Rodica Vică și Gabriel Bebeșelea: Am început de jos și a trebuit să muncim pentru fiecare lucru realizat până acum

de
Rodica Vica si Gabriel Bebeselea

Orchestrele capătă vieți nebănuite sub bagheta lui dirijorală, iar partiturile renasc sub glasul ei fără egal. Cine n-a auzit, încă, de dirijorul Gabriel Bebeșelea și de soprana Rodica Vică să ia aminte și să țină minte: există artiști destinați măreției, iar ei fac parte dintre cei aleși. Și cu siguranță nu este o întâmplare că s-au recunoscut unul în celălalt devenind un cuplu pregătit să înfrunte împreună orice obstacole și să descifreze, alături, marile taine ale muzicii și ale armoniilor desăvârșite. S-au cunoscut în afara scenei, la o petrecere cu prieteni comuni, s-au îndrăgostit unul de altul și, de patru ani, sunt împreună. Locuiesc la Viena și, câteodată, când avem noroc, îi putem vedea pe amândoi pe aceeași scenă.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vă amintiți când ați cântat prima dată împreună?

RODICA VICĂ: Atunci când am fost amândoi invitați la Radio, în Gala ”Drumul spre celebritate”, fără a se ști că noi formăm un cuplu…

GABRIEL BEBEȘELEA: Am fost invitați din două direcții diferite și, când ne-am comparat agendele, am văzut cum coincid data și sala.

RODICA VICĂ: Eu câștigasem un premiu în acest concurs, ”Drumul spre celebritate”, iar el fusese invitat să dirijeze gala, total întâmplător…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce ați cântat prima dată?

GABRIEL BEBEȘELEA: Vecerniile siciliene de Verdi, aria Boleroul Elenei și aria Rosinei din Bărbierul din Sevilla.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum a fost să fiți împreună pe scenă, vă amintiți?

RODICA VICĂ: De amintit, ne amintim foarte bine! (râde)…

GABRIEL BEBEȘELEA: Din moment ce încă știu repertoriul…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci a fost un moment cu o încărcătură specială.

RODICA VICĂ: Da, chiar a fost… Cumva, din momentul acela, eu, cel puțin, am dorit tot mai des să împart scena cu Gabriel, deoarece el îți dă o încredere și o siguranță pe care nu o întâlnești chiar la toți dirijorii. Și atunci, de ce să nu-ți dorești să ai la pupitru un dirijor care să te susțină alături de orchestră în totalitate?…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Iar voi, ca parte a unui cuplu, aveți o emoție specială când cântați împreună?

GABRIEL BEBEȘELEA: Sincer, eu încerc să fac o distincție…

RODICA VICĂ: Și eu la fel!

GABRIEL BEBEȘELEA: Profesionalismul e profesionalism, scena e scenă, iar eu sunt de principiul că pe scenă nu mai ești tu, tu nu mai exiști ca entitate, nu e Gabriel Bebeșelea sau Rodica Vică, sunt artiști, sunt muzicieni și, de fapt, săptămâna asta e Rossini și Schubert sau, data viitoare, Verdi și Vivaldi. Nu suntem noi în prim-plan.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum se fac distribuțiile? Am auzit de multe ori, ba soliști mai buni, ba soliști mai slabi în anumite spectacole și m-am întrebat de ce au fost selectați pentru rolul respectiv…

GABRIEL BEBEȘELEA: Depinde de la caz la caz, de la teatru la teatru și depinde de foarte multe situații, însă nu există o regulă care să reglementeze clar cum se fac distribuțiile. Se întâmplă de multe ori ca aceia să fie soliștii și să nu ai ce face, lucrezi cu ce ai, sau să fie dezechilibre mari între soliști foarte buni și soliști mai slabi.

RODICA VICĂ: Cred că și, prin legislație, trebuie să le dai de cântat tuturor, aici e problema, pentru că sunt contracte de zeci de ani și atunci trebuie să cânte și cineva care poate nu mai e în forma în care era acum zece ani.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Gabriel, tu cum procedezi la spectacolele tale?

GABRIEL BEBEȘELEA: E o responsabilitate foarte mare să faci distribuția, pentru că dacă tu, ca dirijor, distribui greșit niște voci, pot exista repercusiuni după mai mulți ani. Tu poți să distrugi o voce, în timp, prin distribuirea ei nu foarte înțeleaptă.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Poți să explici asta pe înțelesul tuturor?

GABRIEL BEBEȘELEA: De exemplu, dacă o soprană lirică intră într-un repertoriu dramatic mult prea devreme, sau un tenor liric intră într-un repertoriu care nu i se potrivește, poate avea probleme mai târziu. Hai să spunem că poate o să facă rolul atunci, dar după doi-trei ani, o să simtă probleme fiziologice. Vocea e una singură, dispare, se consumă. E un instrument perisabil. Ceea ce trebuie soliștii să facă e să întârzie dispariția vocii, să o mențină cât mai mult, iar rolul meu ca dirijor e să-i ajut să-i prelungească durata de viață. Or, dacă eu îi distribui greșit, unii poate că nu o să-și dea seama, iar alții își pot da seama că nu li se potrivește, dar nu refuză, pentru că nu au altceva de cântat. Și atunci, efectiv se consumă vocea… Este o foarte mare responsabilitate pentru mine când fac o distribuție.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cine te-a învățat aceste lucruri?

GABRIEL BEBEȘELEA: Trebuie să înveți singur, să te duci tu să te interesezi. Am avut foarte mult noroc că am cunoscut-o pe doamna Eleonora Enăchescu.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Care a fost profesoara Rodicăi.

GABRIEL BEBEȘELEA: Mergeam la dumneai foarte des și asistam la ore. Mergeam să învăț și, la un moment dat, s-au schimbat lucrurile și m-a chemat dumneaei să lucrez cu studenții, tocmai din considerentul că am înțeles cum se dezvoltă o voce. Dar și la Cluj, când eram student, mergeam la orele de canto ca să învăț ce e cu vocea… Ai instrumentul la purtător, dar vocea e cel mai complex și cel mai fragil instrument. Un lucru banal, o temperatură mai scăzută sau un pahar cu apă rece pot să îți facă instrumentul să nu mai sune… De aceea spun că e o responsabilitate extraordinară! Am trăit cazuri în care să spun cuiva, concret: ”Dacă o să insiști să cânți rolul ăsta, în trei ani nu o să mai ai voce!” A insistat și, după exact trei ani, persoana respectivă nu a mai putut cânta mare lucru.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și cum evaluezi durata unei voci? Care e metoda?

GABRIEL BEBEȘELEA: Simți dacă vocea aceea nu merge în repertoriul respectiv și îți dai seama cam în cât timp se epuizează resursele. E ceva destul de tehnic, judecata e destul de concretă. Muzica și muzicalitatea sunt subiective, dar a judeca o vioară, de exemplu, sau un violoncel, sau o voce, sau un clarinet, referindu-ne la ele toate ca la niște instrumente, devine ceva destul de obiectiv. De aceea eu stau foarte mult timp să mă gândesc dacă într-adevăr merg pe distribuția respectivă sau nu. Ține de conștiința pe care o ai tu ca muzician și de sinceritatea pe care o ai față de ceea ce faci. În primul rând trebuie să fii sincer cu tine și, după ce îți cunoști tu limitele, să fii sincer și cu ceilalți. Or, dacă tu nu ești sincer cu tine, nu ai cum să-ți impui punctul de vedere.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Practic, a fi dirijor înseamnă cu mult mai mult decât să înțelegi partitura și să o armonizezi, e o răspundere la nivel energetic, moral, e ca și cum cineva ține toți oamenii ăia în mână.

GABRIEL BEBEȘELEA: De fapt, un dirijor e cel care facilitează și potențează explozia în concert, în așa fel încât muzicienii să arate tot ceea ce pot. Nu neapărat ține în mână acei oameni, dar e cel care direcționează lucrurile în așa fel, încât toți să arate ce pot mai bine în fața publicului. Și la orchestră, și la cor, și în ceea ce privește soliștii. Dacă nu se leagă transmisiunea asta energetică între orchestră-dirijor, solist-dirijor, cor-dirijor, atunci lucrurile nu funcționează și nu ai cum să aduci publicului mesajul compozitorului.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Pare foarte greu…

RODICA VICĂ: De asta eu am spus mereu că sunt o norocoasă, fiindcă am pe cine să întreb atunci când am nelămuriri. Un dirijor chiar trebuie să știe mai multe decât un solist, el are imaginea de ansamblu, iar eu, când pun o întrebare, știu că o să primesc și răspunsul corect. Cumva pentru mine poate e mai ușor decât pentru alții, având pe cine să întreb.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Tot ceea ce mi-ai spus înseamnă că, în profesia voastră, trebuie să înveți să spui și Nu unor propuneri.

GABRIEL BEBEȘELEA: Am avut și eu ocazii în care a trebuit să zic ”nu, nu e momentul”. Dacă te avânți prea repede, o să clachezi. Sau au fost lucrări pe care, după ce le-am dirijat, am simțit că trebuie să las o pauză de câțiva ani înainte să le dirijez din nou! De asemenea, cu cât ajung la orchestre mai bune, cu atât am nevoie eu de mai mult timp, să mă gândesc și să intru în spiritul respectiv. Cumva sistemul e destul de complicat, pentru că, pe de o parte, sezoanele sunt alcătuite cu unul sau doi ani înainte, dar se întâmplă, să zicem, că programezi o simfonie de Mahler, dar tu nu știi dacă peste un an și jumătate o să fii în starea respectivă. Sau programezi o operă de Mozart, dar e posibil să ajungi acolo și, ca stare, să nu te regăsești în muzica respectivă în momentul acela. De aceea am nevoie de din ce în ce de mai mult spațiu între concerte.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Tu, Rodica, ai refuzat roluri?

RODICA VICĂ: Sigur că da, mai ales că mie îmi place să gândesc un pic strategic. Nu mi-ar plăcea deloc să consider că acum prind o șansă, dar după cinci ani să nu mai pot să cânt, pentru că vârsta nu a fost potrivită pentru rolul propus. Atunci când te preocupă tehnica și ai curajul să și refuzi astfel de roluri care te depășesc la vârsta respectivă, cred că poți să ai un drum destul de lung, de cel puțin 25 de ani, cât consider eu că ar fi ok ca lungime pentru o carieră.

GABRIEL BEBEȘELEA: Eu prefer calitatea în defavoarea cantității.

RODICA VICĂ: Pe de altă parte, cred că dacă ești un pic mai grijuliu cu aparatul vocal, s-ar putea să îți apară mai des oferte și ocazii de roluri potrivite pentru vârsta și calibrul la care ești în momentul respectiv. Cred că ține un pic și de cât de mult ne respectăm și ne iubim…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Din păcate la noi se trăiește de pe o zi pe alta, nu facem planuri pe termen lung. Așa e societatea.

GABRIEL BEBEȘELEA: Iar o orchestră e exact oglinda societății. La noi e un fel de mentalitate, cum se spune în limbajul de business, corporatist, ”lovește și fugi!”, nu mă gândesc poimâine ce se va întâmpla. Dar, de fapt, viitorul se construiește din ce e după poimâine, ce e după răspoimâine… Unica diferență între România și restul lumii e mentalitatea, nimic mai mult. Resurse există și aici, material există, talent există, know-how există, dar mentalitatea diferă, căci noi ne punem singuri bariere, noi suntem singurii care câteodată parcă nu ne dorim să reușim.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Sunt și tineri care, de exemplu, sunt foarte săraci și care zic: pur și simplu nu am avut șansa asta!

GABRIEL BEBEȘELEA: Am muncit pentru fiecare lucru din viață! Am fost student exact în perioada de criză, în care a fost absolut crunt, dar știam că am un țel și trebuie să ajung undeva!

RODICA VICĂ: Orice început e foarte greu… La început chiar a fost cumplit, pentru că Gabriel și studia, iar în timpul ăsta avea și concerte.

GABRIEL BEBEȘELEA: Noi, separat unul de altul, necunoscându-ne, am început de foarte jos și a trebuit să muncim mult pentru fiecare lucru realizat până acum. De exemplu, eu am avut câteva vise de a studia cu anumiți maeștri și de a-i urmări, am reușit să ajung la ei, dar a trebuit să fac multe… nu aș spune sacrificii, dar a trebuit să muncesc foarte mult ca să-mi permit să pot studia cu ei. Foarte mulți tineri întreabă, de exemplu: ”ce să fac, cum să merg mai departe?” Unicul meu sfat e să fie cât mai curioși și să meargă în cât mai multe locuri, să cerceteze cât mai mult.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Curioși și studioși…

GABRIEL BEBEȘELEA: Dacă ești curios, cred că o să devii și studios! Dacă ești curios, atunci ai nevoie să înveți, ai nevoie de răspunsuri!

Marea Dragoste/ revistatango.ro: A fost vreodată atât de greu, încât să aveți vreun gând de renunțare?

GABRIEL BEBEȘELEA: Nu, dar întotdeauna ai îndoieli, e foarte subiectiv cu partea asta interpretativă a muzicii… Întotdeauna ai îndoieli dacă ai reuțit să citești foarte bine litera compozitorului, dacă ai reușit să transpui ceea ce a vrut el să transmită, de foarte multe ori ai îndoieli de genul ”sunt eu capabil să transmit lucrul ăsta, sunt eu filtrul perfect pentru compoziția respectivă sau trebuie să fac mai mult?” Din punctul acesta de vedere, eu personal cred că dacă ajungi să ai certitudini, te plafonezi. Persoanele care spun că nu mai au nimic de învățat sunt persoanele care nu evoluează.

RODICA VICĂ: Pe de altă parte, mie, a renunța în momentul ăsta mi s-ar părea soluția cea mai facilă și cea mai nelalocul ei. Noi facem muzică de la 5, 6 ani, cum să ne mai gândim să renunțăm?! Eu m-aș gândi în permanență cum să-mi îmbunătățesc calitățile primite, practic, de mai sus… Cineva care se gândește la renunțare înseamnă că nu a fost îndeajuns de convins până la momentul ăsta.

GABRIEL BEBEȘELEA: Dar îndoielile față de actul creației există pentru fiecare, categoric. Îl întrebasem la un moment dat pe Bernard Haitink, eram îngrijorat de faptul că îmi schimbam opinia asupra unei compoziții pe care o dirijam. Este unul dintre cei mai mari dirijori, o legendă încă în viață… Am studiat cu el la Lausanne, în Elveția, și l-am întrebat: ”Vă schimbați des opinia?” mărturisindu-i că devin preocupat de asta, că, după ce reiau o partitură după câțiva ani sau câteodată după câteva luni, văd alte conexiuni, văd alte structuri sau alt dialog între mine și partitură, văd altă simbolistică. Și mi-a zis: ”Asta însemnă că te maturizezi!” Și atunci mi-am amintit de o întâmplare cu Constantin Noica la Păltiniș, în care unul din discipolii lui l-a întrebat: ”Ce părere aveți despre ideea asta?” Noica i-a spus părerea lui, iar discipolul s-a mirat: ”Anul trecut eram la aceeași masă, tot la Păltiniș, și ați spus exact opusul!” Și Noica a zis: ”Păi, asta înseamnă că nu am trăit degeaba!”

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Marea Dragoste/ revistatango.ro: Rodica, știu că pregătești un nou proiect muzical…

RODICA VICĂ: Am văzut-o pe Barbara Laister-Ebner, ca solistă la țiteră, în Concertul de Anul Nou de la Viena, cu Ricardo Mutti la pupitru. Dirijorul Ricardo Mutti a vrut chiar un instrument tipic, fiind concert austriac, cu muzică austriacă, iar eu am văzut-o acolo și, pentru că mi-a plăcut mult și îmi doream un proiect cu țiteră de foarte mult timp, am contactat-o și ne-am cunoscut. Barbara e de o sensibilitate incredibilă și un muzician excepțional. Pentru concertul acela a fost selectată dintre alți 13 țiteriști, iar să te selecteze Ricardo Mutti nu e puțin lucru. Acum am început să ne pregătim pentru înregistrări și încă mai facem research-uri, pentru că vrem să găsim cântece de leagăn mai puțin cântate, cum îmi place mie, să nu rămânem pe același Brahms, Mozart, ci să ne extindem, să găsim cântece a căror sonoritate se potrivește perfect cu aceea a țiterei, care are un sunet minunat, apropiat de sunetul de harpă… Acum suntem în etapa în care trimitem prin Spania și prin alte țări tot felul de e-mailuri, cerând să ni se trimită partituri. E tare frumos! După care o să înregistrăm și o să începem un mini-turneu, care sperăm să fie cât mai extins.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Veniți, cred, și în România…

RODICA VICĂ: Trebuie! La București, la Cluj, bineînțeles, abia așteptăm! Barbara Laister-Ebner chiar nu a cântat niciodată în România… După care, în toamnă, o să venim cu Strigoii de Enescu pe care i-am înregistrat anul trecut la Berlin. A fost extraordinar la Berlin, am lucrat cu niște muzicieni care parcă ar fi cântat dintotdeauna Enescu! Aveam prevăzute trei sau patru zile de repetiții și știu că am terminat cu o zi mai devreme, pentru că muzicienii erau atât de pregătiți, încât n-aveai ce să mai lucrezi cu ei. Orchestra e la un nivel atât de bun, încât nu trebuie să mai studieze! Gabriel a fost super-încântat văzând că se poate și așa.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Iar tu Gabriel, când vei mai fi în țară, când te revedem?

GABRIEL BEBEȘELEA: Concerte nu mai am curând, dar chiar acum, între 11 și 15 mai particip, ca speaker, la Congresul Internațional de Semiotică Muzicală de la Cluj, care se face pentru prima dată în România. E un eveniment extrem de important și abia aștept să particip. Deci ne revedem curând.

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *