fbpx

Raed Arafat: Am auzit adesea spunandu-se ”a venit si arabul asta sa ne invete sa facem medicina”

de

A acceptat postul de Ministru al Sanatatii in guvernul Ponta, dupa ce printr-o munca nebuneasca a ultimilor 20 de ani, a revolutionat sistemul de urgenta al medicinei din tara noastra. Medicul roman de origine palestiniana Raed Arafat are o istorie de viata incredibila, dublata de o poveste profesionala din care avem cu totii de invatat.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Eveline Pauna: Debutul dumneavoastra in viata e atat de departe de Romania! V-ati nascut la Damasc, in Siria, apoi v-ati petrecut copilaria la Nablus, in Palestina…
Raed Arafat:
Da, m-am nascut la Damasc, iar copilaria am trait-o la Nablus. Este un oras mare, palestinian, in care am stat pana la 16 ani, cand am venit in Romania.
E.P.: S-au tot facut speculatii cu privire la familia dumneavoastra. S-a spus ca tatal ar fi detinut un put de petrol, o fabrica de ulei… Eu stiu ca, de fapt, detinea doar o mica afacere…
Raed Arafat: Tata era inginer electronist, iar mama era absolventa a Facultatii de Limbi Straine. Stia engleza si franceza, dar era casnica. Nu a lucrat, nu si-a practicat meseria…
E.P.: Cum va amintiti de copilaria de atunci? Cum erau vremurile acelea, pe pamanturile natale?
Raed Arafat: Grele! Pentru ca asa era situatia in vremea aceea in Cisiordania. Chiar si acum putem spune ca mai sunt probleme acolo. A fost dificil pentru ca erai tot timpul sub presiune. Ba sub presiunea demonstrantilor, ba a conflictelor. Erau lucruri cu care nu te confrunti intr-o tara obisnuita.
E. P.: Au fost acelea momentele in care v-ati promis ca intr-o zi o sa plecati de acolo?
Raed Arafat: Nu neaparat. Nu! Eu initial am vrut sa fiu chimist, dupa aceea, cam pe la 14 ani, am facut o pasiune pentru primul-ajutor. Atunci am inceput sa ma ocup de acest lucru, sa ma duc la cursuri de prim-ajutor, sa citesc, am inceput sa predau la scoala, la colegii mei de la clasa – le spuneam cum sa bandajeze, cum sa acorde primul ajutor…

La 14 ani intram in sala de operatii
E.P.: Acest lucru fiind o pornire strict personala?
Raed Arafat: Da. Am inceput sa ma duc la un spital care nu era departe de casa, spitalul principal al orasului, unde director era chiar vecinul nostru. Am inceput sa ma duc acolo si la 14-15 ani intram in sala de operatii cu el, sa vad cum este. Petreceam acolo ore in sir, in timpul vacantei. Dupa care am mers si la alt spital din orasul nostru, la urgenta, unde pasiunea mi s-a intiparit pentru totdeauna. Nimeni nu ma mai lua de acolo. Toate vacantele mi le petreceam lucrand in spital, ca voluntar. Apoi, cand eram la liceu, am infiintat primul echipaj de prim-ajutor, in cadrul, liceului…
E.P.: Erati doar un copil…
Raed Arafat: Atunci aveam cam 14 ani si jumatate. Sau 15… Se intampla chiar inainte sa vin la studii in Romania.
E.P.: Conflictul care v-a marcat copilaria nu a fost cel palestiniano-israelian, ci conflictul cu tatal dumneavoastra, care v-ar fi vrut student la Politehnica, nu la Medicina…
Raed Arafat: Acest lucru s-a clarificat destul de repede. Mi-am impus punctul de vedere.
E.P.: I-ati spus, la un moment dat, „fie ma fac medic, fie ajung gunoier”. Chiar atat de radical se punea problema?
Raed Arafat: Asa de radical! Prima discutie asa a fost – fie medic, fie stau acasa si ma fac gunoier. Nimeni nu putea sa ma convinga sa fac altceva!
E.P.: Dumneavoastra v-ati incapatanat pentru medicina. Dar de ce nu ati urmat facultatea acasa?
Raed Arafat: Primirea la facultate era foarte restrictionata. Palestinienii puteau sa mearga numai in Iordania. In Palestina nu erau faculati de medicina. Asa ca trebuia sa ma duc in Iordania sau in alta parte. Am fost acceptat initial in Siria la studii, dar am fost acolo si nu m-am acomodat. Si, in plus, aveam acceptul pentru Politehnica, in Romania.
E.P.: Si stiati ca, odata ajuns in Romania, puteti schimba Politehnica cu Medicina.
Raed Arafat: Exact. Si asta am si facut!
E.P.: Spuneati candva ca in Romania era mai usor sa patrundeti…
Raed Arafat: Nu era mai usor, dar a fost tara care a dat un raspuns mai repede. Eu aveam cererile de studii depuse in mai multe locuri, de exemplu si in Grecia, si in Statele Unite… Ei bine, de acceptul pentru Statele Unite am aflat in 2-3 ani, pentru ca parintii nu mi-au spus de el, in ideea ca daca plec acolo nu ma mai intorc, dar daca plec in Romania ma intorc sigur acasa. E drept ca nimeni nu a luat in calcul schimbarea regimului si faptul ca cineva poate sa ramana mai departe chiar si in Romania, sa nu se mai intoarca…

Prima amintire cu Romania este despre cum m-a pacalit un taximetrist!
E.P.: Aveati bagajele facute, deja se vorbea de drumul spre Romania… Totusi cand ati ajuns in tara noastra si ati vazut o Romanie gri, o tara sub sistemul politic trecut. Ce ati simtit? Aveati doar 16 ani, erati un tanar care… venea la Pitesti, la anul de acomodare cu tara noastra.
Raed Arafat: Primul lucru de care imi aduc aminte e ca m-a pacalit un taximetrist si mi-a luat 50 de dolari de la aeroport pana in centrul Bucurestiului. Mi-a zis ca atata costa, eu nu aveam de unde sa stiu… 50 de dolari era o suma imensa pentru Romania, dar asta mi-am dat seama tarziu. Imi maintesc ca m-au dus la caminele de Agronomie, unde am stat cateva zile pana am fost repartizat. Am ajuns la Pitesti, unde aveam sa invat limba romana. Apoi, am solicitat sa fiu repartizat la facultatea din Cluj.
E.P.: Care a fost prima veste pe care ati trimis-o acasa, despre venira dumneavoastra. in Romania?
Raed Arafat: Ca am schimbat Politehnica cu Medicina.
E.P.: Si ce a spus tatal?
Raed Arafat: Ce sa mai spuna?! Oricum era prea tarziu… Nu a fost foarte incantat…
E.P.: Apoi ati plecat sa faceti facultatea la Cluj. De ce n-ati optat pentru Bucuresti?
Raed Arafat: Pentru ca facultatea de la Cluj era renumita ca fiind cea mai serioasa facultate de medicina din Romania. Si cea mai grea! Si asta m-a atras! Nu cred ca am gresit, chiar ma bucur ca am facut alegerea aceasta. Atunci nu era facultate, era Institutul de Medicina si Farmacie Cluj. Era un mediu dur, dar foarte bun. De fapt, toata lumea spera sa nu ajunga acolo, toti voiau in alte parti! Putini dintre noi am vrut acolo. Dar Clujul are si acum un renume care va dainui, un renume pe care-l merita.
E.P.: Cum ati fost primit acolo? Erati un student venit dintr-o tara straina despre care Romania poate ca stia prea putin!
Raed Arafat: Era total altfel decat la Pitesti. Pitestiul a fost o experienta destul de trista si destul de ciudata. Clujul insa a fost o experienta frumoasa!
E.P.: Pentru ca la Pitesti nu aveati nici macar lumina in internat…
Raed Arafat: La Pitesti era un domn director de scoala care a vrut sa faca foarte multa economie pe spatele nostru si atunci a inceput sa taie apa, lumina. Avea intelegere in oras sa nu fim lasati sa cumparam ce vrem… Era ceva foarte ciudat. Si nu cred ca cineva solicita acest lucru de la persoana respectiva. Cred ca o facea de buna voie numai ca sa se laude ca a facut o economie in plus pentru tara. Ca ne lua o taxa totusi, de 300 si ceva de dolari pe luna si nu aveam nici macar strictul necesar. Parca eram intr-un fel de inchisoare controlata. Pentru mine plecarea de la Pitesti a insemnat mult. Imi aduc aminte ca am sunat acasa si am spus „parca am ajuns in Vest”. Clujul era altfel cu studentii.
E.P.: A existat un moment atunci, la inceput, in care sa va doriti sa plecati acasa?
Raed Arafat: Da.
E.P.: Si ce v-a tinut in Romania?
Raed Arafat: Dorinta de a face medicina. Cred ca era singurul lucru care ma facea sa merg mai departe. In vremea aceea nu puteai sa ai un prieten din tara fara ca persoana respectiva sa fie luata la intrebari precum „ce ai tu cu strainii”. Pentru mine erau lucruri total neobisnuite.
E.P.: Ati fost un student premiant? Cu zece pe linie?
Raed Arafat: Nu. Dar in general am avut note foarte bune. Am repetat un an cand a decedat tatal meu… Am repetat anul din cauza unei singure materii, desi media mea era peste 8 in anul respectiv si aveam note foarte bune la materii care erau considerate dificile. Aveam note considerate foarte mari, mai ales pentru studentii straini. Materia din cauza careia am repetat anul era Morfopatologia – nici nu ma atragea si trecusem si printr-o situatie destul de dificila: l-am pierdut pe tata si mi s-a respins si cererea de reexaminare.
E.P.: Cand l-ati pierdut pe tata ati putut sa va intoarceti acasa sa-i fiti alaturi mamei?
Raed Arafat: Eram acasa. Eram in vacanta. S-a intamplat la trei zile dupa ce ajunsesem acolo. Si chiar imi propusesem ca vacanta sa fie scurta, sa ma intorc sa dau examenul la Morfopatologie.
E.P.: Ati terminat facultatea in anul 1989. Un an… de cumpana pentru Romania. Ei bine, dumneavoastra aveati de ales intre a ramane aici si a pleca in Franta. Aveati deja actele pentru Franta. Imi amintesc ca ati spus candva ca, daca nu era Revolutia, poate ca parcursul dumneavoastra. profesional ar fi fost altul. Va pare rau ca n-ati plecat?
Raed Arafat: Daca nu venea Revolutia n-as mai fi ramas aici. Dar in niciun caz nu imi pare rau ca n-am plecat.
E.P.: Erati hotarat mai mult sa plecati in Franta sau sa ramaneti in Romania?
Raed Arafat: Am avut acceptul pestru Franta, dar n-am primit viza. Avand loc Revolutia era clar – a intarziat viza, am pierdut locul. Am decis sa raman si initial voiam Cardiologie. Dar la sfatul unui profesor care aproape ca m-a adoptat, profesorul Kaufmann, mi-a spus sa ma indrept catre Anestezie-Terapie Intensiva, nefiind specialitate in Romania. Dar daca nu era Revolutia, cu siguranta plecam pentru ca nu ma vedeam sa raman mai departe sub aceleasi conditii, in Romania. Schimbandu-se totusi ceva am vazut ca e bine sa raman. Initial am spus ca imi fac studiile si plec, dar mi-am facut studiile si am ramas.
E.P.: Ma gandesc ca in Franta ati fi fost o parte a unui sistem dezvoltat, in Romania aveati toate sansele sa deveniti ceea ce ati si devenit – un erou!
Raed Arafat: N-am avut aceasta intentie, nici nu m-am gancit. Oricum ce am realizat nu am realizat singur, pentru ca in Romania am gasit si multi oameni care m-au sprijinit. E important ca oamenii sa inteleaga ca in Romania, in 20 de ani, sistemul de urgenta a evoluat foarte mult. Foarte putine tari din fostul bloc sovietic, din fostele tari din Est au reusit o astfel de evolutie a sistemului.
E.P.: Haideti sa vedem concret. Unde era atunci?
Raed Arafat: Aveam un sistem de urgenta care, pe partea medicala avea serviciul de Ambulanta, numit „Salvarea”. Acest serviciu nu avea nici instruire speciala, nici echipamente la nivelul la care ar fi trebuit. Nu avea nici organizarea necesara care sa faca fata asteptarilor populatiei si modului in care o tara care incet-incet facea pasi siguri catre Uniunea Europeana trebuia sa-si modifice sistemul. Era un sistem ineficient, bazat pe un model care a functionat, pana la un moment dat – modelul Semashko. Acest model gandea un serviciu cu o policlinica ambulanta care sa mearga sa consulte bolnavii. Accentul se punea mult mai putin pe partea interventiei. Medicii mai mult mergeau sa consulte, si daca aveau un caz grav il aruncau pe targa si mergeau cu el la spital. Ajungea… bine, nu – era vina decedatului. Sistemul acesta nu era numai in Romania, era in foarte multe tari din fostul bloc sovietic. Asta era sistemul. In alte tari gaseai pe ambulante neurolog, cardiolog, internist, pediatru si, dupa modul in care se prezenta cazul la telefon, trimiteau diferiti specialisti sa vada bolnavul. Conceptul care era atunci era foarte depasit in anii ’89-’90, acum este si mai depasit. Conceptul sistemului de urgenta unde intervii rapid, duci acolo expertiza pentru a salva o viata. Sistemul de urgenta nu trebuie conceput pentru cazurile usoare, ci pentru cele dificile – accidente, stopuri cardiace, pacienti inconstienti. Deci noi am evoluat mult, in prezent in sistemul de urgenta fiind integrati si pompierii. Acesta este un sistem care functioneaza in majoritatea tarilor din Uniunea Europeana. Romania, candva, nici nu se gandea la acest lucru. Primul exemplu a fost la Mures, dupa ce mult timp fusese respins de unele persoane. In evolutia sistemului de urgenta un rol major l-au jucat pompierii militari si mentalitatea lor. Pe parcursul mai multor ani am mers numai pe partea de prespital, cu un echipaj mobil, care a fost numit, in final, SMURD, introducandu-se si componenta de descarcerare. In anul 1990 nu era niciun echipaj de descarcerare in Romania. In 1993, la solicitarea noastra, simultan la Oradea si la Mures niste pompierii din afara au donat echipamente. La Oradea – nemtii, la Mures – scotienii. In acei ani numarul de accidente incepuse sa creasca. Noi am functionat o perioada cu doar cateva echipe. Noi nu am creat un model romanesc de medicina de urgenta, noi am vazut modelele care functionau si am luat din fiecare ce era bun si astefl a rezultat un model care include mai multe aspecte pozitive.
E.P.: Dar stiati, la inceput, ca veti avea succes in acest demers? Banuiati? Sau era doar o idee frumoasa si care se putea realiza… la un moment dat.
Raed Arafat: Eu cand am pornit, ideea era de a forma doar o echipa.
 
Prima masina a SMURD a fost a mea, personala
 
E.P.: Ati inceput cu o masina si cu echipament donat din Germania. De ce credeti ca au donat germanii acest echipament? De mila pentru tara noastra sau pentru ca aveau incredere in proiect?
Raed Arafat: Povestea este asa. Prima masina a SMURD a fost masina mea personala, pe care am folosit-o vreo trei ani, dupa care am avut o colega de facultate care era din Germania si care lucra acolo si ne-a trimis o masina. O masina care fusese cumparata din banii ei si ai parintilor ei, ai prietenilor… Era o ambulanta veche. Aceasta a fost prima donatie. Dupa care a intervenit Crucea Rosie Norvegiana si ne-a donat ambulante. Aedvarul este ca noi nu am sesizat ca daca-ti faci treaba foarte bine si vede lumea ca vrei, primesti ajutor. In 1992 am invitat pompierii din Scotia si colegii de la Spitalul Regal din Edinburgh. Le-am aratat ce facem si le-am solicitat ajutorul. Atunci, de fapt, a inceput sprijinul adevarat. Colegii de la Spitalul Regal din Edinburgh au venit cu prima camera de resuscitare in parterul Spitalului Judetean si ulterior, peste un an, au adus o cladire intreaga si ne-au facut, in curtea spitalului, Unitate de Primiri Urgente, contra tuturor blocajelor facute de Directia Sanitara de atunci. Sistemul a evoluat. In 1994, Clujul, cu sistemul celor din Germania a reusit sa aiba SMURD. Inainte de Cluj a fost Oradea, care a copiat sistemul in 1993, Sibiul la fel, Timisoara si Craiova in 1997 si dupa aceea cererea a fost din ce in ce mai mare si in alte judete. Modificarea majora a sistemului a inceput, insa in 2006. In 2006 a iesit Legea Sanatatii, in care am beneficiat de legislatia pe urgenta. Era un titlu intreg pe domeniul asistentei medicale de urgenta. Se reglementa totul: asistenta publica, privata, SMURD-ul, Serviciul de Ambulanta, UPU… Apoi s-au nascut mai multe acte normative care au reglementat acest aspect. Toate aceste lucruri au presupus munca de echipa. Legislatia respectiva a fost, practic, baza functionarii sistemului de urgenta. Atunci a fost dovada succesului pentru tot ce s-a intamplat pana atunci. Atunci legea s-a scris pe baza experientei care s-a cumulat timp de 16 ani.
E.P.: Dar, spuneti-mi, ati auzit vreodata, in spatele dumneavoastra, in timp ce v-ati zbatut pentru a oferi aceste lucruri pentru Romania, „a venit si arabul asta sa ne invete sa facem medicina!”?
Raed Arafat: Am auzit. Si care e problema?! Fiecare e cu parerea lui… „arabul asta” a invatat medicina tot in Romania, asa ca este tot un produs al Romaniei.
E.P.: Au fost mai multi cei care v-au contestat decat cei care v-au incurajat?
Raed Arafat: Nu. Au fost foarte multi cei care m-au incurajat. Si trebuie sa nu uitam deloc rolul populatiei in acest sens. Si aici populatia a avut rolul major.
E.P.: Va amintiti primul caz pe care l-a salvat SMURD?
Raed Arafat: N-as putea sa spun… Dar imi amintesc de o interventie din 23 septembrie 1990. Am ajuns si nu am gasit victima pentru ca era obiceiul ca victima sa fie pusa in prima masina care trecea si sa fie trimisa la spital. Nimeni nu astepta sa ajunga masina de urgenta, in 6-7 minute acolo. Noi cu asta ne-am confruntat la inceput – a fost nevoie sa schimbam comportamentul intr-un judet cum era judetul Mures. Am prins caz in care am gasit accidentatul pus in portbagaj ca sa nu murdareasca de sange interiorul masinii. Legislatia de atunci, partea sistemului de urgenta a fost luata de Banca Mondiala si tradusa integral in limba engleza si data ca model unor alte tari. Au venit chiar delegatii din alte tari, carora le-am povestit cum am construit sistemul, pas cu pas. Unde a ajuns Romania acum… e foarte bine!
E.P.: Si inca unii romani spun ca nu au incredere in sistemul din Romania, spun ca intarzie foarte mult „Salvarea”.
Raed Arafat: Lumea trebuie sa inteleaga ca ambulanta nu reactioneaza la toate cazurile la fel. Este normal sa faca diferente, in functie de gravitate. Pentru o simpla durere de cap nu trebuie sa vina o masina cu girofar si sirena. Asa este in toata lumea – codul rosu, galben, verde. Iar noi avem standardizat prin legislatie, totul. Ministerul Sanatatii a licitat 6 elicoptere pe Contract Cadru ca sa ajungem sa avem opt baze aeriene ca sa ajungem la un timp de reactie egal pe tara. Sistemul este legat, este interdependent. UPU sunt partea medicala a SMURD, unde cazurile se prioritizeaza in functie de gravitate. In ultimii 4 ani au fost dotate 64 de UPU, pe programul Bancii Mondiale, in spitalele mici au fost dotate 190 de camere de garda cu sisteme de resuscitare, a aparut sistemul de telemedicina… Sistemul nu s-a dezvoltat haotic!
E.P.: Vorbiti atat de frumos despre lucrurile pe care le-ati oferit romanilor…
Raed Arafat.: Si nu singur! A fost o munca de echipa in care au fost implicati multi: de la factorul politic, la factorul tehnic.

Nu sunt bogat!
E.P.: Eu am vazut ca salariul dumneavoastra ca medic era de 6.000 de lei, la un moment dat, iar atunci cand ati decis sa intrati in Minister, a ajuns la 4.000. Nu sunteti bogat, domnule Arafat!
Raed Arafat: Nu, nu sunt bogat. Asta este cert! Mai am ceva proprietati acasa, in Nablus. Nu sunt bogat in sensul in care sa fiu milionar. Ca imi traiesc viata ok… asta este altceva. Nu sunt nemultumit. Si cred ca faptul ca nu sunt bogat nu este un lucru rau. Mai am venituri din anumite programe in care ma implic.
E.P.: Se spune ca Romania exporta foarte multi medici buni si nu… importa medici buni.
Raed Arafat: Momentan nu ai de unde sa importi, pentru ca nimeni nu vine la sumele pe care le plateste Romania. E cert ca pleaca de la noi in alta parte, unde se plateste mai bine. In 2007 erau in sistemul de UPU in jur de 520 de medici operativi, medici de urgenta, necesarul fiind estimat la 1.200. Dar in cativa ani, cu spijin din toate partile, si chiar indiferent de cine a venit la Minister a sprijinit, la fel si Guvernele… numarul de medici operativi este in crestere.
E.P.: Vorbiti atat de frumos incat am impresia ca munciti 25 din 24 de ore. Mai mult decat atat, dumneavoastra spuneati „sunt un nebun care crede in ce face si care si-a facut din munca un stil de viata”. Asa este?
Raed Arafat: Asa este. Si nu munca oboseste, ci faptul ca trebuie sa repeti ca sa convingi oameni care ataca sistemul fara sa stie despre ce este vorba. Asta este frustrant, ca la fiecare doi-trei ani mai apare cineva care crede ca este destept si incepe sa te atace. Am fost la un congres international care s-a tinut in Grecia. Am avut cu noi 130 de medici. Am avut acolo trei prezentari. Dupa cea de-a doua, s-a ridicat un coleg din Franta, pe care nu-l cunosteam. Ei bine, medicul acela a spus „stim bine despre Romania ca evolueaza rapid in domeniul sistemului medical de urgenta”. Si Franta este una dintre tarile foarte dezvoltate in acest domeniu. Si a adaugat „ei bine, trebuie sa recunoastem ca, in anumite aspecte, Romania ne-a luat-o inainte!”.
E.P.: Cei din familia dumneavoastra., de acolo, de acasa, stiu ca sunteti atat de apreciat in Romania?
Raed Arafat: Au idee…
E.P.:
I-ati adus aici?
Raed Arafat: Da, au fost, cand totul era la inceput. Insa ei stiu pentru ca sunt foarte multi care povestesc…
E.P.: Mergeti deseori acasa?
Raed Arafat: Nu!
E.P.: Aveti trei zile de concediu pe an. Sau, cel putin, asa se vorbeste!
Raed Arafat: De regula concediul pe care il iau este tot pentru profesie. De exemplu cand am fost la Congresul de care va vorbeam, am fost „in concediu”. Am putut sa ies din tiparul zilnic al biroului.

Cand ajung acasa… nu ma asteapta nimeni!
E.P.: Spuneati, la un moment dat, „cand ajung acasa nu ma asteapta nimeni”. Este un pret greu pe care l-ati platit pentru ce ati reusit sa faceti profesional?
Raed Arafat: Nu este neaparat un pret. Hai sa zicem ca este o alegere. Ca, alegand un domeniu ca un stil de viata, iti asumi si partile pozitive, si partile negative.
E.P.: Ati alege la fel?
Raed Arafat: Daca revin sa fac acelasi lucru, fiti sigura ca as alege aceeasi cale. Poate putin sa fiu mai intelept in anumite chestiuni. Poate ca le-as fi rezolvat altfel gandind cu mintea de acum, vazand cum stau lucrurile. Dar, in final… as fi ales aceeasi cale.
E.P.: Sunteti musulman. Poate si ca acest crez va face sa fiti atat de echilibrat si atat de daruit profesiei…
Raed Arafat: Nu neaparat. Nu cred ca acesta este un motiv. Eu lucrez cu oameni care sunt crestini, care sunt evrei… si gasesc oameni exact ca mine.
E.P.: Stiti, pentru unii pacienti, dumneavoastra sunteti chiar… Dumnezeu. V-ati gandit vreodata ca romanii va vad asa? Va copleseste?
Raed Arafat: Nu m-am gandit. Si nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva. Pentru orice pacient, cand ajunge pe mana cuiva care contribuie la salvarea vietii sale, persoana repectiva, pentru un moment, poate fi vazuta ca un Dumnezeu…
E.P.: Eu imi amintesc imaginile din 1990, cand romanii va vedeau pe dumneavoastra, un medic de o alta nationalitate, intr-un combinezon rosu, vorbind printre sunete de ambulanta. Acum, la ani distanta, este ceva ce nu poate face SMURD?
Raed Arafat: Intotdeauna este… Nu mereu reusesti la o interventie. Cert este ca studiile demonstreaza o eficienta clara!
E.P.: N-ati renuntat la practica.
Raed Arafat: Recent am fost de garda, inca mai fac garzi in week-end, intr-adevar, mai mult pe elicopter.
E.P.: Ce va face sa mergeti intotdeauna mai departe…
Raed Arafat: Cuvintele „Cine salveaza o viata salveaza o lume-ntreaga!”     
 
 
 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.