fbpx

Papa Francisc: Materialismul ne-a confiscat Crăciunul

de

În cadrul celei de-a patra slujbe de Crăciun susținute de Papa Francisc la Vatican, acesta a declarat că materialismul și valorile comerciale au confiscat înțelesul sărbătorii de Crăciun și că această perioadă a sărbătorilor de iarnă ar avea nevoie de mai multă umilință. “Luminile comerțului umbresc lumina Domnului, iar noi suntem prea mult interesați de cadouri, prea egocentriști și prea puțin preocupați de cei marginalizați” a adăugat Papa. De altfel, liderul spiritual suprem al bisericii romano-catolice i-a îndemnat întotdeauna pe credincioși, în discursurile sale, la bunătate și toleranță, dar și la compasiune față de refugiați, cerându-le tuturor să își aducă aminte că însuși Iisus a fost un imigrant.

“Iisus se naște în refuzul unora și în indiferența majorității” a mai spus Suveranul Pontif în slujba la care au asistat aproximativ 10.000 de persoane precum și câteva zeci de cardinali și episcopi, subliniind că mesajul nașterii Domnului conține în el umilință, simplitate și mister.

Papa Francisc s-a născut pe  17 decembrie 1936, la Buenos Aires, sub numele de Jorge Mario Bergoglio, și este al 266-lea episcop al Romei, devenind Papă al Bisericii Catolice la 13 martie 2013.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.