fbpx

O noua colecție semnată Ana Maria Cornea: Stardust

de

Cea mai recentă colecție sub semnătura talentatei designere Ana Maria Cornea a fost lansată în cadrul celei de-a șasea ediții a Festivalului Kasta Morrely Fashion Week din Iași.

Colecția intitulată „Stardust” este o întoarcere în timp la frumuseţea simbolică a anilor’30, învăluiţi în mister, eleganță şi asumare, o decadă a feminităţii prin excelență.

Sursa de inspirație pentru creatoarea de modă a fost atmosfera anilor îndepărtați, dar și figurile legendare ce au marcat nu doar o epocă, ci o întreagă lume. Zeițele cinematografiei hollywoodiene precum Greta Garbo, Katharine Hepburn, Vivien Leigh sau Bette Davis au reușit să se impună prin feminitate, eleganță și rafinament, trăsături transmise și în rândul populației devoratoare de filme. Astfel, designerul a recreat, prin croiuri și țesături, atmosfera iconică în care fiecare femeie şi-ar fi dorit să trăiască .

Asemenea melodiilor lui Benny Goodman, colecţia se construieşte pas cu pas şi piesă cu piesă, redând armonia, eleganța desăvârșită şi parfumul subtil al vremurilor de altădată.

’’Stardust’’ aduce un tribut feminității prin lux și rafinament în care sunt celebrate frumusețea formelor feminine. Piesă centrală a colecţiei este rochia, lungă, midi sau scurtă, în materiale bogate, care reiterează strălucirea acelor vremuri şi accentuează potenţialul feminin: voal, mătase, organza, dantelă, paiete şi broderii. Volanele, mânecile supradimensionate, penele și franjurii desavârșesc piesele vestimentare. Albastru-cerneală este culoarea supremă, completată de tonuri vibrante de mov, fuchsia, roșu și negru.

Piesele vestimentare cu semnatura Anei se regasesc pe www.anamariacornea.com , în Galeria Designerilor Români din magazinul Cocor , pe facebook si instagram @anamariacorneaofficial sau in showroomul de langa Ateneul Roman, ce poate fi vizitat cu programare la numarul de telefon 0721703609.

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Moda

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.