Intrebarea “Cine are nevoie de psiholog?” este perfect justificata, pentru ca pune in discutie atat utilitatea reala a demersului de psihoterapie, cat si destinatarii acestuia…
In multe medii de lucru, rezultatele sunt clare: daca un proiect are succes, clientul este multumit, evaluarea este simpla: da, clientul are nevoie de mine.
Dar punandu-mi si eu intrebarea „ce nevoie are lumea de psihoterapeuti”, raspunsul nu mi-a fost atat de clar la inceput.
Pentru ca aud oameni care vorbesc despre dificultatile prin care au trecut cu succes, oameni care se bucura de viata cu multa pasiune, fara sa fi avut niciun contact cu psihoterapia.
Ceea ce mi-a reactivat mai multe indoieli mai vechi care constau in intrebarea daca pana la urma chiar pot sa ajut pe cineva practicand psihoterapia. Si aici nu vorbesc de ceea ce am citit prin carti sau de ceea ce am trait la traininguri. Vorbesc de momentul in care pot sa imi dau seama daca pe termen lung pentru un client chiar conteaza ce a lucrat cu mine.
Acum revin la cei din prima categorie, cei fericiti fara sa fi avut vreun contact cu psihoterapia.
Ascultandu-i pe acestia, mi-am dat seama ca ei au un lucru in comun: in viata lor au existat persoane-resursa, in familie sau in afara familiei, interactiunea cu acestea reprezentand modele de comportament, de atitudine si in acelasi timp surse de intelepciune, creand fundamentele pentru gestionarea dificultatilor de mai tarziu.
Dar din pacate, nu toti am avut parte de interactiunea cu persoane-resursa, multi ramanem doar cu educatia din familie, care uneori e utila si ajuta omul sa devina fericit, in alte situatii este incompleta sau total nepotrivita…
Si cred ca in prezent si in viitor din ce in ce mai putini oameni vor avea acces in mod natural la astfel de resurse de “educatie despre viata” si “arta de a trai”.
Aici apare rolul psihoterapeutului. In primul rand si mai presus de a vindeca, eu il vad o persoana-resursa. Asista clientul sa dobandeasca claritate si ofera alta perspectiva. Ofera informatii si face un indemn la autonomie, bazandu-se pe stiinta si pe abilitatile sale.
Acesta este motivul pentru care eu vad sedintele individuale si workshop-urile ca ca fiind un instrument atat de bun (si unele carti la fel) pentru dezvoltarea personala, pentru construirea unei harti mintale care sa conduca spre o placere de a trai mai mare.
Aud uneori ca in acest moment de criza, avand in vedere o anumita particularitate de mentalitate a romanilor, oamenii nu vor apela la psiholog. Astazi sunt convins ca nevoia de a apela la psiholog este la fel de mare ca nevoia de pasta de dinti, doar ca intr-adevar, cateodata e mai greu ca oamenii sa constientizeze aceasta nevoie.
Detalii suplimentare: www.7relatii.ro
