Pentru jocul in care nu trebuie sa simti, am sa port tocuri inalte si subtiri. Voi pasi elegant si apasat peste regretul clipei trecute subit si peste teama coplesitoare de „va urma?“. Rochia de matase rubinie imi va imbraca-dezbraca trupul mirosind a migdale, a parfum albastru si a dorinta de tine. E putin sifonata si se termina cam abrupt, dar nu voi mai tine cont de vreun cod vestimentar sau de eticheta acum. Nici macar amabila nu cred ca voi mai fi, asa cum te-ai obisnuit. Imi voi inchide cu zgomot perlele daruite de un alt barbat, in amintirea unor vremuri cumplit de trecute.
Stiu ca sunt fragile si ca ar trebui sa fiu foarte atenta, dar imi propun sa ignor orice avertisment in noaptea asta. Intre primul si al doilea strat de mascara, imi reamintesc sa nu mai pun intrebari. Nu asta e jocul. In ochii verzi simt aceeasi nerabdare ca in genunchi. Strang in mana cu unghiile care de data asta sunt rosii si lungi gatul unei sticle de vin dulce. E noaptea in care vom vorbi fara cuvinte. Decid sa nu mai fac nimic cu parul, e lasat si incalcit si dornic de mangaiere, ca de obicei. Fara cercei. Ma pregatesc pentru un joc pe care nu l-am inventat eu, am fost doar discipol uimit, atent, temator, sarguincios, razvratit, talentat al unor maestri mai mult sau mai putin rabdatori.
Indrum taxiul spre adresa stiuta, cu toate indicatiile precise. Mereu mi se pare ca nu merge destul de repede, desi e noapte si nu e nimeni pe strada. Dar acum voi avea rabdare. Nu-mi voi mai imagina dinainte cum va fi, cadru cu cadru. Nu voi mai bate surd din picioare. Nu-i voi mai cere sa opreasca, desi inca mai cred ca alergand iti voi ajunge mai repede in brate. Vad casa de departe si te zaresc si pe tine printre perdelele pe care nu le tragi niciodata. Rasuflu usurata. Esti acolo, esti acolo… Ajung si ma lipesc de usa. Aproape te percep miscandu-te de cealalta parte. Iti simt si parfumul, chiar daca nu e cel vechi, din sticla albastra, parfumul drag care devenea mereu una cu mine. Trec cateva clipe asa. Cate clipe? Imi dau seama ca nu stiu pasii de tango, nu pot sa-mi mai amintesc regulile jocului. Si ca, demult deja, contururile mele imperfecte ti le-au sters din gand alte trupuri.
Cand se va crapa de ziua, cersetorii de pe strada ta vor vedea pe marginea bordurii o fata intr-o rochie sifonata, cu rimelul scurs, tinand strans o sticla de vin dulce neinceputa. Iar pe trotuar, imprastiate, amestecate cu mizeria si praful, niste perle veritabile, ca niste povesti trecute.
