Am ramas prietena cu toti fostii mei iubiti. Fara exceptii care sa ironizeze regula. Nu stiu cum am ajuns aici – pentru ca, atunci cand ne-am despartit, aveam fulgii fleasca in perna, urmare a cuvenitului adio cu sughituri. Dar dupa ce am incheiat conturile erotice si administrative, am inaugurat confesionalul. Fratia asta post-patimasa mi-a facut initial rau, eram hipotensiva si hiponaiva. Apoi, in faza a doua, m-am ales astfel cu cei mai saritori prieteni, carora astazi le pot spune, cu aceeasi relaxare, si ce am pe suflet, si ce am pe fisa medicala.
In jurul meu, femeile moderne poarta dusmanii emancipate. Prietenele mele urasc visceral toti barbatii pe care i-au iubit. Ca de obicei, eu merg pe langa trend. Am mimat nabadaile o vreme, dar pe urma am trecut, pe sest, la amicitia maladiv de calma cu unii pentru care, candva, era sa mi se usuce un plaman, de tristete.
As vrea, de exemplu, sa-l pot detesta pe tipul care m-a parasit cu cateva luni inainte de nunta, dupa cinci ani de logodna – fiindca si-a regasit o fosta iubire zabauca din liceu si s-a mutat la dansa. Singura isprava pe care am reusit s-o fac a fost sa nu-l mai primesc inapoi (ma mir!), cand s-a intors jigarit, dupa vreo sase luni. in schimb, tot mie mi-era mila de el si, pentru ca deja iubeam alt dobi… alt barbat, m-am repezit sa ma imprietenesc fedeles cu fostul meu cat p-aci sot. Si azi suntem prieteni, inclusiv pe Facebook, el intre timp s-a insurat cu una si o am si pe ea in Friends List, suntem prieteni toti intre noi, ca niste tampiti.
De altfel, pe Facebook m-am imprietenit cu toti fostii care-mi mai ramasesera neconsolati amical. Si cu ei, si cu nevestele lor, si cu amantele lor (adulmec foarte bine adulterul prost camuflat de niste aparent benigne dedicatii muzicale si comentarii pe poze).
As fi vrut sa-l urasc si pe cel care m-a iubit patru ani, jurandu-mi ca numai printr-un concurs ingrat de imprejurari e insurat, dar ca va remedia disfunctia. N-am reusit sa blestem nimic din povestea asta. Si-n ziua de azi (cand, evident, el e tot insurat) dam nas in nas pe la evenimente mondene si il pup toc-toc pe obrajii lui barbosi care, cu zece ani in urma, se lipeau de sanul meu si refuzau sa mai plece acasa, la nevasta legala si copiii rezultati.
Nu reusesc sa-l urasc pe cel ce iubeste si lasa. Il urasc mai degraba (si mai nedrept) pe cel care ma adora, dar ma plictiseste.
O ura care nici nu va fi, pentru ca nu are cum. Cred ca din moment ce ai fost capabila sa iubesti acei barbati, nu ai cum sa ii urasti acum. In fond, ei nu au gresit cu nimic. Ei sunt barbati: natangi, copii care nu se maturizeaza niciodata, care fac lucrurile din naivitate, nu din rautate. Genul asta de oameni nu ai cum sa ii urasti. Cat despre femeile care spui ca "urasc visceral toti barbatii pe care i-au iubit", eu cred ca mai degraba sunt suparate pe ele insele. Pentru ca nu au fost mai puternice, pentru ca s-au lasat prada unor sentimente care poate nu aveau niciun fundament. Urasc situatia in care au intrat si faptul ca au parut slabe. Ca si femei, cred ca trebuie sa inceram sa fim mai puternice, cel putin pe plan emotional. Sa incetam sa mai traim cu capul in nori si sa credem ca totul e lapte si miere, cand de fapt mintea noastra ne joaca feste si ne impiedica sa vedem lucrurile exact asa cum sunt de fapt. Universul nostru roz si plin de iubire nu este compatibil cu cel al barbatilor, plin de pasiune, de dorinta si de ACUM.