Rodica Mandache: Dumnezeu e negustor. Cât îți dă, atâta îți ia

de

A fost Marilyn Monroe în prezentarea colecției de primăvară-vară Tribute a talentatei, a consacratei creatoare de modă Liza Panait, și toată lumea s-a uimit de transfigurarea sa de mare actriță, de femeie frumoasă, de doamnă elegantă intrată într-un rol jucat într-un context atât de neașteptat. Dar Rodica Mandache poate intra în orice rol, pentru că harul ei vine de dincolo de definițiile actoriei, trecând prin lumina sufletului său de om bun și printr-o poveste de viață cu dramatism, cu tragedie, cu splendoare, cu umor. Mamă a regizoarei Diana Mihailopol, văduvă de tânără a marelui fotograf Aurel Mihailopol, aleasă a marilor roluri din teatrele care au avut norocul s-o aibă pe scenă, protagonistă memorabilă a pieselor de teatru din televiziune sau radio, iar, mai nou, realizatoarea a unor incredibile emisiuni radiofonice la Smart FM, Rodica Mandache este un personaj demn de așezat nu doar în pagini colorate de revistă, ci pretutindeni, în cărți, în albume, în emisiuni și, mai ales, în inimile noastre.

Am sintetizat conversația noastră în câteva definiții în care s-a feliat, de la sine, lumea sferică și uluitoare a Rodicăi Mandache.

Fotografii de Paul Buciuta realizate la showroom-ul Liza Panait

 

MESERIE

Am o meserie educaţională, eu aşa cred. Dar la ora asta, profesorii spun: „eu nu trebuie să educ nimic, eu trebuie să predau”, consideră că nu mai sunt datori să le facă educaţie. Ştiţi cum e acuma în facultăţi? Studenţii se poartă inimaginabil, e ca în lagăr, când se luptă pentru supravieţuire şi sunt în stare să mănânce individul care a leşinat.

BUNĂTATE

Eu cred că binele trebuie făcut chiar și cu picătura, oricât de mic, dar trebuie făcut, să nu ne înscriem în cohorta celor care spun: „Pe mine nu mă interesează”. Pentru că pământul ăsta trebuie lăsat copiilor. Noi putem să spunem: „Noi am prins… şi cerul albastru, şi marea curată, şi oamenii care ştiau să se bucure”… Dar ei?

 

DUMNEZEU

Dumnezeu e negustor. Cât îţi dă, atâta îţi ia. Există o pildă cu Adam, care a greşit foarte rău şi Dumnezeu l-a trimis pe pământ şi i-a spus că trebuie să-şi răscumpere greşeala, adică să facă fapte bune şi atunci El va fi fericit. Deci acum Dumnezeu nu e fericit…

 

BANI

Eu, în clipa în care iau bani pentru că am făcut un lucru care îmi place, mă simt vinovată, am un sâmbure de culpă. E o jenă undeva, îmi pare rău că-mi este cuantificată creaţia. Aş vrea să pot trăi foarte bine fără să trebuiască să vând şi să cumpăr.

O AMINTIRE

Există o piesă de teatru despre o tânără mamă al cărei copil era bolnav şi s-a dus să se roage la Sfântul Anton. Era atât de săracă, încât nici nu avea bani să cumpere lumânarea pe care trebuia să o aprindă, dar s-a rugat să-i facă copilul bine şi a promis că va da în schimb cel mai de preţ lucru pe care îl are ea: o amintire, amintirea unui iubiri, a unui bărbat frumos şi blond pe care ea l-a văzut pe stradă şi care a rămas în inima ei. Şi dacă Sfântul Anton îi va însănătoşi copilul, ea nu se va mai gândi niciodată la acea iubire…

ROMÂNIA

Există acum pe Facebook mai multe proiecte care promovează România frumoasă. A venit un grup de englezi în vizită, undeva pe lângă Braşov, şi au spus că cineva care are o ţară aşa frumoasă ce nevoie ar avea să plece în altă parte? Noi nu suntem o ţară mică, suntem o ţară frumoasă, indecent de bogată, dar avem o voluptate a autodistrugerii…

VIITOR

Este foarte greu pentru mine să înţeleg că a venit o societate care nu vrea să ştie nimic din ceea ce a fost. Ei dacă nu au datele trecutului, nu pot avea niciun viitor, căci viitorul se construieşte cu datele de aici. Noi eram fascinaţi când vorbeam de generaţiile trecute de actori. Acum, cei tineri recepţionează doar defectele, sunt vânători de greşeli. Şi nu pot construi nimic aşa…

GENERAŢIA TÂNĂRĂ

Am fost la un spectacol susţinut la deschiderea sălii Gloria, din sectorul 3, în care a jucat şi Meda Victor. Atât de bine şi atât de mândră m-am simţit, încât îmi venea să mă ridic şi să zic: „Ştiţi, ea e studenta mea!” Dar sunt puţini aşa… Generaţia asta e o versiune modernă a romanului lui Mihail Zamfirescu, „Sfânta mare nerusinare”. Tot timpul mi-e ruşine… tot timpul. Dar eu îi înţeleg, ei trebuie să existe, şi mă urăsc pe mine pentru că le cer un lucru pe care nu vor să îl ofere, nu că nu pot, nu vor!

ROLURI

Eu vreau să joc toate rolurile pe care nu le-am jucat şi atunci fac asta cu studenţii mei. Astfel, mă simt iarăși de 17 ani…

SHAKESPEARE

Shakespeare îţi dă voie să-l demolezi. El este aşa de puternic, încât după ce l-ai demolat iese altceva, tot din el, nu ştiu cum…

CEHOV

Cehov are distincţie, are fragilitate, are delicateţe, oamenii sunt arşi pe dinăuntru şi cu dorinţa de a fi fericiţi. Nu e un mamut, poate doar ca talent…

MARIUS MANOLE

El este un actor mult mai talentat decât se ştie şi se crede. Felul ăsta al lui de a juca mai multe spectacole pe zi, de a se consuma, nu e decât o formă de ADHD. Eu îl admir, îl iubesc chiar. Legătura mea cu el este misterioasă, este ceva ce se vede de departe, cum se văd căsuţele acelea albastre din peisajul Greciei… El a tăiat tot ce a fost umbră din viaţa lui şi a ajuns aici luminos. Din păcate el se hrăneşte doar din talentul lui…

COPILĂRIE

Tot ce mi s-a întâmplat mie în viaţă s-a raportat la copilărie. Noi am fost patru copii şi nimic din ce mi s-a întâmplat apoi minunat în viaţă nu a egalat sentimentele pe care le aveam când ne adunam toţi patru în jurul mesei şi râdeam. Nimic nu a mai fost atât de puternic.

CĂRŢI

Noi acasă aveam pereţii căptuşiţi cu cărţi. Pentru noi cititul era ca o boală, făceam asta zi şi noapte. Iar fraţii mai mici făceau la fel ca cei mai mari…

ÎNCEPUTURI

De când am început să am conştiinţă de sine, mi-am dat seama că am să fiu actriţă. Eu am fost un fel de răţuşca cea urâtă, sufeream văzând cum colegele mele fug de mine… Mi-au mărturisit recent că nu făceau faţă, căci eu aveam o poftă să ştiu tot, să fiu peste tot, le căram după mine pretutindeni, mergeam foarte mult pe jos să văd cum ies actorii, ştiam despre ei cum mergeau, cum zâmbeau, ce făceau pe stradă…

TEATRUL DIN IAŞI

Iaşiul este un oraş academic, e o şansă să trăieşti acolo. Teatrul a fost întotdeauna bun. Mersul la teatru era un protocol. Nu puteai să mergi îmbrăcat oricum, trebuie să ajungi cu cel puţin o jumătate de oră mai devreme. După ce am ajuns actriţă acolo, eram fascinată, mergeam în toate colţurile lui, să mă regăsesc pe mine-copil venit la teatru. Cortina, care mai e şi astăzi, te făcea să visezi. Sus pe teatru sunt nişte lebede, care l-au fascinat şi pe Radu Beligan.

FAMILIE

Mama avea structură artistică. Recita. Nu mă lăsa să merg la şcoală oricum, îmi înveleam caietele în hârtie şi mă ajuta să le pictez. Intervenea puterea exemplului şi transmiteam către toată clasa acest fel de a fi hulpav de frumos.

COLEGII DE ŞCOALĂ

Chiar dacă nu mă iubeau, măcar mă admirau. Şi chiar dacă nu mă admirau, măcar îi interesam. Sigur că eu aş fi preferat să mă iubească. Sunt o mirare pentru colegele mele de liceu, care se mândresc cu mine, pentru că eu niciodată nu am declarat în fața lor că vreau să fiu actriţă. Niciodată! Ele toate îşi doreau asta și mie mi s-a întâmplat deodată.         

FACULTATE

Toate fetele care dau admitere merg şi recită poezii, eu nu am făcut asta, iar după admitere îmi amintesc că am mers la tata şi i-am spus că eu am să plec la Bucureşti şi am să fiu actriţă, am să câştig bani şi am să le trimit și lor.

COLEGII

Eu am intrat în cea mai bună serie de teatru din câte ştiu eu, încă mai sunt mândră de cei care mi-au fost colegi: Violeta Popescu, Caramitru, Ogăşanu, Costel Constantin, Monica Ghiuţă, Valeria Seciu, Ilinca Tomoroveanu, Mariana Mihuţ, Ovidiu Moldovan, Florina Cercel, Lucian Iancu, nici nu pot să-i înşir pe toţi. A fost o chestie de noroc. Unul mai bun ca altul.. Niciodată nu lipseam de la un examen, pentru că voiam să ştiu ce mai fac ceilalţi. Ştiu că Virgil Ogăşanu mă fascina, avea un spirit ludic care mie îmi lipsea. Transforma un rol mic într-unul principal. Şi aşa a rămas până azi. Aşa ceva nu se învaţă… ce aveam noi şi nu mai au copiii din ziua de azi este interesul pentru celălalt, convingerea că acolo vei găsi petrol.

INGENUĂ

Am avut un gen bine definit, cel de ingenuă, de aceea am şi jucat din anul I la Teatrul Naţional, dar mereu mi-am dorit să am alt gen. Totdeauna vrei să joci altceva decât joci, vrei să ai alt noroc decât ai, vrei să trăieşti cu alţi oameni decât trăieşti.

PERSONAJ PRINCIPAL

Eu mai tot timpul m-am simţit personaj principal, lucru pe care un tânăr la vremea actuală nu-l mai trăieşte. Ţin minte că regizorul Alexandru Finţi m-a luat pe mine să o înlocuiesc pe Coca Andronache, atunci când s-a îmbolnăvit, deşi avea şi alte actriţe pe genul meu, şi în teatru, şi la clasa lui, dar el pe mine m-a ales. Asta a fost o altă şansă. Îmi amintesc că repetam la el acasă și mă bătea… Lua textul şi îmi dădea cu el în cap sau peste mâini, pentru că nu eram atentă. Jucam cu mari actori din teatru, Florin Piersic, Emanoil Petruţ, Carmen Stănescu, iar eu eram personajul principal. Sigur că a fost o mare şansă, un mare noroc, dar apoi s-a transformat în nenoroc, pentru că nu tot timpul mi se întâmpla aşa. Părinţii mă porecliseră „Căderea Berlinului”.

TELEVIZIUNEA

Eu sunt un actor făcut de televiziune. Am avut multe roluri bune. Am jucat „Madame Maxim” dintr-un vodevil. A fost prima dată când am avut perucă blondă, aveam ochii făcuţi cu albastru şi buzele roşii, iar când m-a văzut Andrei Şerban a spus „Groaznic! Groaznic!” Eram vulgară, iar el mi-a spus. Noi eram foarte duri şi sinceri unii cu alţii, ne permiteam, pentru că eram foarte talentaţi. Acum dacă faci o observaţie cuiva e atac la persoană! Actorii tineri sunt rupţi de colectiv, ei se joacă singuri, ca o veveriţă cu nuca. Noi nu eram aşa…

ROLURI NEJUCATE

Am jucat mult, după rolul ăsta din televiziune, ne-au luat la alte teatre… Aceasta e o meserie în care rolurile nejucate te dor şi te usucă, dar din această durere se înălţă ceva, se naște rolul următor.

RECUNOŞTINŢĂ

Eu am lucrat numai cu regizori mari şi cu parteneri de scenă mari. Când ţi se întâmplă asta, nu are cum să iasă rău. Seria mea mergea în fiecare zi la Radio şi făcea acele imprimări de piese radiofonice din care trăieşte Radioul şi astăzi. Şi te întâlneai cu Gina Patrichi, cu Mircea Albulescu, era o lume în care învăţai permanent. Când mergeam la Radio şi în piesă juca George Constantin, nimeni nu întârzia, nimeni nu vorbea tare şi eram în partea mea de sus cu talentul. Există actori care dau lumină altora, ca o planetă. Sunt astfel de actori. Astăzi ei nu sunt văzuţi aşa. Astăzi nu ajunge să fii bun.

ACTORUL PREFERAT

Joc foarte mult cu tinerii. Pavel Bartoş m-a întrebat care e actorul meu favorit de comedie și am zis că Marian Râlea. El mi-a spus că actriţa lui favorită este Rodica Mandache, pentru că atunci când joci cu ea pe scenă niciodată nu ştii ce se poate întâmpla, dar eşti foarte fericit că eşti acolo… A fost cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care mi-o putea face cineva.

FLORIN PIERSIC

În timp ce filmam „Visul unei nopţi de iarnă”, îmi aduc aminte că Florin Piersic şi-a dat seama că e o piesă foarte frumoasă, iar eu mă simţeam cea mai mare actriţă având acel rol. Florin are o inteligenţă cu totul şi cu totul iesită din comun, de altfel, după părerea mea, el este dintr-un aluat de semizeu, el nu-i dintr-un aluat normal, de aia lucrurile şi bune, şi rele sunt la fel de mari la el. Şi citeam piesa împreună cu el într-o zi, iar el i-a zis lui Dan Necşulea (cel care m-a ales pentru rol, chiar l-am văzut zilele trecute şi mă gândeam ce mult bine mi-a făcut, iar eu nu mă port cu el ca şi cum ar fi aşa, ar trebui să-i spun „La mulţi ani!” în fiecare an), că ar trebui să şteargă tot ce am câştigat eu pe parcurs şi să ajungă la mine, Rodica cea adevărată. Atunci mi-am dat seama că eram într-o primejdie şi l-am ascultat aşa cum ascultă o fată de liceu de profesorul ei. Poate că uneori inteligenţa te salvează. El cred că era îndrăgostit de rolul meu, cred că şi-a dorit să-l joace el, pentru că-i descoperea tot felul de nuanţe. Am avut noroc cu piesa asta pentru că de când s-a făcut, din 1980, ea se tot difuzează şi atunci ne-au văzut toate generaţiile. Am jucat multe roluri frumoase, dar ăsta este singurul pe care „mi-l reproşează” cineva.

IUBIRE

Eu rezistam să mă îndrăgostesc de marii actori pentru că se îndrăgosteau ei de mine, dar percepeau şi pericolul unei relaţii cu un om ca pilitura de fier, care nu stă locului, care e dificil, şi în general bărbaţii nu vor genul ăsta de relaţii. Oamenii vor să fie iubiţi, vor să aibă un loc unde să le fie comod, să trăiască într-o atmosferă caldă. Să placi pe cineva este cu totul altceva decât să iubeşti. Un băiat cu care am avut o relaţie era foarte mâhnit din cauză că mă plăcea, pentru că nu se putea apăra de mine… În „Marea iubire a lui Sebastian” am avut o replică în care cred: „Eu am fost o femeie foarte norocoasă pentru că am fost foarte iubită şi am ştiut că sunt iubită, mereu am cochetat cu dragostea pentru că altfel nu se poate. Şi acum am ce să-mi amintesc…”

FRUMUSEŢE

Eu nu mă vedeam frumoasă, dar mai important mi se părea că nu mă vedeam urâtă. Am avut colege care arătau senzaţional, toate de altfel arătam bine, arătam a actriţe… cumva. Și eu multă vreme am arătat cu 20 de ani mai puţin. Şi într-o zi s-a aşezat vârsta cea adevărată. A râs Marius Manole când i-am spus că eu nu arăt nici bătrână, nici tânără, arăt a fată care nu mai arată bine. El a râs, dar aşa este.

CĂSNICIE

Eu l-am cunoscut pe soţul meu (fotograful Aurel Mihailopol n.r.) când era logodnicul unei alte fete de o frumuseţe ireală. Nu mă gândeam că mă voi căsători cu el. Eram prieteni. Eu am intrat în proiectul lui, a fost proiectul lui, dar a fost căsnicia care mie mi s-a potrivit. Am rezistat atâţia ani pentru că nu am călcat demarcaţiile, am ştiut să apăr ce iubesc, am fost cinstită cu mine, am fost nobilă. Fidelitatea nu e doar în amor. Fericirea e făcută şi din renunţări, să introduci în visul tău şi ambiţiile celuilalt.

SINGURĂTATE

Fetei mele i-a lipsit tatăl ei, nu un tată, mie mi-a lipsit căsnicia mea, nu o căsnicie. Mă tem de singurătate, dar eu nu am avut timp să fiu singură. Dar cred că nu există ceva mai îngrozitor decât singurătatea.

 

SARCINA

Am avut un organism care nu era foarte apt pentru a face un copil. Și atunci când am vrut să fac un copil, un an de zile am fost pusă în situații tragice, tot timpul se întâmpla ceva cu sarcina, toată lumea năștea și eu nu puteam, cu aparatul acela toată lumea auzea inima copilului ca un căluț, numai la mine nu se auzea. După ce am născut a fost și mai rău, organismul nu-și revenea, dar până la urmă am biruit, și eu, si Dumnezeu.

 

COPILUL

Am avut un copil nu un model de sănătate, dar cu care sunt foarte mândră. Iureș, azi, la emisiunea de la radio la care l-am avut invitat, vorbea despre copilul lui și-i dădeau lacrimile și eu nu mai știam ce să fac. Eu nu fac asta, dar am fost întotdeauna foarte mândră de ea, în afară că este frumoasă, e mândria mea și tot ce am făcut eu în viață, de voie, de nevoie, am făcut pentru ea. Asta te ține… E ca și cum m-aș fi băgat în priză ca să am putere..

 

DIANA

Pe mine nu m-a întrebat nimeni ce nume vreau să îi punem. Eram o cantitate neglijabilă. Bărbatul meu era foarte special, și juca jocul ăsta, cu el, eu, care cred că sunt vanitoasă, n-am avut vanități, m-am bucurat că el era atât de fericit că are un copil, că i-a ales numele. E o falsă modestie a mea, dar m-am simțit bine așa. Si acuma sunt în stare de orice, și cu nepoata mea, Catinca, să le las numai să le fie bine.

 

 

ASEMĂNARE

Fata mea seamănă cu mine. Veroiu când a văzut poza cu ea mică, a zis: „Mihailopol e gardul”, că i se părea că nu seamănă deloc cu el. Seamănă, zici că-i fata mea. A fost mai frumoasă decât mine, mult mai frumoasă. Și e foarte frumoasă și înăuntru, și e deșteaptă. Și foarte talentată, dar e talentată cum sunt copiii noștri, nu formați pentru o lume în care trebuie să fii abil…

 

COMPLEXE

Eu niciodată nu am avut complexe, până a apărut asta cu vârsta, care e uriaş. În „Un tramvai numit dorinţă” am o replică. Personajul meu este întrebat de ce suferă atât de mult când i se spune despre vârstă, iar ea răspunde „din cauza loviturilor grele pe care le primeşte vanitatea mea…” Poate că sunt şi eu atât de vanitoasă încât să sufăr din cauza asta…

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *