Stela Popescu: De-o viata incerc sa-i fac pe oameni sa rada. Deseori, imi si iese!

de

La 75 de ani, Stela Popescu este, in continuare, o explozie de energie la fiecare aparitie pe scena teatrelor de revista. Dupa mai bine de jumatate de veac de cariera, actrita noastra a avut recent bucuria sa joace intr-unul dintre cele mai faimoase centre artistice din lume, pe Broadway. Special pentru Marea Dragoste, Stela Popescu ne-a povestit cum a fost la New York, ne-a impartasit cateva istorii din culisele profesiei sale si ne-a marturisit ca iubeste actoria pentru ca astfel reuseste sa-i faca pe oameni mai optimisti.

Marea Dragoste/Tango: Doamna Popescu, ultima oara cand v-am sunat, nu demult, va faceati bagajele sa plecati in Statele Unite, unde aveati un spectacol chiar pe Broadway.

Stela Popescu: Asa este, am fost si m-am intors foarte fericita de acolo! Acum ma pregatesc din nou de plecare, merg la mare.

Marea Dragoste/Tango: Cum a fost, dupa mai mult de 50 de ani de cariera, sa ajungeti sa jucati si pe o scena de pe Broadway?

Stela Popescu: Noi am jucat la una dintre cele mai mari sali de acolo, se cheama Town Hall, o sala cam de 1600 de locuri, strada 42, colt cu Times Square, deci in buricul vietii artistice newyorkeze. Sunt peste 55 de titluri care se joaca pe Broadway, in fiecare seara, la ora actuala. Am fost acolo cu Opera Comica, avand un spectacol cu dansuri, apoi o reprezentatie din “O noapte furtunoasa”, un show al meu si unul de muzica de opera. Totul a fost tradus, adica alaturi de noi era un ecran mare, unde totul era tradus in limba engleza, pentru ca publicul sa inteleaga. Nu au fost numai spectatori romani, ci si americani si de alte nationalitati. Este foarte greu sa-ti faci reclama acolo, ca sa vina lumea la show, mai ales cand vii din afara…dar pe noi nu ne-au interesat atat de mult incasarile, cat ne-a bucurat insasi prezenta noastra acolo, pe Broadway, in fata unui public asa de numeros. A iesit totul extraordinar, o spun fara intentia de a ma lauda, caci e meritul intregii echipe. Au fost si foarte multi romani, desigur, care auzisera ca eram acolo. Pentru mine a fost foarte important ca au fost romani sa ne vada. Dupa atatia ani de cariera, am fost foarte emotionata. Ma gandeam, asa, domnule, pana citeste americanu’ de pe ecran glumea mea, eu merg mai departe, cum vor intelege ei ce facem noi pe scena…? Spectacolul are un ritm al lui, ori daca-l pierzi, gata, nu-l mai poti urmari. Dar in momentul in care am intrat in sala si s-a auzit un “Uaaaau!” din partea publicului si aplauze, atunci mi-am dat seama ca nu trebuie sa-mi fie frica, pentru ca erau si foarte multi romani care ma priveau.

Marea Dragoste/Tango: Ati avut emotii mai mari decat aveti, in general, la alte spectacole?

Stela Popescu: Corina, eu de fiecare data am emotii, pentru ca se intampla ceva cand te intalnesti pe viu cu publicul tau, totul este live, e imposibil sa nu te atinga cumva lucrul asta, sa nu te impresioneze. Privirile lor, curiozitatea lor atunci cand se uita la tine, asteptand sa le oferi ceva…se transmite un fluid energetic de la tine catre public si-napoi. Si ti-e teama, pentru ca ai ce pierde daca nu iti iese bine! Te simti umilit, nu stii ce s-a intamplat daca nu simti sprijinul din partea spectatorilor la fel de fierbinte ca si actul tau artistic. Iar daca cei de acolo au venit de drag si te imbratiseaza cu privirile lor…e grozav si din prima clipa iti dai seama de asta. Iti dai seama imediat care e atmosfera salii si cum te primesc oamenii. Si daca vezi ca totul e bine, atunci iti dai si tu drumul si lasi la o parte emotiile acelea care-ti pot face rau.

Marea Dragoste/Tango: Dar ati avut si intamplari de felul acesta, cand emotiile v-au facut rau?

Stela Popescu: De vreo doua ori mi s-a intamplat, dar o singura data a fost ceva mai grav. Eram in Israel, cu foarte mult timp in urma, prin anii ’70. Am fost extrem de emotionata, mai eram si foarte obosita, pentru ca noi am venit de la Bucuresti cu avionul si am ajuns in ultima clipa acolo, asa ca a trebuit sa urcam pe scena in foarte scurt timp. Era dirijor Gelu Solomonescu, un mare muzician, care era foarte atent la artisti, avea o finete extraordinara si urmarea ca tu sa fii cel care mergi inainte, nu sa te tii tu dupa orchestra, ci orchestra sa fie alaturi de tine. Si am intrat in scena, am spus doua strofe, si la a treia m-am blocat! To-tal!

Marea Dragoste/Tango: Si ce-ati facut?

Stela Popescu: Ce-am facut? M-am uitat la public, am zambit si-am iesit afara! Oamenii nu si-au dat toti seama exact, pentru ca deja facusem jumatate de cuplet. In public erau, insa, si oameni foarte avizati in ce privea spectacolele de revista. Gelu a mers cu orchestra inainte si s-a incheiat totul cu bine, ce sa zic! A fost singura data cand, intr-adevar, oboseala, agitatia si emotiile mi-au venit de hac. Am mai avut eu momente cand faceam cate o pauza mai lunga, ma mai blocam, dar era doar cate o chestiune de moment, in care ma intrebam: “Ah, ce urmeaza acum?” si imi reveneam destul de repede.

Marea Dragoste/Tango: Oricum, imi imaginez ca e destul de greu sa tii minte atatea texte, trebuie sa ai o memorie fantastica, nu?

Stela Popescu:  Asa este, dar in primul rand, trebuie sa fii concentrat. Nu trebuie sa fii cu capul aiurea si cu gandurile raspandite in sapte parti. Trebuie sa ai un moment de concentrare inainte de a intra in scena, sa te gandesti la ce ai de facut, ce text ai de spus, mai ales ca intr-o seara joci ceva, in a doua seara schimbi registrul. Eu mi-am facut un obicei pe care stii de unde l-am invatat? De la Jean Constantin, Dumnezeu sa-l odihneasca! Dragul de el, inainte de fiecare spectacol se izola si-si spunea tot textul inca o data. Si imi zicea ca asa e bine sa faci, ca in felul asta, nu are ce sa ti se intample rau, chiar daca esti foarte emotionat.

Marea Dragoste/Tango: Bine, banuiesc ca mai sunt si sufleorii, care va mai ajuta, nu-i asa?

Stela Popescu: Sunt si ei, dar stii cum e la revista, e greu cu sufleorii, pentru ca aici nu poti sa faci pauze, majoritatea actelor sunt muzicale, si-atunci nu poti sa stai sa astepti sa-ti sopteasca sufleorul. Mai nou, se joaca pe banda, pentru ca e mai eficient, mai practic si mai putin costisitor. N-ai cum sa iei o orchestra cu tine, de exemplu, la mare. Asta inseamna sa platesti inca sase-sapte oameni, sa transporti instrumente si asa mai departe. E foarte greu de jucat cu orchestra, la ora actuala, din cauza costurilor. Mancarea e scumpa, benzina e scumpa, artistii vor si ei bani, pentru ca nu mai pot juca pe-o chiftea, au si ei niste necesitati. Vin cu costume, trebuie sa manance undeva, la un restaurat, nu pot sa-si gateasca singuri, pe resou, in camera hotelului… Si totul fiind atat de scump, ne-am facut acest obicei de a juca pe banda. Avantajul este ca fondul muzical este mai de calitate, pentru ca banda o lucrezi in studio si-o faci sa sune impecabil, perfecta. Apoi, esti sigur pe ea, poti repeta pe ea inainte, chiar daca tu joci si canti live. Noi nu putem face play-back, ca iese nenorocire.

Marea Dragoste/Tango: Ati incercat vreodata?

Stela Popescu: Da, am incercat o data, cu Arsinel, sa facem asta. Noi avem multe show-uri cu travesti si vazand ca se lucreaza foarte mult pe banda, am zis: “Hai sa-l facem si noi pe banda, c-o fi mai bine asa!”. A fost o catastrofa, un dezastru! Nu intelegea luma ce vrem de la ea, pentru ca probabil nu se potrivea starea noastra cu ceea ce auzeau ei la play-back. Sunetul e intr-o parte, iar tu esti undeva, pe scena, parca n-ai nici o legatura cu spectacolul, esti un fel de intrus. Am plecat de-acolo jurandu-ne ca in viata vietilor noastre n-o sa mai facem play-back! De altfel, Sandu nici acum, cand canta, nu face play-back, ci canta intotdeauna live.

Marea Dragoste/Tango: Sandu ii spuneti domnului Arsinel?

Stela Popescu: Da, asa ii tot spunem de ani de zile. Sandu, nea’ Sandu. Dar pe el il cheama si Ion, asa ca-i mai spunem si Mielu.

Marea Dragoste/Tango: Mi-ati spus ca mergeti la mare, mergeti pentru spectacole?

Stela Popescu: Eu am casa la 2 Mai. Deci, si daca nu aveam spectacole, oricum mergeam acolo. Am si niste musafiri din Germania si m-am pregatit sa-i primesc, sa se simta bine.

Marea Dragoste/Tango: Dar spectacole mai merita sa faceti, la mare, financiar vorbind? Mai e cum era odata, pentru ca aud ca nu prea…

Stela Popescu: Nimic nu e platit firesc in Romania, nici artistii, nici functionarii, nici muncitorii. Toti sunt platiti sub munca lor. Sigur ca…decat nimic, e bine si asa. Si mai e ceva: e o meserie pe care ne place s-o practicam. Pe mine nu ma oboseste meseria asta niciodata si vorba aia, sunt cam de multisor pe scena. Ma duc in America, cu avionul, fac 14 ore, ma improspatez, a doua zi am spectacol si nu-mi pasa! E o meserie extraordinara, care te “tine”, te metine, te obliga sa fii viu. Si-ti mai face si placere! Acum, cand am fost in State, am ajuns si in Connecticut, unde am avut un spectacol pentru o comunitate macedo-romana. A fost ceva acolo! Trei ore au aplaudat aproape continuu, in picioare! Nu se uita nici muzica de acasa, nici vorba de acasa, oamenii sunt dornici sa te vada… Sunt foarte conectati la ce se intampla in tara, stiu tot ce se petrece. Eu am terminat “Aniela” de anul trecut, de exemplu, si totusi, mi-au spus si acum ca au urmarit serialul, ca m-au vazut.

Marea Dragoste/Tango: Insa nu e epuizant, la un moment dat, acest consum de energie?

Stela Popescu: Asta-i ritmul pe care trebuie sa-l urmezi, te tii de el si gata. Eu am avut bafta, si dupa Revolutie, sa ma tin pe picioare si sa fiu cautata, pentru ca e o meserie in care nu poti sa te rogi de oricine. Aici trebuie sa te cheme. Daca nu suna telefonul, incepi sa te intrebi de ce. Mai bine sa ai multe propuneri si s-o alegi pe cea care-ti convine, decat sa nu te cheme nimeni, nu? Sau sa incepi sa te rogi de unul si de altul: “Ia-ma si pe mine!”. Nu poti sa faci asta.

Marea Dragoste/Tango: Nu cred ca a fost cazul dumneavoastra.

Stela Popescu: Nu, eu am avut noroc!

Marea Dragoste/Tango: Si talent, caci nu cred ca merge numai cu norocul, nu?

Stela Popescu: Oi fi avut si-un pic de talent. Dar sunt multi actori talentati, care in schimb nu au jucat un repertoriu asa de mare si nu le-a mers prea bine. Nu poti sa joci “Hamlet” in fiecare zi. Asa incat sunt actori foarte mari care au dus-o mai prost financiar. Comedia, in schimb, e un gen foarte cautat, oamenii vor sa rada, mai alea acum, e o foame de ras extraordinara.

Marea Dragoste/Tango: Din cauza atator probleme, oamenii probabil cauta o portita de evadare.

Stela Popescu: Sigur ca da. Se declanseaza ceva in creier, in momentul in care razi cu toata inima, toate mizeriile de duc afara, si-a doua zi o iei de la capat altfel si spui: “Hai, mai, ca parca nu e viata chiar asa de nasoala!”. E o infuzie de optimism fiecare spectacol de comedie. Asta incerc si eu, de-o viata, sa-i fac pe oameni mai optimisti, sa-i fac sa rada. Si deseori, imi si iese! Cum sa nu-mi placa meseria asta? Cum sa nu ma bucur?

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
  

Corina Stoica

 

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *