fbpx

Recitalul extraordinar, “Balada, un secol de muzică”, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”

de

Casa Artelor “Dinu Lipatti” găzduiește recitalul extraordinar “Balada, un secol de muzică”, al violonistului Alexandru Tomescu, interpretat la celebra vioară de patrimoniu național Stradivarius Elder-Voicu!

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor “Dinu Lipatti” vă invită sâmbătă, 26 mai, de la orele 19.00, la Recitalul extraordinar “Balada, un secol de muzică”, susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Turneului Internațional Stradivarius.

Continuând seria evenimentelor care celebrează Centenarul Marii Uniri, dorind să prezinte cele mai valoroase și inspirate creații ale muzicii clasice românești, Casa Artelor “Dinu Lipatti”, cel mai nou centru cultural al Capitalei, condus de regizoarea Alice Barb, centru de excelență ce promovează artele clasice și cu precădere opera pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, aduce în fața publicului său proiectul “Balada, un secol de muzică”, un recital-eveniment, ce se va desfășura atât în Salonul de muzică al Casei Lipatti, cât și în curtea acesteia.

Programul recitalului va cuprinde lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, Constantin C. Nottara, Mircea Chiriac, Dumitru Capoianu, Tiberiu Olah.

Vioara Stradivarius Elder-Voicu este obiect de Patrimoniu Național, CategoriaTezaur, iar denumirea sa originală este “Antonius Stradivarius Cremonensis Faciebat Anno 1702”. De la apariția sa a fost în custodia lui A. W. Lukens (New York), W.E. Hill & Sons, Charles F.Edler (Frankfurt), Hamma & Co. (Stuttgart), Henry Werro (Berna) și, bineînțeles, a marelui violonist român Ion Voicu.

Din anul 2007 până în 2018, în urma unui concurs, vioara Stradivarius Elder-Voicu îi este încredințată violonistului Alexandru Tomescu. Prețiosul instrument a devenit, de 11 ani, protagonistul Turneului Internațional Stradivarius, care anul acesta este găzduit și de Casa Artelor “Dinu Lipatti”.

Violonistul Alexandru Tomescu și-a desăvârșit studiile între 1995 si 1999, la Conservatorul din București, obținând burse de studii în SUA și Elveția, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) și cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah și Hermann Krebbers. A concertat sub bagheta unor dirijori importanți, între care Kurt Masur și Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianiști precum Valentina Lisitsa și Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Theatre des Champs-Elysees.

Pianista Angela Drăghicescu a absolvit Liceul de Muzică “George Enescu” din București, în 2001 a obținut o bursă de studii din partea Guvernului American pentru cursurile de pian ale Universității de Muzică din Louisiana, la clasa marelui pianist Michael Gurtunde. În 2012 a obținut titlul de Doctor în Muzică al Universității de Muzică din Texas, făcându-și debutul la Carnegie Hall, unde s-a întors, în 2017, pentru a prezenta premiera americană a sonatinei pentru vioară și pian a marelui pianist Dinu Lipatti. În prezent ocupă funcția de profesor universitar de pian și muzică de cameră la Universitatea din Alabama, Statele Unite ale Americii și este unul din acompaniatorii oficiali ai concursului George Enescu.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar recitalul va fi transmis, în direct, în curtea Casei Lipatti.

Vă așteptăm cu drag la încă un eveniment de excepție la Casa Artelor ‘’Dinu Lipatti’’!

Parteneri media: B1 TV, Agerpres, Radio București FM, Jurnalul, Observator Cultural, Revista Marea Dragoste

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.