Presedintele Basescu ii trimite si lui Crin Antonescu un cos de flori, la aniversarea acestuia

de

Presedintele Traian Basescu ii va trimite, in cursul zilei, si presedintelui Senatului, Crin Antonescu, care implineste 53 de ani, un cos de flori, asemanator cu cel trimis, joi, premierului Victor Ponta.

“Se trimite un cos de flori, conform uzantelor de protocol, tuturor sefilor institutiilor importante ale statului, cu ocazia acestei aniversari”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtatorul de cuvant al presedintelui Basescu.

 

De asemenea, potrivit acestuia, cosul pentru presedintele Senatului este “asemanator” celui trimis, joi, premierului Victor Ponta, cu ocazia aniversarii si de catre acesta a zilei de nastere.

 

Presedintele Traian Basescu i-a transmis, joi, premierului Victor Ponta, la implinirea a 40 ani, un cos cu flori insotit de cartea sa de vizita.

 

Gestul este unul de protocol si a fost facut de fiecare data in cazul fostilor premieri din mandatul presedintelui.

 

Premierul Victor Ponta a fost intrebat, joi, de jurnalisti, daca a primit, de ziua sa, un cos cu trandafiri de la presedintele Traian Basescu, raspunzand ca va merge la birou si va verifica, el adaugand ca florile sunt pentru doamne si ca sotia sa, Daciana, se va bucura daca ii va duce florile.

 

Ponta a implinit, joi, 40 de ani, liderul PNL Crin Antonescu implineste, vineri, 53 de ani, iar fostul premier Mihai Razvan Ungureanu va implini, sambata, 44 de ani.

 

MEDIAFAX

 

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *