fbpx

Peste doua mii de persoane la deschiderea oficiala TIFF, de la Cluj-Napoca

de

Peste doua mii de persoane au asistat, vineri seara, la deschiderea oficiala a Festivalului International de Film (TIFF), care are loc in Piata Unirii, din Cluj-Napoca, gala de deschidere incepand cu aproape o ora intarziere din cauza ploii, astfel ca vedetele au pasit prin ploaie pe covorul rosu.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

La ceremonie au venit actorii Andi Vasluianu, Dorel Visan, Monica Barladeanu, regizorul Samuel Maoz, membru in juriul competitiei, fotograful Cosmin Bumbut, cineastul Iosif Demian, regizorii unora dintre filmele proiectate la TIFF – Daisuke Miyazaki (“Sfarsitul noptii”, Competitie), Philip Scheffner (documentarul “Reconstituirea/ Revision”), Rebecca Thomas (“Copiii electrici”), Daniel Moshel (“Login2 Life”) si Michal Kosakowski, autorul documentarului “Nicio victima/ Zero Killed”, precum si actorii clujeni din spotul TIFF regizat de Iulia Rugina – Anca Hanu si Adrian Cucu, primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, producatorul Bobby Paunescu, transmite corespondentul MEDIAFAX de la Cluj.

Tudor Giurgiu: Melcii ies dupa ploaie

Programata la 20,45, gala a inceput cu aproximativ o ora intarziere, dupa care ploaia s-a oprit si a aparut un curcubeu.
Directorul festivalului, Tudor Giurgiu, a deschis gala spunand ca “melcii apar dupa ploaie”, filmul sau, din deschiderea festivalului, numindu-se “Despre oameni si melci”.
“Melcii ies dupa ploaie, nu am vrut sa ne mutam si iata ca ploaia a disparut. Albumul foto TIFF distribuit de voluntari este despre orasul, oamenii, festivalul TIFF. Este o declaratie de iubire, a noastra pentru oras si a oamenilor pentru TIFF. Vom avea 241 de filme, 193 lung metraje si 48 filme scurte. Avem la Cluj, pe langa multele filme, un numar impresionant de voluntari, 492 de voluntari. Ne-am gandit sa lucram nu doar cu studenti si elevi, astfel ca cel mai tanar voluntar are 16 ani si 63 de ani cel mai batran, un american care are ziua de nastere pe 3 iunie. Multumim ca ne-ati ajutat sa mentinem festivalul, multumim Centrului National al Cinematografiei, Primariei Cluj-Napoca, Consiliul Judetean Cluj, Ministerul Culturii, Guvernul. Lui Emil Boc, ii multumesc ca prieten, nu este o multumire electorala”, a spus Tudor Giurgiu.

Mihai Chirilov: Va urez zece zile de miere

Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, le-a urat spectatorilor, de pe scena din Piata Unirii, nopti salbatice la TIFF si a explicat de ce este singura ocazie cand il vedem imbracat la costum.
“Vreau sa va urez zile, seri si nopti salbatice la TIFF. M-am inbracat asa pentru ca are legatura cu rolul de ginerica, pe care-l joc in “Despre oameni si melci”. In rest, nu cred ca voi mai purta costum. Va urez zece zile de miere”, a spus Chirilov.
La randul sau, primarul interimar Radu Moisin a spus ca la Cluj va functiona un centru regional de cinematografie.
“Vom avea un Centru Regional de Cinematografie, cu studiouri de buna calitate, pentru ca Europa sa vada filme romanesti facute la Cluj”, a spus Moisin.
A urmat apoi proiectia unui film facut de un spectator al editiei din 2011 sub genericul “Experienta ta la TIFF devine film”, dupa care Tudor Giurgiu a povestit cum pot utilizatorii de telefoane smart sa gaseasca diverse aplicatii pentru TIFF.
“Avem un program de Realitatea Augmentata. Cu telefoanele smart se vad locatiile TIFF, orarul locatiilor, se pot face fotografii la posterul TIFF si automat vor fi proiectate spoturile. De asemenea, daca indrepti telefonul spre Hotel Continental veti vedea programul de acolo, spre Muzeul de Arta la fel. Fanii TIFF vor gasi traillere la filme. Sper ca acest oras sa fie Capitala Capitala Europeana, este important sa ne gandim la o dezvoltare anuala, cu programe coerente pe mai multi ani, fara o infrastructura adecvata nu se poate. Dov Simens, care face un workshop despre filmul ca afacere spune ca oamenii, cladirile nu sunt suficiente, trebuie forme de ajutor, facilitati financiare pentru cei care vor sa cheltuiasca bani la Cluj. Am gasit o Casa pentru TIFF, aici vor fi workshopuri, scoli de actorie, dupa eforturi cumplite, ceea ce numim casa TIFF va prelungi spiritul TIFF-ului de-a lungul anului“, a spus Giurigiu.
Dupa prezentarea unui film despre Casa TIFF, a fost proiectat “Superman, Spiderman sau Batman”, un scurt metraj realizat de Tudor Giurgiu. Aron, copilul actor din film, a fost prezent pe scena si a povestit cum a fost la filmari, la fel ca si actorii Ovidiu Crisan si Elena Ivanca, protagonisti in acelasi film, care au fost aplaudati de public.
A urmat apoi un concert cu formatia “Notes and ties” care a prezentat arii celebre din filme, ulterior fiind proiectate “Drumul spre luna” al lui Georges Melies si “Despre oameni si melci”, de Tudor Giurgiu. Cel de-al doilea lung metraj in regia lui Tudor Giurgiu, “Despre oameni si melci” este o coproductie Romania-Franta, dupa un scenariu semnat de Ionut Teianu si inspirat dintr-un caz real. Productia are un buget de 1.2 milioane de dolari. Din distributie fac parte: Andi Vasluianu, Dorel Visan, Monica Birladeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Jean-François Stévenin, Robinson Stevenin, Ion Besoiu, Ovidiu Crisan, Ion Grosu, Clara Voda, Alina Berzunteanu.

Cea de-a 11-a editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) are loc in perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
·
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.