Dupa asteptari si aminari de saptamini, care ni se parea ca ascund, de fapt, refuzul unui interviu, Octavian Paler ne-a primit, intr-o dupa-amiaza de mai a anului 2006, in casa sa din Bucuresti. Ne-a dat acces la intimitatea sa, ne-a vorbit, s-a marturisit, adica ne-a facut onoarea de a ne lasa sa patrundem, pentru doua ore, in singuratatea sa. La plecare, din usa, scriitorul si jurnalistul care se autoproclama ursuzul prin excelenta, ne-a oferit ceea ce a dat foarte rar in 80 de ani: un zimbet neretinut.Interviu de Andrei Păunescu și Alice NăstaseN-am fost fericit decit atunci cind mi-am depasit defectele
Marea Dragoste / Tango: V-am vazut, domnule Paler, in ultimele luni, aproape fiecare emisiune si am vazut ca va marcheaza o continua stare de nemultumire, o suparare. Inainte de a fi astazi sceptic si nefericit, care au fost momentele de fericire pe care le-ati trait?
Octavian Paler: Greu de zis…Cred ca am fost fericit in momentele in care am reusit sa-mi depasesc niste defecte. Caci eu am defectele unui introvertit. As zice ca, intr-un fel, m-am nascut fiind prizonierul meu. Si am incercat inca din copilarie sa depasesc o anumita bariera interioara, acest pacat, acest defect, acest handicap care mai tirziu s-a dovedit a fi aproape un blestem.
Marea Dragoste / Tango: Dar introvertirea este un defect?…
Octavian Paler: Cred ca da. In orice caz, eu am fost fericit numai cind am iesit din destin. N-au fost foarte multe aceste momente, dar le-am fost intotdeauna recunoscator.
Marea Dragoste / Tango: Ati fost mai liber in perioada anterioara, care era perioada non-libertatii?
Octavian Paler: O, nu! Dimpotriva. Dar as vrea sa va spun ca eu nu ma simt liber nici acum. In primul rind, ce inseamna a fi liber? Mi-aduc aminte de o deviza care era asezata deasupra intrarii in amfiteatrul principal de la Universitatea din Uppsala. Si scria acolo, nu mai tin minte cui apartineau aceste vorbe:
„A fi liber e mare lucru. A fi corect e si mai mare lucru“. Bine, eu nu pretind ca sint corect in judecatile mele, in opiniile mele, in nedumeririle mele, in nemultumirile mele. De altfel, nu stiu sa existe undeva un metru-etalon al corectitudinii, care sa masoare cit de corecte sint opiniile unui om. Cum nu stiu sa existe un asemenea etalon, zic si eu ca am dreptul sa fiu, ca toata lumea, incorect, sau nesigur in legatura cu corectitudinea. Mai ales corectitudinea politica imi repugna total. Liber? Ce inseamna sa fii liber? A fi fara trecut, fara sentimente, fara amintiri, fara cenusa unui trecut, pe care fiecare o duce cu sine… Cred ca „libere“ sint numai calculatoarele. Eu, unul, nu stiu, marturisesc sincer, ce inseamna sa fii obiectiv. Singura mea pretentie este ca am o subiectivitate onesta… Daca eram mai liber inainte? Cum sa fiu liber intr-o vreme in care incercam sa-mi dau curaj vorbind despre frica? In „Viata pe un peron“, n-am facut altceva decit sa vorbesc despre teroare, despre frica, cu gindul ca frica te domina in clipa in care nu mai indraznesti sa o marturisesti. Chiar aveam o teorie pe vremea aceea, o teorie pe care o dezvoltam intr-un jurnal pe care-l am si azi, dar nu mai vreau sa-l public pentru ca eram mai radical atunci decit sint acum.
Marea Dragoste / Tango: Un jurnal scris fara gind de publicare? O marturie pentru ce, atunci?
Octavian Paler: Ma amageam, poate, ca-l voi publica intr-o zi, ca-l voi trimite in Occident, dar, de fapt, nu stiu daca as fi avut curajul sa-l trimit. Ma rog, s-ar putea intimpla sa exagerez. Jurnalul avea chiar un titlu, se chema „A doua politie“. Obsesia mea era ca, de fapt, noi toti faceam parte din „a doua politie“, colaborind, prin frica noastra, cu cei care ne infricosau. Pentru ca frica reprezenta unul dintre pilonii regimului. Am scris in „Don Quijote in Est“ despre „omul acrobatic“, omul care mergea pe sirma – cam asta faceam toti, exceptindu-i pe cei care au avut curajul sa spuna deschis niste adevaruri – cu teama de a nu cadea cumva, fie intr-un beci al securitatii, fie intr-o puscarie.
Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra ati cazut de pe sirma aceea, in 1983.
Octavian Paler: Da, atunci cind am fost dat afara de la România Libera.
Marea Dragoste / Tango: De ce v-au dat afara? A fost un pretext violent sau se acumulasera mai multe?
Octavian Paler: Se acumulasera, cred, mai multe, dar mie nu mi s-a dat nici o explicatie. De altfel, ma asteptam. Din cite am auzit, daca e adevarat sau nu, nu stiu, unul dintre detaliile care au grabit decizia a fost un articol al lui Adrian Paunescu,
„Competenta“, in care era vorba despre niste pompieri care dadeau foc intr-un oras, pentru ca apoi tot ei sa il stinga.
O aluzie la ce facea, de fapt, Securitatea. Dar, sincer sa fiu, nu m-a bulversat din cale afara toata povestea desi nu-mi trecea prin cap ca regimul comunist se va prabusi intr-o zi. Eram perfect convins ca-mi voi petrece restul vietii uitindu-ma la televizor, sa vad un semn al mortii pe chipul lui Ceausescu, imaginindu-mi cum va fi o zi „dupa“…
Marea Dragoste / Tango: Si iata ca au trecut 16 ani…
Octavian Paler: Iata ca au trecut 16 ani si vedeti cum arata „dupa“. Dar, apropo de libertatea pe care o invocati dumneavoastra… Dupa ce m-au dat afara de la „România Libera“, nemultumiti de ce ziceam eu pe la sedintele Uniunii Scriitorilor, si vazind ei ca m-au scapat din sistem, pentru ca asta era o tehnica a sistemului, sa te tina sub control continuu, mi-au facut trei oferte. Trei oferte care de care mai interesante. Prima oferta, prin ’85 cred, a fost sa fiu directorul Teatrului Nottara. Si am zis: „Nu va suparati, n-am nici o slabiciune pentru artiste, nu ma pricep la teatru.“ Si am plecat. Pe urma m-au chemat sa-mi propuna sa preiau revista „Magazin“, ce tinea de „România Libera“, sa fiu redactor-sef.
Marea Dragoste / Tango: Si ar fi fost ca o intoarcere din facultate in liceu, nu?
Octavian Paler: Da, si am zis iar: „Nu va suparati, «Magazin» e o revista stiintifica, eu n-am pregatire stiintifica si nici nu ma intereseaza, nu imi place. Poate daca ar avea o deschidere culturala, as mai discuta.“ Si iar am plecat. A treia e cea mai interesanta. Mi s-a propus sa stau acasa.
Marea Dragoste / Tango: Pentru dumnevoastra, asta ar fi fost cel mai complicat!
Octavian Paler: Mi s-a propus sa stau acasa, primind, lunar, o suma importanta, pentru scrierea citorva articole pe an in „Scinteia“. Am refuzat si asta.
Cred ca România este o tara de misogini
Marea Dragoste / Tango: Spuneati inainte ca n-aveati nici o slabiciune speciala pentru artiste. Dar pentru femeie, in general, aveti o slabiciune?
Octavian Paler: E foarte complicata o opinie… In primul rind, sint constient ca traiesc intr-o tara de misogini. Cred ca România este o tara de misogini. Si daca ma veti contrazice, va voi ruga sa-mi dati un exemplu, macar unul, de mare poveste de dragoste la români. In toate culturile, mai mari sau mai mici, exista o poveste de dragoste: „Tristan si Isolda“, „Romeo si Julieta“, „Anna Karenina“… pina si cei din pesteri au desenat un corp de femeie. La noi nu exista nici o poveste de dragoste. Dupa cum nu exista sentiment tragic. Cred ca dragostea, la noi, parcurge doar distanta dintre romanta si pat. Altfel spus, dragostea nu este un sentiment puternic, care sa tulbure spiritele.
Marea Dragoste / Tango:: Si credeti ca asta se intimpla din cauza lipsei de pretuire profunda fata de femei?
Octavian Paler: Nu, din cauza psihologiei noastre, care este o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgota. Inteleg, din punct de vedere istoric, de ce s-a intimplat asa, pentru ca asta ne-a ajutat sa facem fata multor nenorociri, multor drame, multor mizerii, multor vicisitudini. Am iesit din toate tragediile prin zeflemea, prin bancuri.
Marea Dragoste / Tango: Dar Octavian Paler cum a iesit din dramele sau din tragediile sentimentale?
Octavian Paler: Eu n-am avut tragedii sentimentale.
Tango: Dar singuratatea dumneavostra, care apare pretutindeni, in tot ceea ce scrieti, si care este reala si profunda…
Octavian Paler: E reala. E un blestem.
Marea Dragoste / Tango: Aceasta singuratate este o dovada a faptului ca nu ati intilnit acea dragoste care te face sa nu te mai simti singur?
Octavian Paler: Dragostea este, dupa parerea mea, experienta cea mai profunda pe care poti s-o ai intr-o viata.
Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra cind v-ati constientizat aceasta singuratate?
Octavian Paler: Vorbesc despre singuratate de cind ma stiu. Si aici au colaborat doua lucruri: intii este vorba de structura mea, usor anapoda. Stiti cum zicea Heraclit (si zicea bine): „Destinul este propriul nostru caracter“. Caracterul meu m-a facut sa am o comunicare grea cu lumea. Am vrut sa stiu sa spun bancuri, am vrut sa am farmec in societate. Din pacate, m-am invirtit ca un fel de elefant printre portelanuri.
Marea Dragoste / Tango: Dar astazi aveti succes cu aceasta imagine…
Octavian Paler: Ce-i acela succes?
Marea Dragoste / Tango: Sinteti urmarit, respectat si luat in seama…
Octavian Paler: Si asta-i succes?! Mi-ar fi placut sa nu fiu un inhibat, un rigid. In societate, fie vorbesc prea tare, ca sa par necomplexat, fie ma retrag. E limpede, a fi om de lume e un dar. Pe care il ai sau nu-l ai. Eu nu l-am avut. In al doilea rind, experienta mea de viata a fost complice caracterului meu, pentru a consolida aceasta singuratate. Trebuie sa stiti ca eu am venit din Evul Mediu in secolul 20, am venit dintr-un sat in care functionau regulile din secolul 17. De altfel, in România, si astazi sint prelungiri de Ev Mediu. Cind am venit din Lisa in Bucuresti, nu stiam mai mult de jumatate dintre cuvintele limbii române, nu pentru ca n-as fi fost nascut din parinti români, dar n-auzisem in viata mea de electricitate, de tren, de sosete, de telefon sau de ascensor, de concerte, de cinematograf si asa mai departe. Am povestit in cartea mea, „Autoportret intr-o oglinda sparta“, cum am nimerit, ca bursier, la Liceul „Spiru Haret“, care era liceul cel mai simandicos din vremea aceea. Erau acolo numai fii de ministri, de mari boieri, de mari industriasi. Aproape toti colegii mei din clasa stiau frantuzeste de-acasa, aveau lectii de pian…
Marea Dragoste / Tango: Dar dumneavoastra aveati lectii de metafizica din copilarie…
Octavian Paler: De metafizica am auzit in Bucuresti. In Lisa ma uitam la Carul Mare si-mi populam mintea cu diverse fantasme. Dar sa revin la relatiile cu colegii mei de liceu. Ei faceau, saracii, tot ce se putea ca sa ma integreze si pe mine, dar eu, ca un ciine riios ce eram, ma tineam deoparte.
Marea Dragoste / Tango: Erati ca România, azi, fata in fata cu comunitatea
occidentala. Toti trag de ea sa ne integreze!
Octavian Paler: Cam asa, da. Sigur, s-au accentuat niste lucruri. Caci n-aveam bani sa ma duc sa vad un film. Eu n-am vazut un film pina la inceputul studentiei. N-aveam bani sa ma duc la un teatru. Am descoperit bibliotecile din Bucuresti, singurele care aveau intrarea libera, asa ca am navalit spre carti. Imi luam carti acasa, cu bratul, si am ajuns sa ma visez in multe realitati paralele. Stiam mai multe despre razboiul peloponesiac decit despre al Doilea Razboi Mondial.
Marea Dragoste / Tango: Cit ati rezistat astfel, pentru ca ati povestit undeva ca, in timp, ati pierdut bucuria asta, de a citi navalnic?
Octavian Paler: Da, n-o mai am. Pe vremea aia citeam pina la 1 noaptea. Intr-o noapte, chiar am scris pe o foaie de hirtie toate materiile scolare si am taiat jumatate dintre ele. Am zis: gata, la astea nu mai pregatesc nici o lectie. Ca sa-mi fac timp de lectura. E adevarat ca asta m-a costat faptul ca astazi stiu putina anatomie… si altele. Citeam fara nici un program, fara nici un criteriu, fara nici un Dumnezeu, tot ce imi pica in mina, dar citeam cu o libertate, cu o pasiune virginala. Acum, de exemplu, cind citesc, nu mai pot citi normal, judec stilistic fiecare fraza, citesc criticind sau admirind stilul.
Marea Dragoste / Tango: Cartile dumneavoastra cum le recititi? Va multumesc sau le cititi cu o stringere de inima?
Octavian Paler: Nu prea le recitesc.
Dragostea nu poate sa fie niciodata o prostie
Marea Dragoste / Tango: In sistemul dumneavoastra interior, ati sacrificat vreodata dragostea pentru cariera, sau cariera jurnalistica pentru creatia pur culturala? Pe care dintre ipostaze ati sacrificat-o mai mult in favoarea celorlalte?
Octavian Paler: Cred ca n-am fost fericit decit in clipa in care am putut spune si eu, ca orice om, ca am iubit. Nu ca scriitor am fost fericit si nici ca gazetar.
Marea Dragoste / Tango: Cind ati iubit cel mai mult?
Octavian Paler: Prima mea dragoste s-a petrecut cind aveam 19 ani si a ramas si acum unul dintre cele mai luminoase episoade din viata mea. Cu iluziile dragostei am inceput mai devreme, pe la vreo 16 ani…
Marea Dragoste / Tango: Ce ati inceput devreme? Sa va luati in seama ca barbat?
Octavian Paler: Nu, nu eram in postura asta, dar cred ca aveam vreo 15-16 ani, in timpul razboiului, cind am trait o intimplare idilica intr-o gara. Ea era tot eleva si pleca la Sibiu, eu plecam la Bucuresti. Am stat in gara aceea, era iarna, lasind sa treaca trei trenuri ale ei si trei trenuri ale mele. Aveam o stare, o caldura interioara, pe care n-ai norocul s-o intilnesti mereu.
Marea Dragoste / Tango: Inseamna ca si fata respectiva avea aceeasi caldura, daca a rezistat.
Octavian Paler: Presupun ca da, din moment ce si ea a lasat trei trenuri sa treaca. Eram gazduit, in vremea aceea, in calitate de bursier, intr-o cladire a liceului, unde locuia si directorul liceului. Intr-o zi acesta a aparut la usa mea cu un plic alb, intrebindu-ma: „Ce-i asta?“. Era o scrisoare de la fata din gara. M-a intrebat „Ce-i asta?“ cu aerul ca un mucos ca mine se tine de prostii, primeste scrisori de amor. Culmea este ca prima scrisoare de dragoste pe care am primit-o nici macar n-am citit-o, pentru ca nu mi-a fost data.
Marea Dragoste / Tango: Dar ati avut vreodata sentimentul ca dragostea este o prostie?
Octavian Paler: Nu, dragostea nu poate sa fie niciodata o prostie. Dragostea e o sansa, un miracol.
Marea Dragoste / Tango: De ce, totusi, uneori nu rezista, de ce ni se pare ca traim miracolul asta si, peste numai o luna, un an, se risipeste totul?
Octavian Paler: Misterul asta n-a fost dezlegat de cind se vorbeste despre el.
Acum, la batrinete, toate greselile sint, din pacate, ireparabile
Marea Dragoste / Tango: Dar prima dragoste, de care vorbeati, a fost de lunga durata, sau a fost o explozie de moment?
Octavian Paler: De lunga durata, trei, patru ani. Atunci nu ma mai interesa diferenta dintre eternitate si clipa.
Marea Dragoste / Tango: Ce relatie ati avut cu parintii dumneavoastra?
Octavian Paler: Am avut niste parinti de exceptie, pe care nu i-am meritat, dupa parerea mea. Pentru ca n-am stiut, cit au trait, sa le spun cit de mult i-am iubit. Si, intr-un fel, m-am dovedit cam ingrat in relatiile cu ei, considerind ca, din moment ce m-au adus pe lume, era de datoria lor sa ma iubeasca. Eu
consideram ca n-aveam nici un fel de datorie sa le rasplatesc sentimentele. Am povestit recent in revista „Cultura“, si m-am referit la asta de nenumarate ori in cartile mele, despre o rana a mea, care singereaza inca dupa 52 de ani. Tatal meu a murit in 1954, in ianuarie, in urma unui accident, deoarece, dus la spital, i s-a facut operatie, dar nu i s-au administrat antibiotice, pentru ca nu era colectivist, refuzase. Si atunci regula care functiona era sa nu se dea antibiotice decit celor care erau inscrisi in cooperativele agricole de productie. Pina m-am dus eu din Bucuresti la Fagaras, pina am reusit sa fac rost de citeva flacoane de Streptomicina, tata a facut septicemie si a murit. Eram reporter la Radio in vremea aceea si m-am intors dupa marele viscol din iarna lui 1954. Am umblat trei zile prin troiene, naucit de catastrofa care se intimplase in viata mea. Am iubit-o si pe mama foarte mult, dar tata a fost pentru mine modelul cel mai inalt din viata. Nu vreau sa insist pe tema asta, dar atunci, daca n-as fi fost las, ar fi trebuit sa nu-mi pese de nimic si sa incerc sa fac un scandal monstru, pentru ca tatal meu fusese, practic, asasinat. Iata de ce nu ma pot considera un fiu care sa poata afirma ca si-a meritat parintii.
Marea Dragoste / Tango: Dar ca tata cum ati fost?
Octavian Paler: Imi fac reprosuri mari. Am un fiu, Alexandru, care e in Italia acum. Am relatii excelente cu el, e un fiu cum nu merit eu sa am, un fiu atit de bun…
Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra nu va meritati nici parintii, nici fiul?
Octavian Paler: Asa e.
Marea Dragoste / Tango: Este o trasatura a oamenilor foarte sensibili, sa se simta vinovati…
Octavian Paler: Nu, nu este asa si va spun si de ce. Pentru ca acum, la batrinete, toate greselile sint, din pacate, ireparabile. Cind fiul meu era copil, n-am fost alaturi chiar de toate micile lui intrebari, de toate nedumeririle lui, de toate micile lui probleme. Eu ma ocupam de lucrurile mari, sa fie totul in regula, sa-i asigur tot ce era necesar, dar viata e facuta si din detalii.
Marea Dragoste / Tango: Povestiti-ne cum v-a schimbat viata aparitia unui copil. Cum l-ati asteptat si cum ati primit venirea lui pe lume?
Octavian Paler: Am fost fericit.
Marea Dragoste / Tango: V-ati dorit acest copil?
Octavian Paler: Sigur, foarte mult. Si cred ca daca va spun urmatorul lucru, va spun tot: deseori am fost intrebat daca, dind timpul inapoi, as vrea sa schimb ceva. Niciodata, dar niciodata, n-am putut sa fac abstractie de anul in care a aparut fiul meu, 1955. Cu alte cuvinte, nu doresc sa-mi schimb viata de inainte de existenta lui. Pot sa-mi doresc sa fi facut altceva dupa ce el a aparut pe lume. El este pentru mine un punct fix.
Marea Dragoste / Tango: De ce a ales sa nu mai traiasca in România si de cind e plecat?
Octavian Paler: E plecat din 1990, dar vine foarte des in România, traieste de fapt uitindu-se spre Bucuresti.
Nu mai sint, nicaieri, acasa
Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra de ce n-ati avut puterea sa plecati? Sau nici nu v-ati gindit vreodata sa plecati din tara?
Octavian Paler: Unde sa plec? Ce sa fac? Eu nu ii judec pe cei care au plecat. Fiecare are propriile lui motive si propriile lui ratiuni. Eu, insa, fiind un conservator, n-as fi putut trai in alta parte. Oricit de multa mizerie ar fi in tara asta, daca as fi facut prostia de a ramine in strainatate, sfirseam prost, cu un glonte in cap, undeva intr-o camera de hotel. N-as fi avut puterea sa ma acomodez. Dar adevarul e ca si in Bucuresti ma simt strain. Nu mai sint nicaieri, daca ma gindesc bine, acasa. In Lisa, nu mai am pe nimeni. Acolo e o casa goala, locuita numai de fantome, cu iarba in curte. Cind ma duc acolo, am intotdeauna sentimentul ca trebuie sa plec cit mai repede. Ma izbesc prea mult de trecut.
Marea Dragoste / Tango: Dar mai seamana satul de acum cu cel care era?
Octavian Paler: Nu, nu. Inainte era un sat mai modest decit cel de azi, un sat cu case mai mici, mai umile, toate vopsite in albastru de Voronet, un sat aproape in intregime albastru. Acum sint case mai aratoase, viloaie cu ziduri mari, cu jaluzele la ferestre. Dar jumatate din locuitori sint plecati in Italia, in Spania… Ultima data cind am fost, am vazut la multe ferestre, batute scinduri, in cruce. Vesnicia, de care vorbea Blaga, a luat sfirsit.
Marea Dragoste / Tango:Vreti sa ne spuneti ceva si despre femeia care v-a daruit singurul fiu?
Octavian Paler: Nu mai traieste, a murit in urma cu doi ani.
Marea Dragoste / Tango: Cit timp v-a fost alaturi?
Octavian Paler: De cind m-am casatorit, in 1951, pina in 2004, cind a murit.
Marea Dragoste / Tango: Cum a suportat alaturi o vreme atit de lunga, un om si dificil, si aflat sub reflectoare mai mult sau mai putin direct, si care a avut un suflet zbuciumat, care a iubit femeia si femeile?
Octavian Paler: Eu n-am iubit femeile! Cine v-a spus dumneavoastra ca eu am iubit femeile?
Marea Dragoste / Tango: E un plural pe care-l banuiesc…
Octavian Paler: Va inselati. Pot sa spun ca iubesc o femeie, nu c-am iubit femeile. Eu n-am fost ceea ce se numeste in termeni foarte românesti, un afemeiat. In schimb pot sa va spun altceva. Cred ca o parte din sufletul meu are ceva feminin. Si asta-i poate chiar bizar, daca ma gindesc la felul meu posac de a fi. Eu sint un tip destul de acru, de ursuz, de posomorit, dar e ceva, probabil in psihologia mea, in sufletul meu, care ma face sa inteleg mai bine decit sufletul unui barbat, sufletul unei femei. Si am facut aceasta descoperire, nu lipsita de un anumit interes, chiar recent. Lucrez la o carte care se cheama „Calomnii mitologice“. In aceasta carte, un capitol destul de larg este consacrat lui Don Juan. Mi-am imaginat eu un proces al lui Don Juan, unde, in fata unui tribunal alcatuit exclusiv din barbati, se prezinta o femeie care vrea sa pledeze cauza lui Don Juan, aratind care sint prejudecatile barbatilor in legatura cu „inculpatul“. Scriind acest text, mi-am dat seama cit de bine imi facea sa ma simt in sufletul unei femei si sa-i acuz, cu o placere evidenta, pe barbati.
Dreptul la dezamagire il are fiecare
Marea Dragoste / Tango: Daca vorbiti de prejudecati, cum comentati prejudecata, inca foarte puternica la noi, cum ca a fi barbat infidel e o glorie, dar a fi o femeie infidela este o rusine?
Octavian Paler: Mi se pare o prostie.
Marea Dragoste / Tango: Dati ambelor genuri drepturi egale?
Octavian Paler: Dreptul la dezamagire il are fiecare, si barbatul si femeia. Dar cred ca sint de invidiat barbatii care iubesc o singura femeie.
Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra ati fost infidel?
Octavian Paler: Cred ca da.
Marea Dragoste / Tango: Deci nu sinteti in categoria pe care ati putea-o admira?
Octavian Paler: Nu.
Marea Dragoste / Tango: Ati intilnit in viata reala, oameni care au avut norocul unei singure iubiri?
Octavian Paler: Da, am intilnit.
Marea Dragoste / Tango: Pe cine?
Octavian Paler: Nu, nu dau exemple. Dar e vorba de un dublu noroc. Un noroc al lui si un noroc al ei. Daca au ghinionul sa nu fie perfect compatibili, atunci, intr-adevar, nu se intimpla nimic bun. Una dintre ideile pe care le dezvolt eu in povestea asta cu Don Juan este ca dragostea nu e aritmetica si ca 1003 victime nu inseamna neaparat o glorie. Poate ca, de fapt, Don Juan n-a iubit pe nimeni.
Marea Dragoste / Tango: Cind vorbiti despre infidelitate, va referiti la o infidelitate a sufletului, a inimii, sau la infidelitatea concreta, a trupului?
Octavian Paler: Nu sint specialist nici in fidelitate, nici in infidelitate. Si vad ca vreti sa ma amestec in lucruri in care n-am nici un…
Marea Dragoste / Tango: Nici un doctorat?
Octavian Paler: Nici licenta, macar! Nu pot spune, de dragul preferintelor revistei Tango, lucruri care nu ma preocupa. Intrebati-ma ce cred despre tango, asta va pot spune.
Marea Dragoste / Tango: Ce credeti despre tango?
Octavian Paler: E un dans frumos, pe care l-am exersat cu mare placere, eram un virtuoz al tangoului la balurile studentesti. Am fost un excelent dansator.
Marea Dragoste / Tango: Asta chiar nu am stiut!
Octavian Paler: O sa va mire, dar am fost. Stiam bine sa dansez si foxtrot, swing…
Marea Dragoste / Tango: V-ati gindit vreodata ca poate au fost mii de femei care s-au indragostit de dumneavoastra citindu-va?
Octavian Paler: Nu cred. De altfel, experienta mea erotica este extrem de sumara, neinteresanta si lipsita de senzational. Eu am avut viata mea, cu micile mele iluzii si cu marile mele dezamagiri. Daca ma intrebati despre dezamagiri, va pot vorbi mult.
Marea Dragoste / Tango: Care ar fi dezamagirea cea mai dureroasa?
Octavian Paler: Descoperirea batrinetii.
Marea Dragoste / Tango: Ati avut o zi, in care ati descoperit batrinetea?
Octavian Paler: Da. In 2000, in ziua in care am facut infarct. De fapt, in ziua in care mi s-a spus ca am facut un infarct. Pentru ca l-am facut aici, acasa, dar n-am stiut pina a doua zi, cind m-am dus la spital. Nu mi-a venit sa cred in primul moment, am zis chiar: „Cum adica, eu am facut infarct?“. Aveam 74 de ani. Pina la 74 de ani n-am stiut ca am „cord“. Stiam ca am inima. Atunci, dintr-o data, m-am confruntat cu perspectiva batrinetii. Am inceput sa am si obsesia marii taine care se apropie. Pentru prima oara moartea n-a mai fost o idee abstracta, am descoperit ca moartea ma priveste si pe mine, nu numai pe altii. Revelatia asta a avut asupra mea un efect devastator. Daca as fi fost un intelept, ca Marc Aureliu, sa zic „sa traiesti in fiecare zi ca si cum ar fi ultima“, ar fi fost in regula. Dar atunci eu am descoperit ca toate vanitatile nu fac doi bani. Ca toate ambitiile care au nalucit prin viata mea nu valoreaza nimic. Atunci am descoperit cit de adevarata e vorba Ecleziastului: „Toate sint desertaciune“, zicea. Si zicea bine. Atunci am descoperit adevarata modestie. E o virtute sa fii modest cind esti la virsta dumneavoastra. Eu sint acuma obligat sa fiu modest. Céline spune undeva ca „viata e o comedie, totul e sa stii in ce act te afli“. Eu ma aflu intre ultimul act si epilog. Si asta nu ma face foarte vesel.
Marea Dragoste / Tango: Care sentiment va este mai apropiat de suflet, regretul, sila, mila, detasarea, dragostea?
Octavian Paler: Toate, mai putin detasarea.
Marea Dragoste / Tango: Dar sinteti un om milos? Nu pareti.
Octavian Paler: Cum sa nu!
Marea Dragoste / Tango: Sau nu aratati aceasta fata…
Octavian Paler: Mie mi-a fost mila si de Basescu. Cind am vazut ce probleme a avut, mai ales ca si eu sufar de coloana, mi-a fost mila de el. Nu-mi imaginam ca-mi poate fi mila de Basescu, dar mi-a fost.
Marea Dragoste / Tango: Scrieti, in continuare, si poezie?
Octavian Paler: Acum nu.
Marea Dragoste / Tango: Va trebuie o stare anumita pentru asta?
Octavian Paler: Nu, poezia a fost la mine un accident.
Marea Dragoste / Tango: Un accident superb.
Octavian Paler: Am avut o perioada cind am simtit nevoia sa ma exprim si in felul asta, dar nu cred ca a murit in mine un mare poet.
