Parte de carte – la Frankfurt pe Main

de

In orasul pregatit sa gazduiasca intalnirile insemnate ale mai tuturor business-urilor de soi de pe planeta, are loc, in fiecare toamna, [i marele targ de carte care ademeneste editorii lumii: Frankfurt International Bookfair. Aici se fac marile tranzactii editoriale, aici se vand, se cumpara, se promoveaza autori, titluri, licente, idei.

Orasul cu amintiri
Trebuie sa-ti rezervi din timp un locsor la hotel, daca vrei sa ajungi in Frankfurt in zilele dedicate cartilor. Daca nu esti prevazator, ajungi in suburbii sau in oraselele invecinate, de unde ti se explica ce tren sa iei ca sa ajungi acolo unde poftesti sa ajungi. Din fericire, trenurile, autobuzele, metrourile circula cu precizie de ceasornic, iar o calatorie cu taxiul e o adevarata desfatare.

Orasul e impanzit de reclame. Producatorii de carti – doar aceia care au facut din cuvant un business de succes – urmeaza intelept pasii recomandati de marketing si asaza coperte de carti, chipuri de autori sau citate cu miez pe panouri, pe case, pe stalpi sau pe cer. Anul acesta, orasul fusese impanzit cu mutra lui Coelho si cu relatari despre numarul impresionant de exemplare vandute din cartile lui. De ordinul milioanelor, desigur. Asta fiindca Paolo Coelho a fost unul dintre cei mai notorii oaspeti ai targului din 2008 si pentru ca stradania deplasarii sale trebuia sa se lase cu alte cateva milioane de exemplare vandute in plus in anul care sta sa inceapa. Da, literatura poate fi, uneori, mai mult decat fericita zabava. Poate fi afacere banoasa, chiar daca marfa e de-o calitate indoielnica. Dar asta e o alta discutie…

Pavilioanele pregatite pentru expozitii si targuri se lafaie pe nenumarate hectare. Vizitatorii au la dispozitie autobuze care sa-i duca in pavilioanele cele mai indepartate, iar aceia care n-au chef de transport in comun se pot agata de cate-o balustrada, asteptand sa-i duca banda rulanta acolo unde mintea lor e dornica sa ajunga, dar picioarele, ba. In curte, oricum, pe kilometri intregi stau insirate tarabe cu suveniruri, carti vechi, bijuterii, insigne, esarfe, jucarii, pietre colorate. Amintiri pentru cei care au venit acolo de drag.

Hambarele cu carti
Targul e impartit pe bucati mari, ca sa poti alege ce vizitezi. Mai mult ca sigur invitatii n-au timp sa vada totul, si-atunci ti se explica clar, extrem de clar, ce poti gasi, unde si cand. Sistemul de informare e pus la punct intr-un mod admirabil, emotionant, mai ales pentru niste oameni invatati cu birocratia salbatica si cu ordinea naroada, asa cum suntem noi. Sunt arii nesfarsite dedicate nu cartilor, ci produselor auxiliare, tipariturilor de papetarie, caietelor, felicitarilor. Sunt hambare enorme in care agentii literari se intalnesc intre ei si fac deal-uri avantajoase cu vorbe traduse, preluate, cumparate dintr-o tara in alta, dintr-o limba in alta, dintr-o editura in alta. Sunt saloane enorme in care poti vedea tot ce s-a mai inventat pe pamant in zona cartilor pentru copii. Si sunt, desigur, si casele adevaratei literaturi, in care se prezinta cartile cu ambitii si ecouri demne. E zona in care exista si un spatiu al conferintelor, al intalnirilor. O canapea albastra pe care iau loc scriitori veniti de pretutindeni si raspund intrebarilor presei si ale cititorilor, incearca sa desluseasca urzeala din tesatura lor splendida de cuvinte.

E o onoare si o demnitate sa fii reprezentat acolo. Tarile isi incordeaza eforturile ca sa fie prezente si toate se intrec sa-si amenajeze standuri cu vino-ncoace. E un spatiu in care, dincolo de ambitiile lucrative, vibreaza mandriile patriotice, pofta frumoasa de glorie etnica.

Cate bordeie, atatea obiceie
Privind fiecare stand in parte, al fiecarei tari, iti poti da seama cu usurinta de creativitatea expozantilor si de bugetul de care dispun. Asa se face ca standul Americii, de exemplu, era impresionant. Si n-aveai cum sa-l treci cu vederea, mai ales ca si ei te primeau intr-un mod unic in peisajul targului: te cautau in geanta. Apoi, fiecare in parte se straduia sa te atraga cu amabilitati continand recunoscuta ospitalitate americaneasca. Unii te serveau cu o cafea, altii cu „a little cake“, unii te imbiau sa faci o poza cu ei sau cu vreun personaj promovat de cartile lor.

Si Thailanda si-a facut remarcata prezenta, nu doar prin cartile expuse, ci, mai ales, prin patul care trona in mijlocul standului si unde erai invitat sa te intinzi pentru ca doua micute, dar pricepute thailandeze sa-ti faca un masaj ca la maseuza lui acasa. Geniala ideea asiaticilor, avand in vedere cati kilometri strabatea un biet vizitator, intr-o zi intreaga, ca sa vada toate minunatiile expuse.
O alta gaselnita de mare efect a fost si aceea in care diverse edituri axate pe carti de cooking (sau de bucate, cum se numeau pe vremea noastra), au organizat la standul lor un mic restaurant, astfel ca, printre coperte si titluri celebre, vedeai cate o portie de sushi sau cine stie ce alta delicatesa.

Intr-un alt pavilion, unde era amenajata sectiunea „Film & TV“, exista un loc plin de saltele colorate, unde obositii din toata lumea se intindeau sa-si odihneasca trupurile adulte si sufletele tinere. Iar pe holurile targului, pe unde circulau mii de oameni, erau asezate, unele langa altele, vitrine cu carti bisericesti si reviste cu femei dezbracate, intr-un talmes-balmes seducator.

In functie de ingeniozitatea prezentarii, locul era doldora de lume, sau, dimpotriva, pustiu. Si daca nu avea un decor spectaculos, organizatorul se baza pe oamenii invitati sa sfinteasca locul. Asa s-a intamplat la standul unei edituri italienesti, unde a fost invitat Roberto Saviani, jurnalistul devenit scriitor si, o data cu confirmarea literara, consacrat si drept cel mai vanat om de catre mafia din Italia, suparata pe dezvaluirile din cartea sa, „Gomora“. Lume multa, cocktail, zambete, dar, de fapt, tensiunea facea standul sa vibreze. Zece barbati superbi, imbracati in jeansi si sacouri groase, dar nu atat de groase cat sa nu se vada forma pistolului, rasfoiau carti fara sa-si coboare privirile in pagini. Ce folos ca i-am spus doua vorbe lui Saviani, dar inainte de intrebarea pregatita cu grija, scriitorul a fost tras cu forta de unul dintre bodyguarzii lui si ascuns bine? Cam periculos moment la standul Italiei… Dar ne-am linistit cand am ajuns la destinatia 3.0, locul in care ni s-a ingaduit intoarcerea la copilarie, la joc, la puritate. Fiindca aici erau expuse minunile pentru cei mici.

Ba al nostru-i mai destept!
Una dintre cele mai prospere ramuri ale industriei editoriale este aceea destinata copiilor. Parintii, oricat de saraci ar fi, investesc fara sa ezite prea mult in educatia sau in bucuria pruncilor si li se aliaza neconditionat in lupta impotriva lumilor dusmanoase. E clar, si pustiul nostru trebuie sa aiba cartea aceea cu masini despre care vorbesc toti colegii lui la scoala, mai ales ca al nostru-i mai destept! Iar pustoaica noastra indragostita, firesc, de filmele cu Barbie, de High School Musical sau de Hanna Montana merita sa aiba colectia intreaga de reviste din care sa afle noutati despre productiile preferate si toate cartile splendide in care apar personajele iubite. Si asa este, copiii nostri merita tot ce e mai frumos pe pamant. Iar principiul, slabiciunea, numiti-o cum vreti, e valabila pretutindeni in lume.

In raionul destinat cartilor pentru copii sunt reprezentanti veniti din toate punctele cardinale, pentru ca si copiii nostri albi, fie ei mai estici sau mai vestici, si cei galbiori si cei negri au parinti care stiu, la fel de bine ca, la o adica, pot taia ceva din bugetul lor de adulti, dar copiii nu pot creste increzatori, decat daca li se da dreptul la bucurie. Am vazut aici carti splendide, care se construiesc si se transforma in casute sau in palate, caiete dintre filele carora ies rochii care sa imbrace apoi papusi de carton, reviste care au pe coperta lipite daruri, papusi, masinute, aparate de fotografiat, ocheane, pixuri, oglinzi, brelocuri, penare, minuni, nimicuri, splendori, brizbizuri. Am cumparat pentru propriii nostri copii caiete jurnal incheiate cu lacatel, agende de consemnat orele la care se transmit episoadele preferate, carti cu abtibilduri, caiete de desen, volume ale marilor povesti pentru copii ale lumii, traduse in mai multe limbi, carti cu animale, enciclopedii, dictionare ilustrate. Cat sa le ingreunam un raft intreg de biblioteca, usurandu-le viata.

Dulcele simtamant de acasa
Extrasi din marea aceea de standuri, de oameni si carti, de strainatati adunate laolalta, in momentul in care am ajuns la coltisorul apartinand Romaniei, ne-am trezit loviti de-un dulce simtamant de acasa. Am descoperit, la mii de kilometri distanta, titluri si autori romani pe care noi ii citiseram deja, si de care acum auzea o lume intreaga, spre mandria noastra.

Anul acesta, la fel ca-n ultimul deceniu, Ministerul Culturii a organizat si sponsorizat participarea Romaniei la cel mai mare targ de carte din Europa. Invitatiile au fost facute cu mult timp in urma, catre cele mai importante – sau mai active, sau mai prietenoase – edituri din tara si, bineinteles, toata lumea s-a simtit onorata, neputand sa refuze o asemenea oferta. Era scris rosu pe alb numele fiecarei edituri care si-a aranjat pe rafturi titlurile reprezentative cu care sa se infatiseze iubitorilor de carte de pe intreaga planeta. Si se pare ca Ministerul Culturii chiar a fost o gazda buna, din moment ce, pe cei doar cativa metri patrati ai standului, s-au perindat si personalitati si curiosi, si oaspeti, in nestire.

Sambata si duminica, in zilele in care accesul publicului era permis, romani plecati in lume de voie sau de nevoie s-au strans la o sueta in cochetul spatiu romanesc, dornici sa vorbeasca in limba materna si sa-si cumpere carti – alinare pentru sufletul lor pribeag. Atmosfera de catifea, cocktailul cu vin Murfatlar bun si bucate romanesti oferit de Monitorul Oficial, rangul inalt al discutiilor si nebuneasca noastra dorinta de-a ne arata lumii intr-o ipostaza mai nobila decat cele devenite notorii in ultima vreme au facut ca oameni din toate zarile lumii sa treaca, ba, mai mult, sa se opreasca pentru ceva timp in coltisorul nostru romanesc de cultura.

Editura Polirom a invitat doi dintre scriitorii sai de seama, pe Gabriela Adamesteanu si pe Norman Manea. Cartile amandurora sunt traduse in mai toate limbile lumii, iar la intalnirile lor cu cititorii s-au prezentat sa le stea langa umar editori insemnati din toata lumea, agenti literari al caror nume e in stare sa faca sa zbarnaie in pozitie de drepti scriitori de pretutindeni. Cei doi oaspeti de vaza, Adamesteanu si Manea, au depanat amintiri, au citit din cartile lor si s-au dezvaluit cate putin, cat sa te faca sa te repezi sa le cumperi volumele, sa le citesti, si sa nu le mai uiti.

 

Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *