Uite, iubita și preadepartea mea, uite un ultim zvâcnet de rămas-bun pentru Sim, pentru ziua de azi, pentru anul ăsta pierdut în cețurile purgatoriului. E caldă (poezia) și miroase a tren: am scris-o între două drumuri și acum, că am ajuns, o și trimit, că-mi stă pe suflet ca o colivă neîmpărțită.
Martie pentru totdeauna
Simonei Catrina
Martie amnezic, cu faţa întoarsă
la cearceaful de iarnă,
plecat cu sorcova
chiar de pe peronul cu mugurii scurşi sub roţile trenului.
În zăpada mată, răuprevestitoare
ca un dinte apărut in gingia nonagenarului
încolţeste uitarea
dâră de melc
din ce în ce mai groasă
pe ridurile frunţii.
Ajunge să te strig şi eşti deja alta,
numele tău prescurtat
are gust de baclava cu nucă şi sirop de lămâie,
numele tău e o fustă cloş, cu buline albe
pe trup femeiesc de zeiţă
cu Iepurele de Martie pe urme.
