fbpx

Reguli pentru gene perfecte

de

Sunt multe mascara care promit tot – de la alungirea genelor pana la arcuirea, indesirea sau hidratarea lor -, insa specialistii spun ca acestea sunt, de cele mai multe ori, alegeri gresite si recomanda selectarea atenta a produselor pentru gene.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

“Daca iti doresti un efect anume, alege acel mascara care se potriveste exclusiv dorintelor tale”, spune make-up artistul Troy Surratt.
Rasina si ceara dintr-un mascara onduleaza genele drepte, in timp ce o formula din fibre de nylon actioneaza ca o extensie a genelor scurte. De asemenea, este importanta si peria: daca este mare si stufoasa, asa vor arata si genele tale, in timp ce o perie cu peri rari, din plastic, nu va face nimic altceva decat sa separe genele, spun specialistii.
Mascara negru este universal. Se potriveste atat la persoanele blonde, cat si la brunete. “Principalul scop al unui mascara este sa defineasca genele si sa contureze ochii”, este de parere si make-up artistul Susan Giordano. Ea spune ca un efect maxim se poate obtine si prin folosirea unor mascara de diferite culori, sugerand ca o tusa de rosu aprins poate fi o alegere inedita si, totodata, de succes, in cazul persoanelor cu ochi albastri, verzi sau caprui-deschis, in timp ce mascara verde sau albastru se potriveste perfect in cazul ochilor caprui.
Formulele de mascara rezistente la apa sunt preferate de multe persoane, dar specialistii avertizeaza ca intrucat este greu de indepartat si poate deteriora genele, ar fi mai bine ca acest gen de mascara sa fie folosit numai “la nevoie”.
In cazul celor cu gene drepte sau prea scurte, un ondulator de gene poate face minuni in foarte scurt timp.
“Ondulatorul de gene trebuie folosit inainte de aplicarea tusului de gene pentru ca, in caz contrar, mascara s-ar putea lipi de ondulator si ar putea smulge genele”, sfatuieste Susan Giordano. Pentru o folosire corecta a ondulatorului, trebuie sa tineti dispozitivul strans, la baza genelor, timp de trei pana la cinci secunde, dupa care sa eliberati genele si sa le rimelati, prin gesturi scurte, adauga specialistul.
Pentru un efect “dramatic”, se recomanda aplicarea unui mascara de alungire, urmat de un altul pentru volum. La final, folositi peria pentru gene pentru a le dezlipi, in cazul in care s-au lipit unele de altele, si pentru a le arcui pe cele de la coada ochiului. “Aceste gene exterioare confera ochiului un aspect alungit, de felina”, spune stilistul Romy Soleimani.
Aceasta dezvaluie un alt truc pentru genele scurte: doua straturi de tus pentru alungirea genelor – primul aplicat foarte subtire, dupa ce peria a fost curatata inainte intr-un prosop de hartie de cantitatea mare de mascara -, al doilea, aplicat prin miscari arcuite dupa uscarea celui dintai.
“Aceasta procedura foarte rapida separa genele si face ochii sa para mai mari”, adauga Soleimani. Stilistii va mai recomanda sa nu neglijati nici genele de jos, mai ales daca va doriti “smokey eyes”. Important este ca aplicarea sa fie discreta, sa nu incarce genele scurte, evitandu-se astfel aspectul de ochi incarcati.
Esentiala este si demachierea ochilor dupa folosirea tusului pentru gene. In acest sens, un demachiant obisnuit pentru fata nu este suficient. Astfel, o formula de demachiant pentru ochi, care sa contina ulei, este indicata pentru indepartarea tusului pentru gene. Aplicarea demachiantului se face usor, fara a freca ochii, folosind dischete din bumbac. Acestea se imbiba in demachiant si se tin aplicate pe ochi pentru cateva secunde, pentru a inmuia tusul pentru gene care, apoi, se poate indeparta cu usurinta, spune make-up artistul Laura Mercier.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· ·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.