Salman Rushdie si John Le Carre au pus capat unei polemici care a durat 15 ani

de

Scriitorii Salman Rushdie si John Le Carre au pus capat unei polemici vechi de 15 ani, exprimandu-si regretul pentru acest veritabil “razboi al cuvintelor”, care a inceput atunci cand Le Carre a criticat celebrul roman “Versetele satanice” lansat de Rushdie in 1988.

La 15 ani dupa ce Salman Rushdie a spus ca John Le Carre este un “magar infatuat”, iar acesta l-a acuzat la randul lui pe romancierul britanic de origine indiana de “autocanonizare”, una dintre cele mai virulente polemici literare din ultimii ani a luat sfarsit.

 

Luna trecuta, Rushdie a marturisit publicului prezent la Festivalul de Literatura Cheltenham ca il admira “cu adevarat” pe John Le Carre ca scriitor. “Mi-as dori sa nu fi facut acest lucru”, a declarat scriitorul de origine indiana, referindu-se la polemica lor din ultimii 15 ani, care a inceput in paginile publicatiei The Guardian, in 1997. “Consider ca «Tinker Tailor Soldier Spy» este unul dintre cele mai bune romane din Marea Britanie postbelica”, a adaugat Rushdie.

 

John Le Carre a intins la randul sau o ramura de maslin in directia “rivalului” sau. “Si eu regret aceasta disputa”, a declarat el pentru The Times. Polemica isi are originea in criticile aduse de Le Carre romanului “Versetele satanice” scris de Rushdie: “Pozitia mea este aceasta: nu exista nicio lege in viata sau in natura care sa spuna ca marile religii pot fi insultate fara consecinte”. Atunci cand John le Carre a fost acuzat, ulterior, de antisemitism, Rushdie a trimis o scrisoare publicatiei The Guardian, in care si-a exprimat lipsa de simpatie fata de colegul sau de breasla.

 

John Le Carre a reactionat imediat, spunand ca “felul lui Rushdie de a spune adevarul e la fel de oportunist ca intotdeauna”. Rushdie a reactionat imediat, spunand ca Le Carre este un “magar infatuat”.

 

In acel moment, Christopher Hitchens a intervenit si el in polemica, luandu-i apararea lui Rushdie: “Felul in care John le Carre se comporta in paginile dumneavoastra (ale cotidianului The Guardian, n.r.) nu difera cu nimic fata de comportamentul unui barbat care, dupa ce s-a usurat in propria palarie, se grabeste sa si-o puna plina ochi inapoi pe cap”.

 

Rushie a fost apoi acuzat de “autocanonizare” de catre Le Carre, insa autorul “Versetelor satanice” a avut ultimul cuvant. “Am spus, intr-adevar, ca era un magar infatuat, insa am considerat ca era o expresie destul de modesta in acele circumstante. «Ignorant» si “semianalfabet» sunt cuvintele principale ale unui prostanac pe care el si le-a bagat singur, cu mult talent, in cap. Nici nu visez sa i le scot de acolo”, a spus Rushdie.

 

Insa, calcand pe urmele lasate de Paul Theroux si VS Naipaul, care si-au dat mainile la editia de anul trecut a Hay Festival of Literature & Arts, dupa o polemica indelungata, “ranile” pe care Rushdie si Le Carre si le-au provocat reciproc par sa se vindece astazi. “Il admir pe Salman pentru opera lui si pentru curajul sau si ii respect atitudinea. Insa raspunde acest lucru dezbaterii mai largi care a continuat pana in zilele noastre?”, a declarat John le Carre pentru The Times.

 

“Ar trebui oare sa fim liberi sa ardem Coranul, sa ne batem joc de pasiunea religioasa a altora? Poate ca ar trebui – dar, in acest caz, ar trebui oare sa fim surprinsi atunci cand credinciosii pe care i-am ofensat ne raspund cu furie? Nu am putut sa raspund la aceasta intrebare atunci, si, cu toata buna-credinta, nu pot nici astazi. Dar sunt destul de mandru, privind in urma, pentru ca am vorbit impotriva acelei tendinte facile, asteptandu-ma la furia intelectualilor occidentali ultragiati de cuvintele mele si suferind de pe urma acesteia, in perioada ei de glorie. Cum ar fi daca l-as intalni pe Salman maine? As strange cu caldura mana acestui stralucit confrate scriitor”, a spus John le Carre.

 

Scriitorul britanic Salman Ruhdie, autorul “Versetelor satanice” – carte ce contine un pasaj in care prostituate viseaza sa devina femeile lui Mahomed -, a fost condamnat la moarte pe 14 februarie 1989, printr-un decret religios emis de ayatolahul Rouhollah Khomeini. Fondatorul Republicii islamice Iran cere tuturor musulmanilor sa-i execute rapid pe autorul si pe editorii cartii, indiferent unde s-ar afla, pentru ca “nimeni sa nu mai indrazneasca sa ofenseze valorile sacre ale musulmanilor”. In septembrie 1998, autoritatile iraniene au promis ca nu se va aplica decretul, dar totusi nu l-au anulat. In 1991, traducatorul nipon al cartii a fost asasinat, iar traducatorul italian a fost ranit.

 

Cu toate acestea, in 2012, recompensa oferita pentru asasinarea scriitorului britanic de origine indiana Salman Rushdie a fost marita cu 500.000 de dolari de o organizatie religioasa din Iran si a ajuns in prezent la suma de 3,3 milioane de dolari, dupa cum a relatat recent presa internationala.

 

Salman Rushdie este autorul a saisprezece carti, printre care “Copiii din miez de noapte”, roman castigator al Booker Prize, in 1981, al Booker of Bookers, in 1993, si, in 2008, al Best of Booker. “Ultimul suspin al Maurului” a castigat Whitbread Prize in 1995 si premiul Aristeion pentru literatura al Uniunii Europene. In 2007, Salman Rushdie a fost investit cu titlul de cavaler al Marii Britanii pentru servicii aduse literaturii. Este membru al Societatii Regale pentru Literatura/ Royal Society of Literature si Comandor al Ordinului Artelor si Literelor. Publicarea “Versetelor satanice” a determinat nu doar condamnarea sa la moarte din partea ayatolahului Ruhollah Khomeini, ci si o lunga criza diplomatica intre Londra si Teheran.

 

John Le Carre, pe adevaratul sau nume David Cornwell, s-a nascut in 1931, in Poole, Dorset. A urmat cursurile universitatilor din Berna si Oxford, a predat la Eton si a lucrat cinci ani, intre 1959 -1964, pentru British Foreign Service, mai intai ca secretar la Ambasada Marii Britanii de la Bonn si apoi a fost consul pe probleme de politica in Hamburg. In 1961 a inceput sa scrie romane sub pseudonimul care l-a consacrat. Cea de-a treia carte a sa, “Spionul care a iesit din joc” (“The Spy who Came in from the Cold”), i-a asigurat o reputatie internationala. Printre cele mai celebre carti ale sale se numara “Omul nostru din Panama”, “Cartita”, “Premiantul” si “Un spion desavarsit”. Multe dintre volumele sale au fost ecranizate.

 

MEDIAFAX

 

 

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *