O poveste fragilă de Crăciun – de Raluca Kișescu

de

După Colectiv, totul este fragil: de la pânza de păianjen de pe cupola Ateneului, până la sărbătorile care bat timid la uşă, nu cu fastul artifiilor din anii trecuţi. Ne-am dat seama că teoria potrivit căreia suntem la maxim şase persoane distanţă este depăşită, căci mai toţi ştiam dacă nu de la prima, atunci de la a doua persoană pe cineva care era apropiat de unul din sutele care au fost în seara aceea în club. Cum să mai vinzi de Black Friday când vinerile negre se succed mai ceva ca ofertele? Cum mai poţi vinde speranţă şi lumină unor sărbători care se înghesuie? Dacă vom strânge simbolic monştrii post Colectiv şi îi vom goni în poveştile SF de unde au apărut, scriind totodată o poveste nouă, cu încredere, cu „să nu uiţi, Darie” şi să ajuți, atunci da, viaţa poate merge mai bine şi mai puternică înainte. Limpede vezi cu inima…

O industrie se legăna pe o pânză de păianjen

Într-o seară de mijloc de noiembrie, la un an după ce ne-am luat -teoretic- ţara înapoi, am fost să suţin o colegă dragă care lua un premiu al industriei de marketing şi comunicare. Evenimentul avea loc la Ateneul Român, o clădire deopotrivă istorie şi bijuterie. O altă colegă a observat imediat o pânză de păianjen pe cupolă, care mi-a amintit de un aer uşor prăfuit al creativităţii publicitare româneşti, mult prea des dată la colţ de preţurile mici, mici şi tot mai mici. În această atmosferă oarecum obişnuită s-a produs o mişcare. După ce am păstrat un moment de reculegere urmărind un mini-montaj despre tragedia din clubul Colectiv, Adi Despot a fost invitat să ridice un premiu simbolic. Premiul a fost acordat în numele tuturor celor care şi-au arătat în ultimele două săptămâni solidaritatea, fie că asta a însemnat – cum este cazul lui – să salveze vieţi, să ducă o cafea caldă rudelor victimelor internate, să mobilizeze oameni şi resurse, să centralizeze liste, să cumpere necesar de materiale medicale sau pijamale, să facă ceva, nu doar să comenteze în mediul virtual şi/sau real. Vizibil marcat de ceea ce trăise, Adi a mulţumit spunând că ar fi vrut să nu fie nevoie să mulţumească pentru nimic. Şi că ne vede pe toţi din această încăpere mai puţin indezirabili decât ne vedea cu o lună în urmă pentru că, iată, industria s-a mobilizat să facă, nu doar să creeze. Cuvintele îmi aparţin într-o interpretare pur personală, căci eram prea absorbită de fond şi nu de formă. Parcă a suflat cu vorbele lui pânza de păianjen şi a readus la simţire un spirit solidar, creativ şi orgolios cu care s-au câştigat şi se câştigă multe competiţii internaţionale. Hai că se poate să facem mai mult, se poate să fim creativi împreună, să le dăm naibii de preţuri mici şi să mergem cu vise mari, căci idealul salvează vieţi şi raţionalul plăteşte facturi. Dacă vreunul dintre cei care au sărit prin foc pentru a salva vieţi s-ar fi gândit vreo secundă, ar fi fugit de acolo mâncând pământul.

Şi noi cum mai vindem de Black Friday?

De peste ocean au venit pe rând Sfântul Valentin, Halloween-ul – oare anul următor va mai îndrăzni cineva să-l petreacă? – şi Black Friday. Românii au fost mai inventivi şi au făcut dintr-o vineri un weekend întreg, ba chiar săptămâni „negre” de cumpărături. Anul acesta perioada cu pricina se suprapunea cu tragedia din club şi nu ştiu câţi şi-au pus problema: şi noi cum mai vindem de Black Friday? Adică păstrăm conceptul, folosim culoarea neagră, modificăm ceva sau ce treabă are shoppingul cu viaţa? Nici nu s-au scurs toate întrebările şi prea puţine dintre răspunsurile salvatoare, că o altă vinere neagră a tulburat comunitatea internaţională. Poate viaţa stă în loc, dar cumpărăturile merg sigur înainte. Prea puţini şi-au adaptat mesajele, ţinând cont de conotaţiile nepotrivite, prea mulţi s-au gândit la discounturile cu care să se protejeze de orice intemperie. Îndrăznesc să cred că cei care nu au văzut nepotriveala în aceste campanii programate nu au văzut cu ochii lor nicio victimă, nicio mamă a unei victime, nimic. În acest timp câţiva oameni au organizat diverse licitaţii în scop caritabil, printre care şi una de bijuterii pentru doi fraţi minori, ambii internaţi cu arsuri grave . Mi-au atras atenţia un inel şi o prietenă. Inelul era o verighetă simplă pe care scria „limpede vezi cu inima”. Licitaţia s-a învârtit în jurul sutelor, până când un nume cunoscut a plusat cu miile, cam de vreo douăsprezece ori preţul iniţial. Cu menţiunea că cedează inelul fetei internate, alături de donaţia ei generoasă necesară pentru achiziţionarea lui. Limpede vezi cu inima… Cam aşa ar trebui să vindem şi să cumpărăm de Black Friday, de sfântul Andrei, de Moş Nicolae şi de Crăciun, fiecare la scala posibilităţilor proprii, dar cu gândul de a dărui bucurie şi speranţă acolo unde nici cu lupa nu le mai vezi. Şi prin posibilităţi nu se înţelege doar „mama n-a avut posibilitate cu bani”, ci şi „eu am timp pe care îl pot cheltui cu sens”. Cu respect şi admiraţie am văzut cum timp de două săptămâni o tânără mămică, aflată în concediu de maternitate şi-a donat tot timpul din zi şi din noapte pentru a iniţia şi întreţine constructiv comunitatea de ajutor colectiv. Nu a donat nimic material pentru că nu a avut, dar timpul ei preţios, pe care l-a rupt de la bebeluşul său, a cântărit cel puţin la nivelul unei contribuţii băneşti. De Black Friday noi vindem frumos.

Goosebumps sau cum scoatem monştrii din povestea de Crăciun

Goosebumps sau „Îţi facem părul măciucă” este un film pentru băieţi. Personajele de groază inventate de un scriitor de romane fantastice se răzbună ieşind din paginile cărţilor care le-au dat viaţă. Ele chiar prind viaţă şi îşi sperie cititorii la propriu. Ca orice film american, are un final fericit, prin care după îndelungi cazne oraşul reuşeşte să scape de monştri folosindu-se de o poveste nouă a autorului, cu care să „îi sechestreze” pe toţi în carte şi nu în afara ei.

Când mă gândesc la Crăciunul ce stă să vină, la bucuria timpului cu cei dragi şi la anul cel nou cu promisiuni şi speranţe, nu pot să nu mă gândesc la cei cărora toamna le-a măturat ordinea lucrurilor şi a vieţii. Să nu-i uităm în goana grijilor, cadourilor de sărbători, timpului. Mai este nevoie de sânge pentru donaţii, mai este nevoie de gânduri bune, mai este nevoie de bani. Să luăm monştrii, fie ei ventriloci, insecte uriaşe, pitici furioşi sau păpuşi ucigaşe, să-i trimitem într-o poveste nouă, pe care să o ferecăm şi să o ascundem de viitor. Să scriem împreună o poveste nouă cu curcubee şi inorogi, cu hotărârea că fiecare în parte şi noi toţi nu vom mai lăsa să se întâmple ceea ce s-a întâmplat.

Prima filă a noii poveşti ar putea fi un dar simplu, dulce şi comestibil sub forma unui mesaj personalizat de sărbători pe o tabletă de ciocolată. O altfel de telegramă, către o lume mai bună şi mai dreaptă. Sărbători cu grijă şi generozitate vă

 

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *