fbpx

Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar. Bucurie, divertisment, imagini şi efecte speciale de excepţie!

de

Avanpremiera specială a mult-aşteptatului film „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar”, cea mai nouă producţie marca Disney, distribuită în ţara noastră de Forum Film România, a avut loc la sala T IMAX de la Cinema City din AFI Cotroceni.

Cele două vizionări speciale s-au bucurat de prezenta a peste 550 de invitați, jurnalişti, bloggeri, parteneri, precum şi vedetele: Alexandra Ungureanu, Oana Tache, Irina Maria Moldovan, Alexia Țalavutis, Laura și Mihai Gruia, Tily Niculae, Mircea Eremia, Alice Năstase Buciuta, Andrei Leonte, Garry J. Tunnicliffe (regizor), Cosmin Tudoran, Ilinca Băcilă, Kamelia Hora, Andrei Nourescu, Cristina Cioran, Olix (Kiss FM), Daniel Nițoiu (PRO TV), Camelia Bălțoi (Digi 24), Simona Elena Țăranu (Digi 24), Kinga Varga, Livia Graur, Loredana Dinu, Ana Maria Brânză, Maria Andreea, Maria Radu, Olivia Niță, Ramona Solomon (Realitatea TV), Simona și Rareș Dragomir, Vitalie Cojocari (PRO TV), Andrei Niculae, Andreea Remețan, Bogdan Ciudoiu (Virgin Radio), Mircea Zara, Flavia Hojda, Pavel Ulici, Tudor Giurgiu, Andra Gogan, Iulia Marginean.

Înainte de vizionare, invitaţii s-au pregătit cum se cuvine pentru reîntâlnirea cu inconfundabilul şi aventurosul Căpitan Jack Sparrow, testând cocktailuri cu rom şi fiind gata pentru o aventură pe cinste, plină de umor, suspans şi efecte speciale spectaculoase, cu atât mai intense şi mai impresionante pe ecranul uriaş IMAX.

Aşa cum şi Johnny Depp spune: „Am încercat să abordăm noi unghiuri şi să surprindem publicul. Lucrurile sunt puţin mai bizare, poate chiar mai întunecate, dar sunt şi scene foarte amuzante. Cred că acest film va avea acel element surpriză pe care îl are şi primul film.”

Javier Bardem (care joacă rolul temutul Căpitan spaniol Salazar) vorbeşte cu încântare despre noul film din seria „Piraţii din Caraibe”, mărturisind: „Fanii ştiu ceea ce îşi doresc şi vor primi acest lucru. Vor avea parte de bucurie, divertisment, vizualuri de cea mai înaltă calitate şi efecte speciale de excepţie, venind toate la pachet cu apariţia îndrăgitului Căpitan Jack Sparrow. Este o poveste care debordează de energie.”

Ia-ţi bilete la cinema, începând cu data de 25 mai, pentru a vedea noile peripeţii ale lui Jack Sparrow în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos!

 

Trailere:

https://www.youtube.com/watch?v=XS78E0xsQAk

https://www.youtube.com/watch?v=nxhE3C-juUg&t=36s

 

***

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.