Şi Îngerii pot fi muşcaţi de câini

de

“Să povesteşti exact aşa cum a fost, lasă lirismul şi florile de stil!” Aşa mi-a spus cineva foarte drag şi din ce în ce mai filolog, care mă cunoaşte mai degrabă ca pe tăuraşul Fernando, cel ce visează în poieniţă, cu o floare în colţul botului, în timp ce fraţii lui scot abur pe nas, antrenându-se pentru coride.
E adevărat că sunt mai degrabă Spirache Necşulescu decât Gelu Ruscanu, dar nu despre mine e vorba acum, ci despre Vlad, Îngerul verilor mele. Voi încerca să las florile de stil pe câmp, să le culeagă alţii, eu acum am nevoie de un pietroi pe care să-l arunc în capul unei societăţi bolnave, dezbinate, înrăite. Măcar un cucui să-i fac!
“Unde-i prietenul meu cel mai bun?” am întrebat-o pe Bica, după pupăturile de rigoare, pe băncuţa de la rondul nostru, cel vraişte de curent. “Pe prietenul tău l-au muşcat câinii”, mi-a zis, iar eu am simţit cum mi se face frig, de la papuci, în sus, spre inimă.

Prietenul meu cel mai bun are şase ani abia împliniţi, iar Bica lui este Bunica din poveste, cea pe care toţi ne-am dorit-o şi numai cei norocoşi au avut-o. Am vorbit cu Vlăduţ de ziua lui, ziua Solstiţiului de Vară, îmi povestise multe despre performanţele lui la înot şi stabilisem să vin cu o pancartă, la următorul concurs, să mă aşez în rândul doi şi să scandez “Eu la toţi vă spun/Vlad e cel mai bun!”. Ca să le fie clar. Ceea ce şi am de gând să fac, cu prima ocazie, când se va întoarce înotătorul din concediu medical.
Am aflat faptele din trei surse, de la cea mai mare, la cea mai mică, două dintre ele fiind şi personaje principale. S-a întâmplat vinerea trecută, într-o dimineaţă în care Vlăduţ se pregătea să plece cu mama lui, la plajă. În timp ce Elena deschidea maşina, băiatul s-a îndepărtat câţiva metri, să se joace pe iarbă. Probabil că patrupedele l-au văzut ca pe o posibilă ameninţare, iar pentru membrii AMFH (Apărătorii Maidanezilor Fără Hotare), mă grăbesc să precizez că Vlăduţ iubeşte animalele şi le respectă, nu le bruschează şi nu le maltratează. Câinii (o căţea care tocmai fătase şi un mascul) au început să-i arate colţii, iar când copilul s-a întors să fugă spre Mama, aceştia l-au apucat de pantalonul scurt şi i l-au tras în jos, până la genunchi. Vlăduţ s-a împiedicat şi a căzut pe burtică, iar câinii şi-au înfipt colţii în gleznele lui. “Eu  voiam să mi-i ridic, Angi, dar ei nu mă lăsau!” (Grija lui era că rămăsese cu pantalonaşii în vine…) “Au fost secunde de coşmar, fără sfârşit, mi-a povestit Elena. Mie mi-e groază de câini, dar am uitat de tot şi-am zburat către el. Parcă nu mai ajungeam. Nu pot uita ochişorii lui ridicaţi către mine, era mut de spaimă, nu înţelegea ce se întâmplă. N-am să uit cât am să trăiesc privirea lui agăţată în ochii mei, în timp ce câinii îl muşcau de picioruşe.”
Nici ea nu ştie cum i-a îndepărtat de băiat. L-a ridicat şi l-a dus în braţe, în stare de şoc, până la maşină. Abia acolo, pe banchetă,  când a văzut că-i curge sânge, copilul a început să plângă şi să strige că el nu vrea la spital. Apoi a început ceremonia cea nenorocită, atât de bine cunoscută de toţi românii muşcaţi de câini: vaccinul Antitetanos, antibioticul preventiv, perspectiva sumbră a vaccinului antirabic, urmăritul grotesc al câinilor prin cartier, sosirea hingherilor care, bineînţeles, au înhăţat câinele cel mai blând, îl apucase ceasul rău prin preajmă. Muşcătorii îşi declinaseră plăcerea de a-i aştepta cuminţi, pe cozi, şi-şi luaseră de mult, tălpăşiţa. Când ne plimbam de mâna prin cartier, Vlăduţ mi l-a şi arătat pe Negruțu’, cu o tristeţe fără resentiment: “Uite, el m-a muşcat”. Respectivul se duce în treaba lui, voios şi teafăr, de la C3 spre C2. Aleea Panselei, cartierul TomisI, Constanţa. Oraşul în care le facem copiilor groapă de nisip personală, în faţa balconului prelungit cu aprobare de la Primărie, dar nu putem  obţine o aprobare cu care să le închidem boturile haitelor, căci ele nu ştiu să citească.
Reacţia presei a fost promptă, e adevărat. Deschizând link-ul acesta  http://www.reporterntv.ro/ştire/caz-şocant-în-constanţa-copilul-meu-îmi-cerea-ajutorul-în-timp-ce-maidanezii-îl-sfâşiau-video vom mai avea încă o dovadă a prostiei băştinaşe. O doamnă îşi dă cu părerea, referitor la un caz similar, petrecut tot în cartier, şi afirmă că de vină e… bunica copilului. Empatia e ereditară sau dobândită? Solidaritatea e floare de-o zi? Se aşterne tăcerea şi nu-i bine, Doamnă.  Nu trebuie să ne resemnăm, să uităm, să ni se pară normală prelungirea acestei convieţuiri cu animale fără stăpân. Aseară, Vlăduţ a făcut febră. Analizele de astăzi au arătat că a fost vorba de un virus păcătos, care l-a apucat şi el, de pantalonaşi. Pe Negruțu’ îl ţinem sub observaţie, în continuare. Despre căţeaua cea roşcată, cu pui, nu se mai ştie nimic. Elena îi va suna mâine, pe hingheri, să-i întrebe aşa, ca de la contribuabil la prestator de servicii comunitare, dacă nu cumva, din întâmplare, s-au întâlnit ei, cu ea. Vom fi vigilenţi. Vom forma minipatrule de cartier şi vom caută căţeaua, să o întrebăm de sănătate… De la distanţă… că are pui. Dintre noi toţi, numai copilul are dreptul să uite.

Să curgă vara, Doamnă, iar Îngerul Verii să se bucure de mierea ei norocoasă, să meargă la plajă şi la înot, iar eu să mă duc cu pancarta promisă şi să strig: “Cine-i cel mai tare?/Vlăduţ de la mare!”

Tag-uri:
· · · · · · ·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *