fbpx

Paula Seling – The Winner Takes It All

de

Fata frumoasa, coborata din inaltul hartii si devenita miez de flacara in muzica romaneasca, Paula Seling a stiut intotdeauna sa-si primeasca si trofeele, si controversele cu aceeasi eleganta. Premiile de la Mamaia si Cerbul de Aur s-au ridicat deasupra tensiunilor din show-business, a stresului artistic, a incertitudinilor.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Marea Dragoste / Tango: Cum iti amintesti de anii copilariei? Unde te-ai nascut si ai crescut?

Paula Seling: M-am nascut la Baia Mare si am avut o copilarie atat de frumoasa, incat indraznesc sa spun ca nimic nu se poate compara cu acele vremuri. Franturi de amintiri le pastrez cu drag si azi, oriunde as fi. Am petrecut toate vacantele la bunici, la tara, pe vremea cand acolo lucrurile aveau o randuiala ancestrala, acolo oamenii iubeau si lucrau pamantul cu drag, il respectau, stiind ca este sursa de viata. Am crescut intr-o casa unde valorile, lucrurile simple si pure, istorisirile de pe vremuri, povestirile de armata si din perioada razboiului ale bunicilor, grija si dragostea lor ma faceau sa inteleg ca totul in lume are un rost anume, ca omul nu e singur si departat de Ceruri decat daca el vrea asta.

Marea Dragoste / Tango: Ce sunt parintii tai si de la cine ai mostenit inclinatiile muzicale? Care era atmosfera in familie?

Paula Seling: Mama este profesoara de matematica si fizica, iar tata este inginer constructor, amandoi iubesc muzica, amandoi si-ar fi dorit sa o studieze. Nu au avut posibilitatea  insa, in vremurile educatiei lor, asa ca s-au bucurat mult ca au putut sa ofere copiilor toate conditiile la care ei nu au indraznit sa viseze, cand erau copii.


Marea Dragoste / Tango: Cand ai stiut clar ca acesta este drumul pe care trebuie sa mergi in viata? Cum?

Paula Seling: Nu stiu, cred ca am simtit mereu ca muzica este o constanta in viata mea si ca, indiferent unde si ce voi face, voi canta, pentru bucuria si placerea mea. Imi amintesc ca, la o vreme dupa ce am inceput sa cant in corul scolii, mi-am dat seama ca pot sa-mi coordonez vocea destul de  usor, de altfel am si devenit solista corului.
Tot atunci am realizat ca, stand la pian si cantand, pentru mine era ca un fel de recreere. Am lucrat mult pana sa ajung sa imi placa timbrul si intonatia vocii mele, si la asta m-a ajutat enorm faptul ca aveam, de la parinti, un casetofon foarte vechi, la care ascultam diferite albume ale solistilor mei preferati, incercand sa imi scot piese de pe banda, si la care ma inregistram apoi, facandu-mi autocritica.

Marea Dragoste / Tango: Ce studii ai facut si cum ti-au influentat viata?

Paula Seling: Am studiat pianul la Baia Mare, la  Scoala de Arte, apoi am urmat Colegiul Gh. Sincai, si in paralel am studiat la Clubul Elevilor, sub indrumarea profesorului Bertok. Tot atunci am facut canto la Scoala Populara de Arta, la clasa doamnei profesoare Mirela Matesan. Am venit apoi la Bucuresti, pentru a urma cursurile scolii Superioare de Jurnalism. Am lucrat si cu Anda Pop, o remarcabila interpreta de muzica clasica, solista la Teatrul de Opereta din Brasov. Acum lucrez cu doamna Gabriela Dutescu, terapeut vocal, pentru intretinerea si perfectionarea tehnicii vocale.
Toate studiile pe care le-am  facut au contribuit la ceea ce sunt acum. Exista momente in care ma gandesc ca as fi vrut sa urmez mai multe cursuri – de actorie, de management, de psihologie etc, insa ajung sa imi spun ca e foarte bine ca am reusit sa fac atat, si sunt multumita. Sunt copii care nu au sansa pe care am avut-o eu.

Marea Dragoste / Tango: Cum ti-ai intalnit sotul si cum ati luat decizia sa va casatoriti?

Paula Seling: Mi-am intalnit sotul la un festival pentru copii, in Navodari, acum 14 ani, cand el era inconjurat de fete, iar eu ii faceam poze pe-ascuns.
Dupa 9 ani ne-am reintalnit si ne-am casatorit. Noi nu prea vorbim despre aceste momente atat de personale, insa pot sa va spun ca nu a fost nevoie de cuvinte in momentul in care ne-am gandit amandoi la acelasi lucru, asa ca in zilele urmatoare re-intalnirii… ne-am casatorit.

Marea Dragoste / Tango: Cum faci diferenta intre o iubire trecatoare si una in care merita sa investesti si sa crezi?

Paula Seling: Daca iti asculti instinctul si daca stii cum sa eviti sa te minti pe tine insati, atunci cu siguranta vei sti daca o iubire este reala sau daca relatia in care esti implicata nu are niciun viitor. Eu cred foarte mult in acea „voce interioara“ pe care o avem toti si pe care suntem mai mult sau mai putin dispusi s-o ascultam. Iar diferenta o faci tu. Nu te obliga nimeni sa stai langa cineva care nu iti daruieste sufletul sau.

Marea Dragoste / Tango: Care sunt semnele dupa care stii ca te-ai indragostit?

Paula Seling: E simplu… Nu vezi nici prezentul, nici viitorul, fara persoana respectiva, iar trecutul incepe sa fie confuz. E ca si cum te-ai mai fi nascut o data.

Marea Dragoste / Tango: Ati facut nunta, te-ai imbracat in mireasa? Ce fel de ceremonie ati avut la casatoria voastra?

Paula Seling: Da, am facut nunta, m-am imbracat in mireasa si am avut ceremonia religioasa specifica crestinilor ortodocsi. A fost un eveniment privat, retras, am ales sa ne bucuram de cea mai frumoasa zi din vietile noastre in mijlocul familiei si al prietenilor.

Marea Dragoste / Tango: Ai avut vreodata un esec care sa te faca sa te gandesti, macar pentru un minut, ca ar trebui sa te retragi din lumea artistica?

Paula Seling: Primul meu contact cu responsabilitatile vietii de persoana publica m-au dezechilibrat complet si, dupa ce am inteles cat de expusi eram, atat eu, cat si familia mea am luat decizia ca, pentru doi ani, sa ma retrag de pe scena. Tocmai scosesem albumul „De dragoste“, cu 10 piese ale lui Nicu Alifantis si, coplesita de schimbarile din viata mea, am decis sa redevin un om cu control deplin asupra vietii private. Mi-a fost foarte dor de scena, insa, si dupa ce am inteles ce trebuie sa fac si cum trebuie sa fiu, m-am reintors.

Marea Dragoste / Tango: Cand ai simtit ca te-ai lansat, cand consideri ca ai avut primul tau mare succes?

Paula Seling: Primul succes a fost o data cu castigarea trofeului Mamaia, in 1997.

Atunci mi-am dat seama ca eram foarte „prinsa“ in muzica si ca imi doresc sa dedic fiecare zi studiului, devenirii mele artistice, perfectionarii vocii si a interpretarii. Voiam sa devin o profesionista.

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca ai avut o viata mai grea sau mai usoara decat a celor care nu au inzestrarile tale speciale?

Paula Seling: Multumesc mereu Cerului  pentru viata frumoasa pe care mi-a daruit-o, cu incercarile ei, cu invatamintele pe care mi le-am insusit, in speranta ca, prinsa in vartejul lucrurilor si al preocuparilor personale,  nu am „ratat“ prea multe altele, care mi-au fost date. Cred ca m-am nascut sub o stea norocoasa si mai cred ca sunt printre cei privilegiati… Stradania, munca, studiul dau roade, au o finalitate. Exista oameni care nu au norocul asta, oricat ar munci, oameni talentati care sunt obligati sa-si castige existenta lucrand in alte domenii decat cele in care au un dar si, cu timpul, se pierd. Dumnezeu a fost ingaduitor cu mine si sper sa pot sa ma ridic la nivelul asteptarilor Sale.

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca un artist are o sansa in plus sa fie fericit sau o sansa in minus?

Paula Seling: Cu siguranta ca o sansa in plus. Un artist e fericit daca traieste prin arta sa, daca poate sa daruiasca sentimente, trairi, vibratii. Un artist are nevoie de nefericire, de fericire, de toate sentimentele umane care-i dau inspiratia. Un artist ar muri, putin cate putin, daca ar fi prins in rutina.

Marea Dragoste / Tango: Cum te ingrijesti, ce faci pentru sanatatea si pentru frumusetea ta?

Paula Seling: Ma hranesc sanatos, fac sport cat mai des, lucrez  cu Florin Uceanu, nu pierd noptile, ma odihnesc cat mai mult si mai bine.

Marea Dragoste / Tango: Cum iti ingrijesti parul de arata atat de spectaculos? Il vopsesti? Il tratezi cu ceva anume?

Paula Seling: Nu-l vopsesc si nu il coafez cu placa sau cu produse chimice care ar putea sa il deterioreze. Imi place parul meu si stiu ca, doar cu putina atentie, poate sa ramana sanatos, chiar daca trebuie sa il aranjez in diferite feluri. Ii mai aplic cate o masca, din cand in cand, il spal o data la trei zile cu sampoane pentru par uscat si, in rest… il las sa fie cum e el.

Marea Dragoste / Tango: Cum iti alegi hainele – de unde iti faci cumparaturile sau de unde iti comanzi haine?

Paula Seling: De peste un an lucrez cu firma INEDIT  (www.confectii.com), ei se ocupa de tot ce inseamna tinutele mele de scena si aparitiile publice. Sunt incantata ca am in ajutor niste profesionisti care cunosc tendintele si fac tot posibilul sa arat impecabil la fiecare aparitie. Sunt o echipa de oameni minunati, care pun foarte mult suflet in ceea ce fac si pentru asta merita tot respectul.

Marea Dragoste / Tango: Cat timp te-ai pregatit pentru Eurovision? Cat de in serios iei concursurile?

Paula Seling: Eurovision este un concurs greu, unde isi compara fortele si talentul multi oameni valorosi din muzica.

Piesele trebuie studiate si cantate cat mai mult, pentru a prevedea orice greseala care ar putea sa apara. De aceea, Fundatia Culturala Phoenix a organizat un turneu de promovare a pieselor pe care le cant anul acesta la Eurovision si care are ca scop si acomodarea, in concert, cu starea de spectacol, cu provocarile interpretarii pieselor si, pur si simplu,  acomodarea cu echipa implicata in aceste proiecte.  Intotdeauna am luat concursurile in serios din punctul de vedere al pregatirii, insa nu in sensul de inversunare… Nu trec peste niciun fel de principii pentru a inclina balanta in favoarea mea.
Mai stiu un lucru: atitudinea pozitiva, bucuria de a canta, atitudinea optimista sunt lucruri foarte importante intr-un astfel de context. Am incredere totala ca, indiferent care va fi finalitatea, totul are un rost pe lume si ca Dumnezeu are grija de tot.

Marea Dragoste / Tango: Cat timp intr-o zi aloci muzicii?

Paula Seling: Cam 90%. E o preocupare constanta si, chiar daca fac altceva, mintea mea zboara la refrene, la cantece pe care le lucrez, la idei de piese pe care, ulterior, le inregistrez pe telefon si le lucrez mai tarziu. Am un „stoc“ de cateva sute de piese, de-a lungul timpului, pe care le pastrez pana cand voi avea nevoie de ele, la momentul potrivit, nu se stie cand.

Marea Dragoste / Tango: Cum reusesti sa te tii departe de comentariile presei? Cat de importanta este discretia in viata unui artist?

Paula Seling: Nu stiu cat de importanta este discretia in viata unui artist, dar stiu ca pentru mine este foarte importanta. Am o familie pe care o iubesc enorm, sunt oameni sensibili, calzi si iubitori si ma rog Domnului sa nu treaca prin incercari din cauza mea. Ei s-au obisnuit, relativ, cu statutul de persoana publica al fiicei, respectiv nurorii lor, si cred ca incearca sa nu se lase afectati de micile rautati de care ma lovesc, ici-colo. Eu incerc, la fel, sa nu ma las afectata.

Marea Dragoste / Tango: Te ocupi de treburile casnice?

Paula Seling: Imi place sa ma ocup de treburile casnice, insa mai am si perioade aglomerate, cand efectiv nu am cum sa fac asta, si e destul de frustrant.

Marea Dragoste / Tango: Cat de mult timp imparti cu sotul tau? Crezi ca e bine ca doi soti/iubiti sa stea cat mai mult impreuna sau cat mai putin?

Paula Seling: Nu stiu cum e pentru altii… Suntem, cu totii, atat de diferiti, insa in cazul nostru avem mult noroc sa lucram in acelasi domeniu. Ba, mai mult, Radu se ocupa de tot ce inseamna aspecte tehnice in spectacolele mele, se ocupa de program, de parti de scenografie, idei, video, poze etc, asa ca suntem, cu foarte mici exceptii, tot timpul impreuna, si noua ne place asta. Nu ne place sa stam separat nici macar pentru cateva ore. Mie asa mi se pare normal sa fie. Repet, nu stiu cum este in cazul altora.

Marea Dragoste / Tango: Cum poate fi o iubire facuta sa dureze? Ce se strica, in general, si, in particular, ce ai grija sa nu strici in dragostea ta?

Paula Seling: Eu cred ca indragostitii trebuie sa fie constienti ca o iubire evolueaza in timp. Frustrarile se aduna daca nu sunt discutate toate lucrurile pe masura ce apar observatii si, Doamne fereste, nemultumiri.

Marea Dragoste / Tango: Te-a ajutat in cariera faptul ca esti frumoasa?

Paula Seling: Multumesc pentru compliment! Cred ca, in orice domeniu si pe oricine ar ajuta, in lumea in care traim, un aspect fizic placut. Mai cred, insa, ca frumusetea este o stare de spirit si ca o femeie poate fi frumoasa prin felul in care stie sa-si arate personalitatea, sa  emane senzualitate si feminitate.

Tango: Cand ai ras ultima data in hohote?

Marea Dragoste / Paula Seling: Cand m-am vazut imitand-o pe Tina Turner intr-o emisiune televizata. Am ras cu lacrimi, vazand cum reusisem sa imi insusesc jocul de picioare al divei.  Mi-am dat seama cat de bine ma simtisem in pielea ei.

Marea Dragoste / Tango: Cand ai plans ultima data si de ce?

Paula Seling: De tristete… din probleme familiale de sanatate. De bucurie, la concertul Skunk Anansie.

Marea Dragoste / Tango: Care este cantecul tau preferat din toata muzica lumii?

Paula Seling: Nu stiu, nu cred ca am asa ceva, mai bine spus cantecul acela se schimba in functie de starea mea de spirit, de ganduri, de perioada anului.

Marea Dragoste / Tango: Dar cartea preferata?

Paula Seling: Imi plac mai degraba capitole din anumite carti, pe care le recitesc din cand in cand. Iar care sunt astea… depinde de zile, de stari, de vreme…

Marea Dragoste / Tango: Cine sau ce este dragostea vietii tale?

Paula Seling: Dragostea.

material realizat in februarie 2010

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • QeMZeC onwjatrblzxd

    awwmcrtevfo mai 3, 2011 4:54 am Răspunde
  • Posts like this brighten up my day. Tahkns for taking the time.

    Krystal mai 2, 2011 9:27 pm Răspunde

Dă-i un răspuns lui Krystal Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.