fbpx

Roberto Alagna, invitatul special al Galei Premiilor Operelor Naționale, ediția a IV-a

de

Gala Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a IV-a București, va avea loc duminică, 18 decembrie 2016, ora 21.00. Cel mai grandios eveniment al scenelor lirice românești, pentru prima dată pe scena Operei Naţionale Bucureşti, este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București. Cu această ocazie doamna Gabriela Firea, Primarul General al Municipiului București, va acorda premiul pentru cel mai bun spectacol de operă.

Invitatul special al Galei Premiilor Operelor Naţionale este celebrul tenor Roberto Alagna, care va cânta pentru prima dată pe o scenă din România.

Marele Premiu al Galei îl va primi celebra soprană de origine română, doamna Nelly Miricioiu, acesta fiindu-i înmânat de către Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Tot cu această ocazie sopranei Nelly Miricioiu i se va conferi titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Iași, înmânat de către Primarul Iașului, domnul Mihai Chirica.

Soprana Eugenia Moldoveanu va primi Premiul de Excelență pentru întreaga carieră. Compozitorului și dirijorului Cornel Trăilescu îi va fi înmânat Premiul de ExcelențăPremiul Specialal juriului îi va fi acordat maestrului de cor Stelian Olariu.

În cadrul Galei se vor acorda 15 premii în competiție și 12 premii de excelență și pentru întreaga activitate.

Orchestra și Ansamblul de Balet al Operei Naționale București vor evolua sub bagheta maestrului Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic al Operei Naționale București și maestrului Tulio Gagliardo Varas, coordonatorul artistic al İzmir Devlet Opera ve Balesi, Turcia.

Evenimentul va fi transmis în direct la TVR 1, TVR Internațional, TVR HD, Radio România Cultural și Radio România Muzical, începând cu ora 21.00.

De asemenea, va fi transmis live pe site-ul oficial www.operanb.ro.

*Biletele au fost puse în vânzare marți, 13 decembrie 2016, începând cu ora 10.00, la casa de bilete a Operei Naționale București și on-line (http://tickets.operanb.ro/).

Eveniment organizat de Opera Națională București în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti și Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București

Co-producător: Societatea Română de Televiziune

Partener media: Societatea Română de Radiodifuziune

Parteneri oficiali: Țiriac Auto și Crowne Plaza

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.