fbpx

Parafraze cu parfum interbelic, două zile de poveste la Opera Națională București – GALERIE FOTO

de
Parafraze cu parfum interbelic, un spectacol conceput si dirijat de Smaranda Morgovan si sustinut de Corul de Copii al Operei Nationale Bucuresti si de invitatii sai.

Parafraze cu parfum interbelic, un spectacol conceput și dirijat de Smaranda Morgovan și susținut de Corul de Copii al Operei Naționale București și invitații săi, a fost, așa cum l-au anunțat afișele, o nostalgie pentru părinți, o descoperire pentru copii, dar, mai presus de toate, o mare bucurie a reîntâlnirii cu muzica de acum un veac, cu emoția dorului și iubirii de țară, cu umorul nestăvilit adus pe scenă prin reinterpretarea unor cuplete de Constantin Tănase, a unor versuri de Anton Pann sau a unor scene din piesele sau schițele lui I.L. Caragiale.

.

“Istoria nu înseamnă numai vestigii arheologice, ci înseamnă spiritualitate. Iar spiritualitatea o regăsim și în cântece, în poezii, în atitudini umane, de aceea vă invităm în acest spectacol ca într-o oază de istorie” a spus dirijoarea Smaranda Morgovan, realizatoarea spectacolului Parafraze cu parfum interbelic, în deschiderea acestuia.

Și așa a fost. Timp de două zile, sâmbătă și duminică, pe 16 și 17 iunie 2018, foaierul Operei Naționale București a devenit o oază de istorie transpusă artistic, un sanctuar al frumuseți aduse în fața publicului prin harul unor copii minunați și talentați și al invitaților de excepție care le-au fost alături.

Amfitrioana Victoria Radu i-a poftit în scenă nu doar pe copiii din cor, ci și pe actorii Tudor Morar, Adrian Georgescu, Tudor Morgovan, Răzvan Răduță, Florin Crăciun, Ana-Maria Turcu sau soliștii Andrei Lazăr, Sorana Negrea și Daniel Filipescu, care s-au întrecut în măiestrie, în umor și emoție, în interpretări memorabile. Sub bagheta Smarandei Morgovan, copiii au interpretat piese din repertoriul Mariei Tănase, al lui Zavaidoc, Cristian Vasile, Dorel Livianu, Jean Moscopol ori Titi Botez, readucând publicului o perioadă superbă din istoria muzicală a țării noastre.

Tânărul solist al corului, David Gheorghe, a oprit timpul în loc cu interpretarea sa dumnezeiască a piesei Cine iubește și lasă din repertoriul Mariei Tănase, și a fost răsplătit cu minute întregi de aplauze și ovații, așa cum au fost, de altfel, și în finalul reprezentațiilor, când publicul și-a putut manifesta entuziasmul și bucuria în fața unor prețioase revelații adunate sub numele Parafraze cu parfum interbelic.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.