Se intampla de un intai aprilie. Esti prima din viata mea, zise el, impresionandu-o cu dibacia cu care o iubea. Esti primul din viata mea, zise ea, admirandu-i talentele nebanuite. Cum poti sti ca te iubesc bine daca sunt primul, replica el. Cum poti sti sa ma iubesti atit de bine daca sunt prima, raspunse ea. Pacaleala abuzurilor cu cantec si descantec din iubirile mici este o cale sigura ca fiecare Romeo sa-si mai incurce Julietele. Cronica iubirilor ratate din motive de auto-amagire este insa cea mai mare pacaleala de intai, doi, trei, etc aprilie si dintotdeauna, pe care nu o poti compensa decat inlocuind jivinele calice cu exemplare exotice, ce se nasc si se cresc singure, asa cum numai marile iubiri stiu sa o faca.
Despre abuzuri cu cantec si descantec
Annie Lenox avea prin anii 80 o melodie prin care incerca sa ne arate cam in acelasi timp cu ABBA ca, oricum am clasifica oamenii, tot in doua grupe ne impartim: abuzatorii si abuzatii, winnerii si looserii, pacalitorii si pacalicii. Totusi, ca sa mai intinda putin firul sperantei, psihologii au decis ca fiecare din noi sufera de personalitati multiple, dedublate si rasdublate, prin urmare putem fi pe rand si in rolul de printsi in cel de cersetor. Adica sunt sanse sa nu suferim doar pacaleli, chiar daca istoria personala musteste de ele, ci putem spera ca, dupa receptia unor serii de palme pe ochi, ii vom pacali si noi pe altii pe ici, pe colo, prin partile esentiale. De exemplu, o amica din scoala s-a amagit vreun cincinal ca alesul este chiar el, alesul alteia care crezuse ca va ramane doar al ei dupa ce il rapise de la alta certa posesoare. Speranta prietenei mele era ca ea va fi ultima certitudine din viata lui, iar restul nu vor mai conta, desi el traia intr-o vesnica dilema de a fi sau a nu fi cu macar doua femei in acelasi timp. Ca sa treaca de certitudinea ca el ii aplica acelasi joker, s-a gandit sa-i dea emotii umbland si ea cu unul mai hotarat. Ghinionul a facut sa dea peste unul asisderea – ce ti-e si cu statistica asta – si a revenit la primul, caci pacalelile lui ii erau mai familiare, ciorba cu care se frigea mai cunoscuta, iar limba mai rezistenta la temperaturi si emotii inalte.
Orice Romeo incurca Julietele
Pe principiul ”orice Romeo are Julieta lui” un amic s-a gandit ca i-a venit sorocul: umblase din floare in floare, gustase prajituri cu jeleu mai satioase sau nu, era momentul sa ia taurul de coada si sa-l priponeasca in vecini. Dupa cateva esecuri sentimentale cu rasunet, si-a dat singur verdictul in urma unei analize microeconomice a inimii sale ferfenita: decat sa sufar, mai bine sa nu. Fetele dupa care supinase in versuri, betii si cadouri faceau parte dintr-o secta aleasa a fetelor care arata bine, mananca bine, se misca bine, fac in general totul bine. Atunci si-a ales o altfel de fata buna din vecini, cuminte, intelegatoare si prietenoasa, care visa sa o bage in seama de pe vremea cand citea La Medeleni si se visa Monica. Danut in sfarsit venise. O vreme, pacaleala ca-i poti spune inimii ce traseu sa urmeze a functionat. Pana intr-o zi cand a realizat ca viata pe care o traia era de fapt o amagire. Mare. Pentru el iubirea cea mare nu venise inca si nu vroia sa renunte sa o gaseasca, in ciuda varstei si crizei de mijloc. Din pacate, singura analiza functionala a inimii este pulsul. Doar o singura Julieta il poate face sa creasca de la an la an.
Cronica unor iubiri ratate
Intr-o ordine cronologica a rateurilor erotico-emotionale i-as mentiona pe numitii Silviu, Florin, Stefan, Adrian si ma opresc aici. Toti patru sunt eroi ai gradinitei si claselor primare, mai departe prefer sa nu-mi depan amintirile, sa nu-mi smulg parul din cap de nervi ca nu m-am pacalit suficient pana sa ma pacaleasca plenar unul singur. In toate cazurile, fara exceptie, greseala pornea din capul meu, mult prea excitat de povestiri cu iubiri marete. Victima amagirilor eram eu, caci eu porneam la vanatoare de capriori si ma trezeam mereu cu iepuri, refuzand sa accept ca niciunui cerb nu-i atarna urechile. Placandu-mi, pare-se sa fiu propriul popa prostul, ma incapatam sa las aceste pacaleli sa revina in viata mea, macar inca o data, prea se jelea Timmy T ala cu „one more try” a lui ca sa nu cedez. N-ascultam de vocea poporului care imi soptea suav ca ciorba reincalzita nici macar nu mai frige, doar ocupa spatiu in burta, eu ma incapatanam pana intr-acolo incat sa nu vad ca urechile erau asa de mari, ca nici macar a iepure nu mai arata, era deja un sobolon mort. Ei, hai ca sunt morbida si daca n-as fi asa, as mai petici si azi la blana soarecelui odata caprior. Intre timp, mi-am mijit ochii prin paduri straine, in cautarea iubirii celei mari, care se naste natural, nu prin cezariana, se hraneste cu suc propriu, nu cu formula si dospeste sub ochii tai.
