Nu sunt niciodată geloasă când văd ce face el. Sunt geloasă când văd ce fac eu. De câte ori nu mă ajunge nasturele de la blugi, îmi scapără gelozia. De câte ori spun tâmpenii nerecomandate în strategia conjugală, iarăși sunt geloasă. De câte ori am prea multă răbdare cu povestea noastră, gelozia mea se umflă și dă-n foc. Fiindcă realizez că vede și el ce văd eu: teama că-l pierd, fundul mare, gura și mai mare. Mă opintesc din toate ligamentele să-mi placă de mine, fiindcă numai așa am un dumicat de nădejde că mă place și el. Dacă nu mă împac defel cu mutrele mele, coc automat premize că s-a săturat și el de blazare, de micul balamuc, de metabolismul meu prost.
Sufăr fiindcă nu suferă
Prima mea aversă de gelozie a survenit din cauza unei fete care arăta ca dracu. Era proastă, grasă și machiată ca o parașută. Dar în vara aia, când eu terminasem clasa a doișpea și el terminase de despuiat toate frumoasele din oraș, trecuse la duduile cu estetic neconvențional, ca să-l citez din memorie.
Eu nu acceptam minunata incursiune în minunatele taine ale minunatului dialog sexual, pentru că refuzul era de fapt arma pe care contam. Credeam că, dacă păzeam bine țarcul castității, el mă va iubi progresiv, până-ntr-o zi când va plesni hormonalo-sentimental și mă va cere de nevastă.
Chimic, lucrurile au evoluat cum mă așteptam: într-o zi, răbdarea lui a pocnit. Dar atunci, în loc să-și stingă arsura în magazinul cu verighete, el a început s-o care de mână pe sus-menționata persoană accesibilă.
Vedeam bine că e o tanti care, în mod normal, nu mi-ar fi pus probleme – decât, cel mult, cum s-o ocolesc și să nu cadă peste mine. Dar când am văzut-o atârnată de brațul lui bleg, am simțit că mor. Nu mai aveam zgârciuri, se lichefiaseră. În gât aveam un ghem de bumbac și-n stomac 220 de volți. Lacrima-mi sfârâia pe barbă. Cărțile de pe care învățam pentru facultate aveau foile crețe, toată stârmoceala mea ajungea-n cotorul lor.
L-am pierdut. Am suferit conștiincios, până în ziua când am aflat că a părăsit-o și pe dumneaei. Atunci, mi-a trecut brusc. Până-n clipa minunată când am luat la cunoștință că plângea și ea de sălta cămeșa XXL pe dânsa, nu-mi putusem ierta că n-am acceptat să-i fiu tâmpitului inclusiv amantă. Atunci am priceput cele două lucruri esențiale. Unu: că sunt geloasă atunci când tactica mea scârțâie. Doi: că sunt geloasă atâta vreme cât rivala mea n-are motive de gelozie.
Dacă se îngrășa, Desdemona mai avea o șansă
În lumea plină de clișee în care colcăim disperate, simpliștii asociază dragostea cu gelozia. Cică dacă iubești, ești gelos. N-am reușit să probez asta niciodată. Am iubit de multe ori fără să fiu geloasă, apoi mi-a trecut dragostea, dar la scurt timp m-a lovit grindina geloziei, fiindcă intrase altă femeie în scenariu.
După cum n-am fost geloasă niciodată atunci când mi-a plăcut cum arăt și cum mă port într-o relație. Cam rar, ce-i drept. Dar când permanentul anilor ’80 și silueta anilor ’90 au prins a se nărui, am devenit nebună. Eram geloasă și pe crainica de la TVR, fiindcă mi se părea că iubitul meu se uită prea fix în tubul televizorului. Paranoia creștea odată cu șoldurile și, în loc să compensez avariile fizice turnând miere-n voce, eu cultivam o fatală ciufuțenie.
Am observat și-n jurul meu aceleași simptome. Aveam o prietenă care, la intervale măsurate, venea la mine cu o sticlă de vodcă și, pe măsură ce-o biruia, îmi spunea că bărbată-su și-a găsit pe alta. Evident, ospitalitatea mă obliga să cer detalii. Ea nu deținea aceste date, dar se baza pe simțirile ei și nesimțirile lui. Îl vedea mai morocănos, flasc în pat, tăcut în mașină, râgâitor la masă. În schimb, când pleca dimineața de-acasă, cică își pufăia parfum pe piept.
Eu nu prea rețineam colecția lui de mitocănii, fiindcă în timp ce tipa povestea, mă uitam cum arată și pricepeam din ce i se iscaseră bănuielile: gelozia își avea bulbul în fundul revărsat al celei ce fusese cândva Miss Boboc la facultate. Nu se mai machiase de trei ani, de la nunta soră-sii. Avea oja sărită la toate degetele pe care mai avea ojă – pe celelalte barem nu mai avea deloc. Gambele ei erau ca mustăcioara de soldat în termen, nu chiar stufoase, dar uniform împufoșite de pilozități dubioase și inegale.
Ea era prima care nu se plăcea – de-aia subconștientul ei născocea amante. Că le avea ăla sau nu, asta era altă poveste. Important era că ea depista rivale periculoase, pe care le vedea răsărind suprarealist din propriile ei sprâncene nepensate. Ura femei imaginare, care-i amenințau neepilata ei căsnicie.
Vinovăția noastră naște tradiționalii monștri ai relațiilor amenințate. Fiecare prostie pe care-o facem se întoarce împotriva noastră, sub forma unui delir de suspiciune. Mai ales că bărbații au întotdeauna grijă să taxeze indolența noastră prin flirturi libidinoase și demonstrative. Ca să nu mai spun că, dacă ei ne văd ciufulite, nici nu stau cu grija că i-am traduce vreodată. Ghinionul Desdemonei era că se gătea cam mult. Dacă umbla păroasă, trăia până la senile bătrâneți.
Dacă bărbații ne-ar face bucata numai atunci când noi am ajunge șleampete și rele, ar mai fi de trăit, totuși. Dar ai noștri își rezervă dreptul de a testa piața extraconjugală, chiar dacă noi nu avem cusururi majore în inventar. Și atunci, sughițurile panicii noastre hohotitoare se amplifică dureros. De ce naiba? – asta păcăne în mintea noastră paralizată de mușcături ilogice. Ce au celelalte și nu avem noi? (Iată o întrebare periculoasă, personal nu v-aș recomanda s-o articulați vreodată, nici măcar sub scuza beției, fiindcă s-ar putea să primiți un răspuns).
Proces-verbal de confiscare a trecutului
Justificată sau aberantă, gelozia este, dacă vreți, varianta romantică a unei cistite. Dacă atunci când nu poți nici să faci pipi, nici să nu faci, ți se pare că ai ajuns la poarta iadului, încearcă să traduci senzația în usturimi sufletești. E cam același lucru. Iertată să-mi fie comparația, dar gelozia este, în definitiv, prozaică. Pentru că, deși unii spun că e direct proporțională cu iubirea, faptele contrazic teorema. Gelozia explodează în momente de criză existențială, atunci când nu mai știi ce să faci cu viața și cu celulita, atunci când dragostea miroase-a ruj rânced. Când relația merge la turație corectă, nu prea-ți pui problema dacă iubitul tău pipăie coapse ilicite.
Dacă ai încredere în el, înghiți orice. El vine acasă cu clasicul maiou întors pe dos și spune că așa l-a îmbrăcat de dimineață – a treia oară săptămâna asta. Întârzie patru ore și spune că, de când sapă ăștia bulevardele, se circulă literalmente nasol. Are celularul închis toată ziua și spune că i s-a descărcat. După ce i s-a descărcat cinci zile la rând, refuză totuși să cumpere un acumulator nou. Se gătește întruna, aproape ridicol, și spune că s-a decis să-și schimbe viața și să arate bine-n propriii lui ochi. Face abdomene – când l-ai găsit prima dată cu picioarele vârâte sub pat, ai tras un strigăt, ai crezut că s-a înțepenit. Nu se mai culcă cu tine, însă nu mai are fața aia de victimă abstinentă, pe care o compunea ostentativ, de câte ori te durea pe tine capul.
Pagini: 1 2
