Rodica Mihet – Nevoi speciale

de

Vezi tu, mai Virgil, ce bine ne simtim noi? Vezi tu ce radem si ce ne mai distram, Virgile, ce povesti si ce glume stii tu sa spui? Da’ daca mureai ne mai plimbam acuma, noi, de brat, amandoi? El (superior-detasat): Doamna… eu sunt nemuritor!

Primul job a fost la un Centru Scolar de Recuperare. ”Educam” oligofreni cu varsta cronologica de pana la 18 ani, dar care nu depaseau 3-4 ani mentali. Singura lor placere, suprema lor distractie era sa fie lasati sa ingrijeasca porcii.
De treaba asta se ocupau chiar bine angajatii institutiei, porcarii. Spre deosebire de porci, copiii “cu nevoi speciale” erau tratati ca niste robotei studiosi. Atat de speciale le erau nevoile incat, desi se admitea ca varsta lor mentala nu depasea 4 ani, erau pusi toata ziua sa citeasca si sa socoteasca. Desi nu aveau nici o sansa de normalitate, tara ii voia intelectuali.
Pe ceilalti, pe cei cu studii superioare, dar care nu mai gaseau altceva de lucru, tara ii voia porcari. Si asa ajunsera oligofrenii studiosi sa starneasca frustrarea porcarilor surghiuniti la cocine. Spiritul subtire al adultilor educati era mult mai potrivit locului unde se lafaiau, in lux, retardatii (erau ajutoare multe venite din strainatate, copiii chiar traiau in lux pana la 18 ani, cand erau pur si simplu aruncati in strada, dar asta-i alta poveste).
Pai atunci, ce-i trebuia lui Virgil sa-si taie venele, daca traia in lux? Sparsese un tablou, luase un ciob si-si taiase jugulara urland de dor si drag dupa cocinile si porcii lui. Era o forma de protest extrem, urla de o durere interioara, de un sentiment de inadecvare pe care toata lumea il resimtea la modul crunt. Ca o pedeapsa fara sfarsit.
Jinduiau cu totii dupa munca fizica, era absurd sa-i pui sa invete nonstop, cat era ziua de lunga. Faceau scoala dimineata si meditatii pana seara, iar ei erau creati pentru munca, acolo isi gaseau linistea si rostul. Dar te poti pune cu pedagogia care vrea sa le faca educatie integrata?
Nu te poti pune, asa ca dis de dimineata, dupa ce luau micul dejun, ”nemuritorii” se indreptau spre salile de studiu. Drumul lor trecea inevitabil pe langa cocinile cu porci. Era momentul unic si solemn al infruntarii. Nemuritorii se tarau nefericiti, cu obrajii si umerii cazuti, pe langa muritorii in cizme de cauciuc si mirosind a balega. Porcarii-intelectuali si oligofrenii studiosi se priveau lung si cu dusmanie. Se urau crancen. Fiecare ravnea si dorea cu ardoare teritoriul celuilalt.
Porcarii urau sa traiasca cu porcii, avand ei aspiratii mult mai inalte. Ceilalti se nascusera de la natura fara aspiratii si deci ar fi dat oricand studiul, ar fi dat orice pentru o viata inchinata trupesilor godaci. Copiii adora sa ingrijeasca animale, iar ei erau copii pe viata.
Virgil era sa moara din cauza porcilor si n-a fost singurul. Cativa ani mai tarziu, cand s-au intors educatorii la munca, intr-o dimineata, unul din porcari ii astepta atarnand, la intrare, cu streangul de gat. Pentru el, din pacate, nu s-a mai putut face nimic.
De la Coelho citire, intreg Universul a conspirat sa-l salveze pe Virgil-nemuritorul. Cat despre porcar… era mort oricum, chiar si fara streang. Asa ar raspunde cinic Universul, in eventualitatea ca ar avea marinimia sa plece urechea la gemetele intelectualilor muritori ce trudesc si azi pe langa cocinile porcilor.

 

Comentarii

  • Universul pare sa protejeze inocentii. A pastra aura de inocenta si ignoranta poate fi o metoda mai buna de adaptare decat incarcarea cu resentimente si mecanisme de aparare.

    rodica septembrie 22, 2012 9:32 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *