fbpx

REPORTAJ: Viata la 100 de kilograme

de

Umplu incaperea cu rasetele lor, au intotdeauna pregatite poante, zambete si gesturi largi, cuvinte de bine si chef de distractie. Dar daca-i tragi deoparte pentru un schimb intim de vorbe, intensitatea vocii lor se micsoreaza, iar codeala ocupa imediat locul voiosiei de-adineauri. „Grasii nu sunt niciodata cu adevarat fericiti”, mi-a spus deunazi cineva.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Surplusul de kilograme aduce cu el, paralel cu problemele medicale, un puhoi de frustrari ce duc fatal spre dezamagiri, depresii, lacrimi si durere. Am incercat sa-mi arunc un ochi in viata supraponderalilor din jurul meu. Cei mai multi mi-au intors spatele lor lat si au aruncat la cos invitatia mea la dialog, unii s-au pitit dupa identitati false, iar cei mai putini si-au tras scaunul mai aproape de mine, ca sa-mi faca cunostinta cu trairile lor.


M-am operat si am pierdut 20 de kilograme

Eu nu am fost niciodata grasa. Dar am cunoscut pe propria-mi piele brazdata de vergeturi multe dintre framantarile dolofanelor, desi acul cantarului nu a poposit niciodata la o cifra babana. Nu mi s-a intamplat sa incasez vreodata mai mult de 10 kilograme peste ce consideram normal si, cu toate astea, mi-am invelit fundul bombat cu bluze lungi si lalii, mi-am ambalat coapsele in pungi de plastic inainte de alergare, m-am indopat cu apa cu lamaie, m-am refugiat in haine negre, mi-am portionat mancarea, mi-am dispretuit si ferit de priviri trupul aproape la fel de constiincios ca musulmancele.

M-am chinuit ani de zile sa slabesc si, intr-un final, am reusit sa scap de 12 kilograme. Acum, fara sfortari, ma mentin, sub privirile afurisite si promisiunile femeilor din jur ca odata o da Domnul si m-oi ingrasa si eu. Adevarul e ca n-am apucat pana acum sa fac cunostinta cu drama pe care o traverseaza cele mai multe dintre ele. Pe mine nu m-a inlocuit nici un iubit cu alta mai slaba, nu m-au ocolit baietii, in liceu, ca sa danseze cu colegele mele ca trase prin inel, nu mi-am cautat (de prea multe ori) satisfactiile in galetusa cu inghetata, nu am indurat jigniri si dispret din cauza colaceilor sau a aripioarelor mele, nu am lacrimat de dorul siluetei de alta data.

Eu nu am fost niciodata grasa, dar prietena mea cea mai apropiata a depasit de mult si cu mult numarul de kilograme care adauga sexy un colacel pe talie, nici nu mai stie cat timp a trecut de cand s-a bucurat ca micutul surplus de grasime i-a rotunjit apetisant sanii.

Acum, cand stau linga ea, aud constant un usor gafait, cand mergem la cumparaturi doar eu ies din magazin cu pungile pline de haine, iar ea, enervata ca si-a gasit doar sutiene de baba, necolorate si nedantelate, cand imi comand o pizza uriasa, stiu ca ma pot bizui pe ea sa o termine. E comoda, satula de ciorba de varza, nu vrea sa auda de sport, e sufletul petrecerilor, e desteapta, frumoasa, e prietena mea de aproape 20 de ani si are un surplus de cateva zeci de kilograme.

Tin la ea enorm, dar nu-i sunt un ajutor. Insistentele mele sa slabeasca nu dau roade, doar inamorarile o mai tin departe de prajiturile cu ciocolata, numai anticiparea intalnirii cu cel adorat e in stare sa ii taie pofta de cartofi prajiti. In rest, chipsurile si sandvisurile inecate in maioneza isi reiau locul in frigiderul si viata ei. 

Supraponderalii reprezinta un fenomen imprastiat global. Generatia fast-food-ului, ce imbratiseaza sedentarismul si nu evita grasimile si dulciurile, nu primeste de la specialisti multe sanse de trai lung si ferit de probleme medicale. Endocrinologul Ileana Marinescu, de la Parhon, mi-a vorbit amanuntit despre „epidemia“ obezitatii, a ridicat in slavi traiul echilibrat si a recomandat schimbarea stilului de viata in ciuda dietelor ce promit rezultate iuti si eforturi marunte.

Miscare si alimentatie cumpatata prescrie si Florentina Opris, vedeta Prima tv: „Multe legume, multe fructe, foarte putine grasimi, carne doar alba, foarte multa apa – cu 30 de minute inainte de masa si dupa, doar la 2-3 ore – si nu mancati dupa ora 20.00. Nu trebuie sa va infometati, acest «regim» practicat de multe femei producand dezechilibre majore in organism. Dupa incetarea unei asemenea cure drastice de slabire, corpul, posedand o memorie foarte buna, revine la forma initiala sau chiar se ingrasa mai mult, deoarece se asteapta sa-l infometezi si alta data si isi face rezerve.“

Doctorul nutritionist Mihaela Bilic aduce osanale barbatilor pentru incercarea lor de a slabi. „In cele mai multe cazuri, barbatii sunt mult mai seriosi decat femeile cand vine vorba despre diete. Sunt mai ascultatori si mai dornici sa obtina rezultate.“ Razvan Ciobanu, de pilda, s-a luat la tranta toata viata lui cu kilogramele in plus, dar nu s-a incumentat pana acum sa urce pe masa operatorie pentru niscaiva retusuri ale trupului.

„Tot timpul m-am gandit la lipoaspiratie, la abdominoplastie, dar nu pot sa fac nici o operatie estetica pentru ca mi-e teama c-o sa ma doara.“ Singura interventie chirurgicala menita sa-i imbunatateasca aspectul si bifata de designer in afara de aceea la nas, a fost sa-si puna un inel de silicon in jurul stomacului. „In trei saptamani dupa operatie am pierdut 20 de kilograme“, ne-a marturisit Razvan. „In prima saptamana ai tot felul de stari ingrozitoare, te doare, tipi si-ti vine sa omori pe cineva. Dupa aceea iti revii, poti sa mergi cu masina pe piatra cubica, incepi sa te simti bine. Am continuat sa slabesc si am ajuns de la 155 de kilograme la 90, unde m-am stabilizat o vreme. Apoi n-am mai fost atent la ce mananc si am pus iar 20 de kg.“


Am avut 63 cm in talie, iar acum nici la 80 nu mai reusesc sa ajung

Stela Popescu tanjeste dupa fragezimea si supletea trupului cu care se falea in urma cu ani de zile si, privindu-se acum lung in oglinda, doreste cu jind sa faca drumul inapoi la masurile pe care le avea in tinerete. Dar se declara, simplu si onest, neputincioasa. „Am incercat toate dietele din lume, dar credeti cumva ca pot eu sa le tin?! Stiu zeci de diete, incep una, sunt harnica, serioasa si 10 zile ma tin de treaba, dar la un moment dat ma apuca disperarea si zic: «Fir-ar sa fie! Asta o sa ma faca cumva mai tanara?! Nici vorba!».

Am vorbit si cu nutritionisti, dar daca nu ma tin de regim, n-are, evident, nici un efect. Daca vrei sa-ti schimbi silueta, trebuie sa-ti schimbi felul de viata. Daca nu, te ingrasi, slabesti, te ingrasi, slabesti, eu asta am facut toata viata. Am avut si eu talie, am avut 63 cm, iar acum nici la 80 nu mai reusesc sa ajung.“

Marilena Salan nu traieste regrete. Are 140 de kilograme, o cariera la care am ravni cu totii, si nici urma de pareri de rau sau complexe din cauza siluetei robuste. O bate gandul chiar sa accepte invitatia celor de la Pro Tv de a participa la „Dansez pentru tine“, desi are dubii ca va izbuti. De-a lungul anilor, Miss XXL nu s-a dat in laturi sa prezinte moda pentru grasane, sa apara in videoclipuri muzicale si spoturi publicitare, sa dea replica, in pelicule internationale, unor actori ca Elisabeth Hurley si, la varsta pensionarii, e mai sprintena ca multe, nu se sinchiseste de kilogramele in plus si ia in pieptu-i generos orice provocare i se arunca.

A inceput sa se ingrase la 25 de ani, cand privea surplusul de greutate ca pe un semn bun. Trecuta printr-o pierdere de sarcina de 7 luni, o operatie de extirpare a unei tumori pe creier careia i-a supravietuit miraculos, moartea fara preaviz a sotului, abandonarea studiilor universitare, cresterea fetitei ei de trei ani si o cadere psihica zdravana care a urmat iminent celor enumerate mai sus, Marilena s-a concentrat sa se puna pe picioare si faptul ca incepea sa ia in greutate nu putea decat s-o bucure.

Intoarsa acasa dupa mai bine de doua luni de spitalizare, a inceput perioada de recuperare si a pus la loc cele 25 de kilograme pierdute. S-a recasatorit dupa o vreme, nu a mai facut copii, avand contraindicatie de la doctor, s-a pensionat medical, a inceput sa ia parte la emisiuni tv si, mai tarziu, sa joace in filme, si s-a ingrasat apoi de viata buna, spune amuzata. Imi povesteste despre ziua nuntii cand sotul de-abia a putut-o trece pragul si nu ascunde faptul ca greutatea ii limiteaza miscarile, dar doar atat, nu si visurile, si optimismul.

„Cand am iesit din spital aveam 65 de kg, dar am ajuns repejor la 100 si apoi la 105, 110. M-am internat si la Parhon si mi-au iesit analizele bine, nu pot da vina pe tiroida, doar pe mine, caci mananc orice, oricand, oriunde. Tineam regim o luna, doua, slabeam 10, 20 de kilograme, dar apoi luam cate o inghetata, niste cartofi prajiti si asa se ducea naibii dieta. Am schimbat un dulap de haine, pentru ca nu-mi mai veneau.“


La mine, depresiile se traduc prin a plange si a manca

Gasirea unor vesminte pe masura e unul dintre inconvenientele traiului cu surplus de greutate, poti afla asta de la orice femeie sarita de marimea 44. Cristina mi-a spus pe sleau ca nu are ce cauta prin magazinele cu haine, iar oferta saraca si din cale-afara de scumpa adresata supraponderalilor a impins-o catre un croitor ce-i stie pe de rost masurile si mofturile.

Cristina are 34 de ani, 1,75m si un prisos de mai bine de vreo 50 de kilograme, nici ea nu mai stie exact sau evita sa precizeze. Nu numai numarul centrimetrilor din talie il tine ascuns, ci si identitatea. Ii respect dorinta de a nu-si dezvalui adevaratul nume, o botez Cristina si o iau la intrebari. Este make-up artist in televiziune si vrea sa slabeasca pentru ca o dor picioarele si i-au aparut varice, imi spune just.

„Eu nu stiu cum e sa fii slab, nu pot sa spun ca nu ma simt bine asa, pentru ca nu stiu ce inseamna sa fii slab. La nastere aveam 5 kilograme, iar, in clasa a-II-a, cantaream 40 si ceva. Parintii m-au dus la Institutul Parhon sa vada daca este totul in regula si au descoperit ca, hormonal, n-am nimic.“ S-a si internat acolo ulterior, pierzand intr-un an 50 de kilograme. „Am trecut prin vreo trei perioade de plafonare, adica nu mancam mai nimic si nu dadeam jos un gram. Apoi mi-a spus cineva de Herbalife si vreo 3 luni am incercat acel program, slabind alte 5-6 kilograme, dar nu mi-am mai permis sa cumpar produsele pentru ca erau foarte scumpe, cam vreo 3 milioane [vechi] pe luna, acum 8 ani de zile.

Iar dupa acest program de slabire, trebuie sa tii unul de intretinere care iti scoate din portofel la fel de multi bani. Dupa asta, am avut o deceptie in dragoste care mi-a pricinuit multa suferinta, iar la mine depresiile se traduc prin a plange si a manca. Si asa am inceput sa repun kilogramele si am ajuns sa ma las iar pagubasa. Intre timp, insa, a aparut in Romania acea miraculoasa operatie cu inelul nemaipomenit care sugruma stomacul. Am incercat si varianta asta, care m-a costat 2.600 de euro, si, dupa cum ma vezi, nu functioneaza. Am acest inel de vreo 5 ani, nici nu m-a ajutat foarte mult – am scapat de vreo 15 kile imediat si atat -, dar nici nu ma deranjeaza.”

Si-a pierdut increderea in povetele specialistilor, nu mai da doi bani pe regimurile existente, le-a probat pe toate. „In copilarie, am fost putin complexata, dar mai tarziu faptul ca sunt grasa m-a ajutat pentru ca m-a facut sa fiu cu picioarele pe pamant. Rautatile copiilor erau inerente, imi spuneau «Moby Dick» si plangeam, ma suparam, dar, cand am crescut, cea mai mare incredere in mine mi-au dat-o barbatii din viata mea. Se spune ca inima conteaza, nu infatisarea, dar nu-i adevarat. Cu toate astea, conteaza foarte mult si sa-l ai pe «vino-ncoa», iar eu l-am avut.“ Are o relatie de 7 ani cu un barbat care o adora fix asa cum este. Nu sunt casatoriti si spune, zambind, ca le merge foarte bine.

Singurul lucru pe care vor sa-l schimbe in viata lor este sa devina parinti. „Chiar daca aparatul meu genital e in regula si pot sa raman gravida, in ciuda celor 10 chiuretaje pe care le am la activ, n-as putea sa duc o sarcina pana la capat pentru ca sunt mult prea mare si, adaugand alte kilograme, organismul meu ar ceda. La ultima sarcina, as fi vrut sa tin copilul, dar doctorul mi-a spus clar: «Du-te acasa, slabeste 40 de kilograme si dupa aia, mai vedem.»“ Imi spune ca se impaca cat de cat cu dieta Atkins si promite ca va slabi cu gandul la pruncul dorit si la frumusetea de masina nou-nouta pe care n-o prea scoate din parcare pentru ca de-abia se poate strecura in ea.

La 80 de kilograme, logodnicul m-a parasit

Liliana, traducator la o editura, a prezentat, in fata reportofonului si a curiozitatii mele, felii de viata veridice, emotionante. Am ascultat-o fara intrerupere si fara replica. „As putea sa-mi impart viata in doua bucati egale. Asa cum impart, de cand ma stiu, painea pentru sandwich-urile care mi-au distrus visurile. Pana la 20 de ani, am fost frumusica, apetisanta, multumita de mine. Dar, concomitent cu fericirea ca am forme atractive, se dezvolta inlauntrul meu un demon pe care, cand l-am descoperit, era deja malign: pofta de mancare.

In 1990, aveam 57 de kilograme, la 1.70 inaltime. In 1992, aveam 93 de kilograme. In 2000, aveam 115. Acum am 84 si nu mai stiu daca merg in sus sau in jos. O zi merg intr-un sens, o zi in altul. Viata mea e un haos psihologic si metabolic. Astept vesnic motivatii pe care nu mi le mai ofera nimeni, fiindca toata lumea s-a saturat de promisiunile mele nerespectate si de eternele regimuri pe care le incep lunea dimineata si le sfirsesc lunea la pranz.
 
Cand aveam 80 de kilograme, logodnicul meu, probabil uluit si el de cat a putut rezista, m-a parasit. Pentru o fata slaba. Am slabit atunci 14 kilograme, dar nu l-am mai putut recupera. Am suferit cumplit dupa el si am recunoscut (numai si numai in sinea mea) ca vina imi apartine exclusiv. M-am pus pe un regim feroce si ma ascuteam salutar. Vazand insa ca am flamanzit degeaba trei luni de zile, iar logodnicul meu nu m-a mai vrut inapoi, sursa mea de motivatii a secat. Brusc, de unde parea ca mi-am revenit in simtiri, am cazut iarasi in patima vechilor mele tabieturi: rontaiala bezmetica in fata televizorului. Acestei irezistibile apucaturi datorez intregul meu destin, intregul meu colesterol si intregul meu celibat.

Eu n-am avut niciodata copii, pentru ca nici n-am fost casatorita. Am avut cateva relatii sentimentale, unele chiar frumoase, dar celulita mea a contat in jurizarea finala. Iubitii mei n-au avut curajul sa se inhame la caruta unor casnicii, alaturi de una care putea fi si gazela, si balena, cu grotesca dezinvoltura. In general, atunci cand ma indragosteam, slabeam vizibil. Atunci se produceau revolutiile. Atunci se trezeau grasimile mele din lafaitul lor cronic si alunecau catre timpul trecut. O vreme, am sperat ca m-am vindecat. Dar cum relatiile de iubire nu evoluau in ritmul in care slabeam eu, imi pierdeam rabdarea, nu mai aveam motivatii, ma blazam, iar cercul vicios era gata. Daca nu eram slaba, ei nu ma luau de nevasta, iar daca ei nu ma luau de nevasta, eu nu eram motivata sa slabesc.

Acum cativa ani, a aparut la noi la editura o oportunitate pentru o delegatie in Statele Unite, pe care o meritam pe deplin. Stia si seful meu ca o meritam, numai ca mi-a explicat, la limita dintre cinism si jena lui de jena mea, ca acolo e de fapt un fel de congres international si ca aceea care va merge acolo reprezinta editura. Si ca o alta colega, competenta si ea, dar nici pe departe ca mine, se va duce in America, fiindca arata foarte bine, are alura mai profesionista, drept care va reprezenta mai bine interesele si imaginea firmei.

N-am avut replica. Nu aveam cum sa arat profesionist, aveam 110 kilograme atunci, iar in oras nu se gaseau haine care sa ma faca sa arat omeneste. Am plans seara, acasa, de m-am umflat. Apoi m-am spalat pe fata si am sunat la pizza, am comandat o extra-large cu de toate pe ea. Spre ziua, nu mai aveam nici lacrimi, nici firimituri. Asa arata viata mea, intre halucinante evadari in placeri gastronomice si regretul imediat. Am relatii, nu povesti de iubire. La intervale mai mici sau mai mari, apare cate un barbat in viata mea.

De obicei, eu il iubesc ca o dementa, iar dupa ce ani de zile astept sa ma accepte asa cum sunt, adica sa-mi creada promisiunile ca intr-o zi voi arata bine, ma vad nevoita sa renunt. Fiindca stiu ca nimeni nu te ia pe credit, toata lumea vrea plata inainte. In cazul meu, plata ar fi un regim drastic, consecvent, 40 de kile mai putin, siguranta si sex-appeal. Dau 7-8 kile jos si astept si de la el un pas inainte, catre mine. Dar lucrurile nu functioneaza asa, un pas tu, unul eu. Ei vor sa fac eu toti pasii, pentru ca, mai apoi, sa se achite si ei de promisiuni. Iar eu, daca nu vad o mana intinsa spre mine, ma dezechilibrez si cad iarasi intre pungile mele cu fast-food.

Si iar pling, si iar jur ca intr-o zi voi fi fericita si slaba, ca ma voi razbuna pe toti, ca le va parea rau dupa mine, ca o sa-mi gasesc un iubit perfect, un blug perfect, un destin perfect…

Cu aceste ganduri si aceste meniuri, am ajuns la 40 de ani. Inca mai sper. In fiecare duminica seara, satula si in pragul indigestiei, ma jur ca de luni viata mea se va schimba radical. Imi savurez anticipat fericirea. Imi pregatesc salatile, treningul, graficul cu calorii, bluzele cele mai mici. Peste un an, dupa ce am aruncat vreo 30 de randuri de fructe neatinse, treningul are inca eticheta pe el si folosesc cartile despre slabit ca sa tin usa de la dormitor deschisa, ca altfel nu sta, cad in depresia omului care nu mai poate discuta nici cu el insusi.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.