fbpx

Steven Spielberg: Ray Bradbury a fost muza carierei mele

de

Cineastul Steven Spielberg a adus un omagiu emotionant scriitorului Ray Bradbury, decedat marti, declarand ca legendarul autor de romane si povestiri science-fiction a fost “muza” care l-a ghidat in cariera lui cinematografica.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Scriitorul american Ray Bradbury, considerat o legenda a literaturii science-fiction, autorul unor romane celebre precum “Cronici martiene” si “Fahrenheit 451”, a murit la varsta de 91 de ani.

 

Potrivit editurii HarperCollins, prolificul scriitor american a decedat marti, in resedinta lui din Los Angeles, dupa o boala indelungata.

 

Cineastul Steven Spielberg, regizorul unor pelicule SF devenite ulterior filme clasice ale acestui gen, precum “Intalnire de gradul trei” si “E.T. Extraterestrul”, a tinut sa ii aduca un omagiu lui Ray Bradbury, laudand fantezia uimitoare a romancierului american, despre care a spus ca era unul dintre eroii sai.

 

“A fost «muza» mea pentru cea mai mare parte a carierei mele din filmele SF. El continua sa traiasca prin intermediul «legiunilor» sale de fani. In universul science-fiction, al fanteziei si al imaginatiei, el este nemuritor”, a spus Spielberg.

 

Regizorul Edgar Wright i-a adus si el un omagiu scriitorului american: “Ovatii in picioare pentru Ray Bradbury. Imaginatia noastra va fi mai opaca fara tine”.

 

Cineastul Duncan Jones a spus la randul sau: “Un alt uimitor vizionar SF a plecat dintre noi. Multumim pentru ideile pe care ni le-ai lasat, Ray Bradbury. Vom incerca sa tinem cont de ele”.

 

Stephen King, renumitul scriitor de romane horror, fantasy si SF, a spus: “Sunetul pe care il aud astazi este tunetul facut de un pas de urias care se indeparteaza. Insa romanele si povestirile sale raman, la fel ca si rezonanta si toata frumusetea lor stranie”.

 

Damon Lindelof, scenaristul filmului “Prometheus” si al serialului “Lost”, a postat pe Twitter urmatorul mesaj: “Fahrenheit 451: temperatura la care inima mea se transforma in cenusa. Ne va fi dor de tine, Ray”.

 

Ray Bradbury a fost victima unui accident vascular cerebral in 1999, dar a putut sa isi reia cariera dupa cativa ani.

 

Presedintele american Barack Obama a salutat la randul sau un scriitor care “va continua fara indoiala sa inspire multe generatii”.

 

“Talentul sau de povestitor a redesenat cultura noastra si a largit granitele lumii in care traim. Insa Ray a inteles si faptul ca imaginatia noastra poate sa duca la imbunatatirea nivelului de intelegere dintre oameni, poate sa fie un instrument al schimbarii si o expresie a valorilor noastre cele mai pretioase”, a adaugat Barack Obama.

 

Fanii au depus flori in memoria scriitorului pe steaua pe care acesta o are pe Bulevardul Celebritatilor de la Hollywood (Walk of Fame).

 

Opera sa dezvaluie un autor preocupat de supravietuirea spirituala a umanitatii in fata materialismului societatii moderne.

 

Nascut pe 22 august 1920 la Waukegan in statul american Illinois, Raymond Douglas Bradbury a descoperit literatura la varsta de sapte ani, citind opera lui Edgar Allan Poe.

 

Fiu al unui tata tehnician si al unei mame de origine suedeza, avea 14 ani atunci cand parintii sai s-au mutat la Los Angeles. La 17 ani, i-a fost publicata nuvela “Script” intr-o revista de povestiri science-fiction.

 

“Cel mai amuzant lucru din viata mea era faptul de a ma trezi dimineata si sa fug pana la masina de scris, pentru ca aveam in minte o idee noua”, dezvaluia scriitorul american intr-un interviu acordat in anul 2000.

 

Adaptat pentru marele ecran in 1966, de regizorul francez François Truffaut, romanul sau “Fahrenheit 451” (1953), inspirat de autodafeurile naziste prin care erau arse cartile scrise de evrei, evoca pericolul cenzurii si cel al controlului ideilor intr-o societate totalitara.

 

Acest roman se inscrie in categoria marilor volume distopice din literatura universala, care descriu societati in care o putere centrala si autoritara oprima toti cetatenii sau o mare parte dintre ei.

 

Acest gen literar a fost ilustrat anterior de “Minunata lume noua”, de Aldous Huxley, si de “1984”, de George Orwell, dar el a fost introdus publicului larg cu ajutorul lui Ray Bradbury si a ramas extrem de popular pana in zilele noastre, asa cum o demonstreaza si succesul seriei de romane “Hunger Games” a autoarei americane Suzanne Collins, recent adaptata pentru marele ecran.

 

Autor prolific (500 de nuvele, peste 30 de romane, numeroase povestiri si poezii), Ray Bradbury a scris si multe piese de teatru si scenarii de film, precum cel pentru “Moby Dick” (1956) de John Huston, dar si pentru televiziune, precum “Zona crepusculara/ The Twilight Zone” si “Alfred Hitchcock prezinta”.

 

Cartile scriitorului Ray Bradbury au fost traduse in 36 de limbi si s-au vandut in peste opt milioane de copii in lumea intreaga.

 

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Personalitati

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.