Nu a fost o misiune dificila sa-l facem pe Robert Turcescu sa aleaga o melodie, una singura, care ii place lui cel mai mult. Jurnalistul de la postul B1 hotarase deja ca piesa lui favorita apartine legendarului grup Pink Floyd, a carui muzica l-a insotit dintotdeauna.
Robert Turcescu: Am o melodie preferata: “Comfortably Numb”, a lui Pink Floyd, de pe albumul “The Wall”. Cred ca e foarte greu, mai ales cand stii un pic de muzica, sa ajungi la performanta asta uluitoare de a pune patru sau cinci note – cat are la un moment dat solo-ul lui David Gilmour pe aceasta piesa – sa le pui intr-o asemenea armonie, dincolo de intreaga constructie ritmica, melodica a piesei. Ce ma uluieste este simplitatea din alaturarea a patru sau cinci note intr-o armonie impecabila. Trebuie sa fii daruit de Dumnezeu ca sa faci asta.
Albumul “The Wall” este albumul pe care l-am ascultat de sute, si nu exagerez, de sute de ori. Au fost ani multi in care adormeam cu castile la urechi, caci albumul asta se asculta la casti. De asemenea, filmul “The Wall” l-am vazut de zeci de ori, iar mesajul lui mi se pare extraordinar de puternic. Cred ca e punctul culminant nu al celor de la Pink Floyd, dar cu siguranta al lui Roger Waters. Plus de asta, am avut ocazia fantastica de a vedea “The Wall” reloaded, la Atena, la sfarsitul anului trecut. Este uimitor ce poate sa faca Roger Waters in continuare, la distanta celor 40 de ani de la momentul aparitiei albumului. A fost un concert absolut senzational, a fost un vis. Cand vezi lucrurile astea desfasurandu-se in fata ta… Am avut un sentiment de parca ar fi venit Craciunul, de parca l-as fi vazut pe Mos Craciun. Acelasi lucru mi s-a intamplat la Paris, cand am vazut un concert al celor de la Police, dupa 25 de ani de cand trupa s-a destramat. Mi se parea ireal ca ma aflu intr-un astfel de context si ca pot sa vad lucrurile astea. Ma bucur ca un copil, cant ca un fan adevarat si aplaud ca o pensionara aflata in primul rand la opera, pana mi se inrosesc palmele (rade).
Albumul “The Wall” este albumul pe care l-am ascultat de sute, si nu exagerez, de sute de ori. Au fost ani multi in care adormeam cu castile la urechi, caci albumul asta se asculta la casti. De asemenea, filmul “The Wall” l-am vazut de zeci de ori, iar mesajul lui mi se pare extraordinar de puternic. Cred ca e punctul culminant nu al celor de la Pink Floyd, dar cu siguranta al lui Roger Waters. Plus de asta, am avut ocazia fantastica de a vedea “The Wall” reloaded, la Atena, la sfarsitul anului trecut. Este uimitor ce poate sa faca Roger Waters in continuare, la distanta celor 40 de ani de la momentul aparitiei albumului. A fost un concert absolut senzational, a fost un vis. Cand vezi lucrurile astea desfasurandu-se in fata ta… Am avut un sentiment de parca ar fi venit Craciunul, de parca l-as fi vazut pe Mos Craciun. Acelasi lucru mi s-a intamplat la Paris, cand am vazut un concert al celor de la Police, dupa 25 de ani de cand trupa s-a destramat. Mi se parea ireal ca ma aflu intr-un astfel de context si ca pot sa vad lucrurile astea. Ma bucur ca un copil, cant ca un fan adevarat si aplaud ca o pensionara aflata in primul rand la opera, pana mi se inrosesc palmele (rade).
Categorii:
Recomandarea zilei