Ozana Oancea: Casatoria oficiala e ceva ce poate conduce la o despartire foarte urata, numita divort

de

Ozana Oancea nu stie sa se aseze pe ea inaintea celorlalti, insa a interpretat magistral rolul Feliciei din filmul lui Razvan Radulescu si al Melissei de Raaf. Dar, inainte de a primi un mare premiu de interpretare si aplauzele marelui public pentru „Felicia, inainte de toate”, Ozana Oancea a primit iubirea fara limite a baietelului ei, Barbu, si prietenia neconditionata a celor care au cunoscut-o in toata frumusetea ei de om serios, nobil si de cuvant.

Am luptat multa vreme sa ma dezbar de remarca „e rusine“…
Tango: Ce iti aduci aminte mai intai din anii copilariei?
Ozana Oancea: „E rusine sa faci aia! E rusine sa faci ailalta!“… Parintii mei m-au lasat la Sibiu, la bunici, si am crescut printre oameni batrani, fara prea multa energie vitala… Era frumos, ca univers al copilariei, dar putea fi mai degraba un univers de vacanta, pe mine m-a apasat faptul ca am trait multa vreme acolo, zi de zi, si am luptat apoi multa vreme sa ma dezbar de vesnica remarca „e rusine“…
Tango: Si cand ti s-a intamplat sa te relaxezi? Totusi, ai ales o meserie in care „e rusine“ sa faci aproape orice, toti ceilalti considera ca e rusine ce fac actorii…
Ozana Oancea: Eu am vrut mai intai sa ma fac dresoare de delfini, apoi am virat catre medicina veterinara, dar nu din aceea pentru catei, pisici si papagali. Eu voiam sa ma duc la tara, la o herghelie… Dar, intr-o noapte, nu stiu cum mi s-a sucit mintea si am zis: nu ma mai fac veterinar, ma fac actrita. Probabil ca m-a influentat si modelul tatalui meu, care, si el, a fost actor. Mama era profesoara de limba romana. Si, dupa ce m-am trezit cu gandul asta, m-am dus la teatrul Podul.
Tango: Nu te-ai temut ca n-o sa intri la Teatru? Era foarte greu sa intri pe vremea aceea…
Ozana Oancea: Era, iar eu am intrat abia a doua oara, n-am intrat din prima, dar asta pentru ca asa era corect, nu m-am prezentat bine la primul examen. Insa m-am dus in continuare la teatrul Podul, cu devotiunea cu care se duce multa lume, desi, in paralel, lucram la CEC, pentru ca asa spuneau tovarasii, ca trebuie sa te incadrezi in campul muncii. Lucram de la 7 dimineata pana la ora 12, la pranz.
Tango: Si apoi care a fost parcursul tau profesional?
Ozana Oancea: Eu am prins revolutia in facultate, ceea ce a fost destul de descumpanitor, pentru ca facultatea noastra s-a cam terminat, de fapt, in prima jumatate a anului III. Asta este un mare regret al meu, si o mare neimplinire, ca eu si colegii mei am trecut cam usor prin facultate, chiar daca am obtinut o diploma si chiar daca am intalnit doi oameni admirabili, Mircea Albulescu si Adrian Pintea, si inca doi-trei profesori cu vocatie. Cand am terminat facultatea, am plecat la Craiova, unde imediat am inceput repetitiile la un spectacol al domnului Purcarete, „Titus Andronicus“, cu Stefan Iordache. A fost un spectacol de succes, care a umblat ani multi, pe toate continentele, in afara de Africa. Impreuna cu alte doua-trei spectacole, practic asta am facut 10 ani de zile, la Craiova, am jucat in spectacole bune si mai putin bune – cred ca am fost protejata, intr-un fel, de directorul teatrului, domnul Boroghina, de spectacolele cu mai putine sanse de izbanda, pentru ca faceam efortul sa vin de la Bucuresti, faceam naveta… Atata cat mi-a stat in putinta, am facut si alte servicii teatrului, traducand, am participat si la munca de manageriere a „produselor“ teatrului. Deci am avut o situatie foarte frumoasa, pe care am mai regasit-o abia la TIFF, anul acesta, si anume aceea de a fi o actrita laudata pentru ceea ce faceam. Iar postura dubla in care ma gaseam, de actrita si de parte a echipei de management mi-a adus niste prietenii care se pastreaza si acum. M-am simtit bine, implinita, in felul acesta.
Tango: Si cum mergea viata ta, in conditiile in care plecasesi din Bucuresti? Cum te-ai acomodat intr-un alt oras?
Ozana Oancea: Mergeam mult cu trenul si cum aveam o zi libera fugeam acasa, ma bucuram foarte tare cand aveam timp liber. Acum, de exemplu, cand am timp liber mi se pare ca e rau. Atunci, stiind ca exista acolo un angajament, ca lucrurile mergeau foarte bine, eram mult mai echilibrata din punctul asta de vedere. Si ma bucuram de zilele libere, care erau multe, fata de ale unui angajat obisnuit. Dar cand lucram, lucram si 24 de ore incontinuu.
Tango: Aveai o casa si acolo, la Craiova?
Ozana Oancea: Locuiam intr-o cabina, in teatru. Era ca la bloc. La un moment dat, ne-am inmultit si a trebuit sa impart cabina cu o colega, cu care m-am inteles foarte bine, si facusem o mica comunitate acolo, eram cativa mai apropiati. Nu plateam nimic, si asta era iar foarte bine, era un sprijin al directiei teatrului pentru noi, altfel ar fi fost foarte greu sa platim chirii, probabil multi ar fi renuntat.
Tango: In ce perioada ai jucat la Craiova?
Ozana Oancea: Din ’91 pana-n 2000. Intre timp, am mai avut o e­v­a­dare la Lausanne, un director de spectacol, vazandu-ma intr-o piesa a lui Purcarete, m-a ales. Si prima data am jucat la teatrul Vidy, un teatru mare, am stat acolo vreo 3 luni, iar dupa aceea spectaco­lul acela s-a tot reluat, vreme de 2 ani, in Elvetia si in Ger­ma­nia (era in limba germana). Apoi m-am oprit, pentru ca la Craiova nu mai era ca inainte, am avut niste dezamagiri si-n teatrul din Bucuresti, cateva proiecte nu mi-au iesit prea bine… Si ma uitam in jurul meu la colegi acriti si inraiti de faptul ca nu jucau, sau ce ju­cau nu era bine… Am zis ca eu nu vreau sa ajung in situatia asta, mai bine fac altceva. Pe vremea aceea incepuseram sa ne complicam toti existenta, incercam sa facem afaceri, sa ne deschidem cate o pravalie. Apoi a venit si copilasul… Nu pot sa zic ca am stat si-am plans ca n-avem treaba, dimpotriva. 
Tango: Cum a aparut copilul?  Erai plecata la Craiova, umblai prin lume…
Ozana Oancea: Eram plecata in lume, dar aveam multe zile libere, cum am mai zis. Aveam timp sa stau acasa, cu tatal copilului meu, Radu Dragomir. Cu el am avut o relatie de concubinaj vreme de vreo 12 ani, pana cand ne-am casatorit, inainte sa se nasca Barbu.
Tango: Fostul tau sot este regizor, sunteti colegi de breasla. Asa v-ati cunoscut?
Ozana Oancea: Ne-am cunoscut la teatrul Podul, un teatru studentesc. Eu eram studenta deja la Teatru, iar el era student la Electronica. A terminat Electronica, cu chiu cu vai, iar apoi a facut regie de film. Ne-am casatorit abia cand am aflat ca o sa-l am pe Barbu, ne-am codit mult, asta si pentru ca eu detest cuvantul „divort“. Prietenilor nostri li se intampla sa se insoare si sa se marite in masa, in jurul noastru, iar apoi sa divorteze la fel de in masa, si mi s-a parut ca acel act nu e necesar, casatoria oficiala e ceva ce poate conduce la o despartire foarte urata, numita divort. Cand te casatoresti, te duci in fata unui preot si a ofiterului starii civile, dar cand divortezi te duci la un judecator. Eu nu sunt un om anxios, dar cuvintele judecator, puscarie, contraventie, infractiune ma sperie foarte tare. Am citit „Mizerabilii“ cand eram mica, si asta e una dintre spaimele vietii mele, sa ajungi dintr-un om cinstit, un infractor, intr-un moment care te pune pe picior gresit.
Tango: Dar de divort de ce ti-e frica, ai avut in familie vreun caz urat?
Ozana Oancea: Mi se pare un lucru foarte personal, si nu inteleg de ce trebuie sa te explici in fata unui judecator! Sigur ca multi oameni ajung in situatii care trebuie, intr-adevar, deslusite in felul asta. Dar, in principiu, faptul ca pierzi ceva in sufletul tau si trebuie sa dai socoteala pentru asta unui judecator m-a retinut multi ani de la a ma marita.
Tango: De obicei femeile sunt cele care vor sa se casatoreas­ca, si barbatii amana momentul acesta. 
Ozana Oancea: Nu, eu nu am visat rochie de mireasa, nu mi-am dorit. Si nici n-am avut. Iar apoi, cand am ramas insarcinata, pur si simplu m-am gandit sa avem acelasi nume. Si a fost o formalitate, de 15 minute, cu parintii, atat. Dar nu i-am dat o importanta prea mare. Apoi a trebuit sa-mi schimb buletinul, toate actele, in afara de permisul de conducere. N-am apucat sa-l schimb si pe acela, in cei 3 ani de casnicie, deci dupa aceea mi-a fost mai usor…
Tango: Dar schimbatul numelui nu te-a afectat, ca actrita?
Ozana Oancea: Am pastrat numele de Oancea cat am jucat in acea perioada, desi in acte ma chema Dragomir.
Tango:  Ti-ai dorit sa ramai insarcinata sau a fost o intamplare?
Ozana Oancea: Mi-am dorit foarte mult! Si am reusit cu putin ajutor medical, dupa ce multi ani de zile facusem niste investigatii foarte serioase. Dar tot amanam, din cauza rolurilor, ziceam ca peste o luna, peste doua, peste trei. S-a lasat un pic asteptat, copilul, dar a venit la un moment foarte bun. Jucam pe-atunci la Teatrul Mic, si exact cand s-a nascut el si pana a facut 3 luni, Teatrul Mic a fost inchis pentru renovare. La ultimul spectacol, vara – jucam Negutatorul din Venetia -, imi pleznise rochia pe mine, la scena finala, si a trebuit sa-mi pun o esarfa. Tin minte ca era o cabiniera mai rautacioasa, care zicea „Hmmm, ce s-a ingrasat Ozana asta!“. Dar eu eram gravida in 4 luni, de fapt. Si la revenire au observat toti ca sunt un pic schimbata, si atunci le-am spus.
Tango: Cum, nu spusesesi colegilor ca esti insarcinata?
Ozana Oancea: Nu, n-au stiut. Eram colaborator la Teatrul Mic, se inchidea stagiunea in iulie, iar in februarie, cand am reluat, cel mic avea deja 2 luni si jumatate. L-am nascut la mijlocul lui decembrie.

Ma tot bronzez de la soarele meu personal
Tango: Cat de importanta este relatia regizor-actor? Ce faci atunci cand nu te regasesti in viziunea lui?
Ozana Oancea: Asta e partea negativa a meseriei de actor, cea care ma face sa fiu intermitenta in profesia asta. Dar sigur ca exista o solutie, foarte frumoasa, cea a actorului care-si regizeaza, care-si produce sau care gaseste un grup artistic in care sa se dezvolte asa cum isi doreste el. Sansa asta poate mi s-o arata si mie, ca vad ca, daca ai ajuns la un anumit punct in viata ta, nu inseamna ca nu se mai pot intampla lucruri bune, lucruri pe care ti le-ai dorit si nu s-au legat pana acum. E valabil si-n viata personala, si-n cea artistica: sa te gasesti tarziu. Iar eu pana acum nu consider ca m-am gasit cu adevarat. Sigur, am lucrat cu Purcarete foarte bine, foarte frumos, am conlucrat de curand la pregatirea filmului pe care tocmai l-a terminat el de turnat, dar inca nu am gasit pe cineva cu care sa am o colaborare artistica precum o comuniune, gratioasa, minunata. Inca nu mi s-a intamplat.
Tango: Dar filmul pe care tocmai l-ati lansat nu reprezinta pentru tine o regasire? Cum ai lucrat la „Felicia, inainte de toate“, cum ai ajuns la acel rol?
Ozana Oancea: Uite, vezi ca, la 17-18 ani, chiar daca nu se intampla lucruri foarte insemnate pentru momentul acela, ai parte de intamplari care te urmaresc in viata. Atunci cand l-am cunoscut, la Podul, pe fostul meu sot si tatal copilului meu, am cunoscut-o si pe producatoarea „Feliciei…“, Ada Solomon, cu care am pastrat o relatie foarte buna. Ea are o companie de film, face un festival de film, Next, pentru care lucrez, am pastrat o relatie de prietenie. Nu genul in care sa ne plangem pe umar foarte tare, dar din cand in cand ne intalnim la cate un proiect, din cand in cand ne-am dat cate un job de o saptamana, de doua, e o prietenie foarte speciala. Iar Ada, cand a pornit acest proiect, s-a gandit la mine, si i-a spus lui Razvan Radulescu, unul dintre cei doi regizori ai filmului. Fusesem la Berlinala, acum 3 ani, cu proiectul lui Purcarete, si am stat intr-un apartament cu mai multi romani care venisera la festival cu diverse treburi. A aparut si Razvan la un moment dat, acolo, si ne-am intersectat de cateva ori, am stat de vorba, am baut niste ceaiuri, si dupa aceea nu ne-am mai vazut doi ani. Si nu ne-am mai gandit in niciun fel unul la altul, desi el a scris un scenariu cu un personaj feminin care mi se potrivea. Insa el avea o imagine a acestui personaj pornind de la sora lui, o tipa miniona, ma rog, nu are nicio legatura, ca fizic, cu mine. Si in momentul in care proiectul a ajuns la Ada, si destul de departe cu dezvoltarea lui, incat sa faca si o distributie, Ada a zis: ma gandesc la Ozana. Iar Razvan a zis: ah, cum de nu m-am gandit si eu la ea?! Iar co-autoarea filmului, Melissa de Raaf, care nu ma cunostea, cand a vazut fotografiile cu mine a zis ca i se pare ca eu sunt exact ceea ce le trebuie. Insa eu trebuie sa recunosc ca m-am temut pana in ultima clipa, pana cand am semnat contractul, in buza inceperii filmarilor, ca n-o sa joc rolul asta, ca ceva se va intampla, ca cineva se va razgandi, mi se parea prea usor si prea frumos ca sa fie chiar adevarat. Plus ca stim cu totii ca traim intr-o lume in care numele conteaza, si mi se parea ca la un moment dat cineva va spune: hai sa punem pe afis un nume cunoscut. Dar uite ca am scapat de aceasta „primejdie“, desi nu am un nume care sa rupa usile cinematografelor! Si am facut un film de care sunt foarte bucuroasa, la care am comunicat foarte bine, am lucrat foarte bine, ne-am si certat de cateva ori, dar ne-am certat constructiv, si nu grav. Dar asta nu inseamna ca voi juca in toate filmele pe care le vor face Razvan si Melissa de acum incolo… Nu e o garantie, e un episod foarte fericit din viata mea. Iar pe mai departe trebuie sa-mi vad de treaba si sa astept, fara disperare, sa mai vina randul unui asemenea moment. Sa ma duc la sport, sa-mi mentin mintea treaza…
Tango: Conteaza asta in meseria ta, cum arati, in ce stare de spi­rit esti la un moment  dat?
Ozana Oancea: Conteaza mult sa fii tonic, sa ai energie si disponibilitate. Nu spun ca toti, in meseria asta, sunt asa, multi angajati in teatru erau oameni foarte blazati si foarte necajiti.
Tango: Totusi, traim in Romania, nu ai avut si tu perioade de inacreala, de dorinta de a evada, de a renunta?
Ozana Oancea: Eu am un copil care, de cand a inceput el sa se manifeste, e foarte vesel, foarte tonic si energic. Sunt si eu abatuta de multe ori, sunt greu de urnit, dar datorita lui imi trece. Cand era foarte mic, faceam la Bulandra un spectacol care m-a intristat. Era un regizor neamt, tanar, care nu prea stia ce voia, dupa parerea mea. Eram si intr-o perioada de schimbari de ordin financiar in viata mea, vandusem masina, un Tico, circulam cu troleibuzul, si tin minte ca, intr-o seara, destul de tarziu, cam depasisem momenul de venit acasa, ploua, stateam in statie la troleibuz si mi-am zis: nu vreau sa ajung acasa, sa vad pruncusorul ala, sa-l pun la piept, sa-l mangai si
sa-mi vars supararea in el. Am zis: nu, trebuie sa separ lucrurile astea si sa nu-i dau lui nimic din amaraciunea mea.
Dar, dupa ce el a crescut nitel, m-am gandit ca pur si simplu pot sa ma las contaminata, fara sa-i mananc lui energia si bucuria de a trai. Pur si simplu stau asa, deschisa la camasa, si ma bate si pe mine vantul acestei energii si acestei bucurii. Daca ma bronzez de la soare, nu inseamna ca sting soarele. Si de atunci, de ani de zile ma tot bronzez de la soarele meu personal.

Am zis: ok, vrei sa pleci, du-te. Si s-a dus.
Tango: Copilul schimba in bine relatia de cuplu, face bine, face rau, cum e, pana la urma? Din perspectiva ta cum au mers lucrurile?
Ozana Oancea: Din perspectiva mea, faptul ca relatia mea s-a destramat nu are legatura cu aparitia copilului, ci se leaga de cu totul alte aparitii din vietile noastre. Nu e copilul in niciun fel vinovat.
Tango: Nu ma refer la vinovatie, uneori pur si simplu se poate ca cei doi sa-l iubeasca fiecare atat de mult, in felul lui, incat sa nu se mai iubeasca intre ei.
Ozana Oancea: Nu, chiar nu cred, Barbu a fost dorit in egala masura, si iubit in egala masura, si este in continuare, cu toate ca nu sunt fericita de situatia in care suntem, dar nu pot sa nu recunosc ca dupa un gap, o gaura, o prapastie care a durat un pic, o instrainare intre el si tatal lui,  in momentul in care s-a facut mai mare s-a putut crea o relatie care nu trebuie neaparat mediata de acel animal care se cheama „mama“. Asta in situatia unui barbat nu foarte talentat in treburile gospodaresti si de ingrijire a unui copil. Dar relatia lor s-a reluat intr-un mod foarte acceptabil, se plac foarte tare reciproc si si-au gasit niste ocupatii comune. Iar asta reprezinta un minim foarte generos in situatia asta, pe care, repet, nu o recomand nimanui. Asta
i-am explicat si lui Barbu, ca situatia in care suntem noi este a doua pe scara posibi­li­ta­tilor, adica prima este atunci cand familia este impreuna, iar pozitia doi este cand familia este rupta, dar nu rupta intr-o dusmanie. Sigur, eu am in continuare o nemultumire legata de situatia asta, nu sunt linistita, nu mi se pare ca e bine, dar traim in modul cel mai bun posibil.
Tango: Cum ai trecut peste divortul de care te temeai atat, cat de tare te-a destabilizat sau cat de usor l-ai acceptat?
Ozana Oancea: Pai le-am acceptat pe toate asa cum au venit, ferme, clare, foarte brusc si foarte taios, iar eu am raspuns la fel de repede si clar. Recunosc ca nu m-am gandit decat la momentul de atunci, nu la ce se va intampla in urmatorii 20 de ani. Am zis: ok, vrei sa pleci, du-te. Si s-a dus. Dar dupa aceea nu m-am repliat foarte repede, caci viata mea depindea foarte mult de relatia noastra, imi lasasem deoparte ocupatiile mele ca sa le facem pe cele comune, si a trebuit sa le separam. Am pus apoi un vraf de carti tehnice (de la masina, de la televizor…) pe noptiera si am zis hai sa vad cum ma descurc cu chestiile astea fara niciun ajutor! E unul dintre lucrurile care-mi lipsesc, faptul ca nu am pe cineva care sa ma sprijine. Eu gandesc foarte bine in doi, in dialog, inclusiv intr-o chestie dintr-asta, tehnica. Ma prind mult mai bine daca vorbesc cu cineva despre ea, singura dureaza mai mult pana inteleg. Iar momentele mele optime sunt cele petrecute in cuplu, asa functionez cel mai bine. Poate unii zic: mie mi-e foarte bine singur, ma simt mult mai bine, nu ma incurca nimeni, nu-mi sta nimeni in drum. Eu nu sunt tipul asta uman, eu ma simt mai bine cand ma incurca cineva, cand descurc pe cineva. Deci nu zburd, viata mea nu e mai bogata si mai minunata, dar nu e nici rea, ma descurc.
Tango: A trecut si destul timp, totusi, de cand esti singura…
Ozana Oancea: Vreo 6 ani.
Tango: Te-a afectat faptul ca lucrurile astea s-au petrecut cumva in public? Pentru ca au fost mediatizate, oamenii au stiut, s-au scris articole, s-a barfit…
Ozana Oancea: Nu, sau poate n-am citit eu tot ce trebuia citit. Si mi se pare ca tot ce a tinut de mediatizare a fost minim, a fost destul de bine controlat, a fost moderat, cel putin in ceea ce ma priveste pe mine…
Tango: Dar in ceea ce-l priveste pe fostul tau sot nu, toata lumea a aflat din presa despre el si despre relatia lui cu Dana Rogoz, fosta fetita Abramburica.
Ozana Oancea: Da, dar e destinul lui de acum incolo, e un om care si-a parasit familia pentru o extraoptiune. E problema lui, pana la urma, cum se impaca cu statutul lui de om care a plecat din casa catre o femeie foarte tanara…
Tango: Te-a afectat alegerea lui, faptul ca s-a indragostit de o femeie cu atat de multi ani mai tanara ca voi? Ai simtit gelozie, furie?
Ozana Oancea: Cred ca m-ar fi durut mult mai tare daca femeia pentru care a plecat el de langa noi ar fi fost cineva care sa-mi semene in vreun fel, cu care sa ma pot compara in vreun fel, din punct de vedere al varstei, al mediului… Dar el a plecat catre cu totul si cu totul altceva, deci mi se pare mai simplu de acceptat. Nu am putut gandi lucrurile in ideea ca a fost o insuficienta mica intre noi, nu am putut spune ca, daca m-as fi straduit un pic, as fi putut sa evit asta. Ce si-a dorit el a fost cu totul alta viata. Deci, repet, am acceptat, nu am suferit foarte tare pentru acest abandon, m-a costat mult si ma costa in continuare, dar nu simt gelozie. Ma costa foarte mult sa ma redresez, sa ma tin pe picioare, sa ma descurc altfel decat prevedeam ca ma voi descurca in restul vietii mele.
Tango: Si mai ai incredere in oameni? Pornesti la un drum cu un om care dintr-o data iti spune ca tot ce si-a dorit el e cu totul altceva. Asta nu te sperie?
Ozana Oancea: Da, ma sperie si mi se pare de neinteles cum o iubire poate sa dispara. Cum ceva care exista ajunge ca, dupa 3 ore, sa nu mai existe. S-a dus. Acest ceva fiind o chestie foarte puternica. Dar sunt multe lucruri pe care nu le inteleg. Daca-mi dai acum o problema de matematica mai grea decat de clasa a
III-a, nu o inteleg. Hai, daca as fi trecut printr-o situatie care sa se degradeze, in timp, sa se ajunga la mizerii, probabil ca as fi inteles mai usor. Dar a fost un stop brusc. Nu e foarte dureros, nu ma inspaimanta. Altele sunt spaimele mele care ma urmaresc si in vis, sa fac ceva necugetat si sa ajung la puscarie, asta ma inspaimanta, cum am mai zis.
Tango: Si cum reusesti sa treci peste neintelesul asta? Pentru ca matematica nu e pentru oricine, dar dragostea, onoarea sunt pentru toti.
Ozana Oancea: Uite ca dragostea nu e pe termen nedefinit, e pe un termen care la un moment dat expira.
Tango: Si la tine poate sa expire? Sa te indragostesti si sa iti treaca de pe o zi pe alta?
Ozana Oancea: Da, mai ales in situatia in care sunt eu, nu pot spune ca mai am sentimente deosebit de tandre pentru acest om.
Tango: Nu, dar daca esti intr-o relatie, intr-o alta relatie, e posibil sa vii de azi pe maine si sa spui „nu te mai iubesc“?
Ozana Oancea: Cred ca e posibil, desi nu stiu cum. Da, teoretic, cred ca e, pentru ca vad in jurul meu lucrurile astea intamplandu-se. Vad oameni care sunt foarte prinsi unul de celalalt si apoi foarte des­prinsi. Aceasta situatie exista. Eu nu am trecut prin ea, dar poate ca voi trece, nu stiu. Poate daca stam de vorba peste 5 ani sau peste 5 luni, o sa zic ca mi s-a intamplat si, uite, mi-a trecut si mie dra­gostea de tot. Dar cred ca e usor sa te eliberezi de cineva daca e un capriciu, dar cand e vorba de o situatie pe care cre­dem ca am cunoscut-o foarte bine, si ni se pare indestructibila, ca din beton ar­mat, e mai greu. Dar vine un cutremur mare…
Tango: Oamenii se impart in cei care au cunoscut dragostea aceea, mare, si cei care n-au cunoscut-o. Tu ai cunoscut acea dragoste, marea dragoste?
Ozana Oancea: Eu cred ca da, dar am cunoscut si finalul ei neasteptat. Asa ca merg mai departe…
Tango: Unde mai gasim astazi dragostea? Unde mai gasim oameni buni, eligibili?
Ozana Oancea: Pot spune ca plaja aia de barbati eligibili, cum zicea Oscar Wilde „eligible young men“, e cam pustie. Cred ca sunt luati, sunt dati, sunt pe parcursul lor propriu, nu stiu. Dar, de buna seama, exista printre ei si niste oameni care au ales gresit si, in jurul unei anumite varste, intra intr-un impas al vietii lor maritale… Si exista acest proiect, dancing floor al oamenilor care au ramas singuri la maturitate, care se cauta, se mai si gasesc, dar e o arena destul de putin populata cu oameni de calitate, si femei, si barbati. Ca mai sunt si cei „vai mama lor“ , care n-au reusit nici macar izbanda de a face un mariaj de convenienta, cat de cat acceptabil, care-si doresc sa traiasca asa, singuri. Dar exista si cei care si-ar dori pe cineva si nu izbutesc, oameni care ar avea multe de oferit unui partener de viata, dar nu stiu unde sa-l caute. Cred ca ma numar printre acestia, dar nu stiu unde sa caut, unde sa scormonesc. Asta e, sunt in aceasta arena, a oamenilor singuri la patruzeci si doi de ani. Nu e foarte vesel…
Tango: Ai accepta si un parteneriat onest, fara prea multa flacara?
Ozana Oancea: Nu prea m-am gandit la asta, n-am ajuns inca la planul „D“!

Chiar nu credeam ca voi lua vreun premiu
Tango: Cum a primit baietelul tau succesul rolului tau din „Felicia inainte de toate“?
Ozana Oancea: Unul dintre motivele pentru care pot, totusi, sa ma bucur ca acest succes a venit tarziu, este legat de faptul ca Barbu a priceput ceva din povestea asta. Daca as fi avut norocul „Feliciei“ mai demult, pentru el n-ar fi insemnat mare lucru. Acum Barbu a fost cu mine la Cluj, in timpul festivalului, si m-am bucurat, pentru ca de cate ori plec acolo, fiindca in fiecare an am facut parte din echipa de or­ganizatori de la TIFF, mi-e foarte dor de el. Nu m-am gandit nicio secunda ca-l aduc anul acesta acolo doar pentru ca la finalul festivalului eu voi lua niste premii, sa vada si el ce mare e maica-sa. Chiar nu cre­deam ca voi lua vreun premiu, nu m-am gandit, eu aveam mult de lucru pentru festival, in general, nici nu stiam cand sunt proiectiile pentru „Felicia…“. Nu-mi spusese nimeni ca voi castiga, desi stateam in camera cu cea care scria numele pe diplome. S-a tinut secret. Nici nu ma gandeam ca vor da premiu de interpretare cuiva care face parte din staff-ul festivalului. Plus ca vazusem alte doua trei filme din competitie, in care erau actori foarte buni. Cand m-au strigat, chiar mi-a fost greu sa ajung pana la scena, fiindca stateam intr-o loja, noroc ca lucrasem acolo de multe ori, la alte gale, si stiam drumul. Iar in momentul cand am iesit din scena, venea Barbu inspre mine, fugind, si era foarte fericit, tremura! A fost o mare surpriza si ca a stiut unde o sa ma gaseasca, a stiut pe unde o sa ies, de fapt, colegii mei l-au indrumat.
Tango: Ai invatat si tu, precum perso­najul tau, Felicia, sa te amplasezi inainte de toate, ai momente in care spui: eu sunt cel mai important om de pe lume?
Ozana Oancea: Nu. Asta scrie in toate cartile, e adevarat, si pana la un punct e necesar, caci altfel devii inutilizabil pentru cei care au nevoie de tine. Dar n-as lua-o nici asa, ad literam, cum spune cartea sau revista – adica lasa-ti copilul la bona si du-te la coafor. E drept ca baiatul meu e un copil foarte posesiv, si a trebuit la un moment dat sa-nvat sa-i spun „du-te de aici, ca am treaba“. El e foarte insistent, dar eu trebuie sa fiu ferma si sa-i spun sa-si faca de lucru singur, ca sa pot face si eu ce am de facut. Nu prea-mi iese, dar aplic, cu rezultate modice.
Tango: Crezi ca e posesiv si pentru ca a crescut numai cu tine?
Ozana Oancea: Da, absolut. Dar si pentru ca i-am permis, dintr-o teama de-a mea, aceea ca nu vreau sa aiba impresia ca oricine din viata lui poate disparea fara prea multe explicatii, si el sa se descurce cum poate. Nu vreau sa i se reactiveze gandul asta, pentru ca sunt convinsa ca, desi era mic la divortul meu, l-a avut. Am si argumente, am fost si la doctor, am intrebat, si asa este. Dar toti avem niste traume si niste dureri, insa trebuie sa le gestionam cat putem de bine si sa invatam sa ne redresam.
Tango: El a invatat sa accepte familia fostului tau sot, e intr-o relatie buna cu partenera acestuia?
Ozana Oancea: Asta e ceva dificil, dar cred ca e ok. Din cate stiu eu, nu sunt probleme.
Tango: Imi spuneai si ca te temi ca Barbu nu va accepta cu usurinta o schimbare in viata ta…
Ozana Oancea: Da, pentru ca e obisnuit sa fie singurul stapan al vietii mele! Cred ca nu va fi simplu, daca va fi. De-aia e si atat de greu de gasit un partener, pentru ca acea persoana nu trebuie sa fie acceptabila numai pentru mine, ci si pentru Barbu. Suntem o comisie! Dar numai asa putem fi fericiti…

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Un souhait de nous tous pour célébrer les fêtes
    De notre coin de pays tellement choyé par l’hiver, nous vous souhaitons en choeur de vivre un Noël rempli de mille douceurs, ainsi qu’une prochaine année à l’enseigne du succès.
    Nous vous souhaitons par-dessus tout une bonne santé pour bien profiter de ce que la vie offre de meilleur!
    Noël, synonyme de chants remplis d’émotion et de francs rires à l’unisson dans chaque famille, dans chaque maison, tandis que le coeur repose sur la main.
    Noël! que de doux souvenirs éveille ce petit mot porteur de mille merveilles, à l’image du sapin orné, chargé de scintillantes décorations, autour duquel se déroulent toutes nos célébrations.
    Puisse chaque habitant de la Terre trouver, grâce à la magie de la fête de Noël, l’étoile infaillible de la foi qui le guidera vers la lumière, la paix, la vérité, et, surtout, l’amour universel, à l’exemple des Rois mages en cette nuit de la Nativité…
    Le coeur est rempli de désirs et de rêves qui colorent la vie et qui lui enlèvent toute monotonie! Puisse cette fête accomplir les plus beaux désirs, et puisse-t-elle revêtir toutes les couleurs du vrai bonheur!
    Noël unit petits et grands dans une belle atmosphère de plaisir et d’agrément. C’est pour cela qu’on l’aime tant!
    Que cette saison aux mille merveilles laisse place à de grandes réjouissances; qu’elle soit propice à la découverte de bonheurs intenses.
    Que la magie de Noël
    Vous apporte joie et gaieté
    Dans vos foyers.
    Qu’elle soit le prélude
    D’une nouvelle année
    Emplie de bonheur, de paix
    Et de sérénité pour vous
    Et ceux qui vous sont proches.

    Joyeux Noël
    Bonne Année

    Patrick et Sophie MAZEAU decembrie 23, 2016 4:55 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *