fbpx

Rapperii Chris Brown si Drake s-au batut intr-un club din New York

de

Chris Brown, fostul iubit al cantaretei Rihanna, a fost batut intr-un club din New York, miercuri seara, de rapperul Drake, despre care presa americana afirma ca este actualul iubit al artistei.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

La cateva ore dupa altercatie, Chris Brown a postat o fotografie pe Twitter in care apare cu o taietura in zona barbiei. Rapperul a sters dupa cateva ore acea fotografie, ca si comentariile care o insoteau.

 

Disputele dintre cei doi rapperi sunt de notorietate, fiind alimentate de speculatiile aparute in ultimele luni despre relatia pe care Drake ar avea-o cu Rihanna, fosta iubita a lui Chris Brown.

 

Cei doi muzicieni s-au intalnit miercuri seara in clubul newyorkez WIP, iar Chris Brown a trimis o sticla de sampanie, pe post de “oferta de pace”, la masa la care se afla Drake.

 

Potrivit unor informatii deocamdata neconfirmate, sticla i-a fost returnata cu un bilet in care Drake a scris: “Ma culc cu iubirea vietii tale. Impaca-te cu ideea asta!”.

 

Acel mesaj l-a infuriat pe Brown, care s-a indreptat spre masa lui Drake, dar rivalul sau i-a aplicat rapid o lovitura de pumn.

 

Inainte ca Brown sa se dezmeticeasca, un barbat din anturajul lui Drake l-a lovit apoi in fata cu o sticla.

 

Agentii de paza au intervenit si i-au despartit pe cei doi batausi, iar Drake si prietenii sai au parasit imediat clubul, afirma site-ul MediaTakeOut.com.

 

Chris Brown, care si-a aratat barbia plina de sange in fotografia de pe contul sau de Twitter, inainte de a sterge acea postare, a mers apoi la un spital din apropiere.

 

Dupa ce a fost externat, rapperul a postat un alt mesaj pe Twitter: “Cum sa petreci cu negri plini de ura? Lol… Aruncand sticle precum fetele? Sa va fie rusine!”.

 

Chris Brown, in varsta de 23 de ani, s-a despartit de Rihanna in februarie 2009, dupa ce a agresat-o in seara care a precedat gala premiilor Grammy – agresiune pentru care a fost condamnat la sase luni de munca in folosul comunitatii si la impunerea unui regim de libertate conditionata timp de cinci ani.

 

In ciuda rivalitatii lor declarate, o piesa – ce nu a fost deocamdata lansata in mod oficial – intitulata “Yamaha Mama”, interpretata de Chris Brown si Drake, a fost postata pe internet luna trecuta.

 

Chris Brown este autorul pieselor de succes “Kiss Kiss” si “Run It”. Cel mai recent album al sau se intituleaza “F.A.M.E.” si a fost produs de casa Jive Records.

 

Drake este un actor si cantaret canadiano-american in varsta de 25 de ani, sprijinit la inceputurile carierei sale muzicale de rapperul Lil Wayne. Autor a doua albume de studio bine primite de criticii muzicali si de public – “Thank Me Later” (2009) si “Take Care” (2011) – si a multor colaborari cu alti muzicieni de succes, precum Lil Wayne, Alicia Keys, Rihanna si Nicki Minaj, Drake este singurul muzician, in afara de 50 Cent, ale carui piese au ocupat, simultan, primele trei pozitii in topul Billboard Rap Songs.

 

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.