Cand nu stii daca sa crezi sau nu in destin, auzi cate-o poveste care pledeaza, de la sine, in favoarea lui „a fost sa fie”. Radu Popa, actualul director de la Administratia Lacuri si Parcuri, si Claudia Virlan, directorul Centrului Traditiei si Creatiei Populare Bucuresti, s-au intalnit intamplator, acum doi ani, la un eveniment monden – pur si simplu (pe vremea cand el era presedintele Bursei de Marfuri). Intr-o mare de oameni care-si strangeau mainile si ciocneau cupe de sampanie, zambetul lor n-a fost doar o forma reflexa de politete. Ceva a ramas, undeva, intr-un colt de suflet.
Mos Craciun cu gesturi dalbe…
S-au revazut in context profesional, dar tot intamplator, fiindca la vremea aceea, amandoi lucrau la institutii subordonate Primariei Capitalei. Intr-unul dintre drumurile agitate si preocupate, in incinta institutiei, s-au reintalnit. Au stat mai mult de vorba si frazele, ideile, tresaririle se legau tentant. De data asta, n-au mai mers pe mana hazardului romantic, ci au stabilit sa se revada la o cafea, in oras. Asa a inceput dragostea lor, ca intr-un film frantuzesc, cu simplitatea unui gest incarcat de sensuri, de sperante.
Dupa cateva luni de plimbari, tandrete si planuri comune, s-au mutat impreuna, intr-o casa splendida, decorata in stilul si tonul pasiunii lor.
A urmat logodna, in Ajunul Craciunului (anul trecut), cand Radu n-a mai avut rabdare sa vina Mosul cocosat de daruri si nici n-a mai asteptat un cadru festiv sclipicios, cu parintii de fata, ca-n filmele americane. Nu. Pur si simplu, intr-un gest spontan si frenetic, a scos inelul… in bucatarie si i l-a oferit Claudiei. De altfel, o tot amenintase ca o va cere de sotie in fata aragazului, dar ea rasese de fiecare data, credea ca glumeste – asa cum ar fi crezut oricine. Inocenta acestei subite cereri a impresionat-o pana la lacrimi pe Claudia, care a acceptat instantaneu sa-i devina sotie.
Acum, se pregatesc de nunta. Pe 15 mai, Claudia Virlan si Radu Popa se vor cununa, sub protectia spirituala a nasilor Oana si Radu Negrei. Nu intamplator i-au ales, fusesera la nunta lor si acolo, in intensitatea festiva a momentului, au inteles ce importanta si frumoasa e o casatorie din dragoste. Asadar, simbolic si esential, atunci au stiut ca nu se vor mai desparti. Ca le este dat sa cladeasca o iubire imensa.
Claudia si-a cumparat deja rochia de mireasa, de la o casa de moda din Spania. Vesmantul e ornat suav cu trandafiri si organza. E o rochie fina, romantica, vaporoasa, care ei i se potriveste perfect. Viitorul mire a optat pentru un costum clasic, foarte elegant, achizitionat dintr-un magazin de lux, pe principiul ca evenimentul cel mai important dintr-o viata merita orice investitie – materiala si de suflet, in egala masura.
Dance me to the end of love…
„We’ll always have Paris” – isi vor spune, probabil, toata viata, ca in „Casablanca”, fiindca au ales sa-si petreaca luna de miere in capitala Frantei, capitala iubirii europene.
Sunt doi oameni foarte frumosi, la propriu si la figurat – si, culmea, seamana izbitor, tot printr-o stranie, placuta predestinare. Le place sa glumeasca, anticipand ca, gratie acestei genetici cu simtul umorului, nu vor fi niciodata dispute pe tema „cu cine seamana copilul”. Va semana cu amandoi, asadar, atunci cand va fi sa fie. Iar ei abia asteapta sa fie parinti, e cea mai frumoasa emotie a vietii lor.
O iubeste pe Claudia pentru zambetul ei cuprinzator, care inchide in el toate deliciile vietii in doi: promisiune, dragoste, farmec, bunatate.
Il iubeste pe Radu fiindca e un om care cunoaste legile demnitatii, ale succesului, fiindca e un om puternic, creativ, indraznet – dar si sensibil -, care isi respecta intotdeauna cuvantul (virtute atat de rara, in vremurile pe care le traim).
Iubesc amandoi aceeasi melodie care, de la bun inceput, a parut sa adune in sensurile ei toata dragostea lor: Leonard Cohen – „Dance me To The End Of Love”. A fost o alta coincidenta providentiala a relatiei lor, si-au marturisit slabiciunea pentru piesa lui Cohen, realizand, brusc, toata seria de „intamplari” benefice, graitoare, care le-au unit drumurile.
Si reperele comune nu se opresc aici. Au acelasi impuls seducator de a-si face surprize si cadouri, de a-si aduce cafeaua la pat (ea in timpul saptamanii, el in weekend…), au aceeasi pasiune dezlantuita pentru calatorii (mai ales pentru excursiile in Italia), le plac in egala masura intalnirile cu prietenii, cu parintii ambilor (mai ales de sarbatorile crestine).
Cu o arta ale carei rosturi si secrete ar interesa pe oricine asteapta o mare iubire, Claudia si Radu stiu sa-si faca timp si pentru profesie, si pentru dragoste. Au amandoi cariere de succes si sunt constienti de importanta acestor eforturi, de insemnatatea datoriei implinite. Sunt la fel de indragostiti ca la inceput, inca le mai tremura glasul de emotie la telefon, inca mai tresar cand se zaresc, dar reusesc, in mod miraculos, sa ramana aceiasi buni profesionisti care erau atunci cand s-au cunoscut.
Si, mai presus de orice, ei stiu ca nimic nu e intamplator, ca intalnirea lor are o semnificatie, o valoare, un nucleu sentimental irevocabil. In prag de nunta si de legamant, Claudia Virlan si Radu Popa au deprins rimele iubirii neconditionate.
