fbpx

Peste 60% dintre locuitorii oraselor mari cred ca situatia economica a tarii s-a inrautatit in 2012

de

Majoritatea locuitorilor din orasele Romaniei cu peste 100.000 locuitori (60,5%) considera ca, in anul 2012, comparativ cu 2011, situatia economica a tarii s-a inrautatit, se arata intr-un studiu realizat de catre firma de cercetare de piata Mednet Marketing Research Center si remis joi AGERPRES.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Participantii la studiu care vad mai pregnant aceasta inrautatire a situatiei economice sunt in special femei cu varsta intre 45 si 65 ani, cu studii medii si un venit lunar net mai mic de 2.000 lei/familie.

 

Chiar daca perceptia majoritara despre economia Romaniei este una negativa, 5,6% dintre orasenii intervievati apreciaza ca a avut loc imbunatatire a situatiei economice in 2012, iar 30,8% dintre respondenti nu vad schimbari demne de semnalat.

 

Pe de alta parte, 47,9% dintre orasenii intervievati declara ca situatia economica a familiilor lor a fost in 2012 aceeasi ca in 2011. Este vorba despre tineri cu varsta cuprinsa in intervalul 18-34 ani, cu studii peste medie si cu un venit lunar net/familie cuprins in intervalul 3.001-5.000 lei.

 

Un numar semnificativ de oraseni se lupta cu criza economica, nereusind sa-si mentina sau sa-si imbunatateasca nivelul de trai, se afirma in studiul Mednet Marketing Research Center, care constata ca pentru 35,6% dintre respondenti situatia economica a familiei lor s-a inrautatit in 2012, comparativ cu anul precedent.

 

‘Acestia si-au schimbat comportamentul de consum pe parcursul anului trecut, fie cumparand aceleasi produse sau mai ieftine, dar si in cantitate mai mica. Si bugetul pentru Sarbatorile de Iarna a fost mai mic fata de anul trecut (…) Din aceasta categorie fac parte cei care nu si-au permis sa cumpere cadouri si care, pentru masa de Craciun, si-ar fi dorit sa cumpere diverse produse alimentare, cum ar fi carnea de curcan sau de porc, dar nu au avut bani’, potrivit studiului mentionat.

 

Respondentii care, pe parcursul anului 2012, au simtit o imbunatatire a situatiei lor economice au o pondere de 16,1% si sunt, in special, barbati cu varsta cuprinsa in intervalul 25-44 ani, cu studii superioare si cu un venit lunar net per familie mai mare de 5.000 lei.

 

In ceea ce priveste comportamentul de consum, 65,8% dintre persoanele intervievate au afirmat ca in 2012 si-au schimbat obiceiurile de consum, fie cumparand aceleasi categorii de produse, dar in cantitate mai mica (34,0%), fie cumparand produse mai ieftine (21,3%).

 

Numai 8,5% dintre respondenti au cumparat aceleasi produse ca in 2011, dar in cantitate mai mare, in timp ce 2,0% au cumparat produse mai putine, dar ‘mai de calitate’ si ‘mai sanatoase’ (produse bio, eco etc.).

 

Exista un procent suficient de mare de oraseni (34,0%) care declara ca nu si-au modificat comportamentul de consum. Cercetarea a inregistrat insa o crestere, din punct de vedere statistic, a celor care nu si-au schimbat stilul de viata de la un an la altul (34,0% in 2012, comparativ cu 22,5% in 2011).

 

Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ pentru Bucuresti si orasele cu peste 100.000 locuitori, in perioada 23 – 29 noiembrie 2012. Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu varsta cuprinsa in intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de plus sau minus 3,46%.

 

Mednet Marketing Research Center activeaza in domeniul cercetarii de piata din anul 2000. Este membru al asociatiilor profesionale ESOMAR si SORMA.

 

AGERPRES

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.