Raluca Kisescu – Marita-m-as si n-am cu cine

Fie ca ne gandim la traiul de zi cu zi sau la maretele idealuri de impliniri in si in afara casatoriei, nu putem scapa de apasarea vremurilor acestea de imprumuturi, reforme, taxe, taxe noi si tot asa. Oricat ne-am gandi sa muscam din stele fara sa ne gadim daca ne tin de foame, striga undeva o stire, un moderator, un anunt, ca ceva a scazut si ceva a crescut. De obicei exact pe dos fata de asteptarile noastre. Nu demult, in febra restructurarilor, guvernul a pus indirect cateva bete-n roate si casatoriei. Urmarind stirile, am vazut ca angajatii serviciului de stare civila a primariei dintr-un oras de provincie au decis sa nu mai oficieze casatorii sambata. Motivul: o faceau pe gratis, din drag pentru institutia casatoriei, ca doar nu din drag pentru primarie, pentru ca nu erau platiti. Numai ca, de cand cu taierile de salarii, s-au gandit ca si bunavointa asta in slujba celulei de baza a societatii are limitele ei. Ceea ce inseamna ca,  printr-un calcul matematic simplu, accesibil chiar si unei blonde ca mine, numarul casatoriilor se va reduce automat, caci mai toata lumea se inghesuia sambata, ca in timpul saptamanii lucrau, invers fata de functionarii cu pricina.

Ei, dar pentru ca undeva, candva matematica imi dadea ghes, am verificat daca aceasta situatie reprobabila este un moft al crizei sau un moft al emanciparii. Sa zicem ca intr-o luna de vara propice maritisului – fara calduri si cruci in calendare – se oficiau acum doi ani vreo paisprezece mii de casatorii, iar la un an dupa doar vreo unspe mii. In schimb, divorturile, care nici mai mult nici mai putin reprezentau o treime din numarul casatoriilor au crescut mai abitir ca feti frumosii. Si atunci, fara sa continui in episoade tip Elodia, as zice ca e logic de ce nu se mai marita fetele: le este frica si de divort, si de lipsa functionarilor. Pai cum ar fi sa vii cu alai de nunta si sa scrie inchis la ghiseu?

Am o prietena care a divortat de curand, e inca rana deschisa, caci alegerea nu a fost dictata de inima, ci de bilantul contabil al propriei vieti. Barbati-su se plictisise de viata, de copii mici si galagiosi, de orice, si a decis sa se desparta, nu inainte de a se rataci putin pe drumuri cu o blonda, aparent dezinteresata intr-ale gospodariei si casatoriei. Si sotia sedusa de “pana cand moartea ne va desparti’ si-a dat seama ca o sa-i desparta niste pretentii financiare pentru care si-au spetit anii impreuna. Si de groaza ca cealalta se va pune pe facut copii, crezand in eterna naivitate feminina ca pe barbati ii priponesti de casa plina ochi cu odrasle, s-a grabit sa desparta si imparta micile sau marile averi. Nu ca s-ar fi ales cu un viitor lipsit de griji banesti, dar a scapat de groaza colectivizarii. Si ea, si alte prietene bune fripte cu dragostea pura, lipsita de calcule de risc financiar si-au zis ca nu se mai marita nici daca le pici cu ceara de lumanari frumos aranjate, ca n-au chef sa-si mai imparta nici munca, nici magnetii de pe frigider, nici amintirile si cu atat mai putin sa-si piarda timpul pe la sectii de politie si politisti cu indigo sa-si schimbe inca o data actele si identitatile. Punct. Carevasazica, fetele raman maritate doar o data din motive practice si mai ales, din dragoste ranita.

Convinsa pana-n maduva oaselor ca pentru prima extragere maritala, nu exista ovul nedoritor de cununa alba sau de alta culoare, greu mi-a fost sa identific orisice motive de nevrut. M-am gandit la sila provoaca de excesul de mancare din cadrul meselor prelungite in familia ei, a lui, a noastra. Mi-a zabovit putin in minte exemplul strategic al organizarii minutioase, atat de pulsativ cliseizata a nuntii perfecte, in care niciun amanunt, de la lenjeria intima a miresei, pana la marturiile inutile de pe mese poarta amprenta unui concept, unei simbioze, unei mode. M-am gandit la teama ancestrala ca un simplu act din hartie reciclabila ar da peste cap ordinea si oranduirea iubirii perfecte. Mi-a mai tresarit si gandul ca el nu vrea cu niciun chip si atunci traducerea feminina suna a lipsa de interes pentru lucruri banale ca acesta, cand traiul in doi musteste de bine si n-are nevoie sa fermenteze cu apasarea mariajului. Si mi-am amintit nunta unor prieteni imbracati in costume populare maramuresene, cu o slujba de o ora si jumatate intr-o biserica mica, pe timp de vara, cand ne sufocam pe rand de atata caldura sau poate de atata dumnezeire. Si de nunta altor prieteni, de religii diferite, la malul marii, la schit de calugari, cu pescarusii scancind, valuri spargandu-se de tarm si vulnerabilitate frumoasa. Mi-au dat lacrimile de emotia unirii sufletelor, nu de emotia incadrarii in buget. De cele mai multe ori insa fetele refuza sa-si mai ia ziua buna, de groaza nuntii pe credit de nevoi personale ale altcuiva. Prea multa demitizare si prea multa “betelizare” (pentru amatorii de publicitate gratuita, asta se traduce “below the line”, adica dincolo de linie este televizorul cu “Fratele cel mare”, “Nora pentru mama”, iar sub linie “la promotie cu unul, iei si aranjamentele de la mese si soacra asortata si acordeonistii din fata blocului”).

Acum vreun an mi-a atras atentia de pe raftul unei librarii o carte: titlul ma intriga, la fel si imaginea sugestiva cu un broscoi cu coroana de print. Fat Frumos si femeia singura. O femeie din trei traieste astazi fara partener, chiar astazi, cand social media ne sufoca in prietenii, update-uri, cauze si invitatii. Autonomie, cariera, identitate de sine? Care sa fie cauzele pentru care din toti feti frumosii virtuali, nu pare sa vina niciunul nici pe cal, nici pe cai putere? Sa fie de vina deschiderea lor catre lume, catre sine, catre prietenele din jur, nefericite deja dupa prima zvantare a cernelii de pe certificat? Se gandesc si razgandesc pana isi vor fi gasit Fat Frumosul lor, pe care nu-l vor compromite nici conventiile, nici singuratatea, nici ceasul biologic, nici graba. Realitatea zilelor noastre difera mult de cea a zilelor lor, caci oamenii, inclusiv femeile nu mai vor sa traiasca rau pana la moarte, mai degraba aleg sa fie singure si impacate cu ele insele decat triste si neimpacate cu partenerii lor. Sa fie oare asta varianta moderna a basmelor cu “a fost odata” si “au trait fericiti pana la adanci batraneti”? Cateodata isi doresc sa raman prea mult ele insele si sa nu-si dizolve eul intr-un noi plin de alte intelesuri. Casatoria nu mai este o revelatie unica, ci un test impus de concurenta. Numai dupa ce voi fi facut test drive-urile tuturor motoarelor langa ar vrea sa toarca linistite, cu consum minim de carburant, dar arderi intense, femeile singure vor decide ca el este Fat Frumosul soselelor. Pentru care sa vrea sa-si schimbe orice, de la acte, la viata, mai putin la identitatea sexuala.

Gluma preferata a unui prieten, intens descusut de ce nu se insoara, desi convietuia bine mersi, la vremea intrebarilor, de aproape zece ani cu aceeasi femeie, era “nu am timp”. N-avea timp de evenimente intens mediatizate, caci graba scurgerii clipelor este prea mare pentru a “acomoda” o intamplare de asemenea proportii. De multe ori m-am intrebat – caci eu eram un exemplar bun de statistica, maritata la 25 de ani, cu copil la 30 si ma opresc aici – daca ea avea timp. Daca alegerea era a lui sau a ei sau a amandurora. Nu inseamna ca viata impreuna, fara obladuirea tainei sfinte, le era mai searbada sau mai lipsita de perspective. La extrema opusa, o colega a decis sa se marite la mai putin de jumatate de an dupa ce si-a cunoscut sotul. Pentru ea, decizia a ars repede si timpul parea sa nu aiba rabdare. Probabil fiecare are nevoie de timpul sau de reflectie. Probabil povara legaturii pe viata e mai mare de cand ai posibilitatea sa-ti schimbi garderoba, televizorul, mobila si chiar casa la intervale din ce in ce mai mici de timp, nu mai e nevoie sa le conservi cu grija pentru a ramane mostenire urmasilor urmasilor tai. De ce n-ai schimba si casatoria? Vintage e la moda cat nu e vorba de sentimente.

Radem, glumim, dar cu amar platim cecurile negarantate ale inaintasilor nostri. Traind in familii dezmembrate, cu parinti care au sfarsit divortand, de cele mai multe ori in tonuri de show biz, cu greu mai putem crede in casatorie. La ce bun zic, de cele mai multe ori, fetele cu atari experiente? Oricum stiu ca voi sfarsi si eu aici, asa ca de ce sa mai complicam lucrurile?  Teama esecului iterativ, traumele post factum ale celor implicati direct si indirect, sentimentul neimplinirii devin motive constiente in fata imboldului curat al inimii. Eu vin dintr-o familie intreaga, dar m-am alipit uneia in care experienta casatoriei e multipla. Si admir curajul lor de a o lua de la capat, zambind, strangand mana fostilor si actualilor, la aceeasi masa. Pana la urma, indiferent de istorie, viata fiecaruia ar trebui sa curga in ritmuri si credinte proprii. Nu exista nimic ereditar in casatorie.

Tendintele vadit ecologiste ale planetei nu cadreaza cu nevoia individualista de iubire. In febra reciclarii, reutilizarii si reinventarii, putini s-au gandit ca cei casatoriti sunt cei mai mari aparatori ai planetei. Iubirea consumata in asternuturi comune e o binefacere pentru ecologisti: o singura serie de cumparaturi dezlanate si excesive la supermarket face mai putin decat doua serii individual egoiste. Familia traieste prin idealuri comune, mai mult sau mai putin abstracte, prin urmare isi reduce consumul pentru a face loc economiilor pentru casa, masina, scolile copiilor si alte bunuri in comun. Prin urmare, in loc sa calculam cum ne putem spala fara sa ne spalam de fapt, mai bine ne-am spala pe cap cu ea de independenta si am incuraja fetele sa se marite devreme, consumand la comun pasta de dinti, hartia igienica si idealurile aferente.

M-am fript cu prejudecati, cu parerile altora, cu propriile-mi pareri, m-am zvarcolit de neputinta si am jurat sa-mi cumpar pansamente anti-emotionale. Am cules exemple din jur, le-am rasucit pe toate partile, le-am plantat la loc si am lasat sa se deschida cerurile. In noaptea de Sanziene, fata care isi pune sub capatai floarea de sanziana isi vede in vis ursitul, fecioarele si nevestele care o poarta in par devin mai frumoase si mai dragastoase. De o mie de ori mai frumoase, cu pana la cincizeci la suta mai dragastoase sau pur si simplu frumoase si dragastoase? In cautarea intelesurilor, sa ne intoarcem la obiceiuri simple datatoare de viata: fetele si femeile tinere care se tavalesc in noaptea de Sanziene in roua cazuta pe iarba, nu in asternuturi de matase si lenjerie Victoria’s Secret, isi vor fi gasit frumusetea, dragostea si nunta din ceruri si de pe pamant.