fbpx

Prima editie live la Vocea Romaniei

de

Marti, 22 noiembrie, in platoul special amenajat pentru prima editie live a show-ului “Vocea Romaniei” , cei 10 concurenti din echipele antrenorilor Smiley si Horia Brenciu au fost aclamati de cei peste 700 de spectatori sositi sa vada si sa auda cu ochii si urechile lor cele mai promitatoare voci ale Romaniei. Aproape 2 milioane de romani au fost alaturi de ProTv in minutul de maxima audienta de la 21.10. La 21.11, Pro Tv obtinea un varf de 10,2 puncte de rating si 27,8% cota de piata la nivelul publicului din mediul urban cu virste cuprinse intre 18-49 de ani, mai mult decit dublu fata de Antena 1 care inregistra 4,6 puncte de rating si 12,6% cota de piata.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Prima editie live a show-ului de la ProTV a creat un mare buzz in randul mediilor de socializare on-line. Pe durata emisiunii, pagina de Facebook, facebook.com/vocearomaniei a avut o crestere spectaculoasa. Conform Facebrands.ro, aceasta a adunat peste 8600 de fani in numai cateva ore, plasandu-se astfel pe primul loc in clasamentul  categoriei de TV. Reactiile referitoare la show nu au intarziat sa apara nici pe Twitter, unde sute de tweeturi  au curs pe parcursul emisiunii, fie ca a fost vorba de impresii direct din platou ale celor care se aflau acolo sau ale telespectatorilor care urmareau show-ul din fata televizoarelor. Premiera absoluta si pe voyo.ro unde peste 15.000 de useri au urmarit live  “Vocea Romaniei”. Impactul emisiunii s-a simtit si pe bloguri, post-urile  care mentionau “Vocea Romaniei” fiind la superlativ. Un show perfect, senzational, super profesionalist, sunt doar cateva atribute folosite pentru a caracteriza cel mai bun talent show al momentului, “Vocea Romaniei”!

Momente impresionante, decizii extrem de greu de luat, un recital extraordinar al lui Rea Garvey, fostul solist al trupei Reamonn, voci de senzatie, interpretari fara cusur si multa caldura din partea publicului spectator, care i-a sustinut pe concurenti, i-a aplaudat si i-a ovationat la scena deschisa. Toate acestea au facut ca prima editie live a show-ului “Vocea Romaniei” sa fie un spectacol total, cu toate ingredientele unei seri de neuitat.

Chiar daca doi dintre concurentii din echipele antrenorilor Smiley si Horia Brenciu au iesit  din competitie, ei nu au parasit si marea scena a muzicii, amindoi fiind invitati sa colaboreze in continuare cu cei doi artisti. Cristina Vasiu, din echipa lui Horia Brenciu, va concerta alaturi de antrenorul sau pe 23 si 24 martie, iar asta este prima dintre colaborarile pe care i le-a promis artistul. Cristina Vasiu a fost eliminata din concurs in urma “Cintecului decisiv”. Ea si Robert Patai s-au duelat pentru ultimul loc in echipa lui Horia. Desi a avut o aparitie spectaculoasa alaturi de Bogdan Boanta  si alti dansatori sexy care au avut un moment coregrafic senzational dansind pe tocuri, Cristina Vasiu a pierdut in favoarea lui Robert Patai, care a fost in opinia lui Horia Brenciu mai bun. “Imi place cind oamenii sint fortati sa devina mai buni” i-a spus Marius Moga lui Robert, foarte impresionat de faptul ca a reusit sa transforme emotiile intr-o energie pozitiva.  La rindul lui, Smiley i-a zis ca l-a privit indelung si cu bagare de seama si, cu toate ca nu e de culoare, vocea lui a sunat exact asa cum trebuie pe melodia aleasa. Horia Brenciu si-a aratat inca o data incintarea ca a apasat butonul si l-a ales in echipa, l-a laudat pentru faptul ca a fost foarte receptiv la sfaturile primite si ca stie sa asculte. “Este prima data cind in loc sa ma uit la fete, ma uit la cel care cinta!”, a spus extaziat antrenorul Horia Brenciu.

La finalul primei editii live a emisiunii “Vocea Romaniei”, cei patru concurenti din echipa lui Horia Brenciu sint Irina Tanase si Iuliana Puschila, aflte in topul preferintelor publicului conform voturilor acestuia, Daniel Max Dragomir, salvat de antrenor, si Robert Patai, cistigatorul duelului la “Cintecul decisiv”.

Tot aseara, la “Vocea Romaniei” s-a definitivat si echipa lui Smiley, care arata in felul urmator: Stefan Stan si Catalin Dobre, pe primele doua locuri ale clasamentului in urma voturilor telespectatorilor, urmati de Marcel Lovin, salvat de antrenor si Anthony Icuagu, cel care a iesit castigator in urma “Cintecului decisiv”. Smiley a avut o decizie greu de luat in momentul in care a trebuit sa aleaga intre Anthony Icuagu si Mihai Popistasu. Mihai a fost laudat de toti antrenorii, iar Smiley i-a spus ca momentul sau a fost exact asa cum si-ar fi dorit sa fie. Mai mult decit atit, “esti o investitie sigura pentru oricine, pentru orice producator”, i-a mai spus Smiley, dindu-i de inteles ca vor mai lucra impreuna si in viitor. In ceea ce-l priveste pe Anthony Icuagu, “olteanul veritabil”, “pata de culoare” a emisiunii, acesta a fost descris de Smiley drept un tip nu doar sensibil, ci si extrem de serios. Cinta, regizeaza, scrie scenarii, face spectacol, a explicat Smiley, dar, mai presus de toate, s-a prezentat la inaltime in editia de aseara.

  Marti, 22 noiembrie, a fost un adevarat regal de voci si momente memorabile. Marcel Lovin i-a umplut sufletul de bucurie antrenorului sau Smiley, iar                a uimit inca o data cum un om atit de mic poate avea o voce atit de mare. “Mi-a fost greu si sa respir” a zis Smiley incintat si fericit ca oamenii au vazut ce timbru sensibil are si i-a promis ca-i va face auzita vocea pina-n Japonia.  Concurentul din echipa lui Smiley care s-a aflat in topul preferintelor telespectatorilor a fost Stefan Stan, indelung aplaudat pentru originalitatea si forta lui de a capta publicul. Loredana l-a laudat pentru faptul ca reuseste sa transmita emotie prin orice fibra, ca a reusit sa respecte partitura originala, oferindu-i in acelasi timp originalitate si prospetime. Felul sau “schizo” de interpretare (cum il numeste Marius Moga), modul unic si inconfundabil in care reuseste sa imbrace fiecare piesa l-a facut foarte mindru pe antrenorul sau Smiley.

La rindul sau, Horia Brenciu s-a mindrit cu Iulia Puschila, copilul sau de suflet careia i-a spus hotarat: “viitorul tau e asigurat!” Irina Tanase a facut adevarate furori aseara pe scena de la “Vocea Romaniei” cind a cucerit prin sensibilitate si forta. Horia Brenciu s-a bucurat ca Aura Urziceanu are o urmasa demna de urmat in eleva sa.

Concurentul salvat de Horia Brenciu de la “Cintecul decisiv” a fost Daniel Max Dragomir, cel care l-a ridicat pe antrenorul sau in picioare. “Max, ai fost Maxim!”, i-a spus Loredana celui pe care il considera un artist complet si care, in opinia lui Marius Moga, stie sa faca spectacol, sa cinte la un instrument si sa si faca coregrafii in acelasi timp!

Seara de marti, 22 noiembrie, a fost si seara in care Roxana Ionescu a debutat in calitate de co-prezentator al emisiunii “Vocea Romaniei”. Aceasta a facut un tandem foarte reusit cu carismaticul Pavel Bartos, care a fost un adevarat deliciu pentru cei prezenti, atit in timpul emisiunii, cit si in pauzele publicitare.

Antrenorii au dat si ei dovada talentului lor chiar in deschiderea emisiunii “Vocea Romaniei”, cind au interpretat impreuna celebra piesa a formatiei ABBA “Mama mia”, iar solistul Rea Garvey de la Reamonn a ridicat sala in picioare in timpul celor doua piese interpretate. Cu mare respect pentru muzica, dar si pentru publicul caruia i-a spus “multumesc” si “va iubesc” intr-o romana impecabila, Rea Garvey a cintat doua piese superbe in aplauzele celor prezenti.

 

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.