Oreste Teodorescu: Orice te leaga de efemer te va face sa suferi

de

Faptele sunt ca niste facturi. E simplu. Ai facut ceva bun, astepti o rasplata, ai gresit, te asteapta o pedeapsa. Si uite asa stau lucrurile in echilibru, de la inceput pana la sfarsit!

Budhistii cred ca nu trebuie sa astepti nimic, caci orice te leaga de efemer te va face sa suferi. Uite, de exemplu, ii faci unuia un bine, automat astepti, din partea lui ceva, un zambet, o multumire, un serviciu… macar o strangere de mana. Daca nu exista aceasta reciprocitate ti se spulbera sistemul de valori. Cazi in depresie, te chinuie intrebari ascutite: „De ce? Adica ma ia de prost, eu am facut atatea si el… nimic!“. Ai senzatia ca cineva ti-a furat valoarea! Maestrii cred ca atunci cand faci ceva pentru un semen de al tau, este bine sa-i pretinzi un pret, concret sau simbolic, si astfel te dezlegi de cel caruia i-ai dat. Vine omul la tine si te roaga sa-l ajuti intr-un fel. „OK, dar vreau sa-mi dai pentru asta un mar!“. Da, da, in subconstientul tau el s-a achitat de datorie strict pentru serviciul facut si te scutesti de dezamagirile pe care prietenii tai, nu stiu cum, parca se simt obligati sa ti le administreze.
Vezi, nici nu e atat de greu. Intr-o prima octava, daca am renunta la a mai conditiona gesturile, faptele sau gandurile noastre de ale celorlalti, am trai un pic mai linistiti, mai fericiti. Lucrurile se complica atunci cand marfa tranzactionata sunt sentimentele. E greu sa accepti ca iubesti cu o pasiune devoranta pe cineva care nu da doi bani pe tine. E frumoasa, incerci sa o impresionezi cu umorul tau, cultura, masina, banii, sacrificiile pe care esti gata sa le faci, renunti la visuri, te certi cu lumea, te faci distribuitor de flori, actionar la magazinul de bijuterii, incepi chiar sa-l citesti pe Sade, iar ea… fuge cu derbedeul ala nespalat si obraznic, sau mai rau, tu o iubesti atat de mult, incat stai ca pechinezul pe langa ea intuindu-i fiecare dorinta, iar ea, dupa ce se desparte de tine politicos, pupandu-te pe obraz, se suie in mercedesul ca o balena alba, condus de nu stiu ce principe de la Strehaia…
De cate ori nu te-ai simtit nedreptatit de viata, adica tu ai urmat toate regulile, si pe cele ale oamenilor, si pe
cele ale lui Dumnezeu, ai fost in banca ta, nu ai suparat pe nimeni, ai invatat, ai devenit cel mai bun in meseria ta, si vine superficialul ala, fiul risipitor, rebelul care nu respecta pe nimeni si nimic, lenesul care iti ia coroana, te lasa cu buza umflata, toti trec pe langa tine si abia daca te observa, sedusi fiind de un… nici nu mai ai cuvinte… Suferi, iti frangi mainile. Succesul lui te otraveste, ai vrea sa moara… Bucuria lui e cocteil de cioburi pisate pentru tine. Ura te cuprinde pana te distruge… Ce pret imens pentru o biata asteptare, de bun simt, de altminteri.
Sau, iti cresti cu greu copiii, ii inveti ce-i mai bine pentru ei, le dai totul, si cand se fac mari, pleaca la casa lor. Stai atunci singur si tresari de fiecare data cand suna telefonul, dar e un prieten, sau vecina…
Te gandesti cate ai facut pentru ei… macar o data pe saptamana sa vina si ei la cina, asa, ca pe vremuri.
E atata singuratate in viata ta pentru ca te simti sarac. Ai tot dat, dar nu ai primit nimic. La intrebarea asta fundamentala si eterna, Hristos a dat un raspuns sublim din care ne mai putem hrani si astazi: „Pasarile cerului canta toata ziua, nu-si fac nici o grija, oare nu gasesc ele in fiecare zi hrana? Sau crinii, cine se poate lauda cu vesminte mai frumoase ca ale lor? Daca Domnul are grija de toate acestea, cum oare ar putea sa nu se ingrijeasca de copiii lui?!“. Secretul e simplu: pasarile nu asteapta nimic in schimb, nici crinii, nici trandafirii, natura isi canta opera total dezinteresata si tocmai de aceea primeste tot ce are nevoie! Si-am scris toate astea acum, pentru ca am primit odata un cadou inestimabil, pe care vreau sa-l impart cu tine si, ca sa nu ne dezamagim reciproc, iti spun si pretul, il vei gasi in randurile de mai jos:
„Azi nu sunt ingrijorat,
Sunt recunoscator pentru tot ce am,
Lucrez cu severitate asupra mea,
Sunt bland si generos cu semenii mei!“

Articol publicat in Revista Tango, nr. 21, martie 2007

 

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *