fbpx

Principesa Margareta devine Regină, iar principele Radu – Principe consort

de

Casa Regală a anunțat, postând fragmente din statutul său, că principesa Margareta primește, de acum înainte, apelativul de Regină, iar principele Radu Duda pe cel de Principe consort, informează Hotnews.

În mesajul către țară adresat la ora 19 a zilei de 6 decembrie, Regina Margareta a declarat:

“Chemată a fi urmașa bunului Rege Mihai, care mi-a lăsat ca sfântă moștenire iubirea și credința față de România, voi continua munca și voi respecta legământul său.  În eforturile pentru dezvoltarea și consolidarea țării, voi avea ca model exemplul părintelui nostru și convingerea lui în destinul poporului român.
Aduc adâncă recunoștință celor patru generații anterioare ale familiei mele, care au creat legătura între țară și Casa Regală. O sută cincizeci de ani care au adus României instituții moderne, dezvoltare, consolidare și deschidere către lume.
În lunga sa viață, al patrulea rege al României a găsit sprijin în credință, în speranța și în răbdare. În toate împrejurările, el a răspuns cu dreptate și, când a fost posibil, cu iertare.
Sunt sigură că, în viitor, românii vor rămâne iubitori de Coroană, uniți în conștiința și acțiune, pentru propășirea națională, în contextul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice.
Cu emoție și onoare, cu simț al datoriei, ca bună româncă și Custode al Coroanei, îmi închin viața și munca națiunii noastre și românilor de pe tot Pământul.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.