cel care te trage de poală şi te învaţă ce trebuie să faci, despre ce trebuie să scrii, la o zi după ce ţi-ai lăsat sufletul în groapă, iar acum trebuie să-ţi creşti altul şi nu ştii cum. Ipocrizie, românesc este sângele tău. Curge în vinele celor ce dau 10 lei pe trei bucăţi de avocado, la Mega Image, dar nu-i dau pe “revista adorată”.

“(…)Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,

Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…

Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă

Poate a venit vremea să se aleagă apele. Întind deasupra ta o mantie de dragoste, te înfăşor în ea şi te răpesc, fetiţa mea, Alice. Şi nu spun nimănui unde te duc. Nici pentru câtă vreme. Nici pentru câte lacrimi.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii

  • Cati mai stiu sa tina o carte sau o revista de hartie in mana ? Si care e rostul unei femei independente in tara asta ? Chiar acum aud la TV : “reviste pentru femei” , adica stiti voi , ceva usurel , chiar prostesc , poate si cu un detergent de vase pe post de cadou…

    Carmen martie 28, 2017 9:30 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.